583,813 matches
-
viață la Geneva, unde a tradus "Porumbelul de argint" al lui Andrei Belîi și a lucrat sporadic la memoriile sale. Slonim s-a născut în Novgorod-Severskîi, ce făcea parte pe atunci din gubernia Cernigov a Imperiului Rus (iar azi se află în regiunea Cernigău, Ucraina) sau, potrivit altor surse, în Odesa. Părinții săi erau intelectuali evrei ruși din clasa de mijloc; unchiul lui Slonim a fost criticul literar Iuli Aihenvald. Viitorul critic era, de asemenea, o rudă îndepărtată a lui Ievsei
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
tradițională. Slonim s-a alăturat unei echipe autonumite de politicieni și moșieri care a pretins că vorbește în numele Basarabiei și a participat la Conferința de Pace de la Paris pentru a susține cauza rusă. Printre ceilalți membri ai acelui grup se aflau Alexander N. Krupensky, Alexander K. Schmidt, Vladimir Țiganco și Mihail Savenco. Slonim, secondat de Țiganco, au răspândit zvonuri cu privire la „atrocitățile nemaiauzite” comise de Armata Română precum masacrarea a 53 de oameni într-un sat din județul Hotin și torturarea multor
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
Slonim și-a prezentat demisia în cele din urmă în iulie 1938. În iunie 1939, el s-a întâlnit cu Țvetaeva pentru ultima dată la Paris, deoarece ea și Efron se pregăteau să se întoarcă în Uniunea Sovietică. Slonim se afla încă în Paris după Pactul sovieto-nazist și înainte de invazia nazistă a Franței. Arestat pentru contactele sale cu comuniștii francezi, a fost trimis într-un lagăr de concentrare francez. în august 1941 se afla în Spania și lua vaporul SS "Navemar
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
se întoarcă în Uniunea Sovietică. Slonim se afla încă în Paris după Pactul sovieto-nazist și înainte de invazia nazistă a Franței. Arestat pentru contactele sale cu comuniștii francezi, a fost trimis într-un lagăr de concentrare francez. în august 1941 se afla în Spania și lua vaporul SS "Navemar" de la Sevilla către New York, alături de prietenii Zosa Szajkowski și Mark Zborowski. Slonim a ținut inițial prelegeri pe teme rusești la universitățile Yale, Chicago și Penn, înainte de a deveni, în 1943, profesor de literatură
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
în spatele Cortinei de Fier”. Slonim s-a retras de la Colegiul Sarah Lawrence în 1962 și a renunțat să mai predea în 1965, trăind tot restul vieții sale în Elveția, unde a fost animatorul unui club literar rus. În anii 1963-1964, aflat în noua sa casă din Geneva, Slonim a lucrat la o versiune în limba engleză a "Porumbelului de argint" al lui Andrei Belîi și a corespondat cu privire la detaliile literare cu Maria Olsufieva, care finalizase traducerea același roman în limba italiană
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
1936 care „unifica organizarea polițienească din Reich”, "Schutzpolizei" a făcut parte din noul "Ordnungspolizei". Mai târziu, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Schupo a fost responsabil pentru mai multe masacre împotriva populației civile din Polonia și a comunităților evreiești aflate în ghetourile din Europa de Est.
Schutzpolizei () [Corola-website/Science/337665_a_338994]
-
Berlin (1844), Grădina Zoologică din Frankfurt (1858), Grădina Zoologică din Köln (1860) și Grădina Zoologică din Dresda (1861). Compania era organizată ca o societate pe acțiuni. În 1861 a cumpărat un teren de 13 hectare (32 de acri) ce se afla în afara zidurilor orașului Hamburg, lângă cimitirul municipal. În noiembrie 1862 Societatea Zoologică a emis acțiuni suplimentare pentru a finanța construirea unui acvariu. Atât de mare a fost agitația stârnită de acest proiect încât toate acțiunile s-au vândut în 24
Grădina Zoologică din Hamburg () [Corola-website/Science/337658_a_338987]
-
13 ani și a murit destul de tânără. Ea apare într-o fotografie (W.W. Ollenteit, București) din jurul anului 1860 alături de soțul ei. Nicolae Grigorescu a realizat un portret al acesteia care o înfățișează cosând, așezată pe o sofa. Tabloul se află astăzi la Biblioteca Academiei Române, Direcția de stampe. Elena s-ar fi născut în anul 1831 și era mai vârstnică decât Gheorghe, ea fiind menționată documentar pentru prima oară ca garant (chezaș) într-un contract încheiat cu Anton Chladek. Elena s-
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
și după alții "un fel" de administrator. Mama Ruxandra, în opinia lui George Oprescu, s-ar fi îndeletnicit cu croitoria. Familia Grigorescu a locuit la conacul moșiei lui Filip Lenș (cel care a construit Casa Vernescu din București) care se afla în satul Strâmbeanu, pe malul pârâului Șuța ce se varsă în apropiere în râul Răstoaca. Ion Grigorescu a murit în anul 1843 și ca urmare, soția sa Ruxandra împreună cu copiii s-au mutat la București în grădina lui Filip Lenș
