8,223 matches
-
prin cap; dar la vrâsta de 20 ani speranțele nu lasă pe om. Mi se părea că norocul o să-mi iasă așa neașteptat din drum, și așa a vroit Dumnezeu să se întâmple. II Ajuns în Iași mă întâlnii cu unchiul meu Iordachi Hermeziu, atunci director la ministerul de justiție, și îl mărturisii scopul venirii mele în capitală. Minunat, îmi zise el, parcă ai tras în bobi. Tocmai aveam trebuință de tine care cunoști bine limba franceză pentru un post nou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
închipui câtă lume din ambele continente năvălise la acea primă mare expoziție din capitala Franției. Toți suveranii din Europa își dăduse întâlnire pentru a vizita pe învingătorul de la Sevastopol și Solferino, asupra căruia se mai răsfrângea și gloria nepieritoare a unchiului său. Astfel veniră rând pe rând să i se ploconească Franz Ioseph al Austriei, Alexandru al Rusiei, regina Angliei, sultanul Turciei, al cărui portret îl vindeau ștrengarii pe bulevarde strigând: cinq sous le grand turc!193, Wilhelm al Prusiei, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și proiectare. Cam pe atunci mi-a spus Neluțu: Măi Tăchiță (așa mă alinta el), tu ești un foarte bun inginer, bine pregătit, inventiv și muncitor, dar îți lipsește ceva pentru a avansa în societate. Ce-mi lipsește Neluță? Un unchi în CC dragul meu (Comitetul Central al Partidului). Într-adevăr, nu am, dar nici tu nu ai. Eu am avut așa un unchi în CC, dar a fost pensionat medical. Îl apucau tot mai des niște crize la care oriunde
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
inventiv și muncitor, dar îți lipsește ceva pentru a avansa în societate. Ce-mi lipsește Neluță? Un unchi în CC dragul meu (Comitetul Central al Partidului). Într-adevăr, nu am, dar nici tu nu ai. Eu am avut așa un unchi în CC, dar a fost pensionat medical. Îl apucau tot mai des niște crize la care oriunde era, pe stradă sau aiurea, se așeza în genunchi și începea să se închine și să bată mătănii... Au trebuit să-l pensioneze
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
mașinăria minune și îmi arătau trei degete. Mai sunt doar trei minute, puteam sta liniștit, nu mai era timp să mă asculte. Atunci am hotărât să-mi procur și eu un ceas. Părinții mei nu puteau plăti așa ceva. Cu ajutorul unui unchi, m-am angajat în vacanța de vară ca strungar la Întreprinderea de Scule Ioan Fonaghi din Brașov. Cu salariul meu pe trei luni de muncă, mi-am procurat, prin relații, un ceas de mână rusesc, Pobeda. A fost un ceas
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
și cea a guvernatorului, aveau să fie rezolvate de succesorul lui Petru. Postul de guvernator fusese deținut cu regularitate de familia Radonjić, așa cum un membru al familiei Petrović devenea întotdeauna episcop. Tradiția era ca funcția de episcop să treacă de la unchi la nepot, din cauză că episcopii trebuiau să fie celibatari. Sorții au căzut acum asupra lui Rade, care avea în 1830, anul alegerii lui, doar șaptesprezece ani. El nu era călugăr și nu primise nici o educație oficială. S-a declanșat o luptă
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
al țării. Respectînd tradiția, Rade s-a călugărit și și-a luat numele de Petru al II-lea, cu toate că viața lui ulterioară nu a prezentat nici un semn al unei profunde chemări religioase. El folosea și numele de Njegoš. Ca și unchiul său, Petru al II-lea s-a confruntat cu limitări stricte ale puterii lui. Nu avea sub comanda sa nici armată, nici miliții, nici forțe polițienești, putînd apela doar la detașamentele militare ale familiei și clanului său. Cea mai mare
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
a menține situația politică așa cum era ea. Cea mai bună politică pe care o putea adopta episcopul era să încerce pur și simplu să-și manipuleze rivalii și să-i instige pe unii împotriva celorlalți. El l-a canonizat pe unchiul său, Petru I, ca să mărească prestigiul familiei sale. Petru al II-lea a beneficiat tot timpul de sprijinul Rusiei, cel puțin în prima parte a domniei lui. Cea mai strînsă legătură a episcopului cu guvernul rus era realizată prin intermediul consulului
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
