6,339 matches
-
ipohondriace Acest tip de tulburări sunt puse în legătură cu patologia pulsională (Hansen). Frica, suspiciunea, organizate sau centrate în jurul propriului Eu având ca temă majoră impresia unui pericol la adresa stării de sănătate personală, constituie factori emoționali în geneza acestui tip de dezvoltări anormale ale personalității. Bolnavul se află într-o permanentă stare de tensiune psihică. Gândirea sa este dominată de suspiciunea unei amenințări serioase a stării sale de sănătate. Se vorbește chiar de o „atitudine ipohondriacă” constituțională (Chrzanowski). Afecțiunea este mai frecvent întâlnită
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
recunoașterea prezenței unuia dintre sindroamele mintale organice, prin demonstrarea cu ajutorul anamnezei bolnavului, al examenului somatic, neurologic și psihiatric și a testelor psihodiagnostice, a prezenței unui factor specific organic ca fiind considerat responsabil din punct de vedere etiologic de starea mintală anormală a bolnavului. Toate aceste aspecte justifică diferențele în ceea ce privește clasificarea psihozelor organice, așa cum vom arăta mai jos. În cadrul sindroamelor mintale organice, DSM-III-R include șase grupe de afecțiuni psihice, și anume: 1) deliriumul și demența în care deteriorarea cognitivă este globală; 2
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fiind legat de factori magico-religioși, dar și de conduitele de refugiu din fața unei vieți precare sau nefericite din punct de vedere material, social sau moral. Cunoscute în mod curent sub numele de toxicomanii, acest grup de manifestări psihopatologice reprezintă apetența anormală și prelungită pe care o manifestă unii indivizi pentru substanțele toxice (droguri) pe care ajung să le cunoască accidental sau pe care le caută în mod intenționat, voluntar, pentru efectul lor sedativ, euforizant sau dinamic. Această apetență devine, într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fiind ansamblul de atitudini și comportamente patologice secundare consumului de alcool. După Jellinek, „este alcoolic orice individ la care consumul de băuturi alcoolice este dăunător lui însuși, societății sau amândurora”. Pe aceste considerente, alcoolismul oscilează între două categorii de atitudini anormale: a) Punctul de vedere medical, sau mai exact medico-psihologic, în conformitate cu care alcoolismul este considerat ca o boală, iar persoana alcoolicului ca un bolnav care necesită tratament medico-psihiatric. b) Punctul de vedere social, sau normativ-juridic, în conformitate cu care evaluarea acestei obișnuințe și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cazuri, - apariția neanalizabilului și ininteligibilului psihologic al acestor bolnavi, - lipsa de motive explicabile pentru simptomatologia clinică, aspectul bizar și incomprehensibil al acestora, - existența unor diferențe profunde între patologia psihozelor endogene și celelalte forme de tulburări psihopatologice (stări reactive, nevroze, dezvoltări anormale ale personalității, psihozele endogene, organice sau toxice etc.). Pe baza datelor menționate, H. Tellenbach consideră endonul ca pe un domeniu particular constitutiv al naturii umane, care este comun atât sferei psihice, cât și celei somatice. El este tot ceea ce la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acestui grup, K. Schneider distinge următoarele aspecte: a) tristețea, în care sunt incluse grija și nostalgia, b) angoasa, care privește neliniștea și oroarea, c) furia în care intră iritarea și mânia. Acestea sunt însă „sentimente afective” de intensitate și prezență anormală, cu caracter endogen, dar ele nu constituie încă tablouri clinico-psihiatrice propriu-zise. Dintre cele de mai sus, K. Schneider reține ca fiind mai frecvente și mai importante, tristețea, frica, mânia și angoasa. Ele se însoțesc de manifestări psihopatologice sau de asocierea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
depresivă, tristă, penibilă. Sunt idei de autoacuzare, ruină, negație, de inferioritate sau de culpabilitate. În ceea ce privește mecanismul ideilor delirante, modul de formare și dezvoltare al structurilor delirante, se disting mai multe aspecte psihopatologice: Percepția delirantă, sau „delirul halucinator” reprezentând o percepție anormală, halucinatorie. Interpretarea delirantă este expresia falsității gândirii care interpretează, ca fenomene reale și acceptabile moral, aspecte care sunt contrare adevărului și imorale. Intuiția delirantă este interpretarea delirantă a realității în virtutea unor tendințe proprii bolnavului. Fabulația sau delirul de imaginație, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
persoane. Elementul cel mai caracteristic din punct de vedere psihopatologic este reprezentat de reacțiile antisociale ale acestei categorii de bolnavi psihici. Exaltarea pasională a acestor indivizi este rezultatul unei „structuri endogene” de tip constituțional, caracterizată prin următoarele: o forță pulsională anormală a instinctelor, hiperactivitate, trăiri afective de o intensitate deosebit de puternică, producție imaginativă și interpretativă sau halucinatorie care duc la crearea unei „ficțiuni delirante” de tipul „gândirii dereiste” (E. Bleuler). În cadrul acestor constituții pasionale de factură patologică, M. Dide și P.
