7,229 matches
-
anumite figuri de stil revin mereu, combinate ou alte figuri care se repetă, 5n pasta je cu un anumit ton specific: sublim, comic, grațios sau naiv. Se poate susține, așa cum face W. K. Wimsatt, că simpla repetare a unui procedeu stilistic nu ne îndreptățește să-l considerăm lipsit de sens ; Anumite construcții gramaticale se repetă, ca și declinările și conjugările ; dar ele sânt totuși forme expresive". *13(e) Nu trebuie să ne mulțumim, uimind modelul antichității clasice, să împărțim stilurile în
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
din știința literară decât dacă va pune acest interes estetic în centrul preocupărilor ei ; dar atunci va constitui o parte importantă a acestei discipline, deoarece caracteristicile concrete -ale unei opere literare nu pot fi identificate și definite decât prin metodele stilistice. Există două metode posibile de realizare a unei astfel de analize stilistice. Cea dinții pornește de la analiza sistematică a limbii operei literare și interpretează trăsăturile ei având în vedere scopurile estetice ale operei, "sensul ei total". Atunci stilul ne apare
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
preocupărilor ei ; dar atunci va constitui o parte importantă a acestei discipline, deoarece caracteristicile concrete -ale unei opere literare nu pot fi identificate și definite decât prin metodele stilistice. Există două metode posibile de realizare a unei astfel de analize stilistice. Cea dinții pornește de la analiza sistematică a limbii operei literare și interpretează trăsăturile ei având în vedere scopurile estetice ale operei, "sensul ei total". Atunci stilul ne apare ca sistemul, lingvistic individual al unei opere sau al unui grup de
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
metodă se bazează pe contrast: observăm abaterile de la folosirea normală a limbii și căutăm să descoperim scopul lor estetic, în limbajul obișnuit nu se pune accentul pe sonoritatea cuvintelor, pe ordinea cuvintelor, sau pe structura propoziției. Primul pas în analiza stilistică îl constituie studierea abaterilor de la exprimarea normală, cum ar fi repetițiile de sunete, inversiunile, construcțiile bazate pe o complicată ierarhie e. propozițiilor, care toate trebuie să îndeplinească o funcție estetică anumită, cum ar fi sublinierea sau clarificarea sau, dimpotrivă, estomparea
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
Pater sau Henry James sau chiar al unor autori care, deși nu au mare importanță artistică, au cultivat anumite particularități de exprimare. În numeroase alte cazuri, va fi însă mult mai greu să se identifice și să se definească particularitățile stilistice ale unui autor. Este nevoie de o ureche fină și de un subtil spirit de observație pentru a distinge o trăsătură care se repetă, mai ales la scriitori care, așa cum este cazul multor dramaturgi elizabetani sau al multor eseiști din
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
privim cu rezervă afirmații ca aceea a lui J. M. Robertson care susține că anumite cuvinte sau "expresii idiomatice" ar reprezenta signaturile exclusive ale unor scriitori ca Peele, Greene, Marlowe și Kyd. *19 În numeroase cercetări de acest fel analiza stilistică este combinată fără discernământ cu studiul unor legături de ordin tematic, al izvoarelor și al altor aspecte, cum ar fi, de pildă, acela al aluziilor repetate, în asemenea cazuri, stilistica nu este altceva decât un instrument pus în slujba unui
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
probleme practice decurg din existența unor stiluri predominante, din capacitatea anumitor scriitori de a crea o modă și de a-i determina pe alții să i se supună, înainte, ideea de gen literar a exercitat o puternică influență asupra tradiției stilistice. La Chaucer, de pildă se constată mari deosebiri între stilul diferitelor narațiuni incluse în Povestirile din Canterbury și, în general, sulul operelor sale din perioade diferite și aparținând unor tipuri literare diferite, în secolul al XVIII-lea, oda pindarică, satira
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
că este mai nimerit să vorbim despre "stilurile" lui Goethe, deoarece uriașele deosebiri dintre stilul Sturm und Drang de la începuturile carierei sale, stilul perioadei clasice și maniera târzie, pompoasă și complicată din Afinitățile elective suit ireconciliabile. Această metodă de analiză stilistică - oare constă în a concentra atenția asupra particularităților stilului, asupra trăsăturilor care îl deosebesc de sistemele lingvistice înconjurătoare - implică primejdii evidente. Ni se poate întâmpla să acumulăm observații izolate, specimene ale unor trăsături caracteristice și să uităm că opera literară
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
