583,813 matches
-
de pe pod, britanicii au transmis un mesaj radio care a fost recepționat însă doar de germani: „Fără muniție. Dumnezeu să îl apere pe Rege”. În cursul dimineții, soldații germani au eliminat ultimele cuiburi de rezistență a supraviețuitorilor care se mai aflau în zona podului. După mai multe ore în care s-a lucrat la eliberarea de dărâmături și resturi, tancurile germane au reușit să traverseze podul pentru întărirea forțelor din Nijmegen. Britanicii reușiseră să păstreze controlul asupra podului din Arnhem suficient
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
de bombardamentele de artilerie și tirurile lunetiștilor fiind în continuă creștere. Punctele de prim ajutor erau aglomerate de aproximativ 2.000 de răniți, atât soldați britanici și germani cât și civili olandezi. Deoarece multe dintre punctele de prim ajutor se aflau în prima linie a frontului, în case care fuseseră cucerite în primele faze ale bătăliei, au apărut situații ciudate în care răniții nu au fost evacuați în spetele frontului, ci în fața lui. Răniții care nu au fost evacuați au fost
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
a râului. S-a hotărât ca Batalionul al 4-lea al Regimentului „Dorset” și Batalionul I de parașutiști polonezi să forțeze cursul apei la ora 22:00 folosind bărci de asalt și vehicule amfibii. Sosabowski a fost furios atunci când a aflat că a pierdut comanda nuia dintre batalioanele sale, cu atât mai mult cu cât considera planul riscant. În cele din urmă însă, a fost obligat să accepte planul britanic. Bărcile de asalt nu au ajuns în zonă nici până la ora
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
200 de soldați aliați au căzut prizonieri. În timpul nopții a fost trimisă lui Urqhart pe celălalt mal o copie a planului de retragere. Deși retragerea era o decizie greu de luat, Urquhart era conștient de situația gravă în care se aflau militarii din subordinea sa a cerut prin radio la ora 08:00 lui Thomas să aprobe planul, a cărui execuție urma să înceapă în acea noapte. Între timp, forțele aeropurtate mai trebuiau să reziste încă o zi pe poziții. Răniții
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
Atacurile trupelor de la sol și bombardamentele concentrate ale artileriei de la sud au dus în cele din urmă la respingerea germanilor. Urquhart a schițat planul de retragere folosindu-se de modelul aplicat cu succes la Gallipoli în timpul primei conflagrații mondiale. Unitățile aflate în extrema nordică aveau să fie primele care să se retragă, mutându-se spre cele din sud, care aveau să se retragă la sfârșit. Subunitatea de piloți de planoare trebuia să organizeze rutele de evacuare spre râu, iar întreaga operațiune
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
retragerii. După declanșarea barajului de artilerie, a început retragerea unităților spre râu. Cam jumătate dintre bărcile de asalt erau plasate mult prea departe spre vest, ceea ce a dus la încetinirea procesului de evacuare. Germanii au bombardat la rândul lor militarii aflați în retragere, ei crezând însă în mod greșit că este de fapt vorba de o misiune de reaprovizionare a trupelor avansate. La ora 05:00, traversarea râului a încetat, pentru că lumina dimineții permitea artileriștilor germani să lanseze atacuri mai precise
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
în cadrul unor ceremonii din anii 1956, 1957 și 1958. După eliberarea Olandei, funcționarii Armatei a 2-a au început munca pentru identificarea soldaților căzuți la datorie. Rămășițele lor pământești au fost îngropate într-un cimitir militar de la nord de Oosterbeek aflat din subordinea Comisiei pentru Cimitirele de Război a Commonwealthului. Acest cimitir are aproximativ 1.800 de morminte fiind cunoscut și ca „Cimitirul trupelor aeropurtate”. Trei sferturi dintre morminte sunt ale celor care au murit în timpul bătăliei de la Arnhem din 1944
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
impact remarcabil la public, ceea ce a determinat o ascensiune specataculoasă de notorietate pedagogică în tot mediul artistic german. Ca urmare, școala pe care a înființat-o a cucerit o poziție dominantă pe piața învățământului particular din Munchen. Școala s-a aflat la mare concurență cu atelierele în care se studia până atunci și care aparțineau unor pictori celebrii în epocă, așa cum au fost cele a le lui Franz Lembach, Anton Ażbe, Anton von Knirr, etc. Astfel, școala lui Hollósy a depășit
Simon Hollósy () [Corola-website/Science/336705_a_338034]
-
Americii. Începând din anii '70 s-a dedicat în principal sculpturii. Din 1971 locuiește la Comano, deplasându-se periodic la Veneția și Ciudad de Mexico. Muzeul Cantonal de Artă din Lugano conține următoarele sale lucrări: Alte lucrări ale sale se află în următoarele locuri:
Nag Arnoldi () [Corola-website/Science/336727_a_338056]
-
și adaptat în filmul american "Zorba Grecul "(1964), nominalizat la Premiul Oscar, în care rolul său a fost interpretat de Anthony Quinn, și, de asemenea, în muzicalul "Zorba" (1968). Viața sa plină de evenimente s-a încheiat într-un sat aflat în apropierea orașului Skopje, unde s-a stabilit, s-a recăsătorit și a avut mai mulți copii. El a murit în 1941 și este înmormântat în cimitirul Butel (P-17) din Skopje, Regatul Bulgariei (azi în Republica Macedonia). Strănepotul său