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
la marginea unui drumeag care se pierde în imensitatea câmpiei. Acest motiv al colibelor câmpenești a fost folosit și de Grigorescu în multe din lucrările sale în care înfățișează viața satelor. În anii copilăriei lui Nicolae Grigorescu, satul Pitaru se afla pe moșia marelui boier Filip Lenș (1779 - 1858), boier care avea o mulțime de proprietăți în mai multe județe și care poate fi un etalon al tipicului boierimii din Țara Românească din acele timpuri. El era un membru al protipendadei
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
care înconjura stabilimentul și acareturile. Astăzi, clădirea veche a conacului nu mai există, în locul ei fiind ridicată o altă clădire care respectă planul inițial de construcție. Conacul de astăzi se întinde pe un singur etaj cu vreo paisprezece camere, altele aflate la mansardă, totul fiind dispus peste niște beciuri adânci unde se poate vedea vechea zidărie. În spatele stabilimentului se află biserica satului la care se poate ajunge pornind chiar din curtea boierească printr-o poartă deschisă-n zidul împrejmuitor. Filip Lenș
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
clădire care respectă planul inițial de construcție. Conacul de astăzi se întinde pe un singur etaj cu vreo paisprezece camere, altele aflate la mansardă, totul fiind dispus peste niște beciuri adânci unde se poate vedea vechea zidărie. În spatele stabilimentului se află biserica satului la care se poate ajunge pornind chiar din curtea boierească printr-o poartă deschisă-n zidul împrejmuitor. Filip Lenș s-a ocupat și de starea bisericii ordonând refacerea picturilor murale precum și înlocuirea catapetesmei cu alta nouă. Heleșteul conacului
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
regie și mai apoi în serviciul vămilor și s-a plictisit oriunde se angaja la Iași, la Constanța, la Pitești sau Călărași. Spre bătrânețe a devenit posac și gras, așa cum l-a reprezentat fratele său mai talentat într-un desen aflat astăzi la Muzeul Național de Artă al României, Secția de Grafică. Așa cum a precizat Alexandru Vlahuță, cel mai mare copil al lui Ion Grigorescu în momentul decesului acestuia, avea 12 ani. George Oprescu a considerat că acesta nu putea fi
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
sursă credibilă care să susțină afirmațiile sale. Ea apare într-o fotografie (W.W. Ollenteit, București) din jurul anului 1860 alături de soțul ei. Nicolae Grigorescu a realizat un portret al acesteia care o înfățișează cosând, așezată pe o sofa. Tabloul se află astăzi la Biblioteca Academiei Române, Direcția de stampe. Familia Grigorescu a locuit la conacul moșiei lui Filip Lenș (cel care a construit Casa Vernescu din București) care se afla în satul Strâmbeanu, pe malul pârâului Suța ce se varsă în apropiere
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
al acesteia care o înfățișează cosând, așezată pe o sofa. Tabloul se află astăzi la Biblioteca Academiei Române, Direcția de stampe. Familia Grigorescu a locuit la conacul moșiei lui Filip Lenș (cel care a construit Casa Vernescu din București) care se afla în satul Strâmbeanu, pe malul pârâului Suța ce se varsă în apropiere în râul Răstoaca. Numele de Pitaru al locului există și astăzi dar conacul a fost dărâmat. Filip Lenș s-a încuscrit cu Costache Văcărescu prin căsătoria unei fete
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
aparține vreunui unchi numit Ghiță Grigorescu, deoarece dacă acesta era din partea mamei, nu se putea numi Grigorescu. Oprescu daca a menționat o filiație pe linie maternă, nu a precizat una pe linie paternă, așa încât ambiguitatea apartenenței spre una dintre părțile aflate în dispută, este evidentă. Informațiile cu privire la decesul și căsătoria de ultimă clipă a lui Nicolae Grigorescu cu partenera sa cu care a trăit peste optsprezece ani Maria Dáncs, suferă de ambiguitate și incertitudini. Dacă Virgil Cioflec a amintit doar data
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
remarcat asemănările dintre „mama copilului” și protagonista care apare în mai multe picturi. Alți autori au scris că artistul o îmbrăca adesea pe Maria Danciu în costume populare provenite din diferite meleaguri, costume care există și astăzi în casa memorială, aflate odinioară în proprietatea soției pictorului. Prin testament, Grigorescu a lăsat ca legatari universali asupra averii sale pe Maria Dáncs și pe fiul său Gheorghe. Testamentul mai cuprinde, de asemenea, referiri privitoare la sora Elena și fratele său Gheorghe. În plus
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
