7,108 matches
-
moartea surorii lui de 16 ani în urma unui accident de mașină. Astăzi întreaga familie trăiește în tradiția evreiască. Sara nu opune nici un fel de rezistență acestei schimbări a stilului de viață; dar nici nu pare s-o fi interiorizat. În șoaptă, ea îi mărturisește intervievatoarei că, atunci când mănâncă singură, ea nu spune rugăciunea de binecuvântare a mesei, așa cum cere legea ebraică (din nou, pasaj omis din text): „Eu nu mă definesc ca fiind o persoană religioasă”, spune ea. Nici slujba nu
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
ei mari, „martiri ai vitejiei”, de la Traian la Minai; vine, din nou, tema autorului (interpretarea simbolurilor): „O ziduri! rămășiță din slava strămoșească! O, turn! de unde ochiul de mii de ori văzu Biruința să zboare p-oștirea românească, În muta voastră șoaptă cîte-mi vorbiți acu.” Într-o lamentație obosită, cu slabe mijloace figurative. Comparația poeziei cu glasul preacobitor al cucuvăii, vestala acestor ziduri mucede, nu este deloc nouă. Poemul se Încheie, Într-o notă mai energică, cu vestirea zorilor. De remarcat că
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
stilul celui, mai fidel lamartinism, scîrbit de zgomotul cetății. Vrea liniștea, singurătatea naturii. Evaziune cunoscută: „Scîrbit peste măsură De zgomotul cetății Eu caut În natură Un loc făr’de murmură Supus singurătății.” Acest loc este schitul cu tăcerea mormintelor și șoapta rîului apropiat. Aici petrece poetul acele, „dulci (...) ceasuri de extaz și gîndire”, aici ideile sînt „drepte și Înalte”, la sunetul clopotului „credința se deșteaptă În omul rătăcit”. Dumnezeu Însuși, marele simbol al justiției, este de față („Dumnezeu ce de față
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Rădulescu erau, cu predilecție, poeți ai Înserării. Grigore Alexandrescu este, mai ales, un poet al nocturnului. Căderea Întunericului este la el momentul cel mai prielnic pentru reverie. Atunci: „...negura deasă lumina-ntunecează; Fantome d-altă lume șoptesc, mă Încunjor; În fiecare șoaptă o muncă Înviază În ochii-mi se confundă trecut și viitor...” Începutul nopții este, așadar, Începutul unei fertile confuzii: Între trecut și viitor, Între lumea reală și lumea ce nu se vede. Este momentul unei revelații: semnele „altei lumi” ies
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
gangurul misterios Cu privighetoarea dulce se Îngînă-armonios. Jos pe la tulpini, la umbră, fluturii, flori zburătoare, Se-ndrăgesc În părechere pe sîn alb de lăcrimioare, Și, ca roi de petre scumpe, gîndăceii smălțuiți Strălucesc, vie comoară, pe sub ierburi tăinuiți. O pătrunzătoare șoaptă umple lunca, se ridică. Ascultați!... stejarul mare grăiește cu iarba mică, Vulturul cu ciocîrlia, soarele cu albul nor, Fluturul cu plînta, rîul cu limpidele izvor. Și stejarul zice ierbei: «Mult ești vie și gingașă!ă Fluturașul zice floarei: «Mult ești
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
adresează modestei ierbi: „mult ești vie și gingașă”, vulturul - simbolul orgoliului și al cruzimii - vorbește cu ciocîrlia, soarele se Înțelege cu norul, fluturul cu „plînta” etc. Este spațiul corespondențelor tainice și În el se folosește ca mijloc de comunicare limbajul șoaptei. Totul se Îngînă, regnurile comunică, speciile participă la un mare concert. Lunca este o figură a beatitudinii și, „prin o magică plăcere de parfum și de cîntare”, ea acționează ca un drog asupra simțurilor: produce uitarea, căderea Într-o beție
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