Gheorghios Zorbas () [Corola-website/Science/336730_a_338059]
-
exploatare a unei mine de cărbune și un miner bătrân și exuberant pe nume Alexis Zorbas. Romanul a fost adaptat în 1964 într-un "film omonim" de succes regizat de Michael Cacoyannis, iar în 1968 într-un musical intitulat "Zorba". Aflat într-o cafenea din portul Pireu chiar înainte de sosirea zorilor, naratorul, un tânăr intelectual grec, rememorează o întâmplare petrecută cu un an mai înainte în același loc. Prietenul său, Stavridakis, pleca în Caucaz pentru a-i ajuta pe grecii pontici
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
despre o varietate de subiecte, de la viață la religie, despre trecutul lor și despre modul în care au ajuns să fie ceea ce sunt acum, iar naratorul învață de la Zorbas multe lucruri despre viața omului pe care nu le-ar fi aflat niciodată din cărți. Cu toate acestea, el nu se desprinde complet de lumea cărților și lucrează la un manuscris despre viața și învățăturile lui Buddha. Filoanele sărace de lignit și prăbușirea unor galerii fac ineficientă exploatarea, iar cei doi se
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
cu „vidul”, dar și cu Buddha) și își recapătă pofta de viață ca urmare a experiențelor prin care trece alături de Zorbas și de săteni. Epuizarea completă a capitalului îl determină să părăsească insula Creta și să plece în străinătate; el află chiar în ziua plecării că vechiul său prieten Stavridakis murise la Tiflis după ce-și îndeplinise misiunea asumată. Cei doi tovarăși se despart, continuând să-și scrie timp de câțiva ani, fără a se mai întâlni însă vreodată. Retras pe
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
atașat militar. Cei doi își pierd posturile odată cu înfrângerea lui Venizelos în alegerile din 20 noiembrie 1920. Războiul Greco-Turc se încheie dezastruos pentru greci în 1922, care trebuie să repatrieze aproximativ un milion și jumătate de compatrioți din Asia Mică. Aflat în Serbia, Zorbas îl cheamă acolo pe Kazantzakis într-o scrisoare din 17 iulie 1922, propunându-i să se retragă într-o chilie unde să se gospodărească împreună. Scriitorul avea să explice câteva decenii mai târziu, în prologul cărții "Zorba
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
șase-șapte luni, am primit o ilustrată din România înfățișând o femeie planturoasă, decoltată: «Mai trăiesc, mănânc mămăligă, beau bere, lucrez la puțurile de petrol, sunt murdar, put ca un șobolan din canalul de scurgere. Dar ce-are a face! Se află aici din belșug tot ce inima și burta își poate dori, un adevărat rai pentru niște bătrâni pehlivani ca mine. Mă înțelegi, jupâne: trai bun, găini și puiculițe pe deasupra, slavă Domnului! Te îmbrățișez prietenește, Alexis Zorba, șobolan din canalul de
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
adevărat rai pentru niște bătrâni pehlivani ca mine. Mă înțelegi, jupâne: trai bun, găini și puiculițe pe deasupra, slavă Domnului! Te îmbrățișez prietenește, Alexis Zorba, șobolan din canalul de scurgere»”". Romanul "Zorba Grecul" a fost scris de Kazantzakis pe insula Eghina (aflată la o oră și jumătate de portul Pireu). Primul popas pe insulă al scriitorului avusese loc în iulie 1925, iar farmecul și liniștea locurilor l-a determinat să revină ulterior. A petrecut acolo iarna anilor 1930-1931, redactând un dicționar francez-grec
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
vest al acestuia, și se întinde de la Portul Vechi și până la "Honingerdijk", acolo unde strada devine "Abram van Rijckevorselweg". Bulevardul Maas oferă o vedere ideală a panoramei orașului în zona marelui cot al Meusei. Până în 1953, în locul Bulevardului Maas se afla gara de cale ferată Rotterdam Maas. După inundațiile din 1953, în zonă au fost construite diguri de protecție mai înalte. Cel mai înalt dig a devenit Bulevardul Maas, care a depășit fostul dig de est. Bulevardul Maas respectă înălțimea minimă
Bulevardul Maas (Rotterdam) () [Corola-website/Science/336733_a_338062]
-
fostul dig de est. Bulevardul Maas respectă înălțimea minimă admisibiă a digurilor din Olanda, iar în 1964 a fost deschis traficului auto. Calea de rulare pentru autovehicule are două 2 benzi pe fiecare sens. În partea dinspre râul Meusa se află și o pistă pentru biciclete. Între Bulevardul Maas și Meusa Nouă se găsesc ștrandul Tropicana, închis în 2010 și folosit acum doar pentru spectacole, precum și un complex de locuințe (la vest de Boerengatsluis). Mai departe de acesta, între Bulevardului Maas
Bulevardul Maas (Rotterdam) () [Corola-website/Science/336733_a_338062]
-
Între Bulevardul Maas și Meusa Nouă se găsesc ștrandul Tropicana, închis în 2010 și folosit acum doar pentru spectacole, precum și un complex de locuințe (la vest de Boerengatsluis). Mai departe de acesta, între Bulevardului Maas și râu nu se mai află nicio construcție, așa că vederea înspre malul opus nu mai este obstrucționată.
