6,277 matches
-
fronul de est cât și pe frontul din vest. A deținut comanda până la 22 mai 1918. În primăvara anului 1918, ziarele au anunțat logodna prințului cu Ducesa Marie Amelia, fiica lui Albrecht, Duce de Württemberg, moștenitorul tronului Regatului Württemberg. Sfârșitul monarhiei saxone și dorința prințului de a deveni preot a dus la ruperea logodnei. Ducesa a murit nemăritată în 1923.
Georg, Prinț Moștenitor al Saxoniei () [Corola-website/Science/322605_a_323934]
-
iar mama sa Amelia nu a fost rănită. Manuel i-a succedat tatălui său sub numele Manuel al II-lea. Dom Luís a fost înmormântat lângă tatăl său la mănăstirea Săo Vicente de Fora din Lisabona. La 5 octombrie 1910, monarhia a fost răsturnată printr-o lovitură militară și a fost creată Prima Republică Portugheză.
Luís Filipe, Prinț Regal al Portugaliei () [Corola-website/Science/322666_a_323995]
-
Augusta a simțit simpatie pentru Revoluția franceză și a avut puncte de vedere anti-britanice începând cu anul 1789. De-a lungul anilor s-a dezvoltat un conflict între soțul și fratele ei, în special pe relația dintre ducatele Schleswig-Holstein și monarhia daneză. Ea a rămas loială casei regale daneze, fratelui ei, de-a lungul diferendelor, și a acționat ca un agent al lui. În 1810 s-a implicat activ în a stopa încercările Ducelui de a fi ales ca succesor la
Prințesa Louise Auguste a Danemarcei () [Corola-website/Science/322760_a_324089]
-
spre Târgu-Mureș și Mediaș trecea prin cartierele Hărcana și Petrilaca, pe malul stâng al Ariesului. Între anii 1782-1784 s-a înființat la Turda prima școală în limba română. Între anii 1867-1918 Ardealul s-a aflat sub administrație maghiară, în cadrul dublei monarhii cezaro-crăiești austro-ungare.
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
ca fiind în defavoarea țării. Pe plan intern, Portugalia a fost declarată în faliment de două ori: la 14 iunie 1892 și la 10 mai 1902, lucru care a provocat tulburări industriale, antagonism socialist și republican și critici de presă la adresa monarhiei. Carlos a răspuns prin numirea lui Joăo Franco ca prim-ministru și ulterior va accepta dizolvarea parlamentului. Ca patron al științelor și artelor, regele Carlos a participat activ la celebrarea a 500 de ani (în 1894) de la nașterea Prințului Henric
Carlos I al Portugaliei () [Corola-website/Science/322057_a_323386]
-
Inju (인주 이씨) i-a însurat pe monarhii Goryeo, de la Munjong până la Injong, câștigând mai multă putere decât regele însuși. Acest lucru a dus la o lovitură de stat dată de Yi Ja-gyeom în 1126, care a eșuat, dar puterea monarhiei a slăbit; Goryeo a suferit un război civil între nobili. În 1135, nobilul Myo Cheong a sugerat mutarea capitalei la Seogyeong. Această propunere a divizat nobilii în două tabere, una condusă de Myo Cheong, care era în favoarea mutării capitalei și
Dinastia Goryeo () [Corola-website/Science/322077_a_323406]
-
fost membru al familiei Hohenzollern. Louis Ferdinand s-a născut la Potsdam și a fost al treilea în linia de succesiune la tronul Imperiului German, după tatăl său, Prințul Moștenitor Wilhelm, și fratele său mai mare, Prințul Wilhelm al Prusiei. Monarhia a fost abolită după revoluția germană din 1918. Când fratele mai mare a lui Louis Ferdinand a renunțat la drepturile de succesiune pentru a se căsători în 1933 cu o femeie care nu aparținea vreunei familii regale (mai târziu a
Louis Ferdinand, Prinț al Prusiei () [Corola-website/Science/322109_a_323438]
-
