13,876 matches
-
Îi strângea plămânii. Dar poate că era doar greutatea fetiței. Nu reuși să vorbească. În tăcerea aceea percepu inima Camillei, stânjeneala președintelui și foșnetul frunzelor de magnolie, mieunatul disperat al unui motan În călduri de jos din grădină. Ai fost abandonat. Ai fost abandonat. Ai fost abandonat. Dar președintele Îi putea garanta iubitului Elio că acest ghinion neprevăzut nu avea să Însemne moartea lui politică. O promitea În numele atâtor bătălii purtate Împreună În momentele cele mai dificile. Teribila solitudine pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Dar poate că era doar greutatea fetiței. Nu reuși să vorbească. În tăcerea aceea percepu inima Camillei, stânjeneala președintelui și foșnetul frunzelor de magnolie, mieunatul disperat al unui motan În călduri de jos din grădină. Ai fost abandonat. Ai fost abandonat. Ai fost abandonat. Dar președintele Îi putea garanta iubitului Elio că acest ghinion neprevăzut nu avea să Însemne moartea lui politică. O promitea În numele atâtor bătălii purtate Împreună În momentele cele mai dificile. Teribila solitudine pe care ți-o oferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
era doar greutatea fetiței. Nu reuși să vorbească. În tăcerea aceea percepu inima Camillei, stânjeneala președintelui și foșnetul frunzelor de magnolie, mieunatul disperat al unui motan În călduri de jos din grădină. Ai fost abandonat. Ai fost abandonat. Ai fost abandonat. Dar președintele Îi putea garanta iubitului Elio că acest ghinion neprevăzut nu avea să Însemne moartea lui politică. O promitea În numele atâtor bătălii purtate Împreună În momentele cele mai dificile. Teribila solitudine pe care ți-o oferă Roma atunci când ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
tot un delict, căci dacă vrem să ne găsim pe noi Înșine, nu trebuie să ne gândim la viitor: am vedea doar o nebuloasă de hotărâri și regrete. Trebuie să ne scufundăm, fără a ne Întoarce Înapoi și să ne abandonăm Întunericului, dedesubtul tuturor lucrurilor. Să cădem În el, Încet, să ne cufundăm În obscuritatea celuilalt. Și poate că acolo, În străfunduri, În tenebrele noastre, ne vom Întâlni, dincolo de diferențe, de vârstă, de istoria noastră și de viețile noastre. Preț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
afla ea aici, căci stătea cu ochii agățați de un bărbat tânăr și plăpând, cu fața insolentă a tuturor Ioniților din lume, iar acesta era Andrei Ionescu. Așa c-a și intrat în el, să vadă despre ce e vorba, abandonându-și vehiculul și planurile cu care venise. Din Andrei Ionescu viața se vedea în culori cam mohorâte. Omul se gândea cu scârbă la toată mișcarea din încăpere, iar pe Giulia o considera o individă idioată. Ce-i drept, așa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Draga noastră, Îți scriem ca niște părinți disperați, nu ca să te condamnăm, ci pentru că vrem să știm direct de la tine care este adevărul. Nu uita că noi îți suntem cele mai apropiate ființe și orice-ar fi nu te vom abandona. Ne-a scris tanti-Alina că te-ai împrietenit cu un țigan din cartier. Să știi că noi n-avem nimic împotrivă că e țigan, dar am mai auzit și că s-ar învârti prin cercuri de răufăcători. Este adevărat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
la piept, Lăsându-mă să aștept... Să aștept pân’ la răsărit Să-ți văd chipul buimăcit. Și să-ți șoptesc cât pot de tare: „Mi-ai lipsit!” Gelozie Deși am crezut că te-am uitat; Deși sentimentele mi le-am abandonat, Undeva-n mine ceva plânge... Și-mi vine să țip: Ajunge! Când te-am văzut m-am simțit ca prima dată: Când te-am salutat și mi-ai spus: Ne-am văzut și altădată. Un zâmbet, o floare, o șoaptă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pozele una mi-a atras atenția în mod special. Era o fotografie foarte veche, îngălbenită de timp, făcută la un concurs de dans. și bunica purta o rochie splendidă! „De ce nu mi-a spus niciodată că a fost dansatoare?”. Am abandonat albumul sperând să găsesc în cufăr un răspuns la întrebarea ce nu-mi dădea pace. Dar n-am găsit nimic decât alte indicii că bunica a dansat în tinerețe. O rochie de un roz pal ce avea multe pietricele colorate
