6,283 matches
-
în palatul său, fără să știe că tot atunci, într-o cocioabă, degetele unui meșteșugar îi țes deja lințoliul. Rostise cuvintele în arabă, dar cu acel accent circazian pe care îl recunosc pe dată toți cairoții, deoarece este cel al sultanilor și al ofițerilor mameluci. Mai înainte ca eu să fi putut răspunde, negustorul se întorsese, oferindu-i un preț: — Șaptezeci și cinci de dinari. Ea se făcu palidă: — Piesa asta e unică în lume! Era o tapiserie murală lucrată cu acul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în urmă. Oamenii nu mai cutează să-și dea la iveală dinarii, de teamă că vor fi acuzați că ascund niscaiva averi și că ar putea fi jecmăniți. Săptămâna trecută, o cântăreață a fost arestată pe baza unui simplu denunț. Sultanul în persoană a supus-o la chinuri, în vreme ce gărzile îi strângeau picioarele în fiare. I s-au sustras în felul ăsta o sută cincizeci de monezi de aur. Se corectă: Rețineți că înțeleg foarte bine pentru ce suveranul nostru, Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și patruzeci de mii de evrei care plăteau jizia legală! Azi, asta e realitatea, Alexandria aduce vistieriei mai puțin decât o costă. Rezultatul îl vedem zi de zi: armata n-a mai mâncat carne de șapte luni, regimentele clocotesc, iar sultanul caută aur acolo unde crede el că ar putea găsi. Intrarea unui client îi întrerupse discursul. Văzând că noul venit nu avea nici un obiect în mână, Akbar își spuse desigur că era vorba de un cumpărător și ne rugă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
spre chipurile care mă înconjurau, sau spre soare, în speranța că se clintise un pic. Măscăriciul dănțuia cu animalul său, fără să fi putut spune care dintre ei imita pasul celuilalt. Apoi începu să-i glăsuiască măgarului. Îi vesti că sultanul se hotărâse să pornească o mare construcție și că avea să adune toți măgarii din Cairo spre a-i pune să care var și piatră. Pe dată, animalul se lăsă să cadă la pământ, se întoarse pe spate cu picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ca să pot aduna câțiva bănuți cu care să-i cumpăr de mâncare. Punând mâna pe un ciomag, îi trase animalului câteva lovituri zdravene pe spinare. Hai, acuma sus! Dar măgarul nu se clinti din loc. Măscăricul continuă: — Locuitori din Cairo, sultanul a dat un edict: toată suflarea trebuie să iasă mâine cu mic cu mare ca să asiste la intrarea sa triumfală în oraș. Măgarii sunt luați spre a le duce în spate pe doamnele din lumea bună. Atunci măgarul țâșni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și că trebuia să ne mulțumim să străbatem orașul unul lângă altul. În ziua primei întâlniri, Nur a stăruit să mergem să vizităm grădina interzisă. — I se spune astfel, mi-a explicat ea, pentru că este înconjurată de ziduri înalte, iar sultanul a interzis vizitarea ei spre a ocroti o minune a naturii: unicul arbore din lume care produce balsam, adevărata rășină parfumată. O monedă de argint strecurată în palma paznicului ne-a îngăduit să pătrundem înăuntru. Aplecată deasupra arborelui de balsam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
neamul lui, va putea stârni la revoltă triburile din Anatolia. Doar el va putea aduna în jurul lui pe mamelucii circazieni și pe safavizii din Persia pentru a-l doborî pe Marele Turc. Doar el. Asta numai dacă nu cumva agenții sultanului Selim nu-l sugrumă. Nur era aplecată peste leagănul fiului ei, fără să știe la ce tortură mă supuneau vorbele ei. Imperiul ăsta căruia îi prezicea astfel distrugerea, rugile mele îl invocau înainte chiar să fi știut să mă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
zi. Dacă dădaca, deja bătrână, ar muri, copilul ar trebui adus înapoi la Cairo, unde identitatea lui ar fi rapid ghicită. Ar ajunge atunci la cheremul agenților lui Selim, care erau numeroși în Egipt; ar putea fi predat chiar de sultanul Kansoh care, neîncrezător în cel mai înalt grad față de otomani, se temea totuși prea mult de ei pentru a le refuza capul unui copil. Pentru mine, soluția era gata găsită: s-o iau în căsătorie pe Nur și să plecăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fi înșelat, însă nu văd altă explicație pentru absența lui, și mai cu seamă pentru tăcerea lui. Înainte de a pleca, am lăsat totuși cheile în mâinile giuvaergiului meu, Daud alepinul. Fiind chiar fratele lui Yaacub, administratorul Monetăriei, un apropiat al sultanului, putea mai bine decât un altul să nu lase ca vreun mameluk să pună mâna pe casa goală. Călătoria noastră a început în luna safar, în ajunul Paștelui creștin. Prima oprire am făcut-o la cocioaba Khadrei, lângă Ghizeh, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