în 1833, educația nu era ușor accesibilă nici măcar la nivelul cel mai scăzut. În 1851, Petru al II-lea a murit de tuberculoză, după ce îl numise drept succesor pe nepotul lui, Danilo. Danilo fusese educat în Rusia, dar, ca și unchiul lui, nu primise instruire religioasă. Mai mult, el nu dorea să devină episcop pentru că voia să se însoare. Cu aprobarea Rusiei și a Imperiului Habsburgic, el și-a laicizat funcția, iar în 1852 s-a proclamat domnitor. Asemeni predecesorilor săi
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
o bancnotă și atât. O bere e chiar un obiect social total. Poți să vorbești despre o bere și să descoperi aici o întreagă țesătură de relații, de corespondențe. Legăturile economice, statut social și toate prostiile astea. Îmi povestea un unchi de-al meu, Nae Stabiliment, despre care am scris și în prima mea carte și voi mai scrie și de aici înainte, pentru că io de fapt de la el am învățat cum e cu povestitul, îmi spunea cum s-a dus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Șăfu și parcă s-a mirat de discursul lui erudit. A părut că vrea să-i spună ceva, dar între timp m-a văzut pe mine. - He, he, ce mai faci! a și intrat direct în subiect. Ce mai face unchi-tu’, am auzit că a divorțat. Ce băiat bun era. Nu s-a mai însurat deci. Pe la noi, pe aici, nu mai vine? Aaaa, tot acolo stă. Daaaa... N-are de gând să se însoare? Păi, cum să nu te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
nu te intereseze? Las’ c-o știu io pe prăpădita aia pe care a lăsat-o. Era băiat bun. Am fost colegi. Avem și fotografii de la banchet. Mereu mă oprea și-mi povestea tot felul de nimicuri, mă întreba de unchi-miu’. N-o cunoșteam, nici nu știam cum o cheamă, deși ea se purta extrem de familiar cu mine, dar, într-adevăr, aveam un unchi care divorțase. Șăfu mă trăgea de tricou, hai să mergem, hai că se dă tâmpita în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
fotografii de la banchet. Mereu mă oprea și-mi povestea tot felul de nimicuri, mă întreba de unchi-miu’. N-o cunoșteam, nici nu știam cum o cheamă, deși ea se purta extrem de familiar cu mine, dar, într-adevăr, aveam un unchi care divorțase. Șăfu mă trăgea de tricou, hai să mergem, hai că se dă tâmpita în stambă. Părea că îi producea silă femeia. De fapt, așa se purta cu oricine, parcă o duhoare insuportabilă îi muta nasul din loc. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
nu mai credea în ceartă. Că un conflict ar schimba ceva. Pentru el, nu mai avea sens. Lumea asta de acum care nu-l mai satisface deloc. Nu-i mai spune mare lucru. Spune o vorbă din Cenaclu sau a unchiului său, Marele Prozator, și o spune așa, ca și cum ar încerca să refacă o atmosferă, ca și cum îi pare rău că, spunând-o acum, a zgândărit răni vechi și urâte, cicatrizate de mântuială. Citează. Citatul ăla cândva a creat rumoare, a făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
abate și asupra lui și de asta se grăbește să ia restul cât mai repede și să o șteargă spre casă. Cu o mână plătește și cu cealaltă ia pâinea. - Ce, mă, ai scris acolo că fur! Toți furăm, mă! Unchi-tu ăla n-a furat? A furat de-a rupt! Și ce-ai scris de Costoiu! Mă-sa a zis că-ți rupe picioarele dacă te prinde. - Ăla chiar nu e Costoiu! Doar nume... - Ce, mă, scrie acolo tot ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
nepot mai puțin receptiv, care trebuie ajutat, că nu e băiat rău, dar, mai timid, nu se descurcă, trebuie să lucreze ceva mai mult, să-și dea interesul... Nu avea nimic de împărțit cu taică-miu, dar se luase de unchi-miu. V-am spus că odată am omorât un om scriindu-l. Am acționat textual. Scrisesem, în urmă cu vreun an, un fel de reportaj din amintirile unui copil numit generic G.P. care vorbea despre războiul trăit de el. Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de vorbă, G.P. era foarte grav bolnav. Deja umbla de la un spital la altul și doctorii nu reușeau să-i pună un diagnostic. Îl trimiteau de colo-colo. Iar el n-avea de ales și se refugia în poveste. G.P. era unchiul meu pe care Farmacistu îl bănuia că a furat enorm la viața lui. Imediat ce a apărut acel reportaj, G.P. a intrat în spital și la vreo lună sau două, după o operație destul de riscantă, a murit. A murit în jur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
