64,222 matches
-
astfel de invarianți pentru diferite clase de funcții analitice. Teoria generală a invarianților de prelungire este elaborată în 1939 când, observând că aceste expresii atașate funcției analitice sunt în fond funcționale analitice (cunoscute în literatura că funcționalele Călugăreanu), a utilizat teoria funcționalelor analitice a lui L. Pantappie pentru obținerea unui sistem complet de invarianți și covarianți de prelungire în cazul general. Rezultatele obținute în această direcție aruncă o lumină nouă în studiul proprietăților globale ale funcțiilor analitice. Menționam că teoria invarianților
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
utilizat teoria funcționalelor analitice a lui L. Pantappie pentru obținerea unui sistem complet de invarianți și covarianți de prelungire în cazul general. Rezultatele obținute în această direcție aruncă o lumină nouă în studiul proprietăților globale ale funcțiilor analitice. Menționam că teoria invarianților de prelungire care este expusă în cartea lui P. Levy ("Problemes concrets d’Analyse fonctionelle", Paris, 1961) a format obiectul mai multor lucrări ale lui Fr. Pellegrino, precum și a tezei de doctorat a lui Fr. Succi (1950). Încercările de
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
expusă în cartea lui P. Levy ("Problemes concrets d’Analyse fonctionelle", Paris, 1961) a format obiectul mai multor lucrări ale lui Fr. Pellegrino, precum și a tezei de doctorat a lui Fr. Succi (1950). Încercările de rezolvare a problemelor puse de teoria invarianților de prelungire, utilizând polinoamele lui Pafnuti Cebîșev în domeniul complex, l-au condus la o serie de rezultate importante. Astfel, a obținut o formă specială cu totul remarcabilă sub care se pot pune polinoamele lui Cebișev ale unei mulțimi
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
vârfurilor simple sau multiple, precum și inexistentă lor în cazul transformărilor conforme și a celor topologice echivalente cu acestea. În colaborare cu Gh. Th. Gheorghiu în anul 1941 a obținut interpretări geometrice ale invarianților diferențiali afini și proiectivi ai curbelor plane. Teoria nodurilor constituie acel capitol al topologiei care l-a atras în mod deosebit încă din anul 1942, acesta fiind de altfel domeniul în care a lucrat cu multă pasiune pînă în ultimele clipe ale vieții sale. Și aici, ca și
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
anul 1942, acesta fiind de altfel domeniul în care a lucrat cu multă pasiune pînă în ultimele clipe ale vieții sale. Și aici, ca și în celelalte domenii de cercetare, și-a propus să rezolve una dintre problemele cruciale ale teoriei și anume aceea a caracterizării nodurilor din punct de vedere al izotopiei, căutând un sistem complet de invarianți topologici care să caracterizeze clasele de izotopie ale nodurilor. Primii invarianți pe care reușește să-i obțină succesiv în anii 1942, 1959
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
11B 1965 113-117. 30. Considérations directes sur la génération des nœuds. (French) Rev. Roumaine Math. Pures Appl. 10 1965 389-403. 29. Relations différentielles multi-locales qui caractérisent leș courbes algébriques. I. (French) Mathematica (Cluj) 6 (29) 1964 11-18. 28. Elemente de teoria funcțiilor de o variabilă complexă. (Romanian) [Elements of the theory of functions of a complex variable] Editură Didactica și Pedagogica, Bucharest 1963 214 pp. 27. A theorem on the traverses of a knot. (Romanian) Studia Univ. Babeș-Bolyai Ser. Math.-Phys
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
Începând din 1946 ocupă postul de profesor la Școala Politehnică din Timișoara iar din 1948 predă și la Institutul de Căi Ferate. Începând cu anul universitar 1951-1952 se transferă la București și devine profesor titular. Predă cursurile de Electromagnetism și Teoria relativității la Universitatea din București și, în paralel, la departamentul de Inginerie electrică al Facultății de Electrotehnică a Institutului Politehnic din București. Acest departament fusese înființat în 1948, prin reorganizarea departamentului de măsurări electrice, fiind condus la început de profesorul
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]
-
aceasta calitate, conduce destinele Universității din capitală cu atâta demnitate și autoritate încât în 1938 este reales în demnitatea de rector. A publicat monografii asupra procedurii civile romane ("Contribution à l'étude de la formule arbitraire", 1905), noțiunii de injuria ("Noile teorii asupra injuriei. Studiu de drept roman", 1907) și un "Curs elementar de drept roman" (1923), tipărit în mai multe ediții. Manualul său de drept roman intitulat " Curs elementar de drept roman" apărut în 1931 într-o a treia ediție poate
Constantin C. Stoicescu () [Corola-website/Science/307167_a_308496]
-