regală ca să o vadă jucând în jocul de preliminare. Lenglen căruia i sa spus că meciul ei nu o să înceapă până mai târziu, a leșinat la aflarea vestei, care a fost privită de către publicul englez ca și o insultă la adresa monarhiei. Lenglen a renunțat la competiție, care urma să fie ultima ei apariție pe terenurile de la Wimbledon. Prima tenismena profesionistă, Lenglen a fost plătită cu 50.000 de dolari de către americanul Charles C. Pyle să facă turul Statelor Unite într-o serie
Suzanne Lenglen () [Corola-website/Science/322106_a_323435]
-
devenit tot mai nepopular în timpul războiului. Pe măsură ce războiul se apropia de sfârșit, revoluția germană din 1918-1919 a izbucnit în Bavaria. La 7 noiembrie 1918, Ludovic a fugit de la reședința sa din München împreună cu familia sa. El a fost primul dintre monarhii detronați în Imperiul German în urma războiului. La 12 noiembrie 1918, prim-ministrul Dandl s-a dus la Palatul Anif, lângă Salzburg, pentru a se vedea cu regele și de a obține ceea ce este cunoscut sub numele de "Anifer Erklärung" ("Declarația
Ludovic al III-lea al Bavariei () [Corola-website/Science/322164_a_323493]
-
parte a timpului ei municii de caritate. A extins un azil pentru copiii săraci în Neuhausen lângă Nymphenburg, numit Marien-Ludwig-Ferdinand; în 1913, a fondat o școală în Munchen care a fost dizolvată în 1918, cu revoluția care a pus capăt monarhiei bavareze. De asemenea, infanta a fost responsabilă de expoziția de artă Glaspalast care a avut loc în fiecare an la München până la distrugerea acesteia prin incendiere în 1931. Casa ei era vizitată de scriitori și artiști, cum ar fi Sarasate
Infanta María de la Paz a Spaniei () [Corola-website/Science/322160_a_323489]
-
Alfonso al XIII-lea cu Victoria Eugenia de Battenberg. Ca dar de nuntă, Paz a dăruit Victoriei Eugenia o coroană făcută din aur găsit în râul Darro, care aparținuse Isabelei a II-a. După Primul Război Mondial și după căderea monarhiei bavareze, infantei Paz și familia ei li s-a permis să locuiască la Nymphenburg. Averea familiei a fost drastic micșorată însă Paz a continuat să primească venitul anual ca membru al familiei regale spaniole. A făcut vizite sporadice în Spania
Infanta María de la Paz a Spaniei () [Corola-website/Science/322160_a_323489]
-
în afara Sfântului Imperiu Roman. Otto a abdicat de la tronul ungar în 1308. Christopher al III-lea al Casei de Palatinat-Nuemarkt a fost regele Danemarcei, Suediei și Norvegiei în 1440/1442 - 1448, dar nu a avut moștenitori. Casa Palatinat-Zweibrücken a continuat monarhia Suediei din 1654-1720 fiind guvernată de Carol al X-lea, Carol al XI-lea, Carol al XII-lea și Ulrika Eleonora. Prințesa din Casa de Wittelsbach, Sofia de Hanovra (1630 - 1714) a fost mama lui George I al Marii Britanii; a
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
un cerc divizat la mijloc iar în jur opt trigrame (Taijitu Bagua) și franjuri negre, dar el nu îndeplinea încă funcția de drapel al țării. Chestiunea absenței unui steag național a fost ridicată prima dată în anul 1876, în anii monarhiei dinastiei Choson (Joseon), cu ocazia negocierilor pentru tratatul cu Japonia. În timp ce delegatul japonez era înzestrat cu un drapel național, Coreea nu avea încă ceva similar. Au fost emise propuneri pentru crearea unui astfel de drapel, dar guvernul a considerat că
Drapelul Coreei de Sud () [Corola-website/Science/322237_a_323566]
-
albastru, dragon galben și franjuri roșii Opțiunea steagului chinezesc nu a fost acceptată. A fost propusă la un moment dat și opțiunea unui steag asemănător cu cel japonez. Diplomatul chinez Ma Jianzhong, din anturajul generalului Li Hongzhang, unul din stâlpii monarhiei Qing din China, a propus o variantă, având în mijlocul unui fundal alb, un cerc împărțit pe jumătate în roșu și jumătate în negru, iar în jur opt linioare negre. În cele din urmă, steagul actual al Coreei de sud, Taegeukgi
