10,749 matches
-
etajul doi. Nu se vedea nici urmă de elev din clasele mai mici. Totul era cufundat în întuneric. Doar o ușă, ici, colo, se contură într-un negru mai accentuat pe fondul închis al holului. Mă plimbam încet, fără scop, admirând noaptea și giulgiul ei tăcut. Hoinăream pe holul etajului doi gândindu-mă la diverse lucruri. Epoca în care trăiam era principalul subiect. Mă bântuiau apoi întrebări și presupuneri cu privire la conținutul lăzilor pe care trebuia să le primim dimineață. Mă întrebam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
asemeni păcurei. Pe atunci, mă amăgeam că e vorba de evoluție, că vedeam eu mai bine decât ceilalți. Într-un fel chiar așa era. Vedeam mai bine ca ceilalți, dar nu toți. Vladimir, care era chiar lângă mine, părea să admire detalii pe care eu nu le vedeam încă. Aproape jumătate de oră, zise el. Minți, deoarece, în același moment în care deschise gura, vocea sa o simții șoptindu-mi lângă ureche: Nici zece minute n-ai dormit, dar sună mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mă captiva pe mine. Am străbătut cărări neumblate de mult timp. Iarba, simțeam când călcam pe ea, creștea nu numai pe lângă drum, dar și prin el, dând un aspect neîngrijit și uitat grădinii. Zi-mi despre teoria timpului, spusei eu admirând culoarea unui trandafir mirositor ce era încă deschis și îmbătându-mă cu izul său. Alături de el erau lalele și crini. Le vedeam culorile. Trandafirul imita un safir închis la culoare, lalelele erau de un galben aprins, iar crinii îmbinau magnific
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
înflorise pe chipul lui Vladimir, dar pierise atât de repede de pe fața sa albă, încât puteam să jur că nu surâse. Am tot dezbătut problema timpului. Câtă vreme ne-am plimbat pe cărările pline de întuneric ale grădinii și am admirat frumusețea florilor ce în curând nu vor mai fi, am ajuns la concluzia, și eu și Vladimir, că e o singură carte cu un singur ax. Totuși, fiecare pagină se desparte într-o infinitate de alte pagini, iar cu cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pe Vladimir! M-am uitat mai atent în preajmă. Poate era ceva care îl îngrijora. Nu era nimic. Erau, însă, unii elevi care aveau pelerine negre pe ei. Păreau foarte mulțumiți și se uitau în jur să vadă dacă sunt admirați. Le stătea bine. Unii aveau căști și caschete militare ce le veneau pe ochi. Războaie purtate de copii... La unii din ei puteam vedea privirea matură, obosită, plictisită de viață. Copii bătrâni care luptau pentru viitorii lor copii. Dacă vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
s-au repezit într-o clipită spre cea mai apropiată armă și au apucat-o hotărâți s-o folosească. Nu apucaseră. Nu aveau de ce. Nu erau Gardieni. Nici Armata. Nu era nimeni. Era doar un elev din clasele mici, care, admirând un revolver, apăsase, din greșeală, pe trăgaci atunci când țeava sa era îndreptată spre mine. Mă împușcase! Nu mi-am văzut viața într-o secundă, înaintea ochilor. Tot ce am văzut era fața speriată a copilului și plumbul care trecuse prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
zburăm de pe șine. Avem echipamente speciale care ne permit chiar să întrecem viteza asta și să nu deraiem, dar nu e chibzuit să procedăm astfel. Ăsta a fost ordinul și noi l-am respectat. Superb! Mai stătu câteva clipe să admire priveliștea. Undeva în stânga se ghicea suprafața unui lac. Așteptă până să treacă de el și se înapoie în vagon. Era tot noapte, iar ceilalți nu se treziră. Nici nu aveau motiv să-și curme somnul. Și așa nu aveau ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
lor, pe când cele ale membrilor familiei imperiale se răspândesc până departe, iar pentru un stat, ca și pentru corpul omenesc, boala cea mai gravă este aceea pornită de la cap. Ajuns în dreptul obloanelor, se oprește. Fulcinius are impresia că stă și admiră arbuștii și florile din grădină. În realitate, nu vede nimic. Se concentrează cu ochii închiși asupra lui Tiberius Nero. O altă problemă. Nu reprezintă nici pe departe solu ția ideală, deși e în puterea vârstei și călit în războaie. Oamenii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sfinte. Nu avem voie să le mutăm din loc decât cu aprobarea și participarea Marelui Pontif. Îi surâde copilei cu îngăduință. — Din străbuni ne-a rămas obiceiul să-i aducem Zeiței drept jertfă mâncăruri pe talgere curate. O lasă să admire în voie mesele din bronz bogat ornamentate cu plăci de aur, argint și fildeș. Domitia întreabă curioasă: — Pregătesc masa ca Vesta să vină și ea la cină? — Bravo, drăguță! o laudă. Îl ia pe rex drept martor: — Vezi ce elevă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