cu rezultate strălucite. Cu asemenea rezultate obține și doctoratul în drept la Sorbona cu teza: " Le fondement du phénomène juridique. Quelques réflections sur leș principles logiques de la connaisance juridique". Din vastă să opera concretizata în peste 144 de titluri amintim: "Teoria generală a dreptului (Enciclopedia Juridică)" 1930; "Drept rațional, izvoare și drept pozitiv" 1934; "Precis de filosofie juridică" 1941. Semnificativă pentru personalitatea lui din perspectiva filosofiei dreptului sunt aprecierile lui Giorgio del Vecchio care în contextul prezentării scurte dar dense a
Mircea Djuvara () [Corola-website/Science/307185_a_308514]
-
pământ. La 13 februarie 1967, a depus la Consiliul de Stat un memoriul referitor la situația românilor din URSS. După o succintă expunere a situației teritoriului dintre Prut și Nistru, din punct de vedere istoric și juridic, Nichita Smochină combate teoria existenței poporului și a limbii moldovenești, diferite de poporul și limba română, făcând ample trimiteri la lucrările unor reputați savanți occidentali și, în final, concluzionează că „problema existenței a două neamuri: moldovenesc și român este o problemă politică, nu științifică
Nichita P. Smochină () [Corola-website/Science/307158_a_308487]
-
profesor, membru corespondent al Academiei Române (secretar general al acestui for între anii 1974-1990), Rector al Universității din București între anii 1972-1981. Acesta fost un fruntaș printre elevii lui Octav Onicescu și Gheorghe Mihoc și a avut preocupări în domenii precum teoria probabilităților, statistică matematică sau teoria jocurilor și teoria așteptării. În anul 1946 a absolvit liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, în toamna aceluiași an a intrat student la Facultatea de Științe din București (facultate care devine Facultatea de Matematică și Fizică
George Ciucu () [Corola-website/Science/307172_a_308501]
-
secretar general al acestui for între anii 1974-1990), Rector al Universității din București între anii 1972-1981. Acesta fost un fruntaș printre elevii lui Octav Onicescu și Gheorghe Mihoc și a avut preocupări în domenii precum teoria probabilităților, statistică matematică sau teoria jocurilor și teoria așteptării. În anul 1946 a absolvit liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, în toamna aceluiași an a intrat student la Facultatea de Științe din București (facultate care devine Facultatea de Matematică și Fizică din 1948), în 1950 luându
George Ciucu () [Corola-website/Science/307172_a_308501]
-
acestui for între anii 1974-1990), Rector al Universității din București între anii 1972-1981. Acesta fost un fruntaș printre elevii lui Octav Onicescu și Gheorghe Mihoc și a avut preocupări în domenii precum teoria probabilităților, statistică matematică sau teoria jocurilor și teoria așteptării. În anul 1946 a absolvit liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, în toamna aceluiași an a intrat student la Facultatea de Științe din București (facultate care devine Facultatea de Matematică și Fizică din 1948), în 1950 luându-și licența în
George Ciucu () [Corola-website/Science/307172_a_308501]
-
iar în 1960 devine conferențiar. De la data de 1 octombrie 1966 devine profesor titular la catedra de calcul al probabilităților și statistică matematică (șef de catedra Gheorghe Mihoc). Între 1.06-6.06.1959 a participat la a doua Conferință de teoria informației în Liblice, Cehia (Cehoslovacia la vremea aceea). Tot în 1959 a participat împreuna cu Gh. Marinescu la Conferința de statistică de la Magdeburg, Germania (R.D.G.). În 1961-1962, timp de 8 luni, a urmat cursuri speciale la Universitatea din Roma, în
George Ciucu () [Corola-website/Science/307172_a_308501]
-
de timp a ținut acolo și câteva conferințe din domeniul specialității sale - probabilități. În toamna anului 1962 a participat la Budapesta la un congres de economie matematica. Între 4.10-7.10.1963 a participat la a VII-a Consfătuire de teoria probabilităților și statistică matematică, la Tbilisi, în U.R.S.S.. În septembrie 1965 a participat la a 35-a sesiune a Institutului Internațional de Statistică, ținută la Belgrad. S-a preocupat de teoria probabilităților, statistică matematică, teoria jocurilor și a așteptării
George Ciucu () [Corola-website/Science/307172_a_308501]
-
a participat la a VII-a Consfătuire de teoria probabilităților și statistică matematică, la Tbilisi, în U.R.S.S.. În septembrie 1965 a participat la a 35-a sesiune a Institutului Internațional de Statistică, ținută la Belgrad. S-a preocupat de teoria probabilităților, statistică matematică, teoria jocurilor și a așteptării; printre rezultatele cercetărilor sale se numără introducerea noilor clase de lanțuri cu legături complete de tip B, cărora le-a determinat proprietățile asimptotice, enunțând o teoremă pentru „legea normală” și o alta
George Ciucu () [Corola-website/Science/307172_a_308501]
-
VII-a Consfătuire de teoria probabilităților și statistică matematică, la Tbilisi, în U.R.S.S.. În septembrie 1965 a participat la a 35-a sesiune a Institutului Internațional de Statistică, ținută la Belgrad. S-a preocupat de teoria probabilităților, statistică matematică, teoria jocurilor și a așteptării; printre rezultatele cercetărilor sale se numără introducerea noilor clase de lanțuri cu legături complete de tip B, cărora le-a determinat proprietățile asimptotice, enunțând o teoremă pentru „legea normală” și o alta pentru „legea algoritmului iterat
