58,766 matches
-
în timpul dominației otomane din Algeria de către Hasan Pașa (1517-1572), fiul celebrului amiral Hayreddin Barbarossa (1478-1546). Cu toate acestea, locașul a fost finalizat abia în anul 1612. În urma războiului cu Franța izbucnit în 1830, Algeria a intrat sub stăpânirea Imperiului Colonial Francez. În anul 1838, francezii au convertit moscheea într-o catedrală romano-catolică cu hramul Sfântului Filip. În 1840, după cucerirea orașului algerian Constantin, mareșalul Sylvain Charles Valée a donat o cruce masivă pe care a așezat-o în vârful catedralei. În
Moscheea Ketchaoua () [Corola-website/Science/336857_a_338186]
-
o catedrală romano-catolică cu hramul Sfântului Filip. În 1840, după cucerirea orașului algerian Constantin, mareșalul Sylvain Charles Valée a donat o cruce masivă pe care a așezat-o în vârful catedralei. În anul 1962, Algeria își declară independența față de Imperiul Francez, iar catedrala este transformată înapoi în moschee. Ceremonia de sfințire a locașului a fost oficiată în prezența lui Tawfiq al Madani, ministrul muncii la acea vreme. Acesta a fost considerat un moment de importanță națională ce simboliza supremația poporului algerian
Moscheea Ketchaoua () [Corola-website/Science/336857_a_338186]
-
la răsucire”. În 1971 susține examenul de conferențiar la aceeași catedră. În 1990 susține examenul pentru postul de profesor la aceeași catedră, activând până la pensionare, în 1998. Între 1992 și 2001 a fost profesor la Departamentul de predare în limba franceză din Institutul Politehnic București, însumând 48 de ani de activitate neîntreruptă în învățământul superior. Este coautor la mai multe tratate universitare cum sunt „Complemente de Rezistența Materialelor”, 1991, „Cours de Résistance des Matériaux, Sollicitations Simples et Sollicitations Composées”, 1993, „Cours
Dionisie Craifaleanu () [Corola-website/Science/336867_a_338196]
-
evoluția.<nowiki>[2]</nowiki> În casa familiei se vorbea germană și maghiară și Stein a fost mândru de acest lucru pentru tot restul vieții sale. A urmat gimnaziile catolic și luteran din Budapesta, unde și-a însușit limbile greacă, latină, franceză și engleză, înainte de a merge pe pentru studii universitare la Universitățile din Viena, Leipzig și Tübingen. A absolvit cu o diplomă în Sanscrită și Persană și a primit doctoratul la Tübingen în anul 1883.<nowiki>[4]</nowiki> În 1884 a
Marc Aurel Stein () [Corola-website/Science/336870_a_338199]
-
lăzi de manuscrise și 4 lăzi de picturi și relicve.Pentru eforturile sale a fost înnobilat, dar naționaliștii Chinezi l-au numit un hoț și au organizat proteste împotriva lui. Descoperirea sa a inspirat alți vânători de comori și exploratori francezi, ruși, japonezi sau chinezi și exploratori care au luat, de asemenea, din respectiva colecție. În timpul expediției sale din 1906-1908, în timp ce topografia în Munții Kunlun din vestul Chinei, Stein a suferit degerături și a pierdut câteva degete de la piciorul drept. Cea
Marc Aurel Stein () [Corola-website/Science/336870_a_338199]
-
gradul de colonel, a primit comanda trupelor cehoslovace aflate la vest de Vladivostok. În această calitate a reușit să domine zona strategică a tunelurilor transsiberiene din jurul lacului Baikal, primind, mai târziu, pentru meritele sale în această acțiune, decorații ruse, cehoslovace, franceze și românești. În 26 septembrie a fost transferat la sediul comandamentului central al trupelor cehoslovace din Vladivostok, de unde a demisionat, pentru o nouă funcție de comandă, la data de 10 octombrie. Dovedit a fi un comandant excelent și știind limba franceză
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
franceze și românești. În 26 septembrie a fost transferat la sediul comandamentului central al trupelor cehoslovace din Vladivostok, de unde a demisionat, pentru o nouă funcție de comandă, la data de 10 octombrie. Dovedit a fi un comandant excelent și știind limba franceză, a fost numit, în 25 noiembrie 1918, la Irkutsk, în funcția de comandant al Legiunii de voluntari transilvăneni și bucovineni din Siberia. În decurs de câteva luni, acesta a reușit să reorganizeze corpul de voluntari, astfel că acesta a fost
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
Port Said. La București, a participat, în 19 iulie 1920, la defilarea solemnă a primului transport de legionari în fața Regelui Ferdinand, după care, în scurtă vreme, s-a întors acasă. Decorat pentru activitatea sa din Rusia de către ruși, români și francezi, s-a întors, în 1920, în Cehoslovacia ca erou. După întoarcerea în Europa a stat în concediu până la începutul lunii ianuarie 1921, vacanța de repatriere fiindu-i prelungită repetat. În luna octombrie 1920, ca delegat al Președinției Cehoslovace, a participat
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
repetat. În luna octombrie 1920, ca delegat al Președinției Cehoslovace, a participat la festivitățile încoronării din România. La 1 ianuarie 1921 a fost numit comandant al "Diviziei 10 Infanterie" din Banská Bystrica, poziție pe care a preluat-o de la generalul francez Pierre-Victor Fournier, după care acesta a devenit comandant al regiunii militare cu sediul la Bratislava. În această calitate, Kadlec a condus, în perioada 27 octombrie - 5 noiembrie 1921, măsuri de mobilizare la granița cu Ungaria, după care a participat la
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
portrete ale sale. Kadlec a descris bătălia de la Mariinsk într-un manuscris pe care a intenționat să-l publice sub forma unei cărți, dar intenția sa nu s-a materializat. A fost decorat cu mai multe decorații austro-ungare, cehoslovace, ruse, franceze, britanice și române.