altul! se înalță o voce speriată. — Să ne grăbim atunci, zice oarba încercând să se liniștească. Se apleacă spre fetiță. — Regia..., începe, când copila o întrerupe nerăbdătoare: Acolo mergem, nu? — Da, e chiar în fața ta. O lasă un timp să admire clădirea și statuile ei monumentale. În timp ce se apropie, îi murmură confidențial: — E fostul palat regal construit de regele Numa. Ridică tonul ca să le îndemne pe celelalte: Haideți mai repede, că ne apucă ploaia! — Dar cerul e senin! Fulgere pe cer
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Apare un nou autor-lector. Inima Vipsaniei tresare. Este Calpurnius Piso. Știa că a acceptat invitația, dar nu că va citi el însuși. Se emoționează. Piso e prieten cu Tiberius. Nu pentru asta îl apreciază. Adică nu numai pentru acest motiv. Admiră calitățile lui de om - extrem de rare la cei din clasa lor socială. Se ridică și-i caută din ochi pe Calpurnii. Îi desco peră chiar în primul rând, lângă locurile rămase libere pentru ea și familia ei. Nu sunt decât
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Acțiunea și discursul se confundă de parcă ar fi o prăjiturică presărată cu semințe de mac și susan. — Doresc cu fervoare, înalță în acest moment glasul Calpurnius Piso, ca nobilii noștri să nu aibă în casele lor nimic mai demn de admirat decât portretele strămoșilor, pe care visez să le aud lăudându-i în tăcere pe contemporani, dându-le îndrumări și - ceea ce este îndeajuns pentru gloria tuturor - recunoscându-i ca vrednici urmași. Frumoasă încheiere, aprobă Vipsania. — Cu bine, le mulțumește vorbitorul. Amfitrioana
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a oratorului se destinde: — Citesc, citesc, nu-ți face griji, răspunde vesel. Înalță ostentativ vocea: — Am să omit însă în mod deliberat unele pasaje... E asaltat din toate părțile: — De ce? — Cum așa? Oratorul zâmbește. — Ca să nu deranjez sufletele prea sensibile. Admiră figurile lor mofluze și continuă: — Am decis că e mai bine să devină publice abia după moartea mea. Vipsania e cuprinsă de o poftă nebună de râs. — Da’ ce-ți veni? o mustră scandalizată Agrippina. Nu se cade să te
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să-l acuze? Geme. Nimeni, numai o voce lăuntrică căreia nu-i poate vârî pumnul în gură. Picioarele îi atârnă ca de plumb. Pornește la drum, târșâindu-le greoi. O statuie îi atrage atenția. Doi luptători care-și încleștează mâinile. Admiră în tăcere personajele. Parcă și-ar înfige unghiile în carne, nu în marmură. Lasă în urmă fântâna cu ape țâșnitoare păzită de Thespiade, muze deșarte ce amăgesc gloata cea proastă cu dulceața cântării lor. După ultimul boschet, priveliștea se deschide
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
el în căruță pe drumul de întoarcere? Mai puțin de jumătate, probabil. Privește cu atenție printre picioarele care defilează la câțiva pași de el. Aliniați în ordine militară, gladiatorii fac turul arenei, înveșmântați în hlamide purpurii, brodate cu aur. Le admiră pentru o clipă mersul țanțoș și ținuta degajată. Nu se gândesc la moarte, ci la glorie. — Așa, feții mei! șoptește printre dinți. Țineți-vă mâinile la vedere. Aruncă o privire spre valeții care-i urmează, ducând armele. Se mai uită
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pătura până sub bărbie. Dar nu o iubesc, încearcă să se dezvinovățească. Nu am iubit-o niciodată, scâncește disperat. De respectat, o respectă. A respectat-o întotdeauna. Nu are decât copii legitimi, făcuți cu ea. Într-un fel o și admiră, dar nu o iubește. Îl cuprinde revolta. Ce să iubească la ea? Rigiditatea? În pat, și o coadă de mătură ar fi mai flexibilă. Atunci, ce altceva? Trufia și aroganța? Eu am alungat de la mine îngâmfarea și ura, geme el
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îmbrăcămintea ei somptuoasă. Dar țesătura vopsită în nuanțe multiple nu i se pare câtuși de puțin deplasată. Încetinește pasul în același timp cu Iulius Agrippa. Amândoi, sensibili la frumusețe, doresc instinctiv să câștige un pic de răgaz pentru a putea admira în voie albastrul furat parcă de pe bolta cerului, îmbinat atât de natural cu auriul lămâii, cu verdele vălului naiadelor și cu galbenul împrumutat cu siguranță de pe mantaua Aurorei când își pune caii la ham. Nici verdele-închis al mirtului de Paphos
