58,220 matches
-
între cele două părți, consemnat la 7 februarie 1920 de către bolșevici și cehoslovaci cu includerea în acesta a trupelor române. Ca urmare a acestuia, trupele bolșevice s-au angajat să rămână 50 de kilometri în urma trupelor de ariergardă și să înainteze spre est doar pe măsura valorificării posibilităților de retragere ale "Legiunii Române". În continuare, românii au rămas să asigure apărarea în ariergardă până ce a fost realizat transferul complet al trupelor de voluntari din Transbaikalia. Un timp ariergarda în Irkutsk și
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
înaintarea progresivă pe teren. Ca urmare a unor tratative duse cu generalul d'Esperey și cu sprijinul generalului Henri Mathias Berthelot, Armata Română a permit permisiunea de a trece Mureșul pentru a ocupa regiunea Cluj - Gherla - Dej și pentru a înainta până la aliniamentul Baia-Mare - Dej - Cluj - Deva. Operațiunea de depășire a liniei de demarcație de către armata română a liniei de demarcație era deja pregătită la data de 15 decembrie, moment în care guvernul Ungariei i-a cerut șefului Misiuni aliate de la
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
de Răsărit din Cluj, condus de Apáthy István, faptul că trupele române vor trece linia. Pentru evitarea inutilă de pierderi de vieți omenești, Armatei Ungare i s-a sugerat să se retragă din zonă. Deși dăduse românilor permisiunea de a înainta, Berthlot a întârziat însă să informeze guvernul budapestan de această decizie. Ajuns la Cluj pe 30 decembrie în cursul unei călătorii de informare în Transilvania, generalul Berthelot a doua zi - pe 31 decembrie 1918, cu scopul de a preveni un
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
vocea lui Georges Clemenceau, Franchet d'Esperey și-a dat și el acordul pe data de 27 ianuarie 1919 pentru linia Berthelot-Apáthy. La 16 decembrie Armata Română a trecut linia, intrând în Mediaș și Sighișoara. Divizia a 7-a a înaintat în direcția Cluj, pe 18 decembrie generalul Constantin Neculcea solicitând părăsirea acestuia de către trupele ungare, iar Divizia 1 în a înaintat în direcția Alba-Iulia, Teiuș, Aiud. Începând cu data de 23 decembrie 1918 tot teritoriul transilvănean aflat între linia de
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
Berthelot-Apáthy. La 16 decembrie Armata Română a trecut linia, intrând în Mediaș și Sighișoara. Divizia a 7-a a înaintat în direcția Cluj, pe 18 decembrie generalul Constantin Neculcea solicitând părăsirea acestuia de către trupele ungare, iar Divizia 1 în a înaintat în direcția Alba-Iulia, Teiuș, Aiud. Începând cu data de 23 decembrie 1918 tot teritoriul transilvănean aflat între linia de demarcație și vechea frontieră cu Regatul României a fost decretat ca fiind o zonă a armatei. La 24 decembrie soldații români
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
urmat să asigure spatele armatei regale române, destinată să participe la operațiuni împotriva Rusiei Sovietice și, de asemenea să rezerve cale ferată dintre Timișoara - Satu-Mare- Ciop pentru transporturi militare destinate Poloniei. Linia de demarcație până la care ar fi urmat să înainteze românii ar fi trebuit așadar să aibă traseul prin localitățile Arad - Salonta - Oradea - Carei - Satu-Mare, cele 3 centre feroviare principale fiind excluse de la ocupația militară română, dar „disponibile pentru folosința trupelor române” și pentru românii care trăiau în zonele controlate
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
martie d'Esperey l-a informat pe Berthelot, acesta urmând la rândul lui să le comunice informația românilor, fără a face însă același lucru și pentru maghiari. d'Esperey a solicitat prin Berthelot românilor să nu acționeze prematur și să înainteze numai cu acordul său. Rolul lui Berthelot urma să fie acela de a furniza informații privind dispozitivul trupelor române, astfel încât Franchet d'Esperey să poată planifica retragerea celor maghiare și să informeze Parisul despre etapele de execuție ale planului, de
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
americane împotriva defensivei germane din zona orașului Aachen din Germania în perioada 2-21 octombrie 1944. Orașul Aachen făcea parte din Linia Siegfried, principala rețea defensivă de la frontiera de vest a Germaniei Naziste. Aliații au sperat că cucerească orașul și să înainteze rapid în regiunea industrială Ruhr. Deși cea mai mare parte a populației civile fusese evacuată din Aachen mai înainte de începerea luptelor, orașul a fost distrus în cea mai mare parte, iar ambele tabere au suferit pierderi foarte mari. a fost
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