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
educație specific evreiască. A urmat în perioada 1918-1922 cursuri de istorie și filologie la Universitatea din Petrograd. El a dobândit cunoștințe de opt sau nouă limbi străine, iar după absolvire a rămas la Universitate pentru a preda limbile spaniolă și franceză. A început să scrie literatură de la vârsta de 18 ani, în timpul Revoluției Ruse și a Războiului Civil. El a fost imediat observat de publicul cititor, iar eseurile, proza de ficțiune și piesele de teatru scrise de el l-au transformat
Lev Lunț () [Corola-website/Science/336928_a_338257]
-
(, n. 23 februarie 1994, Grande-Synthe) este un jucător francez profesionist de tenis. Pouille a primit un wildcard la Open-ul francez, prima apariție pe tabloul principal al unui Grand Șlam. În primul tur, el l-a învins pe americanul intrat pe tabloul principal mulțumită unui wildcard, Alex Kuznetsov, dar
Lucas Pouille () [Corola-website/Science/336905_a_338234]
-
obținute la turneul din Italia, asigurându-se astfel că el s-ar număra printre capii de serie în proba de simplu la Open-ul francez. Fiind cap de serie nr. 29, a fost eliminat în turul al doilea al Openului francez de lucky loser Andrej Martin, după prima victorie din primul tur împotriva compatriotului Julien Benneteau. Apoi, el a pierdut în primul tur în MercedesCup la John Millman, în ciuda faptului că a câștigat primul set. El a fost din nou eliminat
Lucas Pouille () [Corola-website/Science/336905_a_338234]
-
la Paris, familia reunindu-se. Stabilindu-se cu familia în Franța din 1990, Lutfi Sefchi Sait a continuat să proiecteze și în paralel, devenind membru al Asociației « Ligne et Couleur » din Paris, a expus frecvent în saloane de artă plastică franceze, acuarelele sale de o rară sensibilitate. Iubea Parisul căci vedea frumosul. Ajunge să cunoască bine orașul și împrejurimile lui, clădirile și peisajele servindu-i de inspirație pentru numeroasele lui acuarele. Lutfi se întoarce de câteva ori în vizită în România
Lutfi Sefchi Sait () [Corola-website/Science/337039_a_338368]
-
familiei studiind arhitectura și lucrând ca arhitect în Franța și la Luxemburg. În 1988, constrânsă de persecuțiile regimului communist al lui Ceaușescu, Irina pleacă și se stabilește în Franța unde obține statutul de refugiat politic și în 1995 devine cetățean francez. În 1990 familia se reuneste la Paris. În Franța Irina continuă să lucreze la proiecte de largă amploare și concursuri de arhitectură. În anii 70 Ceaușescu începuse să dea voie arhitecților din România să construiască mai liber, în stil modernist
Irina Rosetti () [Corola-website/Science/337046_a_338375]
-
(n. 13 octombrie 1963, Timișoara) este o eseistă și critică literară română. Este stabilită în Luxemburg, publicând articole, eseuri și cărți în limbile română și franceză. Este fiica prozatorului și criticului literar Livius Ciocârlie și al prof. univ. Constanța (n. Bălan). A absolvit Liceul „C. Diaconovici Loga” din Timișoara, apoi Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1986). A lucrat ca profesoară de
Corina Ciocârlie () [Corola-website/Science/337055_a_338384]
-
Slobozia și Timișoara, apoi redactor la Editura Eminescu. În anul 1991 a obținut titlul de doctor în filologie cu teza "Hermeneutica răului în literatura română" (1991). Se stabilește în Belgia în 1991, iar apoi în Luxemburg. Este profesor de limba franceză la Alianța Franceză din Luxemburg și profesor de limba română la Parlamentul European și la Curtea Europeană de Justiție, lucrând în paralel ca redactor-șef al suplimentului literar Livres-Bücher al cotidianului "Tageblatt". Coordonează colecția «Afinități» a editurii Phi din Luxemburg
Corina Ciocârlie () [Corola-website/Science/337055_a_338384]
-
apoi redactor la Editura Eminescu. În anul 1991 a obținut titlul de doctor în filologie cu teza "Hermeneutica răului în literatura română" (1991). Se stabilește în Belgia în 1991, iar apoi în Luxemburg. Este profesor de limba franceză la Alianța Franceză din Luxemburg și profesor de limba română la Parlamentul European și la Curtea Europeană de Justiție, lucrând în paralel ca redactor-șef al suplimentului literar Livres-Bücher al cotidianului "Tageblatt". Coordonează colecția «Afinități» a editurii Phi din Luxemburg. Începând din 1995
Corina Ciocârlie () [Corola-website/Science/337055_a_338384]