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
îmi doream eu. Îmi treceau prin minte mii de întrebări, la care nu găseam nici un răspuns. Nu puteam să concep că trebuia să plec într un loc necunoscut, și mai ales, nu puteam să suport gândul că trebuia să-mi abandonez puținii prieteni pe care mi i-am făcut în Boston. Însă nu înțelegeam de ce au decis părinții mei să ne mutăm atât de departe. În acel moment, gândurile mele au fost spulberate de mama ce întrase în cameră, speriată parcă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
loc nou, chiar dacă la început mi-a fost foarte greu să mă acomodez. Pentru a trece peste toate cu ”brio” trebuie să lupți până la capăt, indiferent de obstacole și să crezi în puterile tale, atunci când simți că ești gata să abandonezi o luptă, în primul rând cu tine însuți și apoi cu cei din jur, care poate nu te acceptă pentru că nu le-ai arătat cu adevărat cine ești. Acum în Beverly Hills, deși era diferit, mă obișnuisem cu toată lumea, mi-
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
De durere că frații îi luaseră comorile făcu ca Andrei să leșine... Acestea s-au mai liniștit abia când în fața ochilor săi, de niciunde în fața-i străluciră doi ochi dar ochii. Am uitat să vă spun că lupul l-a abandonat pe Andrei, dar fiind înzestrat cu cel de-al șaselea simț, de cum băiatul a leșinat, s-a rostogolit de trei ori, transformându-se într-o pană și, pe aici ți-e drumul!... Când descoperi pe prinți, iarăși se transformă în
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și-a dat capul pe spate, încât acesta s-a retezat. I-a venit rândul celei mai modeste dintre ele. Ea nici nu dorea să se întreacă, ci numai să-i fie de folos stăpânului. Calmă, răbdătoare, perseverentă, nu a abandonat lupta. Nu a rămas niciun colțișor din gura necurățat, nespălat, neperiat. Cât au vrut resturile de alimente să se ascundă de privirea vigilentă a periuței, tot nu au reușit. Muncitoare ca o albină, a insistat, a reușit să se lupte
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Bilhei. Bilha era orfana familiei. Ultima fiică născută din sămânța lui Laban, era copilul unei sclave pe nume Tefnut - o negresă micuță care a fugit într-o noapte când Bilha era deja suficient de mare ca să știe că a fost abandonată. - Niciodată n-a trecut peste durerea asta, zicea Zilpa cu multă delicatețe, pentru că Zilpa respecta durerea. Bilha era cumva singură printre ele. Nu doar că era cea mai mică și erau deja trei surori mai mari care să-și împartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o săptămână aurită, fiecare zi era mai dulce și totodată mai tristă decât cea de dinainte. N-avea să mai fie altă vreme în care Iacob și Lea să rătăcească fiecare prin amintirile celuilalt și apoi, în mijlocul zilei, să se abandoneze unul în brațele altuia. Acestea erau singurele mese pe care aveau să le ia împreună, vorbind și descoperind lucruri comune pe care amândoi le gândeau despre familie și avere. Hotărâseră împreună ca la sfârșitul săptămâinii Iacob să se prefacă furios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Lea era însărcinată. S-a gândit că sora ei ținuse secretul pentru că era vorba despre o conspirație împotriva ei, ca s-o facă de rușine, ca să-și asigure rolul de primă soție și ca să-l facă pe Iacob s-o abandoneze pe ea. Acuzațiile Rahelei puteai fi auzite de la fântână, care se afla destul de departe de cortul unde țipa ea. O acuza pe Lea că uneltise cu Zilpa ca s-o priveze pe ea de dreptul ei legitim de primă soție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
măgarii pentru ăștia cu fundul gol. Asta o să-l facă să mai aștepte doi ani până să-i ia cu noi sus, la pășuni. Nu s-au oprit până când nu ne-au lăsat complet singuri pe mine și pe Iosif, abandonați de cei care începuseră dintr-odată să se vadă pe ei înșiși prin ochii cruzi ai celor mai mari. După asta, Zabulon și Dan au refuzat să mai toarcă lână pentru mamele noastre și după ce s-au rugat și au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