Drapelul Coreei de Sud () [Corola-website/Science/322237_a_323566]
-
au trebuit să facă față unei rezistențe puternice atunci când au intrat în Siria. Francezii au avut nevoie de trei ani pentru ca să câștige controlul asupra teritoriului sirian și să înfrângă mișcările insurgente. După încheierea Conferinței de la San Remo și înfrângerea efemerei monarhii siriene, generalul francez Henri Gouraud a împărțit Siria în șase state: Damasc, Aleppo, Alewit, Jabal Druze, Hatay (Alexandretta) și Libanul Mare (care avea să devină Libanul zilelor noastre). În 1922, francezii au înființat o federație a trei dintre cele șase
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
lui în rândul clubului era scăzută și, la 20 aprilie 1792, s-a declarat război Austriei. Brissot și prietenii săi păreau să-și păstreze avantajul când, în primăvara lui 1792, regele a constituit un guvern girondin, dar acest compromis cu monarhia i-a făcut pe aceștia vulnerabili în fața atacurilor lui Robespierre. Acesta din urmă a recâștigat avantajul în cadrul Clubului Iacobinilor în iulie, odată cu primele înfrângeri care aveau să ducă la radicalizarea Revoluției. Într-un important discurs, la 29 iulie, Robespierre a
Clubul Iacobinilor () [Corola-website/Science/322248_a_323577]
-
ducă la radicalizarea Revoluției. Într-un important discurs, la 29 iulie, Robespierre a cerut detronarea regelui și alegerea unei Convenții Naționale alese prin vot universal. Clubul Iacobinilor a fost unul dintre principalii beneficiari ai zilei de 10 August 1792 (căderea monarhiei franceze). El a ocupat din acel moment o poziție dominantă, inaugurând perioada iacobină a Revoluției Franceze. Clubul Iacobinilor a desemnat reprezentanții Parisului (24 de deputați) la alegerile pentru Convenția Națională. Robespierre a fost ales primul, Danton al doilea (cu mai
Clubul Iacobinilor () [Corola-website/Science/322248_a_323577]
-
mai precis, prima împărțire a Uniunii Polono-Lituaniene a avut loc în 1772 și a fost prima dintre cele trei divizări care au pus capăt existenței Uniunii Polono-Lituaniene în 1795. Creșterea puterii Imperiului Rus, care amenința Regatul Prusiei și Arhiducatul Austriei (monarhie dominată, ca și Sfântul Imperiu Roman, de puternica dinastie Habsburgică), a fost principalul motiv care a stat la baza acestei prime divizări. Frederick cel Mare a pus la cale împărțirea pentru a împiedica Austria, invidioasă pe succesele Rusiei împotriva Imperiului
Prima împărțire a Poloniei () [Corola-website/Science/322287_a_323616]
-
Seim al Împărțirii convocat de cele trei puteri. La sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, Uniunea Polono-Lituaniană a decăzut din statutul de mare putere europeană la cel de protectorat (vasal, stat-satelit), țarul Rusiei numind practic monarhii electivi polono-lituanieni, influențând alegerile care ar fi trebuit să fie libere și hotărând rezultatele tuturor dezbaterilor din politica internă a Poloniei, cum a fost cazul cu Seimul lui Repnin, denumit astfel după ambasadorul rus care i-a prezidat neoficial lucrările
Prima împărțire a Poloniei () [Corola-website/Science/322287_a_323616]
-