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vorbi în mod deplin despre un Eu în absența conștiinței morale. Ea este cea care desăvârșește Eul. În mod egal, nu putem vorbi despre suferințe psiho-morale, decât la persoanele care au conștiință morală. Cele cu o conștiință perversă, sunt structuri anormale, imorale, lipsite de sensibilitate morală, care nu cunosc, nu simt și nu pot înțelege binele. Ele sunt anormale, din punct de vedere sufletesc și moral, prin natura lor primară. Din acest motiv, ne vom opri să analizăm ceea ce este „normal
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mod egal, nu putem vorbi despre suferințe psiho-morale, decât la persoanele care au conștiință morală. Cele cu o conștiință perversă, sunt structuri anormale, imorale, lipsite de sensibilitate morală, care nu cunosc, nu simt și nu pot înțelege binele. Ele sunt anormale, din punct de vedere sufletesc și moral, prin natura lor primară. Din acest motiv, ne vom opri să analizăm ceea ce este „normal” și „anormal” din punct de vedere psiho-moral, în raport cu alte forme de suferințe. Normal și anormal din punct de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
lipsite de sensibilitate morală, care nu cunosc, nu simt și nu pot înțelege binele. Ele sunt anormale, din punct de vedere sufletesc și moral, prin natura lor primară. Din acest motiv, ne vom opri să analizăm ceea ce este „normal” și „anormal” din punct de vedere psiho-moral, în raport cu alte forme de suferințe. Normal și anormal din punct de vedere psiho-moral Când vorbim despre suferințele psiho-morale este absolut necesar să precizăm ceea ce se înțelege prin normal și anormal în Psihologia Morală și în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
binele. Ele sunt anormale, din punct de vedere sufletesc și moral, prin natura lor primară. Din acest motiv, ne vom opri să analizăm ceea ce este „normal” și „anormal” din punct de vedere psiho-moral, în raport cu alte forme de suferințe. Normal și anormal din punct de vedere psiho-moral Când vorbim despre suferințele psiho-morale este absolut necesar să precizăm ceea ce se înțelege prin normal și anormal în Psihologia Morală și în Psihologie. În situația la care ne referim, a fi normal reprezintă a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
analizăm ceea ce este „normal” și „anormal” din punct de vedere psiho-moral, în raport cu alte forme de suferințe. Normal și anormal din punct de vedere psiho-moral Când vorbim despre suferințele psiho-morale este absolut necesar să precizăm ceea ce se înțelege prin normal și anormal în Psihologia Morală și în Psihologie. În situația la care ne referim, a fi normal reprezintă a fi conform cu valorile și normele morale. A fi anormal, desemnează a te abate de la valorile și normele morale. A fi conform cu sau a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
despre suferințele psiho-morale este absolut necesar să precizăm ceea ce se înțelege prin normal și anormal în Psihologia Morală și în Psihologie. În situația la care ne referim, a fi normal reprezintă a fi conform cu valorile și normele morale. A fi anormal, desemnează a te abate de la valorile și normele morale. A fi conform cu sau a te abate de la, reprezintă o anumită atitudine sufletească, o înclinație, un mod de a fi, de a te prezenta și acționa. Din acest motive nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
