7,946 matches
-
veridic sau numai înșelînd pe creduli, fiecare judecă pe de altă parte din punctul său de vedere. Spre exemplu, Botticelli. Pentru el, unul care nu se răstește, un om molatic și didactic e om bun. Aluzie in-conștientă la mine. Eu țip, mă agit, nu sunt chibzuit. Să fac o sinteză? Dar nouăzeci și nouă greșesc și numai unul spune adevărul. Nu e nimic de făcut, decât să apreciez din nou singur individul, examinând rece faptele. Sunt parte în cauză, am dreptul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
descoperea locul. Acolo, soțul, în frac, înconjurat de câțiva bandiți mascați, arăta cu mâna spre scenă, unde Jack, în fine biruit de grațiile caste ale femeii, capitula într-o îmbrățișare. "Trădare!" strigau G. Călinescu bandiții din fundul sălii, iar soția țipa de pe scenă la soțul ei: "Canalie!" Cortina cădea și urma ultimul act, al judecății. Acum, din fundul sălii, iluminați de reflector, soseau din nou în convoi bandiții cu cagule, având în mijlocul lor pe Jack, numai mascat și în jachetă. Jack
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vârâse mâna în buzunarul unui călător și-i trăsese afară portofelul. Vigilent, călătorul apucase mâna hoțului, smucindu-și obiectul și strigând la conductor să oprească, încercă să rețină pe răufăcător, ca să-l dea pe mâna vreunui sergent. Hoțul se smulse țipând că păgubașul e nebun și izbuti a se da jos din vagon, cu complicitatea altor călători, pe care Ioanide îi cunoștea din cursele sale zilnice ca fiind niște burghezi onorabili. Publicul se împărțise în două cu violență. Unii țineau cu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Unii țineau cu păgubașul, alții luau apărarea hoțului, susținând că era un bărbat onest, că văzuseră cu ochii lor cum acela stătuse liniștit. Astfel, un fapt veritabil devenise o problemă și nevinovatul păgubaș se transformase într-un delicvent care insultase. "Țipă în stradă, zicea Ioanide, că un necunoscut te-a pălmuit și îndată, printre cetățenii strânși din curiozitate, unii îți vor lua apărarea și vor afirma că au văzut cum ai fost atacat." Prin urmare, de unde până atunci Ioanide fusese arhitectul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
însuși, conștient: - Există vreun război undeva? . - Ei asta-i, glumești, zău, ha-ha-ha! Serios nu știi că erăzboi? Polonia invadată, Franța, Anglia au declarat război Germaniei, Italia în dilemă. . - De pe schele n-am putut să aflu toate astea. Mă miramde ce țipă copiii cu jurnale pe stradă! Auzind de schele, Gaittany se temu din nou, și ridicîndu-se se retrase în zâmbete și plecă, salutând din mașină o ultimă oară pe Ioanide, turcește, cu mâna la frunte, buze și inimă. G. Călinescu În
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în tot timpul procesului fu de o agitație neobișnuită. Se aștepta în tot momentul ca Hangerliu să mărturisească la proces că trimisese pe Gavrilcea să se adăpostească la el. Astfel devenea tăinuitorul unor criminali. G. Călinescu . - Sunt un om mort! țipa Suflețel în vârful patului, resfirîn-du-și părul alb cu degetele. Intru în pușcărie. . - Iti, căuta Aurora să-l calmeze, fii rezonabil, ia dindoctoria asta. Ce vină avem noi că s-a trimis un individ la internat? . - Așa ar fi logic, dar
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
morfină, însă cu mare greutate, căci Cioarec, crezând că vor să-l omoare cu un toxic, începu să urle, să fugă prin celulă. În fine, potolindu-se relativ și înțelegînd că injecția nu e mortală, deloc calmat moralmente prin stupefiant, țipă la cei care intrau în celula sa că Hangerliu și Tudorel, ca ciocoi, fusese grațiați și numai el dus la moarte. Cu toată această iritație, Cioarec dormea noaptea greu și convulsiv, gemând și tresărind în somn, și numai după ce se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de fotoliu de fag pentru birou, cea mai decoroasă mobilă ce se putuse dibui pentru o față așa de simandicoasă. Scoaterea lui Cioarec din celulă se produse cu dificultăți. Condamnatul, congestionat la față, începu să urle, încercă a opune rezistență. Țipa că așteaptă grațierea. - Cererea de grațiere a fost respinsă! i se spuse. - Am mărturisiri importante de făcut, vreau să denunț autorităților lucruri pe care nu le cunoaște. I se spuse că nu existau instrucții să se întrerupă execuția, i se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