an și patru luni, spre Bulak, marele port fluvial al orașului Cairo. Mulțumită unui bacșiș zdravăn, ne-am putut îmbarca fără zăbavă pe o djerma care transporta spre Alexandria o încărcătură de zahăr rafinat ce provenea din fabrica personală a sultanului. Ambarcațiunile erau numeroase la Bulak, iar unele erau chiar foarte confortabile, numai că eu țineam să ajungem în portul Alexandria sub emblema suveranului, căci fusesem avertizat de niște prieteni asupra dificultăților întâmpinate la vămi. Unii călători erau scotociți până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-i ajuta pe Harun și pe Mariam mă va face să comit noi imprudențe. Avea desigur dreptate, dar eram dator să încerc. Modul însuși în care surghiunirea mea fusese pusă la cale mă făcea să cred că, de data asta, sultanul din Fès avea să mă asculte. Suveranul era atunci în campanie împotriva portughezilor, spre Bulauan. Timp de câteva luni, am străbătut țara pe urmele armatei regale, purtând uneori arme și luând parte la câteva încăierări. Eram gata de orice pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Eram gata de orice pentru a căpăta iertarea. Între două lupte, stăteam de vorbă cu monarhul, cu frații lui și cu mulți dintre sfătuitorii lor. Dar de ce să intru în amănunte, când rezultatul e atât de dezamăgitor? Un apropiat al sultanului îmi mărturisise în cele din urmă că numeroase crime fuseseră pe nedrept puse în cârca lui Harun. Adăugând mai apoi, pe un ton de dezarmantă sinceritate: — Chiar dacă am putea să-l iertăm pe cumnatul tău pentru ce a făcut, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un cadiu. — Avem un mesaj pentru tine din partea Înălțimii Sale Victorioase al-Qaim bi-amrillah. Era titlul pe care-l primise ca răsplată Barbă Roșie după ce-i tăiase beregata emirului Algerului. Îmi cerea să plec la Constantinopol pentru a duce un mesaj sultanului, vestindu-i întemeierea regatului din Alger, arătându-i supunere și fidelitate și implorându-i sprijinul în lupta împotriva castilienilor, care continuau să ocupe o citadelă marină la intrarea în portul Alger. — Sunt foarte onorat de atâta încredere. Dar sunteți deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
supunere și fidelitate și implorându-i sprijinul în lupta împotriva castilienilor, care continuau să ocupe o citadelă marină la intrarea în portul Alger. — Sunt foarte onorat de atâta încredere. Dar sunteți deja patru. Pentru ce mai aveți nevoie de mine? — Sultanul Selim nu acceptă să primească un ambasador care să nu fie și poet, care să nu-i adreseze versuri de laudă și de mulțumiri. — Pot scrie un poem pe care-l vei citi tu însuți. — Nu. Toți cei de față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
trebuie să-i întindem mâna. Până acum am suportat legea necredincioșilor. Au luat Granada și Málaga, apoi Tanger, Melilla, Oran, Tripoli și Bougie; mâine se vor face stăpâni peste Tlemcen, Alger și Tunis. Ca să le ținem piept, avem nevoie de sultan. Îți cerem să ne ajuți în această sarcină, nu poți refuza. Nici una dintre ocupațiile tale de aici nu e atât de importantă. Iar familia ta e în siguranță. Pe deasupra, îți vor fi suportate în întregime cheltuielile și vei fi generos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
voinței din urmă a unui condamnat, am cerut să vorbesc cu Nur. Reacția ei a fost admirabilă, nu cea a soției comode care devenise prin căsătoria noastră, ci aceea a fetei de soldat care fusese mereu. Și a mamei de sultan care nădăjduia să devină. Era în picioare în odaia noastră, cu chipul și pletele descoperite, cu capul semeț, cu privirea directă. — Trebuie să mergi acolo? Era ceva la jumătatea drumului între întrebare și constatare. Da, am spus. — Crezi că ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