asociază nici aici cosmicul, metafizicul. Voluptatea rămîne atașată de bunurile raiului pămîntesc. Ele Întrețin buna dispoziție a sufletului, Întineresc spiritul, stimulează reveria. O reverie, trebuie să spunem, molatică, dezmierdătoare. O reverie a măsurii și a firescului. Limbajul ei este repet, șoapta, expresia ei este nuanța, idealul ei este solidaritatea. Fiecare oaspete din poiana tăinuită are rostul, justificarea lui. Arghezi, reluînd acest lirism al miniaturalului, Îi va da o dimensiune cosmică. Lucrurile neînsemnate au În poemele lui o „țandară de lumină” care
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
rebele, În teritoriul ei nu există goluri, rupturi care să primejduiască sensul acestei comuniuni și plenitudini. Lunca este și un spațiu erotic. Eminescu cheamă femeia În mijlocul codrului, Alecsandri o invită (vom arăta mai tirziu) În luncă la o partidă de șoapte, de cîntece Îngînate și de bocete line. În interiorul luncii se află și balta. Romanticii cîntă mai ales lacul solitar. Balta lui Alecsandri clocotește de viață. Dimineața, ea așteaptă ca pe un mire luminos „voiosul soare”. Din ochiuri de apă se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
amoroase) este acum favorabilă. Motoarele retoricii se pun În mișcare: dulcea taină a umbrelor, lumina mîngîioasă a făcliei de pe cer, glasul de Îngeri, sfinte armonii, plăceri Încîntătoare etc. O agresiune, o irepresibilă ofensivă a suavității. Leagănul acestei divine muzici de șoapte este, Încă o dată, cîmpia: „Frumoasă e cîmpia cu dulcea-i liniștire Pentru acel ce fuge de-a lumei amăgire, Pentru acel ce caută un trai neînsemnat! Plăcut, plăcut e ceasul de griji nentunecat, Și dulce este viața ce curge lin
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nerăbdătoare afecțiune și lecuiește un spirit iritat de larma și fățăriile lumii. Din acest spațiu dulce, lainic, ocrotitor au dispărut Însă obiectele materiale. Căldura tandreții le-a transformat În energii volatile. Universul alecsandrian este constituit la ceasul plăcut numai din șoapte și văpăi line... * Așadar: Alecsandri nu iubește un singur peisaj. Nu mizează pe un singur tablou. Muntele, lacul, marea, valea, lunca, plaiul, cîmpia intră, ca forme sensibile de acceptare sau refuz, În peisajul său. Criticul tematist care vrea să descopere
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu mîndrul soare. Valuri limpide de aer, ca o mare nevăzută, Trec alin pe fața lumii și din treacăt o sărută. Pe cîmpia rourată pasul lasă urmă verde, Ce-n curînd sub raza caldă se usucă și se perde.” (VÎnătorul) Șoapta nopții se aude suspinînd Încetișor; Arborii prin Întuneric dau un freamăt sunător, Și deodată Aurora se ivește radioasă, Ca un ochi ce se deschide sub o geană luminoasă.” (Puntea) Imaginile nu sînt prea variate: dimineața este o trezire veselă a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
șiraguri de rouă lucitoare.” Alecsandri a fixat și momentul Înserării, legîndu-l, invariabil, de eros. E „ceasul dumnezeiesc” al iubirii, ora tainicelor plăceri. Fantezia adună, În sprijinul acestui sacru moment, luminile și parfumurile a două teritorii: „Era blînda oră a blîndelor șoapte, CÎnd nu mai e ziuă și nu-i Încă noapte. Pămîntul și cerul, ca doi frățiori, Își dau sărutare prin stele și flori. Și-n aer parfumul a florilor dalbe Plutea cu lucirea steluțelor albe...” Nu e vorba, propriu-zis, de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Discursul fantastic ascunde (În Strigoiul cel puțin) și un discurs patriotic, cu o mică notă profetică. În Grui SÎnger aflăm descrierea orei de mister și de groază, cu mijloacele lirice ale epocii: „E ora de mistere, de groază și de șoapte CÎnd trec fiori În aer și demoni roși În noapte; CÎnd umbra trădătoare așează pe sub maluri, Prin unghiurile casei, prin guri de văi, pe dealuri, Prin codri, prin ruine de veche monăstire, Pe naltele clopotniți, prin negre cimitire Fantasme tupilate