facle imaginile morților, intonă, sub conducerea lui Munteanu, un număr de cântece lugubre, compuse de un cântăreț de bar. Unul din ele se termina prin acest refren: Strigăm în ciuda sorții: Să ne trăiască morții! G. Călinescu După producția muzicală, unitatea țipă în cadență: "Răz-bu-na-re! Răz-bu-na-re!", chemând pe Pomponescu și amenințîndu-l. Zărind iluminația de făclii din fața casei sale, Pomponescu se apropie de fereastră și privi. Ex-ministrul era infatuat, dar nu laș. Placiditatea lui naturală, mândria înnăscută îl împiedicau să dea semne de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
arhitectului, care privea cu insistență la o schiță, numai ca să-și înăbușe ciuda. Când văzu că madam Ioanide vrea să iasă pe ușă, bătu cu palma formidabil în birou, provocând revărsarea cafelei pe farfurioară. . - Unde este ce ți-am spus? țipă el ieșit din fire. . - Ce, Ioanide? . - Tușul! . - Ah, zise Elvira, cum m-am speriat, credeam că cine știece este! . - Madam Ioanide, când ți-am încredințat o misiune,trebuie să-mi comunici îndată cum ai îndeplinit-o. N-am tuș, nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Un acoperiș de tablă a fost dezvelit și aruncat în stradă ca un simplu cearșaf, înaintea mea." "Acum e pericol de foc!" sugera plictisit Ioanide problema esențială. " Chiar treceau pompierii pe stradă!" răspundea cu totul inocentă Elvira. "Ascultă, madam Ioanide, țipa arhitectul, unde te-am trimis eu?" "În oraș, Ioanide, pentru ce te enervezi?" "Nu oriunde în oraș, ci la primărie." "Așa e, am fost la primărie." " Atunci, stimată doamnă Ioanide, nu mă fierbe atâta, spune-mi ce-i cu focul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Gonzalv îl conduse pe Hergot până la ușă, cu care prilej doctorul aruncă ochii pe cer, care era foarte senin și sclipea bătut de stele. Exact a doua zi, Suflețel năvăli în biroul populat al lui Gaittany. . - A murit, a murit! țipă el din mijlocul încăperii, trecîndu-și amândouă palmele în furculiță prin pârul înfoiat și albit prematur. . - Nu mai spune! exclamă Gaittany. Bietul Conțescu! De altfel era de așteptat. . - Nu Conțescu, nu Conțescu! continuă a striga convulsiv Suflețel, spre uimirea tuturor. A
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ales că soțul este cu totul nevinovat. Acrivița pune slugile să-l spioneze pe Ianulea, le concediază pe cele care nu au ce raporta și silește astfel pe celelalte, până la urmă, să depună mărturii mincinoase împotriva unui soț ideal. Dumneaei, ,,țipa, ocăra și blestema’’, iar dumnealui ,,asculta, înghițea și tăcea’’. O singură dată și-a ieșit din pepeni, când kera Acrivița, la un ospăț cu mulți musafiri, și-a bârfit copios o prietenă, soția unui negustor cu vază cu care erau
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
să murim ca să trăim!»”<footnote Sf. Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, omil. a XIX-a, VI, în PSB, vol. 17, p. 539. footnote>. Ne putem lesne imagina că, pentru cei de față, martirajul creștinilor era o priveliște nemaiîntâlnită: „Unul țipa și declara cu glas tare că nu vrea să jertfească idolilor, pe când al doilea striga: «sunt creștin!» și era mândru că poate mărturisi numele Mântuitorului și, în sfârșit, al treilea ținea sus și tare că el nici n-a jertfit
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
zmucit-o de câteva ori și l-a rugat, plângând, să nu plece. A doua ceartă. În casă. El stă la birou, cu niște foi în față. Ea își aruncă niște haine într-un sac de piele roșcată și îi spune, țipând, că pleacă. El plânge pe înfundate, din ce în ce mai chinuit, în timp ce ea își îngrămădește și mai repede lucrurile în sac. În curând termină și își pune grăbită pardesiul. Se îndreaptă spre ușă, apoi se întoarce, vine spre el, îl zgâlțâie de umeri
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
plânge pe înfundate, din ce în ce mai chinuit, în timp ce ea își îngrămădește și mai repede lucrurile în sac. În curând termină și își pune grăbită pardesiul. Se îndreaptă spre ușă, apoi se întoarce, vine spre el, îl zgâlțâie de umeri și continuă să țipe: De ce plîngi? Ia spune, de ce plîngi? După care începe să plângă și-i ia capul la piept. A treia ceartă. El se apropie amenințător, cu chipul desfigurat de furie. Ea stă pe un scaun de bucătărie și capotul de catifea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
3 ani? 4 ani?), ieșeam din cadă, îmi puneam în jurul gâtului blana de vulpe de la mantoul mamei atârnat în cuier ― capul vulpii cu ochii de sticlă și labele cu ghearele intacte îmi atârnau pe burtă ― și țopăiam, gol, în fața oglinzii, țipând de fericire și libertate. Ceea ce mă uimește, în caseta montată de Eugenia Vodă, este că nimic din disconfortul meu interior, din furiile care m-au traversat și din oboseala maratonului de trei ore, nu se lasă întrevăzut. Nu știam că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
