6,982 matches
-
neamuri proaste și împlătoșați în osânză, fapt care le dă apă la moară lihniților: „Săracii bogați! Or să plesnească și nu se îndură nimeni să-i oprească din îmbuibare! Cum intră unul la închisoare, cum îl răzbesc toate bolile grăsimii!“. Săracilor le e milă sincer de bogătani. Săracii știu că și chiaburii de la oraș ar fi mai cumpătați, dacă nu i-ar obliga afacerile tot timpul la prânzuri și banchete. Unui nemâncat îi dai o pâine și gata, l-ai pus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
care le dă apă la moară lihniților: „Săracii bogați! Or să plesnească și nu se îndură nimeni să-i oprească din îmbuibare! Cum intră unul la închisoare, cum îl răzbesc toate bolile grăsimii!“. Săracilor le e milă sincer de bogătani. Săracii știu că și chiaburii de la oraș ar fi mai cumpătați, dacă nu i-ar obliga afacerile tot timpul la prânzuri și banchete. Unui nemâncat îi dai o pâine și gata, l-ai pus pe picioare, dar nababului n-ai ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și banchete. Unui nemâncat îi dai o pâine și gata, l-ai pus pe picioare, dar nababului n-ai ce-i face, te uiți la el ca la un condamnat și-l vezi băgat „pirpindicular“ într-un cavou de lux. Săracii percep bogăția ca pe o sărăcie mai mică. Sau ca pe o sărăcie îndestulătoare. De aceea o discuție despre avuție dintre un sărac și un om foarte, foarte bogat din start e absurdă. „Cam cât câștigi matale pe lună?“, întreabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
uiți la el ca la un condamnat și-l vezi băgat „pirpindicular“ într-un cavou de lux. Săracii percep bogăția ca pe o sărăcie mai mică. Sau ca pe o sărăcie îndestulătoare. De aceea o discuție despre avuție dintre un sărac și un om foarte, foarte bogat din start e absurdă. „Cam cât câștigi matale pe lună?“, întreabă săracul, care nu cunoaște alt câștig decât salariul. Și, fiindcă bogatul, care nu s-a întrebat niciodată care ar fi venitul său lunar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
percep bogăția ca pe o sărăcie mai mică. Sau ca pe o sărăcie îndestulătoare. De aceea o discuție despre avuție dintre un sărac și un om foarte, foarte bogat din start e absurdă. „Cam cât câștigi matale pe lună?“, întreabă săracul, care nu cunoaște alt câștig decât salariul. Și, fiindcă bogatul, care nu s-a întrebat niciodată care ar fi venitul său lunar, cade pe gânduri, tot săracul vine cu răspunsul: „Vreo 50 de milioane, nu-i așa?“. Dialogul nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
foarte bogat din start e absurdă. „Cam cât câștigi matale pe lună?“, întreabă săracul, care nu cunoaște alt câștig decât salariul. Și, fiindcă bogatul, care nu s-a întrebat niciodată care ar fi venitul său lunar, cade pe gânduri, tot săracul vine cu răspunsul: „Vreo 50 de milioane, nu-i așa?“. Dialogul nu-i din imaginația mea. Am fost martor la o astfel de discuție, în care un pensionar îl ajuta pe un bancher să aibă o mică problemă de conștiință
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
pensionar îl ajuta pe un bancher să aibă o mică problemă de conștiință. Când bancherul, într-un acces oarecum clinic de sinceritate, i-a răspuns: „Probabil jumătate de miliard sau, cine știe, chiar un miliard, dar nu lunar, ci săptămânal“, săracul a râs și l-a bătut pe umăr: „Mă, da glumeț mai ești!“ Și atunci cum să nu le fie săracilor milă de bogați, când îi văd cât de glumeți sunt, deși sărăcia îi așteaptă - că oameni sunt și ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
sinceritate, i-a răspuns: „Probabil jumătate de miliard sau, cine știe, chiar un miliard, dar nu lunar, ci săptămânal“, săracul a râs și l-a bătut pe umăr: „Mă, da glumeț mai ești!“ Și atunci cum să nu le fie săracilor milă de bogați, când îi văd cât de glumeți sunt, deși sărăcia îi așteaptă - că oameni sunt și ei - la poartă? Misterul feminin Multe lucruri par firești doar pentru că se întâmplă. Pare firesc ca la facultățile de litere să învețe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
a fost niciodată tânără. Unele femei din cartier o duc așa, fără vârstă, de îndată ce încep să curgă copiii. Și se trezesc deodată babe. Cum farmacistele încă așteaptă rețeta de la moș, baba se simte datoare să-l ajute: „Să-i dați, săracu’, buline din alea roz, mititele“. Moșul aprobă, fapt ce înseamnă că aude dintr-o parte. Sau doar ce-i convine. „Tataie - îl ia nițel la rost farmacista mai tânără -, cum se cheamă pastilele matale?“ Moșul se uită la fată cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