au făcut de exemplu ca, într-o singură oră, o companie americană să piardă 87, iar alta 93 de soldați din efectivul normal de 120 de militari. În ciuda rezistențe germanilor și a pierderilor provocate de aceștia, americanii au reușit să înainteze neîntrerupt, să traverseze cursul râului [[Wurm]] și să distrugă fortificațiile cu aruncătoare de flăcări și încărcături explozive. Până în dupăamiaza zilei de 2 octombrie, elemente ale Diviziei a 30-a de infanterie au străpuns liniile defensive germane în mai multe locuri
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
oraș. Infanteriștii americani au trebuit să facă față atacurilor prin surprindere și ambuscadelor organizate de germani, care se foloseau de sistemul de canalizare și pivnițele clădirilor. Americanii au fost obligați ca să verifice fiecare gură de canal, clădire și subsol pentru ca să înainteze în relativă siguranță. În acest timp, blindatele americane nu aveau capacitatea să manevreze pentru ca să răspundă în mod eficient la focul inamic. Civilii germani au fost evacuați forțat din zonele pe care le cuceriseră americani - niciunui civil nu i s-a
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
de case capturate de la inamic. În timpul luptelor din Aachen, artileria americană a fost folosită pentru distrugerea prin foc direct clădirile cu ziduri foarte groase din orașul vechi. Obuzierele Loviturile obuzierului au creat culoare de trecere care au permis infanteriștilor să înainteze de la o clădire la altă fără să fie obligați să se deplaseze pe străzile orașului, unde ar fi fost țintele focului inamic. Înaintarea tancurilor americane Sherman a fost oprită în intersecțiile orașului, unde au căzut pradă tirului tunurilor antitanc germane
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
de bagaje, menținându-se prin minune în echilibru; mobile și lăzi, cuști și leagăne de copii, oale de bucătărie și lăvicere leoarcă de apă, spălându-și văpselele: iar în vârful acestora, zbierând zgribuliți copiii, femeile alăptând prunci. Printre toate, străbăteau înaintând grăbit camioanele care zguduiau pământul; câte-o trăsură de oraș cu cauciuc, un automobil la geamul căruia mârâia un cățel mic cât un pumn și arogant ca un grof”". Autorul conferă romanului o forță critică apreciabilă, dezvăluind incapacitatea societății de
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
Egiptului să-și evacueze garnizoanele din Amedeb, Algeden, Keren, Ghirra și Gallabat, care fuseseră încercuite de mahdiști. În scopul aplicării acordului Alula a început pregătirile pentru campania militară, în ciuda împotrivirii unor șefi locali care nu-i acceptau autoritatea. El a înaintat spre orașul Keren, în zona Bogos, care era acum sub controlul mahdiștilor. În septembrie 1885 Alula a ocupat Keren, iar după zece zile, s-a îndreptat spre Kufit, care era și el sub control mahdist. El era însoțit în misiunea
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
timp pentru a participa la Războiul Austro-Prusac din 1866 și în Războiul Franco-Prusac, unde a fost rănit de două ori în Bătălia de la Colombey-Neuilly, și a fost distins cu Crucea de Fier (clasa a doua) pentru curaj. El a fost înaintat la gradul de general de infanterie în 1906, iar în 1913 a fost numit Inspector General al Armatei a VII-a. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, Kluck a fost numit la comanda Armatei I-a a Germaniei. Potrivit revizuirii Planului Schlieffen de către
Alexander von Kluck () [Corola-website/Science/336642_a_337971]
-
Molnar-Tatos). Filmările au avut loc în vara și toamna anului 1985 și au durat aproape trei luni, prima secvență fiind filmată la 1 iulie 1985, la Eforie Nord. După o lună de filmări, la începutul lunii august, Țâțos notă: „Filmările înaintează greu. Pot să afirm că este cel mai greu film pe care l-am făcut. Greu din toate punctele de vedere”. Interpretul principal Ion Caramitru a afirmat că rolul său din "Întunecare" a fost, din punctul de vedere al consumului
Întunecare (film) () [Corola-website/Science/336657_a_337986]
-
-a americane să cucerească mai multe poduri peste râuri și canale din Olanda, principalul obiectiv fiind podul de la Arnhem. Cucerirea controlului asupra acestor poduri ar fi fost urmată de acțiunea Corpului XXX comandat de generalul Brian Horrocks care trebuia să înainteze aproximativ 48 km până la cei 10.095 de parașutiști și infanteriști aeropurtați la Arnhem și, folosind podurile cucerite de la germani, să înainteze în valea Ruhrului. Parașutiștilor li s-a spus că vor trebui sa reziste doar două zile, după care
Operațiunea Berlin (evacuarea din Arnhem) () [Corola-website/Science/336677_a_338006]
-
acestor poduri ar fi fost urmată de acțiunea Corpului XXX comandat de generalul Brian Horrocks care trebuia să înainteze aproximativ 48 km până la cei 10.095 de parașutiști și infanteriști aeropurtați la Arnhem și, folosind podurile cucerite de la germani, să înainteze în valea Ruhrului. Parașutiștilor li s-a spus că vor trebui sa reziste doar două zile, după care urmau să fie înlocuiți de militarii Corpului XXX. Dintre militarii care au fost trimiși să lupte la Arnhem, aproximativ 40% erau membrii