artistic nu sunt identice cu simpla frecvență a unui procedeu. Astfel, de pildă, Josephine Miles, lăsându-se indusă în eroare de date statistice, a făcut greșeala de a exagera importanța elementului prerafaelit în stilul lui Gerard Manley Hopkins. *21 Analiza stilistică se dovedește mai rodnică pentru studiul literar atunci când poate stabili un principiu unificator, un ideal estetic general, prezent în întreaga operă. Dacă luăm, de exemplu, un poet descriptiv din secolul al XVIII-lea cum ar fi James Thomson, vom putea
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
probleme de conținut și chiar de filozofie, acordă vreo prioritate, logică sau cronologică, vreunuia dintre aceste elemente, în mod ideal, ar trebui ca, plecând din orice punct, să ajungem la aceleași rezultate. Acest tip de demonstrație ne arată că analiza stilistică poate să ne ducă lesne la probleme de conținut, în chip intuitiv, nesistematic, criticii de mult timp au început să analizeze stilul ca expresia unor atitudini filozofice speciale. In al său studiu despre Goethe, Gundolf a analizat cu deosebit discernământ
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
cu deosebit discernământ limba versurilor din prima perioadă de creație a marelui scriitor german, arătând modul în care limbajul dinamic al poetului reflectă orientarea lui spre o concepție dinamică despre natură. *23 Herman Nohl a încercat să demonstreze că trăsăturile stilistice pot fi asociate cu cele trei tipuri de filozofie stabilite de Dilthey." *24 Cercetătorii germani au elaborat și o metodă de studiu mai sistematică, cunoscută sub numele de Motiv und Wort, bazată pe prezumția că ar exista un paralelism între
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
motive cum sunt sângele și rănile în scrierile lui Henri Barbusse, iar Josef Körner a studiat în mod exhaustiv motivele din scrierile lui Arthur Schnitzler. *25 Mai târziu, Spitzer a încercat să stabilească o corelație între filozofia autorului și trăsăturile stilistice care se repetă ; de pildă, el a stabilit o legătură între stilul plin de repetiții al lui Péguy și crezul său 242 bergsonist, precum și între stilul lui Jules Romains și unanimismul acestuia. Analiza miturilor țesute în jurul cuvintelor de Christian Morgenstern
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
de acest fel consideră adesea că arta autentică sau mare trebuie să se bazeze pe experiență, Erlebnis, un termen care amintește o versiune ușor revizuită a erorii metodei biografice. În plus prezumția că există o corelație necesară între anumite procedee stilistice și anumite stări de spirit se dovedește a fi greșită, de pildă, când vorbesc despre baroc majoritatea cercetătorilor germani pornesc de la premisa că între un limbaj dens, obscur, încâlcit și un suflet furtunos, nehotărât și chinuit există o corespondență inevitabilă
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
lui Croce, care de obicei e considerat a fi modelul ei. în sistemul Lui Croce, care este în totul monist, nu se poate face nici o deosebire între starea de spirit și expresia lingvistică. Croce tăgăduiește cu consecvență valabilitatea tuturor categoriilor stilistice și retorice, deosebirea dintre stil și formă, dintre formă și conținut și, în cele din urmă, dintre cuvânt și suflet, dintre expresie și intuiție. La Croce, această serie de identificări duce .la -o paralizie teoretică : o concepție inițial corectă despre
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
Dacă putem caracteriza stilul unei opere sau al unui autor fără îndoială că putem caracteriza și stilul unui grup de opere, ai unui gen: romanul gotic, drama elizabetană, poemul metafizic; fără îndoială că suntem în măsură să analizăm și tipuri stilistice, cum ar fi stilul baroc al prozei secolului al XVII-lea. *31 Putem împinge generalizarea și mai departe, încercând să analizăm stilul unei perioade sau al unei mișcări, în practică, acest lucru este extraordinar de greu de realizat cu precizie
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
greu de realizat cu precizie. Cărți ca Le style poétique et la révolution romantique (Stilul poetic și revoluția romantică) a lui E. Barat sau Die Sprache des deutschen Impressionismus (Limba impresionismului german) a lui Luise Thon au identificat numeroase procedee stilistice sau particularități de sintaxă și vocabular în întreaga creație a unei școli sau mișcări. *32 S-au înregistrat de asemenea realizări considerabile în privința caracterizării stilului poeziei germanice vechi. *33 Dar acestea sunt, în cea mai mare parte, stiluri colective, destul de
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
made With the poor crooked scythe and spade. * * Tron și tiară au să piară ! / în pământ le vor băga / Biata coasă și cazma. (Traducerea tuturor versurilor din acest capitol aparține lui Leon Levițchi.) Mai izbitor este "adjectivul transferat" metonimic, trăsătură stilistică pe care o găsim la Vergiliu, la Spenser, la Milton, la Gray, la poeții clasici : în Sansfoys dead dowry - Zestrea moartă a lui Sansfoy - epitetul trece de la posesor la obiectul posedat, în drowsy tinklings - clinchetele somnoroase (Gray) și în merry