-a mecanizate. În timpul confruntării cu blindatele germane, tancurile Hotchkiss au dus greul luptelor. În timpul acestora, francezii au suferit pierderi importante, printre cei căzuți la datorie fiind și comandantul blindatelor. Planul germanilor era să blocheze mișcările francezilor prin focul tancurilor medii aflate în poziții pregătite din timp în vreme ce tancurile ușoare trebuiau să execute o manevră de învăluire a inamicului. Principalele forțe franceze s-au retras spre Medorp. Încercuirea Batalionului al 2-lea cuirasieri a fost spartă de un contraatac al 2DLM. Tancurile
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
ieșit din înceurcuire, suferind pierderi grele în timpul acțiunii. În acel moment, flancul drept al Diviziei a 4-a Panzer era slăbit și amenințat de atacurile franceze. Divizia a 3-a Panzer a început înaintarea din zona de concentrare de la Oreye aflată la 11 km nord este de Hannut pentru contracararea amenințării asupra flancului Diviziei a 4-a. La 16:30, comandantul Armatei a 6-a germane, Reichenau, a cerut sprijinul aviației de recunoaștere. Piloții "Luftwaffe" au descoperit concentrările de blindate franceze
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
orei 11:30, cu Regimentul al 5-lea pe flancul drept, respectiv Regimentul al 6-lea pe cel stâng. Tancul comandantului de brigadă înainta în rândurile Regimentului al 5-lea. În jurul prânzului, blindatele luptau în orășelele puternic baricadate și minate aflate de-a lungul râului Petite Gette. După 90 de minute de lupte grele, ambele regimente germane de tancuri au reușit să respingă elementele apărării franceze peste râu, spre Marilles și Orp. În continuare, comandamentul german a ordonat Regimentului al 6
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
executau foc cu o cadență inferioară germanilor. Între 15:00 și 15:48, comandantul Brigăzii a 3-a Panzer a cerut în mai multe rânduri sprijinul avioanelor Luftwaffe. Batalionul al 2-lea al Regimentului al 5-lea Panzer, care se afla încă la Marilles, a fost atacat prin surprindere de forțe blindate franceze suprioare. Jurnaul de campanie al Brigăzii a 3-a Panzer a menționat mai apoi că timp de 15 minute, Batalionul al 2-lea a rezistat atacului francezilor fără
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
sunt: Antrenarea osiilor de către motoarele electrice de tracțiune se face prin intermediul unui angrenaj cu roți dințate. Numărul de dinți pentru roțile angrenajului la fiecare tip de locomotivă: Pe fiecare osie sunt fixate prin presare roțile și tot pe acesta se află coroana dințată care face cuplajul cu electromotorul de antrenare. Pentru ușurarea rulării, între buza bandajului roții și ciuperca șinei există un joc, care este necesar în curbe pentru evitarea frecării prea intense între cele două componente. Osiile sunt confecționate prin
Locomotiva 060-DA () [Corola-website/Science/337673_a_339002]
-
fi avut ocazia să se apropie de el. Knipper a fost prolific. El a scris 5 opere (inclusiv unul despre "Micul prinț"), 20 de simfonii, balete, piese pentru pian și muzică de film. A studiat, de asemenea, etnomuzicologia din republicile aflate în Asia Centrală și a făcut cercetări cu privire la muzica populară din Turkmenistan, Kârgâzstan și Tadjikistan. Una dintre cele mai renumite compoziții ale sale este "Полюшко-поле" (Poliușko-pole), cunoscută sub numele de „Poienile” și numită, de asemenea, „Cântecul câmpiilor”.
Lev Knipper () [Corola-website/Science/337672_a_339001]
-
până ce s-a încheiat zidirea casei sale. Casele erau din lemn, și majoritatea au avut două etaje, în stilul caselor cottage obișnuite în vremea aceea în New England. O singura casă a fost construită din piatră - Hotelul numit „Grand Hotel”, aflat în propietatea fraților Drișco, si care avea trei etaje - azi Hotelul „Jerusalem” de pe strada Auerbach. Greutăți birocratice, legate de tratamentul arbitrar din partea autorităților otomane, conflicte dintre coloniști, boli, si foametea din iarnă 1877-1867, datorată distrugerii recoltei de către animale și păsări
Colonia americană-germană din Jaffa () [Corola-website/Science/337664_a_338993]
-
a formei sale cilindrice: în dialectul german înalt intermediar "sinwell" înseamnă "perfect rotund". În anii 1560, înălțimea sa a fost majorată prin ridicarea a încă un etaj și a unui acoperiș pavilion cu un vârf ascuțit. "Fântâna Adâncă" ("Tiefer Brunnen"), aflată în interiorul unei clădiri mici din bârne în mijlocul curții interioare, este cu siguranță la fel de veche ca și castelul, deoarece a fost singura sursă de apă a castelului. Nivelul apei se află la o adâncime de 50 de metri, iar apa are
Castelul din Nürnberg () [Corola-website/Science/337670_a_338999]