583,813 matches
-
batalioane de instrucție și din câte un batalion de marș. La 16/29 noiembrie 1917 s-au deschis la Kiev lucrările "Adunării naționalităților din Austro-Ungaria", dar locotenent-colonelul Pietraru, ca urmare a unui ordin venit de la Iași, a interzis voluntarilor încă aflați în Kiev să participe la acestea, motivul fiind acela de a nu exista acțiuni fățișe antiaustro-ungare într-un moment în care România era presată să încheie un armistițiu. Cu toate acestea, 3 delegați au participat la lucrări: ardelenii Sever Bocu
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
nu au mai avut ocazia să participe la operațiuni până la a doua mobilizare din anul 1919. Voluntarii "Corpului" de la Hârlău au primit, printre altele, misiunea de a păzi și de a menține în zonă ordinea periclitată de trupele Armatei Ruse, aflate în debandadă. La începutul lunii ianuarie 1918, 3 batalioane de voluntari (câte unul din fiecare regiment de voluntari din jurul Hârlăului), alături de efective de grăniceri, constituind, în total, o forță de 4 batalioane, au primit ordin de a pătrunde pe căi
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
permanență care a avut grijă de depozitele de alimente. O parte dintre voluntari au plecat, totuși, până la urmă, odată cu francezii, spre a lupta în cadrul Legiunilor în curs de formare din Franța și Italia. Din cei aproximativ 20.000 de transilvăneni aflați în martie 1918 în Regat și care trebuiau demobilizați, peste 10.000 erau cei proveniți din prizonieratul rusesc, marea lor majoritate fiind țărani. Serviciul central al "Corpului Voluntarilor", înființat la 28 noiembrie 1917 și subordonat Ministerului de Război, a continuat
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
înrolați care au rămas pe teritoriul rusesc s-a înrăutățit vizibil, iar haosul instaurat a făcut imposibilă orice acțiune organizată. Ruperea legăturilor dintre guvernele bolșevic și român a pus într-o grea situație voluntarii, considerați acum periculoși pentru Rusia bolșevică - aflată într-o stare de război cu Regatul României. Aceștia nu se mai puteau întoarce nici pe teritoriul Imperiului Austro-Ungar, unde erau considerați sperjuri și trădători, iar România în urma semnării Păcii de la Buftea ajunsese sub dominația inamicului. În marea lor majoritate
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
primi pedepse pe măsură. Considerați, așadar, de către statul austro-ungar ca dezertori și trădători de țară, la intrarea germanilor în Kiev, în 2 martie, unii dintre voluntari au fugit spre Moscova, unde s-au făcut bolșevici de ocazie. Deși numeroși români aflați în zonele controlate de bolșevici au rămas credincioși patriei lor și au încercat să o servească în continuare, alții - orbiți de de propaganda bolșevică - s-au adunat în jurul unor comuniști precum Mihail Gheorghiu Bujor, Cristian Rakovski și alți câțiva fugiți
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
ofițeri patrioți din armata austro-ungară - ascunși și ajutați să ajungă în țară. În drum spre Franța, Misiunea Militară Franceză a atras și ea prizonieri transilvăneni, bănățeni și bucovineni aflați încă pe teritoriul rus (printre care și un grup de ofițeri aflați la Samara), pentru a lupta pe Frontul de Vest. A existat un organ de presă al Corpului de Voluntari Români din Rusia, sub forma unei gazete cu numele de România Mare. Aceasta a apărut săptămânal în perioada iulie-decembrie 1917 și
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
perioada iulie-decembrie 1917 și a ajuns la un total de 23 de numere. În linii mari, gazeta a urmat evoluția "Primului Corp de Voluntari". Ziarul a fost trimis atât voluntarilor din "Corpul" de la Kiev cât și unor diverse personalități române aflate pe teritoriul rus, perioada cea mai fructuoasă a acestuia suprapunându-se aproximativ celei a luptelor de la Mărășești. Pentru susținerea din punct de vedere financiar a gazetei a fost necesară implicarea statului român, spre deosebire de asigurarea cu personal care a putut beneficia
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
suprapunându-se aproximativ celei a luptelor de la Mărășești. Pentru susținerea din punct de vedere financiar a gazetei a fost necesară implicarea statului român, spre deosebire de asigurarea cu personal care a putut beneficia de folosirea unor resurse proprii (printre voluntari s-au aflat câțiva intelectuali cu experiență anterioară câștigată la diferite publicații din Transilvania și Bucovina). Publiciștii și tipografii săi - toți emigranți, au venit din Regatul României odată cu militarii care au avut sarcina de a-i organiza pe voluntari. În fruntea lor s-
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