George Ciucu () [Corola-website/Science/307172_a_308501]
-
lanțuri cu legături complete de tip B, cărora le-a determinat proprietățile asimptotice, enunțând o teoremă pentru „legea normală” și o alta pentru „legea algoritmului iterat”; a studiat funcția caracteristică a variabilei și a rezolvat probleme privind legile limită din teoria lanțurilor cu legături complete; a rezolvat unele probleme de teoria jocurilor sau teoria așteptării. În 1951 a fost numit secretar la secția de matematici a Academiei, în 1959 devine referent științific, iar din 1962 a fost avansat la gradul de
George Ciucu () [Corola-website/Science/307172_a_308501]
-
determinat proprietățile asimptotice, enunțând o teoremă pentru „legea normală” și o alta pentru „legea algoritmului iterat”; a studiat funcția caracteristică a variabilei și a rezolvat probleme privind legile limită din teoria lanțurilor cu legături complete; a rezolvat unele probleme de teoria jocurilor sau teoria așteptării. În 1951 a fost numit secretar la secția de matematici a Academiei, în 1959 devine referent științific, iar din 1962 a fost avansat la gradul de secretar științific adjunct, post pe care l-a ocupat până în
George Ciucu () [Corola-website/Science/307172_a_308501]
-
enunțând o teoremă pentru „legea normală” și o alta pentru „legea algoritmului iterat”; a studiat funcția caracteristică a variabilei și a rezolvat probleme privind legile limită din teoria lanțurilor cu legături complete; a rezolvat unele probleme de teoria jocurilor sau teoria așteptării. În 1951 a fost numit secretar la secția de matematici a Academiei, în 1959 devine referent științific, iar din 1962 a fost avansat la gradul de secretar științific adjunct, post pe care l-a ocupat până în anul 1964. În
George Ciucu () [Corola-website/Science/307172_a_308501]
-
(n. 11 feb. 1927, d. 17 apr. 2014) a fost un matematician român, recunoscut pe plan internațional, cu rezultate remarcabile în domeniul analizei numerice și teoriei aproximării, membru de onoare al Academiei Române. A fost cadru didactic al Universității Babeș-Bolyai (Facultatea de Matematică și Informatică), numit preparator în anul 1951 (încă înainte de absolvire), până la pensionare (în 1997); a activat și în continuare, ca profesor consultant. A fost
Dimitrie D. Stancu () [Corola-website/Science/307168_a_308497]
-
continuare, ca profesor consultant. A fost cercetător științific (cu cumul) la Institutul de Calcul “Tiberiu Popoviciu” (Academia Română) între anii 1957-1961, rămânând apoi un fidel colaborator al acestui Institut. Este un exponent de seamă al Școlii Clujene de Analiză Numerică și Teoria Aproximării, școală fondată de către eminentul matematician Tiberiu Popoviciu la Institutul de Calcul, în 1951. In jurul nucleului de la acest Institut s-au grupat și format matematicieni în domeniu și la celelalte instituții din Cluj-Napoca: Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de
Dimitrie D. Stancu () [Corola-website/Science/307168_a_308497]
-
parte profesorii Miron Nicolescu, Adolf Haimovici și Dumitru V. Ionescu. A parcurs pe rând gradele profesionale universitare, iar în anul 1968 a devenit profesor universitar titular. În decursul activității didactice a condus seminarii și a predat cursuri de aritmetică și teoria numerelor, analiză numerică și teoria aproximării, probabilități și statistică, analiză matematică, informatică, etc. De asemenea, începând cu anul 1968 a condus numeroși doctoranzi din țară și străinătate, unii dintre aceștia fiind azi recunoscuți prin rezultatele remarcabile obținute în domeniul analizei
Dimitrie D. Stancu () [Corola-website/Science/307168_a_308497]
-
Haimovici și Dumitru V. Ionescu. A parcurs pe rând gradele profesionale universitare, iar în anul 1968 a devenit profesor universitar titular. În decursul activității didactice a condus seminarii și a predat cursuri de aritmetică și teoria numerelor, analiză numerică și teoria aproximării, probabilități și statistică, analiză matematică, informatică, etc. De asemenea, începând cu anul 1968 a condus numeroși doctoranzi din țară și străinătate, unii dintre aceștia fiind azi recunoscuți prin rezultatele remarcabile obținute în domeniul analizei numerice și teoriei aproximării, în
Dimitrie D. Stancu () [Corola-website/Science/307168_a_308497]
-
numerică și teoria aproximării, probabilități și statistică, analiză matematică, informatică, etc. De asemenea, începând cu anul 1968 a condus numeroși doctoranzi din țară și străinătate, unii dintre aceștia fiind azi recunoscuți prin rezultatele remarcabile obținute în domeniul analizei numerice și teoriei aproximării, în care au fost inițiați de către profesorul D.D. Stancu. În anul universitar 1961-1962 a beneficiat din partea Ministerului Învățământului de un stagiu de specializare în Statele Unite ale Americii, la Wisconsin University. Aici a avut parte de condiții remarcabile de cercetare
Dimitrie D. Stancu () [Corola-website/Science/307168_a_308497]