fi nimic, că cer subvenții și persoane fără atestate de geniu de la Primărie, Fisc, ba chiar și fără diplome de la Școala Populară de Artă, dar de la 12 fix, în clădirea de vizavi de Minister, se distribuie ciorba și tocana la săraci, și țiganii cu Mercedesuri dau buluc în parcare. Unii mai isteți nici nu se mai duc la cantină, ci intră cu burțile lor mari la Arte și păcălesc juriul, atașând la cererea de subvenții pentru creație întocmită impecabil de grefier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
atât de tâmpit, că nu nimerea niciodată din prima încercare baia ori dormitorul. Dar având, ca mai toți coloneii făcuți „pe puncte“ în anii ’50, mintea odihnită, tot ce citea pe cotoarele cărților rămânea imprimat pe creier. Clăpocea nu reușea, săracul de el, să biruiască o singură pagină cu cititul, dar numele autorilor și titlurile care-i defilau de câteva ori în zi prin fața ochilor până la urmă le reținea. Nu chiar din prima citire, însă, în jumătate de an, suficient de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ifose de stăpân și minte puțină al editurii nu o realizam. Copiat, cum s-ar spune, „pe curat“, romanul avea o cu totul altă prestație emoțională decât în condiția dintâi de manuscris cu sute de intervenții de toate naturile. Proverbele săracilor, care ne marcau tinerețea, erau contrazise din când în când de viață: haina îl face pe om. Cu o altă așezare în pagină, textul devenea și el altul. Aceiași oameni, când se mută în casă nouă, devin alții. Li se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
o replică a interlocutorului îi ia prin surprindere, și, pe un ton controlat, cumsecade, nu critic, mi-a spus: „Când o să ai și tu o haină ca lumea, și muzica o să fie altfel“. Pe vremea aceea, eram îmbibat cu proverbele săracilor, iar o zicală de tipul „Nu haina îl face pe om“ mi se părea concluzia consolatoare pentru o viață trăită în calicie, dar cinstită. Toate îl fac pe om, și haina, și anturajul, și țara în care s-a născut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
am trăit viața de unul singur. N-a fost o opțiune rea. Uite, cărțile mele, câte apar, sunt semnate cu numele meu. Ai văzut în toată literatura lumii un roman semnat de o generație? Oamenii nu citesc generații, citesc cărți.“ Săracu’, e ăla care scrie! Aș vrea să pot asculta gândurile oamenilor. Cândva, se va ajunge și la asta, să apeși pe butonul „idei și sentimente“ al celularului și să asculți ce-i trece prin cap omului de lângă tine. Deocamdată, pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Adio Moldovei”. Din Constantinopole el a trimis apoi un nou ciclu de poezii însoțindu-le cu un studiu în formă de scrisoare. Din noua serie de poezii populare trimise de Vasile Alecsandri făceau parte: “Codreanul”, “Toma Alimoș”, “Blăstămul”, “Sburătorul”, “Serbu Săracu”, “Călugărița” publicate în „Bucovina” în lunile octombrie 1849 și ianuarie-februarie 1850. Au urmat și alte poezii între care și “Miorița”, aproape fiecare număr aducând câte ceva din pana lui Vasile Alecsandri. Un alt colaborator este George Sion, care publică mai multe
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Loredana Puiu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93272]
-
care Îi Încingea creierii acestui om nu era decît o dorință firească pentru ceva mai bun, un protest Împotriva foametei neostoite, transformat În iubire pentru această doctrină, a cărei esență n-o cuprinsese niciodată, dar a cărei traducere, „pîine pentru săraci“, era ceva ce Înțelegea și, mai ales, Îl umplea de speranță. Odată ajunși acolo, șefii, manageri blonzi, eficienți și aroganți, ne-au spus, Într-o spaniolă stricată: „Acesta nu e un oraș turistic. Vă găsesc un ghid să vă facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
adevărata vîrstă geologică. Și cîți dintre acești munți, strînși de jur-Împrejurul fratelui lor mai vestit, nu ascund În pîntecele lor greoaie bogății similare și stau și așteaptă ca brațele neînsuflețite ale excavatoarelor să le devoreze măruntaiele, condimentate cu vieți omenești - viețile săracilor, eroii nelăudați ai acestei lupte, care mor jalnic Într-una dintre miile de capcane ridicate de natură pentru a-și proteja comorile, cînd de fapt ei nu vor decît să-și cîștige bucata de pîine. Chuquicamata e, În esență, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