Operațiunea Berlin (evacuarea din Arnhem) () [Corola-website/Science/336677_a_338006]
-
forțeze cursul fluviului și să cucerească un cap de pod. Brigada I independentă de parașutiști polonezi au aterizat la sud de râu pe 21 septembrie, dar nu aveau în dotare bărcile necesare traversării cursului de apă. Între timp, Corpul XXX înainta încet spre punctul de întâlnire, iar elementele sale cele mai avansate nu au reușit să ia contactul cu polonezii la Driel decât pe 22 septembrie. Generalul Roy Urquhart, comandantul Diviziei I, a cerut inițial ca Brigada I poloneză să traverseze
Operațiunea Berlin (evacuarea din Arnhem) () [Corola-website/Science/336677_a_338006]
-
într-o tabără de sinistrați, iar patru sunt dați dispăruți. De asemenea, au mai fost identificate alte șase persoane de cetățenie română printre răniți, care se află internate pentru îngrijiri medicale. Ziarul "Emigrantul", ziarul diasporei care apare în Italia, a înaintat cifra de 12 români morți (11 femei și un bărbat), cifră care nu a fost însă confirmată de autorități. Un nou bilanț dat publicității de autorități în dimineața de 25 august indica 247 de morți - 190 în provincia Rieti și
Cutremurul din Italia, august 2016 () [Corola-website/Science/336701_a_338030]
-
10.SS-Panzer-Division „Frundsberg”. Doar grupuri mici de parașutiști au reușit să ajungă în fața podului rutier din Arnhem, în timp ce restul militarilor aliați au fost opriți din înaintare în lupte din periferia orașului. În același timp, Corpul XXX nu a reușit să înainteze spre nord în ritmul anticipat datorită distrugerii podului de la Son (Brabantul de Nord). Ca urmare, trupele terestre nu au asigurat înlocuirea în luptă a trupelor aeropurtate așa cum fusese planificat. După patru zile de lupte, parașutiștii britanici au fost copleșiți de
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
ca „Operațiunea Comet”, planul a fost dezvoltat rapid pentru implicarea aproape a întregii Armate I aeropurtate. Atacul avea să fie dat pe de-o parte de trupele aeropurtate în Olanda, iar pe de alta de trupele terestre care urmau să înainteze dinspre sud, forma finală a planului primind numele de cod „Market Garden”. Planul lui Montgomery prevedea lansarea Diviziei a 101 aeropurtată SUA pentru capturarea podurilor din zona orașului Eindhoven, a Diviziei a 82-a aeropurtate SUA pentru cucerirea podurilor din
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
generalul american Lewis H. Brereton se afla la comanda Armatei I aeropurtate, locțiitorul lui, generalul britanic Frederick Browning a fost numit la comanda operațiunii de parașutare. Armata a 2-a britanică, în frunte cu unitățile Corpului XXX britanic trebuia să înainteze rapid, timp de două zile, spre culoarul cucerit de parașutiști, preluând pozițiile cucerite de aceștia și să traverseze Rinul. Dacă planul ar fi funcționat, ar fi deschis drumul aliaților spre inima Germaniei și, sperau comandanții, i-ar fi forțat liderii
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
de artilerie al diviziei, o organizat rapid un „grup de luptă” - „Kampfgruppe Spindler”. Dacă la început grupul avea doar 120 de oameni, efectivele sale au crescut în timpul luptelor prin cooptarea a 16 unități separate. Acest grup a primit ordinul să înainteze spre vest, la Oosterbeek, unde să blocheze înaintarea britanicilor către centrul orașului Arnhem. Între timp, batalionul de recunoaștere al Diviziei a 10-a SS aflat sub comanda „Hauptsturmführer” Viktor Gräbner s-a deplasat la Nijmegen și a traversat podul de la
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
rândul lor oprite de subordonații lui Krafft, restul zilei fiind petrecute în lupte de hărțuire. Batalionul al 3-lea a încercat să se deplaseze spre sud în timpul nopții, dar a fost oprit la Oosterbeek, iar Batalionul 1 a încercat să înainteze spre nord, unde a fost întâmpinat de forțele lui Spindler, nereușind să ajungă la șoseaua Arnhem-Ede de pe ruta „Leopard”. În schimb, Dobie a decis să abandoneze planul inițial și să îl ajute pe Frost, care ataca podul, și a ordonat
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
parte a batalionului aliat și unele dintre unitățile de sprijin, printre care două mașini de teren din grupul lui Gough, tunurile antitanc cu proiectile de 6 livre, cartierul general al brigăzii și geniștii, în total cam 740 de militari, au înaintat la căderea nopții până în centrul orașului Arnhem. Aici, ei au reușit să ocupe capătul de nord, neapărat de germani, al podului rutier. Cartierul general era condus de maiorul Tony Hibbert. Locotenentul John Hollington Grayburn a condus o tentativă de preluare
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]