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fură mințile fetelor și dispare. Sentimentul de lîncezeală și așteptare, de suferință nedeterminată (pe care Îl notează și Heliade Rădulescu și, mai tîrziu, Arghezi) trece peste pragul diminutivelor: „Inima-mi jălește, Dar nu știu ce vrea; Nu știu ce dorește Inimioara mea. Căci aude șoapte Fremăte de zbor, Ș-apoi blînde șoapte Ce-i șoptesc din nor.” Crai-nou, Sburătorul și alte poeme prefigurează mitul luceafărului, Însă Alecsandri nu complică drama incomunicării și n-o spiritualizează prea mult. Sburătorii iau chipurile voinicilor cu plete negre care
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lîncezeală și așteptare, de suferință nedeterminată (pe care Îl notează și Heliade Rădulescu și, mai tîrziu, Arghezi) trece peste pragul diminutivelor: „Inima-mi jălește, Dar nu știu ce vrea; Nu știu ce dorește Inimioara mea. Căci aude șoapte Fremăte de zbor, Ș-apoi blînde șoapte Ce-i șoptesc din nor.” Crai-nou, Sburătorul și alte poeme prefigurează mitul luceafărului, Însă Alecsandri nu complică drama incomunicării și n-o spiritualizează prea mult. Sburătorii iau chipurile voinicilor cu plete negre care răpesc fetele din „lumea-ntunecată” și se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vulturul de munte, Iubirea lui n schimbă și-l face Dumnezeu! Atunci mai dulce steaua lucește-n mez de noapte Și-n zori seninul pare mai vesel, mai curat! Ș-a zilei mii de glasuri, ș-a nopții mii de șoapte, Îl proclamează-n fală a lumii Împărat! SÎnt urme prețioase, sînt scumpe suvenire, Ce-n suflet tipărite, ca el au nemurire! Zadarnic timpul trece c-un zbor neobosit, În sînul omenirei vărsînd a iernii gheață; Lumina lor iubită lucește lin
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
surd de vite...” Tehnica antitezei duce la un fel de maniheism liric. De o parte: ambiția neînfrîntă a lui Albert, trufia militară a leșilor, armurile strălucitoare, orgia, dorința de expansiune, de cealaltă parte: mînie reținută, simplitate, veșminte modeste, dialog În șoaptă... Acolo (În tabăra română): „misterul și tăcerea” pădurii, „flăcări triste”, lucirea, din cînd În cînd, a săbiilor, străfulgerarea ochilor mînioși, jurăminte („dor crunt de răzbunare”), un umor discret În dialog, „hieroglife sfinte” brăzdate pe brațele și pe piepturile luptătorilor. Aici
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
baza poemelor ocazionale din Ostașii noștri. Modelul era mai vechi (Sentinela romană, Deșteptarea României), În spiritul și cu mijloacele lirice ale timpului. Versul lui Alecsandri este mai disciplinat, ritmurile mai iuți, eufoniile mai dese („vîjÎie, vine, lovește”, „vuiet surd, grozave șoapte...”), repetițiile, interogațiile sunt abil strecurate În text: „Iată oardele avane, Iată limbile dușmane .................................... Vin și hunii, vin și goții, Vin potop, potop cu toții... Eu să per, eu?...niciodată!... ......................................... Cine ești? De unde ești? Pe la noi ce rătăcești?”... Unele au intrat În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sînt gravate insignele imperiului. Aceasta este teza, forța luminoasă a mitului, binele În dialectica maniheistă a poemului. Antiteza e figurată prin imagini din altă sferă de elemente: fluide, covîrșitoare ca număr, inconsistente ca structură. Mai Întîi un vuiet surd, grozave șoapte, zgomot lung, Înădușit, apariția, apoi, a oardelor ca un nor negru ce se lățește și acoperă orizontul. Norul devine o hidră, hidra se metamorfozează În neguri otrăvitoare, vifor de urgie, după care negurile, viforul pier În pustiu... Imagini, toate, ale