își devorase substanța și care păstrase, ca demonstrație absurdă a unei supraviețuiri inutile, cioturile supraînălțate ale umerilor, gămălia capului și coastele lăbărțate, scăpate parcă din cheotorile toracelui. Spectacolul era atât de cumplit, încît în primele zece minute îmi venea să țip și să fug. Apoi, treptat, m-am liniștit. Femeia care stătea cu el zi și noapte ieșise, profitând de vizita mea, așa încît după o jumătate de oră îl luam în brațe ca pe un prunc și îl ajutam să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ca preț al uitării condiției de omuleț, de astă dată prin moarte violentă. miercuri, 31 iulie Cuvintele au cel mai mic efect tocmai acolo unde sânt cel mai bine spuse: în scris. Adevărul este că în scris nu se poate țipa. Orice scriitor este condamnat la cordonul de tăcere al propriilor sale cuvinte. Cele mai sublime, mai dramatice, mai cutremurătoare vorbe se împotmolesc din capul locului în tăcerea apriorică a paginii. În scris, până și urletul rămâne confidențial. El circulă între
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
curiozitate. "În Madagascar, la trei ani o dată, toată lumea dezgroapă câte un schelet, dansează cu el o zi și pe urmă îl îngroapă la loc. Poate că eu am murit și că dansați cu mine!" Toți cei de față încep să țipe și să vorbească în același timp, eu strig "liniște!", după care ședința se duce naibii, pe scena în care Vlad Zo s-a ridicat de la masă și îi arată fetei de vizavi care ar fi tehnica exactă a dansului cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
serjenților de uliță au făcut la gară onorile militare. Stradele erau pline de public și de băieți din gimnazie, școale primare și alte institute. Acești din urmă, nefiind poliție care să-i puie la cale, a 'nceput să cutreiere stradele, țipând, șuerînd și spărgând geamurile neiluminate. Mai toți pricinuitorii neorânduielii sunt între vârsta de 8 și 15 ani. [27 mai 1877] ["DE PE CÎMPUL DE RĂZBOI DIN ASIA... De pe câmpul de război din Asia știrile sunt tot acelea, adică foarte nefavorabile strategiei
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
serjenților de uliță au făcut la gară onorile militare. Stradele erau pline de public și de băieți din gimnazie, școale primare și alte institute. Acești din urmă, nefiind poliție care să-i puie la cale, a 'nceput să cutreiere stradele, țipând, șuerînd și spărgând geamurile neiluminate. Mai toți pricinuitorii neorânduielii sunt între vârsta de 8 și 15 ani. [27 mai 1877] ["DE PE CÎMPUL DE RĂZBOI DIN ASIA... De pe câmpul de război din Asia știrile sunt tot acelea, adică foarte nefavorabile strategiei
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
După chivirniseală. Vorbă mare, căci ea e deviza tuturor partidelor, tuturor purtătorilor de stindard cum s-ar zice, căci în urma urmelor fiecare e în stare ca să moară pentru stindard și pentru... chivirnisală. Dar acuși mă pomenesc c-un ziar roșu țipînd: Domnule! D-ta batjocurești opiniunea publică. D-ta calomniezi țara! D-ta, cinic și corupt, desprețuiești presa! D-ta insulți națiunea! Națiunea! Hoho! Națiunea va să zică. Un rău au partidele noastre: că se identifică fiecare din ele cu națiunea. "Sîntem națiunea
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
gioc, dzînă, dzău, muntenii din contra judecată, joc, zină, zeu. Calitativmente (musicalmente) vei alege pe cele dentîi logice pe cele de-a doua. Românimea toată zice: șînă, șî, țînă, țîpă, zîuă, zână. Romînenii zic curat și clar: șină, și, ține, țipă, ziuă, zină. Iată puntele în care se mărginește posibilitatea clasif[ic]ărei pronunției. Afară de aceste punte totul e anomalie fonetică care, suferită, într-adevăr c-ar fi în stare de-a ne aduce la dezbinare în dialecte. Arhaismii poate că
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
se fi produs omisiuni, pentru care rugăm cititorii cunoscători ai altor nume, omise fără rea voință, să ni le sesizeze. 2. Dramaticul an 1907 la Umbrărești „Ați pus cu toții jurământ/ Să n-avem drepturi și cuvânt;/Bătăi și chinuri când țipăm,/ Obezi și lanț când ne mișcăm,/ Și plumb când istoviți strigăm,/ Că vrem pământ !” G. Goșbuc N-am putea spune că despre 1907, „anul, când răscoalele țărănești însângerează câmpiile” și îndoliază satele, s-a scris mult sau puțin. Se poate
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]