respins blamarea că împăratul Wilhelm al II-lea a fost de vină pentru Primul Război Mondial. În timp ce s-a opus Republicii de la Weimar și nu a renunțat niciodată la drepturile sale de succesiune la tron, Rupprecht și-a imaginat o monarhie constituțională pentru Bavaria. După decesul tatălui său în octombrie 1921, Rupprecht și-a declarat pretenția la tron. A devenit șeful Casei de Wittelsbach. A format "Wittelsbacher Ausgleichfond" în 1923, care a reprezentat un acord cu statul Bavaria prin care cele
Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei () [Corola-website/Science/322315_a_323644]
-
-l plăcea pe Prințul Moștenitor. La rândul său, Prințul Moștenitor s-a confesta regelui George al V-lea în timpul unui prânz la Londra în vara anului 1934 că-l consideră pe Hitler nebun. Rupprecht a continuat să creadă că restaurarea monarhiei era posibilă, opinie pe care și-a exprimat-o ambasadorului britanic Eric Phipps în 1935. Rupert a fost obligat să plece în exil în Italia în decembrie 1939 (utima picătură a fost confiscarea "Schloß Leutstetten" de către naziști) unde a stat
Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei () [Corola-website/Science/322315_a_323644]
-
mai târziu în Elveția, după ce a promis să nu se întoarcă niciodată în Germania după calvarul îndurat. A fost îngropată la Roma, dar inima ei a fost dusă, în conformitate cu tradiția Wittelsbach, la "Gnadenkapelle" Altötting. Rupprecht a continuat să susțină restaurarea monarhiei bavareze dar nu a găsit nici un sprijin din partea autorităților de ocupație americane, care însă l-au tratat cu amabilitate. Generalul Dwight D. Eisenhower i-a oferit un avion special să-l ducă înapoi la München în septembrie 1945 iar el
Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei () [Corola-website/Science/322315_a_323644]
-
obiectul discuțiilor. Pietrele aveau, în mod incontestabil, un rol de reprezentare a puterii. Au fost uneori asimilate mijloacelor de propagandă. Pentru Benjamin Isaac, dacă pietrele miliare nu sunt obiecte utilitare, funcția lor de comunicare trebuie să fie repusă în contextul monarhiei autocratice care era Imperiul. Astfel în partea orientală a Imperiului pietrele miliare poartă titulatura împăratului în latină, în timp ce indicațiile de distanță sunt adesea în greacă: această ultimă parte putând fi citită de populație, spre deosebire de prima parte care nu este destinată
Piatră miliară () [Corola-website/Science/329565_a_330894]
-
intens al Bisericii romane - care, în lipsa puterii provocată de căderea imperiului, progresa căpătând o crescută relevanță și civilă - pentru convertirea acestor popoare la ortodoxia trinitară. În aceste împrejurări, creștinismul a luat în regatele romano-barbare, importanța politică. A sprijinit constituirea unor monarhii cu care a păstrat pentru foarte mult timp o strânsă legătură și, deci, un nou pol al dezvoltării creștinismului. Pe fondul prelungitei căderi economice și politice produse de invaziile barbare, în Evul Mediu târziu, mănăstirile au devenit singurele centre de
Creștinismul în Europa () [Corola-website/Science/329689_a_331018]
-
condus de Mareșalul Curții și al Casei Domnești și avea următoarea structură: În 1882, în urma proclamării Regatului României, denumirile sunt schimbate pentru a fi puse în acord cu noile realități: Această structură avea să rămână practic neschimbată pe toată perioada monarhiei. cuprindea aghiotanții regali și de ofițerii de ordonanță ai Regelui. Principalele atribuțiuni ale acestora erau de a asigura serviciile de însoțitori, ajutoare și gardă personală pentru membrii Casei Regale. Casa Militară Regală era subordonată pe linie administrativă Ministerului de Razboi
Casa Militară Regală () [Corola-website/Science/329794_a_331123]