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și ageră: lansă în circulație zvonul precum că Tommaso ar fi fost protagonistul unor ședințe spiritiste, vrăjitorești, fruntaș al unor secte ce se ocupau cu științele oculte. Se vorbea în trapeză, în grădină, și chiar în ceasurile de rugăciune, în șoapte interminabile. Tommaso iese noaptea și se duce într-o colibă spre a se întâlni cu evreul Abraham și alte persoane ce fac uz de formule diavolești și cheamă morții din morminte. Dar cum reușește el să plece după asfințit? Cu ajutorul
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
unde temnicerii îl lăsară pe o saltea de paie aproape neagră de ploșnițe, dar nu conteniră să-l spioneze și în timpul nopții. Vedea lumini apărând pe neașteptate, oameni cercetându-i chipul ca să afle dacă mai era viu sau murise; asculta șoapte și își dădea seama că ceva parcă se petrecuse în sufletul acelor jivine ce-i analizau sănătatea minții. Drept care Tommaso sporea doza de simulare spre a-i dezorienta. Nu sunt nebun, e nebun cel ce mă torturează și mă silește
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
și-n suflet. Mai bine așa, aici suntem ca-ntr-o familie și dacă ne obișnuim cu locul, reușim s-o scoatem la capăt. Nu e ușor, așa-i? Puțin timp după aceea grilajul din mijloc a fost închis și șoaptele deținuților din diverse celule se auziră tot mai slab până ce deveniră un murmur ațipit. Unii își povesteau pentru a mia oară istoria crimei săvârșite, alții invocau pedeapsa iadului pentru a-și răscumpăra păcatele sau relatau cum au stat de vorba
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
una din cărți, dezvoltând o idee, făcând o analiză, desfătându-se cu o descriere. "Oamenii se urăsc cu sălbăticie unii pe alții, adesea fără să știe de ce o fac". Rămânea țintit de această cugetare până la ora prânzului, moment în care șoaptele deveneau tot atâtea apeluri fenetice. Porția de mâncare era insuficientă, unii înjurau, alții reclamau, dar deja acel fel de reacție era un obicei ignorat și indiferent. În gândul lui Tommaso revenea adesea în ultimul timp don Luis Xarava. Se întreba
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Șamanul albastru (1994), Ochiul cel alb al reginei (2001), Iisus cu o mie de brațe (2005) -, precum și volumul de nuvele Statuia comandorului (1994), pentru care a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. La Editura Polirom a mai publicat romanul Cartea șoaptelor (2009 ; ediția a II-a, 2012), care a fost distins cu Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române (2009), Premiul „Cartea anului 2009“ acordat de revista România literară, Premiul revistei Convorbiri literare, secțiunea proză (2009), Marele Premiu pentru Proză - Trofeul „Mihail Sebastian
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu e singur. Viul pe care îl adulmecase era nedefinit, ca și cum văzduhul însuși zvâcnise. Dar nicio boare nu se strecurase prin vreo fereastră deschisă, căci în jur nu erau ferestre. Nici pași nu se auzeau în împrejmuirea aceea unde fiecare șoaptă răsuna ca în Epidaur. Încotro se întorcea, privirile altcuiva, dacă o fi fost, îi veneau din spate, căutând ochiul pe care nu-l mai avea. Atriul era pardosit cu lespezi, printre muchiile cărora răzbăteau smocuri de iarbă și câte o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]