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Își pipăie nervos cicatricele minuscule de pe bărbie. Încearcă să mai amâne un pic neplăcuta operație, și cere să urineze. — Olița, murmură în surdină către Lygdus. În timp ce se ușurează în vasul ținut de sclav, nu se poate împiedica să nu-i admire simetria bicepșilor și a umerilor, care dau corpului negru un aer de poezie rustică, în timp ce stă aplecat asupra lui. Orice umflătură de pe trupul robust și suplu al eunucului sugerează mușchi de oțel, în nici un caz grăsime. Își întinde apoi nefericit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de dimineață. Mai este un personaj lângă el: Regele Sacrificiilor. Velleius Paterculus face o figură uluită. Nu-l impresionează faptul că se găsește doar la câțiva metri de împărat și de conducătorii marilor colegii preoțești. Frumusețea locului îl tulbură. A admirat în Grecia destule frize dorice în cel mai pur stil clasic. Și temple maiestuoase în Egipt. În comparație cu cele din Răsărit, altarele înălțate zeilor la Roma par mai degrabă meschine. Dar mâinile care au trudit aici, indiferent de unde s-au inspirat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
poale face parte din țesătură, sau este doar aplicată. Nu-și dă seama. Își mută apoi privirea la propria lui togă, cu un chenar pe margine din două dungi de purpură tyriană, culoarea sângelui închegat. O vântură discret pentu a admira cum se schimbă nuanțele în bătaia soarelui. Este purpura cea mai apreciată. Se înnegrește când te uiți la ea din față, iar de sus în jos strălucește. Gândul îi fuge cu mulți ani în urmă, când mama lui tot insista
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
accentueze cât de prost mi s-ar potrivi - în seara asta nu-mi mai pasă și oricum, o fată are dreptul să viseze, nu-i așa? Ben Williams cutreieră cealaltă parte a străzii. Și el se uită în vitrinele magazinelor, admirând cămășile și costumele, dorindu-și să fi avut ceva mai mulți bani ca să și le și permită, dar nu cu atâta ardoare ca Jemima, pentru că până la urmă el e bărbat, iar bărbații nu împărtășesc entuziasmul feminin în privința hainelor. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
toaletă, nefiind prea surprinsă s-o găsesc pe Geraldine acolo, țuguindu-și buzele în oglindă și punându-și niște cremă bronzantă pe obrajii deja aurii. ― Bună, străino! spune Geraldine. Te pregătești pentru petrecere? Se dă un pas înapoi și-și admiră în fața oglinzii rochia roșie, care mă duce imediat cu gândul la Brad, pentru că e exact ca rochia neagră pe care și-a dorit el s-o port - e scurtă, moale și foșnește, îi cuprinde formele și-i descoperă picioarele, îmbrăcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mai de-aproape. Vedeți cum bretonul se oprește chiar deasupra ochilor ei verzi, cum verdele este accentuat de auriul de deasupra, cum bretonul îi pune perfect în evidență figura în formă de inimă. ― Isuse, spune Jeff, dându-se înapoi și admirându-și opera. Arăți absolut frumos, dacă recunosc și eu asta. ― Isuse, repetă Geraldine cu blândețe, când își regăsește vocea, într-un final. Isuse, spune ea din nou, ca și cum n-ar mai găsi altceva de zis. ― Arăt dezgustător, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
corpurile perfecte. ― Doamne, șoptesc eu uluită. Nici nu se compară cum sala la care merg eu, unde cei mai mulți oameni sunt acolo fie pentru că sunt la nivelul de dinainte de slăbit și arată oribil, fie din cauză că sala e un loc unde poți admira și fi admirat. Oamenii de acolo n-ar accepta niciodată ca ceva atât de murdar ca transpirația să le strice machiajul sau freza. ― Îți place? întreabă Brad, evident mândru de această afacere înfloritoare. El e Jimmy, unul dintre instructorii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
șoptesc eu uluită. Nici nu se compară cum sala la care merg eu, unde cei mai mulți oameni sunt acolo fie pentru că sunt la nivelul de dinainte de slăbit și arată oribil, fie din cauză că sala e un loc unde poți admira și fi admirat. Oamenii de acolo n-ar accepta niciodată ca ceva atât de murdar ca transpirația să le strice machiajul sau freza. ― Îți place? întreabă Brad, evident mândru de această afacere înfloritoare. El e Jimmy, unul dintre instructorii de aici. Jimmy e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]