-
istorie și teorie literară", "Limbă și literatură" (București), "Orizont" (Timișoara), "Nouveaux cahiers de l’Est" (Paris), "Revue littéraire / Léo Scheer" (Paris), "Lëtzebuerger Land", "Cahiers luxembourgeois", "Le Jeudi" (Luxemburg) etc. Publică eseuri și articole de critică literară în limbile română și franceză. Volumul de eseuri de debut "Pragmatica personajului" (1992) a obținut Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat volume de eseuri pe teme literare în limba română: "Fals tratat de disperare" (1995, Premiul Filialei Timișoara a Uniunii
Corina Ciocârlie () [Corola-website/Science/337055_a_338384]
-
literare în limba română: "Fals tratat de disperare" (1995, Premiul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor), "Femei în fața oglinzii" (1998), " În căutarea centrului pierdut" (2011, Premiul revistei "Observator Cultural"), "Un țărm prea îndepărtat. Seducția frontierelor, frontierele seducției" (2013) și în limba franceză: "Un miroir aux alouettes. Petit dictionnaire de la pensée nomade" (1999), "Laissez-passer. Topographie littéraire d’une Europe des frontières" (2004), "Il n'y a pas de dîner gratuit. Petit abécédaire de la rencontre en littérature" (2011; ed. rom., 2012). Eseurile sale tratează
Corina Ciocârlie () [Corola-website/Science/337055_a_338384]
-
culturii europene. Corina Ciocârlie analizează relația dintre centru și periferie și modul în care destrămarea imperiului a dat naștere unei literaturi a exilului. Cartea " Nimic nu se dă pe gratis. Breviar pentru autori în vilegiatură" (2011), publicată inițial în limba franceză, tratează cu umor contactul cultural dintre Vest și Est petrecut după căderea regimurilor comuniste, prin intermediul mărturiilor de călătorie ale unor scriitori est-europeni în țările occidentale și al experiențelor similare trăite de personajele din cărțile lor. Autoarea prezintă tentațiile și capcanele
Corina Ciocârlie () [Corola-website/Science/337055_a_338384]
-
valea a fost martoră bătăliei de la Ajnadayn în care oștile arabe musulmane i-au învins pe bizantini, după care au supus centrul Palestinei și au ajuns la porțile Ierusalimului. Ele au cucerit Ierusalimul în 638. La 12 octombrie 1806 scriitorul francez Chateaubriand l-a întâlnit în zonă pe șeful tribului de beduini Abu Gosh, care controla drumul spre Ierusalim. În zilele Războiul arabo-israelian din 1948-1949, cunoscut ca Războiul de Independență al Israelului, valea a fost parcursă de „convoiul celor 35” soldați
Valea Ela () [Corola-website/Science/337054_a_338383]
-
stabilizare, dar nu cu piatră, care se spărgea la impactul ghiulelelor, sfărâmăturile putând răni apărătorii. Fortificațiile bastionare au fost dezvoltate în Italia spre sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de al XVI-lea, în timpul Războaielor Italiene, deoarece armata franceză era echipată cu tunuri și bombarde care puteau distruge cu ușurință fortificațiile medievale. Michelangelo a conceput o fortificație bastionară pentru apărarea Florenței, ulterior acest sistem a fost perfecționat în secolul al XVI-lea de Baldassare Peruzzi și Vincenzo Scamozzi. Sistemul
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
luând ca exemplu apărarea venețiană a demolat zidurile medievale și le-a înlocuit cu un șanț mare care putea fi măturat de tirul în anfiladă al tunurilor amplasate în prelungirea segmentelor de șanț. După câteva asalturi nereușite și sângeroase, asediatorii francezi s-au retras. Noul tip de fortificații a jucat un rol important pe coastele Mării Mediterane în luptele împotriva Imperiului Otoman, încetinindu-i expansiunea. Deși fortăreața din Rodos după asediul din 1480 a fost parțial întărită cu noul tip de
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
timp mai mult de o lună. Deși a căzut, a cauzat mari pierderi otomanilor și a dat răgaz forțelor din Sicilia să vină în ajutor. După căderea Veneției în fața lui Napoleon, în 1797 Corfu a fost ocupată de armata republicană franceză. Deși fortificațiile existente aveau o oarecare valoare, coaliția ruso-otomană-engleză comandată de amiralul Feodor Ușakov, utilizând trupele trimise de Ali Pașa a recucerit Corfu în 1799 după un , când garnizoana comandată de generalul Louis François Jean Chabot, ducând lipsă de provizii
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]