am mai băut vreodată un mate atît de revigorant. Pentru acei oameni simpli, eram niște semizei: Alberto și-a fluturat diploma În medicină pe sub nasul lor și, pe deasupra, veneam din minunata Argentina, unde trăia Perón cu soția sa, Evita, unde săracii au tot cît bogații, iar indianul nu e exploatat sau tratat atît de rău cum e În țara asta. Am răspuns la mii de Întrebări despre țara noastră și despre modul ei de viață. Cu oasele Încă pătrunse de frigul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
nici unul nu era argentinian. Numai după unu noaptea am găsit În sfîrșit un locșor la spital, dar prin asta nu vreau să spun decît că am găsit un scaun pe care să ne petrecem noaptea. Nu sîntem din cale-afară de săraci, dar niște exploratori de talia noastră, cu un asemenea trecut, preferă să moară decît să plătească pentru confortul burghez oferit de vreun mic hotel. După acestea, am fost primiți În serviciul pentru leproși, deși În prima zi ne priviseră cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Victimelor Comunismului și al Rezistenței, mare parte dintre ei sunt omagiați într-un grupaj de portrete și texte, datorat neuitatului părinte Petru Albert, care ne-a vizitat de mai multe ori și a oficiat într-un rând parastasul la Cimitirul Săracilor în ziua Înălțării Domnului, desemnată ca Zi a Eroilor și, implicit, ca Zi a Foștilor Deținuți Politici. Suntem siguri că, prin completarea grupajului cu încă alte nume și portrete cuprinse în această carte, statura Ordinului Franciscan din România va apărea
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
cred eu, n-a avut decât de câștigat, pentru că preoții ce au rămas în libertate în pastorație și-au putut exercita misiunea sfântă, oarecum, în voie. Domnul fie lăudat! Pr. Iosif Budău, OFMConv. Luizi-Călugăra, 12-VIII-1994 Francisc în lume 1993 Francisc, sărac de bunăvoie Trecând atent printre păcate Smerit, prin lume el străbate ... De-i vânt, furtună sau e ploaie Cu-a lui sărăcăcioase straie Disprețuind mândria lumii Dorește ca martir, păgânii Să îl facă ... Umila-i viață-n gura lumii E-
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
ani de pușcărie grea și anevoioasă, a fost eliberat. Fiind numit ca vicar parohial, a desfășurat o frumoasă activitate de bun duhovnic și director spiritual și zilnic mergând să viziteze, să mângâie și să ajute, după puteri, pe bolnavii și săracii satului. În cele din urmă, ca o consecință a celor îndurate în închisoare, s-a îmbolnăvit de cancer și a trecut la cele veșnice în anul 1982. A fost înmormântat alături de ceilalți preoți în cimitirul din Mărgineni. (Pr. Gheorghe Pătrașcu
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
de mult calm, resemnare la voința lui Dumnezeu și fiind de încurajare pentru mulți confrați de suferință. Eliberat din închisoare în 1964, a fost vicar la parohia Iugani, județul Iași, lucrând cu multă însuflețire pentru binele sufletelor. Vizita bolnavii și săracii pentru toți având un cuvânt de îmbărbătare. Era un bun duhovnic și director spiritual. A murit în faimă de sfințenie în anul 1969, la 27 iunie, în Iugani, fiind aici înmormântat. (Pr. Gheorghe Pătrașcu, Zile de încercare și de har
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
un smintit. Bernard de Quintavale, fruntaș al cetății, îi cere să-l primească alături de dânsul. Francisc îi deschide Evanghelia și îi repetă cuvântul lui Isus către bogatul care îl rugase să-i arate calea desăvârșirii: „Vinde tot ce ai, împarte săracilor și vei avea comoară în cer. Vino apoi și mă urmează” (Lc 18,22-23). Ceea ce Bernard a împlinit cu rigurozitate, nepăstrând pentru el și Francisc nimic din marea lui avere. Când numărul celor îndrăgostiți de „Domnița sărăcie” a ajuns la
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
armamente, cei avuți risipesc în neștire averi fabuloase pentru satisfacerea unor gusturi fanteziste, singura cale pentru a ajunge la însănătoșirea vieții sociale este aceea de a deveni săraci ca și Cristos, săraci ca și Francisc, imagine vie a lui Cristos; săraci prin alegere, nu prin renunțare. Este de fapt idealul „mișcării franciscane” și ultimul cuvânt cu care doresc să închei această convorbire de suflet, nu înainte de a vă exprima mulțumiri sincere pentru amabilitatea de a-mi fi dat prilejul de a
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]