istorie și, cu toate astea, atât de nou, prin pietrele sale și prin oamenii săi. În mai puțin de șaptezeci de ani de ocupație turcească, și-a schimbat complet înfățișarea. Există, firește, în continuare Sfânta Sofia, catedrala devenită moschee, unde sultanul are obiceiul să meargă cu alai în fiecare zi de vineri. Dar majoritatea clădirilor au fost înălțate de noii cuceritori, iar alții, la rândul lor, fac să se ivească aproape în fiecare zi palate, moschei și mederse, sau chiar simple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mai bine aprovizionate din bazar, sunt văzuți mai cu seamă armeni, greci, italieni și evrei, aceștia din urmă veniți uneori din Andaluzia după căderea Granadei. Nu sunt mai puțin de patruzeci de mii și cu toții recunosc și aduc laude echității sultanului. În suk-uri, turbanele turcilor și tichiile creștinilor și ale evreilor se învecinează fără ură și fără resentimente. Cu câteva excepții, străzile orașului sunt înguste și noroioase, astfel că oamenii de calitate nu pot circula decât purtați în spate de alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
majoritatea nou-veniți care nu și-au găsit o ocupație mai bună. În ziua în care am debarcat, eram prea sfârșiți de puteri pentru a trece dincolo de zona portului. Traversarea se făcuse iarna, căci trebuia să ajungem la Constantinopol înainte ca sultanul să plece din oraș în campania de primăvară. Ne-am petrecut așadar prima noapte într-un han ținut de un grec din Candia, un văr îndepărtat de-al lui Barbă Roșie. Și chiar de-a doua zi, ne înfățișam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din oraș în campania de primăvară. Ne-am petrecut așadar prima noapte într-un han ținut de un grec din Candia, un văr îndepărtat de-al lui Barbă Roșie. Și chiar de-a doua zi, ne înfățișam la serai, locuința sultanului. Nur a rămas în afara grilajului porții, sporovăind încetișor la urechea lui Bayazid, nesinchisindu-se de vârsta lui, de mormăielile lui întâmplătoare sau de râsetele lui fără rost. O bănuiesc cum că i-a povestit cu mare grijă în ziua aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să-l declam în fața suveranului și pe care fusesem nevoit să-l alcătuiesc când eram pe mare, între două momente de amețeală. În jurul meu, mii de soldați, funcționari, dar și orășeni de toate condițiile, cu toții tăcuți, din respect pentru persoana sultanului. Am așteptat mai bine de două ceasuri, convins că mi se va cere să mă întorc mai târziu. Asta însemna să subestimez importanța lui Barbă Roșie și interesul pe care-l avea otomanul pentru el. Curând a apărut un paj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
s-a așternut parcă peste ochi, urechile au început să-mi țiuie, gâtlejul mi s-a încleștat atât de tare, încât mă simțeam incapabil să rostesc cel mai mic cuvânt. Era oare teama? Era oboseala călătoriei? Sau doar apropierea de sultan? Trecând de zidul acela de spahii, n-am perceput decât sclipiri. Mă străduiam să păstrez un mers normal, copiat după acela al pajului care mă preceda, dar mă simțeam gata să mă poticnesc, să mă prăbușesc; mă temeam mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din brocart, apariție așteptată și totuși subită, care, cu o privire rece, a împrăștiat ceața de pe ochii mei, fără să-mi potolească totuși spaima. Nu mai eram decât un automat, dar un automat care funcționa, făcând gesturi precise pe care sultanul impasibil părea că mi le dictează. Atunci poemul mi-a țâșnit din memorie, fără efecte de elocință, dar și fără bâlbâieli, însoțit la ultimele versuri de câteva gesturi timide care m-au costat eforturi și sudoare. Sultanul dădea din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
precise pe care sultanul impasibil părea că mi le dictează. Atunci poemul mi-a țâșnit din memorie, fără efecte de elocință, dar și fără bâlbâieli, însoțit la ultimele versuri de câteva gesturi timide care m-au costat eforturi și sudoare. Sultanul dădea din cap, schimbând uneori câte un cuvânt scurt cu apropiații săi. Nu purta barbă, ci doar o mustață răsfirată de care trăgea întruna; tenul lui mi s-a părut pământiu, ochii prea mari pentru restul feței și ușor oblici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
că i se clatină capul pe umeri. De altfel, mai curând privirea aceea și pălirea celuilalt au fost cele ce m-au făcut să pricep că tocmai fusese dat de gol un lucru extrem de grav. Într-adevăr, în anul acela, sultanul Selim voia să lase să se creadă că pregătirile sale de război erau îndreptate împotriva sufiului Persiei; îl invitase chiar pe stăpânul de la Cairo să i se alăture în lupta împotriva ereticilor. Când, în realitate, otomanul se hotărâse să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]