a părut supărată, dar apoi m-a privit într-un fel din care am înțeles că reușisem. Puteam s-o urmez. Ne-am dus la bamah, unde Zilpa stătea cu fața la altar, implorând zeii și zeițele pe care urma să le abandonăm. Și-a ridicat privirea înspre copacul cel mare sub care stăteam, dar nu sunt sigură că m-a văzut și pe mine printre picioarele Rahelei. Cum stăteam acolo și așteptam, mătușa mea mi-a împletit părul și mi-a povestit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
care o trăgea de păr de fiecare dată și o lovea în fluierul piciorului când era trimis să muncească cu ea în grădină. Eu i-am povestit cum Simon și Levi ne făcuseră pe mine și pe Iosif să ne abandonăm jocurile și cum pe mine mă tratau ca pe o servitoare a cărei grijă trebuia să fie doar aceea de a le umple lor cupele. I-am povestit chiar și cum scuipam în cupele lor când se ivea ocazia. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ei. Aș fi vrut să fiu la fel de îndrăzneață cu vorbele. Nu că aș fi fost timidă. Shalem știa ce plăcere găseam în el, cât îi eram de recunoscătoare și cât de poftă îmi era de el. Îi dădeam tot. Mă abandonam lui. Mă pierdeam în el. Doar că nu aveam glas pentru șuvoiul de fericire care mă străbătea. Când mă bucuram prima dată de îmbrățișarea lui Shalem, Levi se năpustise în palatul lui Hamor, furios că nu i se acordase audiența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să dispară. Mă dureau ochii de la cât cercetasem prin întuneric și m-am trezit plângând moartea bunei mele doamne, pentru că acea creatură o omorâse cu siguranță. Mi-am frânt mâinile și am început să-mi plâng de milă, singură și abandonată în acel pământ străin. Mi-a scăpat un suspin și Re-nefer s-a trezit. - Ce e, copilă? - Primejdie, am sughițat eu. Ea s-a ridicat puțin, iar umbra a sărit înspre mine. Mi-am acoperit capul și am țipat. Re-nefer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
au tras înapoi și s-au ascuns în spatele meu. I-am spus lui Iacob numele nepoților săi, dar nu m-a auzit. Stătea cu ochii holbați, fără privire, înspre acoperișul cortului și vorbea cu Rahela cerându-i iertare că-i abandonase oasele la marginea drumului. Plângea pentru iubita lui și o implora să-l lase să moară în pace. Nici n-a simțit când am plecat cu fiii mei. Cu cât Iosif vorbea, cu atât simțeam o greutate veche cum mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
vrut s-o simulăm, iar dacă vrem într-adevăr să scăpăm basma curată din povestea asta cu banii, atunci simularea nu duce la nimic, cum nici faza cu creta n-a dus la nimic, să mergem mai bine pe șantierul abandonat de lângă pădure, acolo unde e un șanț cu o conductă groasă de beton în el, dacă sărim în șanț, în mod sigur ne frângem glezna și până să putem umbla cu ghipsul trece o săptămână, eu i-am spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
-l vedea așteptînd-o, dar fericită la gîndul că i se va cuibări la piept. Contrariat, nu o lăsă să zăbovească lipită de el cînd i se aruncă În brațe. - Unde ai fost? Mi-am făcut griji! Arătă spre mobilul Mariei, abandonat pe pat. - Nici măcar nu puteam să dau de tine! - Și eu te-am așteptat ieri, cînd ai plecat pe mare, pe furtună, fără să mă previi... - Unde erai? se Încăpățînă s-o Întrebe Christian. Iar cu ancheta chiar nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
TÎnăra polițistă avu sub ochi o scurtă imagine a ceea ce avea să fie Gwen peste zece sau cincisprezece ani. Sinucidere. Într-o fracțiune de secundă, Gwen Îl detestă pe cel pe care-l iubise atît de mult și care o abandonase de bună voie. Om cu puțină credință. Ochii i se umplură de lacrimi. - Aveam o mamă pe care o respectam, un frate mai mic pe care-l ocroteam și un bărbat care spunea că mă iubește. Astăzi mama e În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se Înnodau dincolo de voință, se lăsară duși de valuri de plăcere, conștienți doar de emoțiile pe care le trăiau, de parfumul fiecăruia din ei, de senzațiile de delectare. Învăluiți de o profundă stare de bine, alunecară Împreună În somn. Marie abandonase, cum rareori o făcuse, orice control de sine, cutezînd să-și manifeste dorințele, simțindu-se puternică și totodată copleșită, transformată și Împăcată, o ființă cu totul nouă În fața dragostei. Inconștientul ei era atît de eliberat de orice barieră Încît, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]