intelectuali cu experiență anterioară câștigată la diferite publicații din Transilvania și Bucovina). Publiciștii și tipografii săi - toți emigranți, au venit din Regatul României odată cu militarii care au avut sarcina de a-i organiza pe voluntari. În fruntea lor s-a aflat Sever Bocu - fost redactor al Tribunei arădene. Deși subiectele gazetei au fost diverse, toate a fost însă legate de problematica specifică voluntariatului. Tematica abordată a situat ziarul în rândul numeroaselor periodice din anii Primului Război Mondial, care și-au făcut un merit
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
marea liberă, a devenit o opțiune valabilă. În luna aprilie 1918 a început deplasarea spre Vladivostok, astfel că în mai avangarda coloanei deja ajunsese la Pacific, într-un moment în care coada de abia trecea de Moscova. Deoarece numai fâșia aflată de-a lungul Transsiberianului era în mâinile contrarevoluționarilor și a voluntarilor, iar din restul teritoriului veneau atacuri bolșevice asupra localităților și gărilor, s-a format astfel în mod practic un al doilea front de-a lungul căii ferate. Activând atât
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
în 5 batalioane - unul în Kurgan și patru în Petropavlovsk. Noilor voluntari - veniți în număr mare, nu li s-au putut asigura hrană, îmbrăcăminte, bani și adăpost, astfel că Nițescu a mers pentru a cere ajutor la Ekaterinburg unde se afla "Comitetul Național Cehoslovac" - confruntat însă și el cu aceleași probleme. Demersul a fost, astfel, lipsit de succes. La 29 octombrie 1918 în cadrul unei mari adunări a câtorva mii de voluntari desfășurată la Celeabinsk, a fost citit un răspuns dat "„Manifestului
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
prin organizarea unor cursuri de specializare în lupta cu grenadele și mitralierele, pentru a face față noilor necesități ale frontului. Odată Marele Război încheiat, entuziasmul voluntarilor cehi și slovaci a scăzut, majoritatea dorind să se întoarcă în nou înființata Ceholovacie - aflată în pericol. Până la plecarea definitivă însă, Legiunea Cehoslovacă s-a implicat totuși în apărarea căii ferate dintre Novonikolaevsk și Irkutsk. În acest timp, unitățile române au fost folosite pentru paza unor puncte strategice din apropierea orașului Irkutsk și la verificarea taberelor
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
misiunea de a asigura paza Transsiberianului pe aliniamentul Zima-Tulun-Nijneudinsk-Baironovka-Taișet, în ariergardă pentru a asigura retragerea trupelor cehoslovace spre Vladivostok și pentru ca legăturile cu frontul din Ural și aprovizionarea să nu fie afectate de partizanii bolșevicilor La est și vest se aflau diviziile cehoslovace I cu garnizoana la Irkutsk și respectiv III cu garnizoana în Krasnoiarsk. Trupe rusești albe în regiune se găseu la Ceremhovo - conduse de colonelul Bogatnau (român basarabean), la Nijne-Udinsk - conduse de colonelului rus Hofman și la Kansk - conduse
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
pe 3 februarie 1920, avangarda bolșevică formată din 2 regimente de infanterie (6 batalioane cu un efectiv de 3000 de baionete), 3 escadroane de cavalerie precum și din artilerie, s-a găsit la câțiva kilometri spre vest de câteva trenuri cehoslovace aflate în gara Șeragul, unde se aflau și batalionul românesc „Mărășești” cu trenul său blindat, escadronul de lăncieri ai "Legiunii" și un detașament de distrugere din compania română de pionieri. Trupele de lăncieri de recunoaștere trimise de români spre vest au
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
formată din 2 regimente de infanterie (6 batalioane cu un efectiv de 3000 de baionete), 3 escadroane de cavalerie precum și din artilerie, s-a găsit la câțiva kilometri spre vest de câteva trenuri cehoslovace aflate în gara Șeragul, unde se aflau și batalionul românesc „Mărășești” cu trenul său blindat, escadronul de lăncieri ai "Legiunii" și un detașament de distrugere din compania română de pionieri. Trupele de lăncieri de recunoaștere trimise de români spre vest au fost distruse, iar în noaptea de
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
s-a retras. Ca efect, românii au fost atacați prin surprindere în gara Șeragul, angajând o luptă în urma căruia rușii au putut fi respinși înapoi dincolo de Traktovaia. A doua zi rușii au încercat din nou să angajeze lupta la Kuitun - aflat mai spre vest, pentru a încercui Legiunea, dar au fost respinși. Tot pe 4 februarie după aruncarea în aer a gării Șeragul, eșaloanele român și cehoslovac și-au reluat retragerea. Retragerea a fost continuată metodic, românii din ariergardă - caracterizați de
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
o disciplină admirabilă, aruncând gările în aer, distrugând rezervoarele de apă din gări, minând pădurea de lângă șinele de cale ferată, doborând stâlpii de telegraf și tăind firele de comunicații. Ofertele de armistițiu au fost pe moment declinate de români, aceștia aflându-se parte integrantă a unui efort de război superior. Deși în iarna 1919-1920 luptele dintre voluntari și trupele comuniste s-au intensificat, atât datorită câștigării luptelor defensive de către trupele de ariergardă cât și a imposibilității soldaților Armatei Roșii de a