Bulevardul Maas (Rotterdam) () [Corola-website/Science/336733_a_338062]
-
s-a întors la Spetses. Se presupune că Bubulina s-a alăturat organizației Filiki Etaireia care pregătea declanșarea unei revoluții pentru eliberarea Greciei de sub dominația otomană. Ea ar fi fost una dintre puținele femei membre ale organizației, dar nu se află înscrisă în listele membrilor. A cumpărat arme și muniții pe propria ei cheltuială și le-a adus în secret pe navele ei la Spetses, pentru a lupta "pentru binele națiunii mele". Construcția navei "Agamemnon" a fost terminată în anul 1820
Laskarina Bouboulina () [Corola-website/Science/336728_a_338057]
-
mari nave de război ale rebelilor greci. A organizat, de asemenea, trupe înarmate proprii, compuse din locuitorii insulei Spetses. Ea și-a folosit o mare parte din avere pentru a-i aproviziona cu hrană și muniții pe marinarii și soldații aflați sub comanda ei. Pe 13 martie 1821 Bouboulina a arborat pe catargul navei "Agamemnon" propriul ei steag grecesc, bazat pe steagul împăraților bizantini din dinastia Comnenilor. Populația insulei Spetses s-a revoltat pe 3 aprilie și mai târziu și-a
Laskarina Bouboulina () [Corola-website/Science/336728_a_338057]
-
11 septembrie 1821 și pentru a-l întâlni pe generalul Theodoros Kolokotronis. Copiii lor Eleni Boubouli și Panos Kolokotronis s-au căsătorit mai târziu. În perioada care a urmat înfrângerii garnizoanei otomane, Bouboulina a salvat o mare parte din femeile aflate în serviciul sultanului. Când facțiunile rivale au declanșat un război civil în 1824, guvernul grec a arestat-o pe Bouboulina din cauza legăturii ei de familie cu generalul Kolokotronis, ce fusese întemnițat anterior; guvernul a dispus, de asemenea, uciderea ginerelui ei
Laskarina Bouboulina () [Corola-website/Science/336728_a_338057]
-
civil grec din 1831. „Muzeul Bouboulina” de pe insula Spetses este găzduit într-un conac vechi de 300 de ani ce a aparținut celui de-al doilea soț al Bouboulinei, în care urmașii ei continuă să locuiască încă. O statuie se află în portul de pe insula Spetses. Mai multe străzi din Grecia și Cipru sunt numite în onoarea ei, printre care Strada Bouboulina aflată în centrul Atenei în apropiere de Universitatea Tehnică Națională ("Polytechnion") și de Muzeul Național de Arheologie, precum și în
Laskarina Bouboulina () [Corola-website/Science/336728_a_338057]
-
celui de-al doilea soț al Bouboulinei, în care urmașii ei continuă să locuiască încă. O statuie se află în portul de pe insula Spetses. Mai multe străzi din Grecia și Cipru sunt numite în onoarea ei, printre care Strada Bouboulina aflată în centrul Atenei în apropiere de Universitatea Tehnică Națională ("Polytechnion") și de Muzeul Național de Arheologie, precum și în Pireu și Nicosia. Bouboulina a fost reprezentată pe reversul bancnotei grecești de 50 de drahme din 1978 și pe reversul monedei grecești
Laskarina Bouboulina () [Corola-website/Science/336728_a_338057]
-
o zonă unică de pete mărunte și punctuații ("Sabanejewia aurata", "Sabanejewia romanica"); niciodată pigmentația laterală nu constă ca la "Cobitis" din 4 zone longitudinale distincte. Între petele dorsale și cele laterale există o singură zonă pigmentară. La baza caudalei se află 2 pete brune, una superioară, alta inferioară, de formă variabilă; niciodată o pată neagră intens (genul "Cobitis" are o pată verticală neagră la baza caudalei). Dimorfismul sexual pronunțat. Masculii sunt doar puțin mai mici decât femelele, fără solz Canestrini (la
Sabanejewia () [Corola-website/Science/336740_a_338069]