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
sânt categoric cele mai bune, Knight se ocupă de piese individuale, studiindu-le pe fiecare prin prisma imaginilor lor simbolice, acordând deosebită atenție unor opoziții de imagini, cum ar fi "furtuna" și "muzica", dar observând, de asemenea, cu sensibilitate deosebirile stilistice dintre o piesă și alta sau din staul aceleiași piese. In cărțile de mai târziu, sânt evidente extravaganțele "entuziastului". Exegeza lui Knight privind eseurile lui Pope, On Criticism (Despre critică) și On Man (Despre om), evită cu seninătate să-și
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
de "perioadele" creației lui Shakespeare, Clemen nu uită că studiază "perioadele" poeziei, nu cele ale vieții în mare măsură ipotetice a autorului. Ca și metrul, imagistica reprezintă un strat component ai poeziei. Conform schemei noastre, ea aparține stratului sintactic sau stilistic, în ultima instanță, ea trebuie studiată nu izolat de celelalte straturi, ci ca un element al întregului pe oare-l formează opera literară. 280 <Titlu> 16 Natura și tipurile literaturii narative Studiile de teorie și de critică literară dedicate romanului
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
romane de primul tip. Cele doua tipuri polare indică originea dublă a narați/unii în proză : romanul se dezvoltă din familia formelor narative nefictive - scrisoarea, jurnalul intim, biografia, cronica sau scrierea istorică ; el se dezvoltă, ca să spunem așa, din documente ; stilistic, el pune accentul pe detaliul caracteristic, pe mimesis, în sensul strict al cuvântului. Romanțul, oare continuă tradiția epopeii și a romanului .cavaleresc medieval, poate neglija veridicitatea detaliului (de exemplu, reproducerea limbajului individual în dialog), adresându-se unei realități superioare, unei
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
o întrerupere completă a adiției culturale. Una dintre sarcinile istoricului literar constă în descrierea acestui proces. O altă sarcina este urmărirea evoluției operelor literare rânduite în cadrul unor grupuri mai mici și mai mari, stabilite în funcție de paternitate, de gen, de tip stilistic sau de tradiție lingvistică și în cele din urmă, în cadrul Unui sistem al literaturii universale. 337 Dar problema evoluției unei serii de opere literare e extraordinar de greu de tratat, într-un anumit sens, fiecare operă literară reprezintă, la prima
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
A. O. Lovejoy și alții au recomandat să se renunțe la termeni ca acela de "romantism". Dar analiza unei perioade ridică fel de fel de probleme de istorie literară: istoria termenului care denumește perioada, a programelor critice precum și a schimbărilor stilistice reale pe care le-a adus; raporturile dintre perioada respectivă și toate celelalte activități ale omului; raporturile ei cu aceleași perioade din alte țări. 353 Ca termen, romantismul a pătruns târziu în Anglia, dar în teoriile lui Wordsworth și ale
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
mine, fără ca eu să fi știut, în primă instanță, că se află și la Dragomirescu), după care specialistul român face și următoarele comentarii: Capacitatea de a comunica un sens neexprimat este esența oricărui fenomen lingvistic, în general, si a celui stilistic, în special. E un adevăr constatat și de cei vechi, cum este Teofrast, care observa că valoarea stilului crește mai ales prin ceea ce nu spune [un enunț] (Demetrios, p. 12), ca și de cei moderni, cum este Michel Bréal, care
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu () [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
un mare efect de expresivitate. Este, cu alte cuvinte, un caz de concentrare sintactica foarte important, iar despre această "cauzala" coordonată unei independente deci și ea tot independența trebuie să spunem că nu este un fenomen sintactic obișnuit, ci unul stilistic" (Dragomirescu, 1939, p. 41). Iată aici, într-adevăr, o prefigurare a "actelor de limbaj" puse în lumina ulterior de John Austin (în anul 1955, în cadrul conferințelor William James de la Harvard), cel putin cu referire la distincția dintre performative explicite și
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu () [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
avea eu drept în lume etc. etc.". Este o întorsătură stilistica foarte obișnuită în limba poporului și în poezia lui. Căci nu am eu drept etc." e tot una cu: "De-aș avea eu drept etc." că înțeles sintactic, dar, stilistic, între aceste două forme este o deosebire radicală pentru că fiecare izvoraște dintr-o stare sufletească. Cea dintâi, după cum ne arata perisintaxa ei, izvoraște dintr-o stare de ciuda și tristețe: "Căci nu am eu drept în lume ca să judec pe
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu () [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]