care nu se putea negocia. Cine vă pune să vă îmbolnăviți? mi-a replicat, orice s-ar spune, destul de cinic. O mică atenție, o bancnotă bine plasată, mi-a permis în cele din urmă să intru. L-am găsit pe unchi-miu întins într-un pat din care nu se ridicase probabil de zile în șir. Avea ceva pe deget, un aparat care îi măsura bătăile inimii. - Vezi, tu n-ai așa ceva! mi-a arătat. Cu câteva zile înainte de moarte, asistentele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
că doar oamenii care mor trebuie să se împărtășească, iar el mai are planuri. Ei, dar, ați putea spune, nimic din cele ce v-am spus până acum nu m-ar îndreptăți să afirm că io l-am omorât pe unchiul meu. Însă atunci când m-am apucat să scriu acel reportaj am luat ca model o proză a unui scriitor, am încercat să o pastișez. De aia l-am și numit pe unchiul meu G.P. Ca acolo, în text, unde un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
să afirm că io l-am omorât pe unchiul meu. Însă atunci când m-am apucat să scriu acel reportaj am luat ca model o proză a unui scriitor, am încercat să o pastișez. De aia l-am și numit pe unchiul meu G.P. Ca acolo, în text, unde un bătrân povestea războiul. Uitasem că și în finalul acelei proze bătrânul G.P. se îmbolnăvea grav și era internat în spital. De când ieșise unchiul meu la pensie, probabil boala i se agravase. Lipsa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
o pastișez. De aia l-am și numit pe unchiul meu G.P. Ca acolo, în text, unde un bătrân povestea războiul. Uitasem că și în finalul acelei proze bătrânul G.P. se îmbolnăvea grav și era internat în spital. De când ieșise unchiul meu la pensie, probabil boala i se agravase. Lipsa de activitate. Stătea în curte și se uita la oamenii care treceau pe stradă. Avea o nepoată la care ținea mult. Ea n-a aflat nici după atâta timp că a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Radu, acea bunăstare și mulțumire conjugală. Mi-o aduc aminte în ipostaze diferite, dar de fiecare dată avea ochii umezi, o culoare siderie, un amestec bleu-verte și aceeași umezeală constantă. Nu-și putea ascunde niciodată lacrimile, suferise mult prin pierderea unchiului la numai 17 ani, fratele cel mai mare al mamei și oricât s-au străduit bunicul și ceilalți copii, parte din sufletul ei murise atunci, apoi încă un strop prin pierderea unui copil la numai două luni. Nu existau probleme
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
de-al doilea era puternic afectat. Cu toate acestea avea puterea de a mai spune o glumă, primea vizite frecvent, pentru că avea mulți prieteni și relații statuate pe respect, indiferent de orientarea religioasă. Însăși cumnata bunicii, soția fratelui cel mare, unchiul Toma, care-l și botezase pe tata, era evreică, tanti Estella, o femeie absolut minunată. De la ea bunica și mama au deprins o parte din secretele bucătăriei evreiești. Ceea ce însă a durut-o în mod evident pe bunica și n-
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
singur lucru mi-a cerut nenea Toma, să-l anunț imediat ce voi afla rezultatul admiterii la facultate. Și-am făcut-o imediat. După ce s-au afișat rezultatele, am expediat două telegrame, una părinților mei la Însurăței, cealaltă cu mare drag unchilor mei la Brăila. Eram admis cu 9,22 la Mecanică fină în București.” Ce-a urmat a sudat o prietenie absolut minunată, o relație durabilă care și astăzi îl îndreptățește pe Vlad, în virtutea promisiunii făcute tatălui nostru, să se intereseze
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
-o pas cu pas. Mihaela Murariu, Clasa a VII-a B Liceul Economic „Nicolae Iorga”, Pașcani Măcin, un petec de cer între Dunăre și Mare Cred că aveam cinci ani când am văzut prima dată acești munți. Eram în mașina unchiului meu, fratele mamei, alături de părinți. Nenea Adi promisese să mi arate locul de vărsare al Siretului în Dunăre, foarte aproape de Galați și zona portuară a mineralierelor. Locul, așa cum l-am văzut atunci și l-am revăzut ulterior, nu-ți oferă
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]