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
vecinătăți a fost asigurată de către cehoslovaci, garda căii ferate de lângă lacul Baikal și paza tunelelor fiind preluate de români până în Transbaikalia, unde se găsea contactul cu trupele japoneze. Situația importantului contingent de prizonieri transilvăneni și bucovineni proveniți din armata austro-ungară aflați pe teritoriul rus sub raportul juridic al aflării lor în respectivul spațiu geografic, diferea în funcție de statutul lor: fie înrolați în Legiune alături de Corpul expediționar aliat, fie - cei mai mulți aflați în continuare ca prizonieri, suportând toate consecințele statutului în cauză. România în
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Situația importantului contingent de prizonieri transilvăneni și bucovineni proveniți din armata austro-ungară aflați pe teritoriul rus sub raportul juridic al aflării lor în respectivul spațiu geografic, diferea în funcție de statutul lor: fie înrolați în Legiune alături de Corpul expediționar aliat, fie - cei mai mulți aflați în continuare ca prizonieri, suportând toate consecințele statutului în cauză. România în contextul intrării în compunerea ei a noilor provincii (Transilvania, Bucovina, Basarabia, Maramureș și Banat), în anul 1919 a preluat repatrierea tuturor acestora - atât a celor situați în partea
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
eforturile câtorva state și ca urmare a rezultatului unor negocieri desfășurate sub auspiciile Conferinței de Pace de la Paris, în septembrie 1919 Consiliul Suprem Aliat și-a asumarea organizarea, coordonarea și finalizarea repatrierii tuturor „legiunilor” naționale și a prizonierilor de război aflați pe teritoriul siberian. Deși vasele necesare repatrierii ar fi urmat să cadă în sarcina Consiliului, toate celelalte amănunte privind transportul și întreținerea ar fi urmat să cadă în sarcina guvernelor în cauză. Luând act la 1 octombrie 1919 printr-o
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
puteri și grad de maior asimilat) și din sublocotenentul medic Raul Alevra, cei doi urmând a fi agreați de către comandamentul japonez de la Valdivostok și atașați pe lângă generalul Janin. Din păcate mandatul comisiei, anume acela de a urgenta repatrierea prizonierilor ardeleni aflați în Siberia a fost comunicat numai lui Cădere, ceea ce a dus la o cooperare defectuoasă în ceea ce privește scopul propus. Plecați din Paris pe 31 ianuarie 1920, Raul Alevra a ajuns la Vladivostok la începutul lunii aprilie pentru a începe misiunea de
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
aprilie 1920 însă, Janin a fost rechemat în Franța și a lăsat comanda generalului Lavergné (comandantul bazei militare de la Vladivostok), care nu s-a opus măsurilor luate de predecesorul său. Din mers, în același interval de timp cu sosirea "Legiunii" aflate în retragere de-a lungul Transsiberianului spre Vladivostok, la Harbin Cădere a început organizarea unui Stat Major propriu care să-l ajute în acțiune și a trecut serviciile sanitar, de intendență și cultural ale "Legiunii" în subordine directă. Transportată în
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
întorși din detașare”). În rapoartele sale către oficialitățile române, maiorul Cădere a solicitat ca aceste două prime transporturi de repatriere să fie catalogate „numai de voluntari”, menționând și că a reușit să obțină încă 120 de locuri via Triest și aflate în sarcina guvernului englez, „pentru cei ce au făcut serviciu pe la misiunile aliate”. Ulterior, Cădere a solicitat ca și acest al treilea transport făcut pe 25 august 1920 cu vasul american „President Grant” - înaintea celor care i-au readus în
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
a impus deja în istoria României, cu semnificațiile sale politice, militare și morale. Cercetarea actuală este îngreunată de lipsa concentrării materialului arhivistic într-un singur fond, aparținător structurilor de voluntari care l-au creat, categorii întregi de documente ale acestora aflându-se patrimoniul diferitelor muzee, biblioteci și direcții județene ale Arhivelor Naționale ale României.
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
ajuns în lagărul de exterminare de la Majdanek, unde a murit în Holocaust, iar Rotblat nu a mai văzut-o niciodată. Acest lucru l-a afectat profund pentru tot restul vieții sale, iar el nu s-a mai recăsătorit. În timp ce se afla încă în Polonia, Rotblat și-a dat seama că activitatea sa ar putea fi folosită pentru a produce o bombă. El a crezut mai întâi că ar trebui „să scoată totul din mintea sa”, dar ca urmare a ascensiunii Germaniei
Joseph Rotblat () [Corola-website/Science/336064_a_337393]