generale Așa cum nosologia psihiatrică urmărește stabilirea sau delimitarea unor cadre clinice precise, având specificitate pentru bolile mintale în scopul configurării unor tablouri clinice ale acestora, se pot, în egală măsură ca și în sfera psihopatologiei, delimita anumite modele de personalități anormale, având un caracter specific în raport cu modelele normale ale personalității. Precizăm însă faptul că nu trebuie identificate tablourile clinico-psihiatrice cu modelele anormale ale personalități. Referitor la această problemă, K. Jaspers a vorbit despre „temele psihopatologiei” așa cum au fost ele prezentate de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tablouri clinice ale acestora, se pot, în egală măsură ca și în sfera psihopatologiei, delimita anumite modele de personalități anormale, având un caracter specific în raport cu modelele normale ale personalității. Precizăm însă faptul că nu trebuie identificate tablourile clinico-psihiatrice cu modelele anormale ale personalități. Referitor la această problemă, K. Jaspers a vorbit despre „temele psihopatologiei” așa cum au fost ele prezentate de noi în secțiunea generală a lucrării de față. K. Schneider a descris „personalitățile psihopatice” ca forme anormale de personalitate, raportându-le
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tablourile clinico-psihiatrice cu modelele anormale ale personalități. Referitor la această problemă, K. Jaspers a vorbit despre „temele psihopatologiei” așa cum au fost ele prezentate de noi în secțiunea generală a lucrării de față. K. Schneider a descris „personalitățile psihopatice” ca forme anormale de personalitate, raportându-le însă la nosologia psihiatrică. La rândul său K. Leonhard introduce conceptul de „personalități accentuate”, structuri formale care au o anumită specificitate, situându-se la limita dintre normal și patologic. H. Witter descrie „variațiile patologice ale normalului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
altă parte, fenomenele psihice atât cele normale, dar mai ales cele patologice sunt privite” și „înțelese” în moduri diferite din punctul de vedere al psihiatriei clinice și al antropologiei psihopatologice. Tablourile clinico-psihiatrice privesc, în primul rând, bolile psihice, pe când modelele anormale ale personalității privesc alterările psihice ale acesteia considerate ca fenomene psihice morbide și nu ca pe afecțiuni medico-psihiatrice determinate de o cauză anumită. J.M. Burchard (1980), în manualul său de psihopatologie, propune o sistematizare a tulburărilor psihice, plecând de la modelul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acesta J.M. Burchard distinge trei dimensiuni sau „domenii” (sfere) ale personalității: sfera psihică, sfera somatică și sfera socială, toate contribuind la configurarea personalității. Asupra acestor aspecte am insistat în capitolele anterioare ale acestei lucrări. Un rol important în delimitarea modelelor anormale de personalitate în sfera psihopatologiei revine mecanismelor psihopatologice care stau la baza acestora. E. Minkowski (1966) subliniază importanța câtorva „mecanisme psihopatologice” care sunt direct implicate în procesul de modificare al sistemului personalității. Acestea sunt următoarele: disjuncția sau disociația părților componente
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de adaptare ale individului la situațiile vieții. Individul răspunde în două moduri la situațiile de eșec ale vieții: fie printr-o modificare a personalității sale datorită insuccesului, fie printr-o confruntare cu situația care poate lua pentru el o întorsătură anormală. În ambele cazuri este vorba de urmările eșecului, ale inadaptării, asupra persoanei respective. Personalitățile alterate țin de domeniul psihopatologiei, pe când situațiile alterate țin de domeniul sociologiei, așa cum se poate vedea în schema de mai jos: ***schemă pag. 421*** Personalitățile alterate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și congnitive (J.D. Gulefi, P. Boyer, S. Consoli și R. Olivier-Martin). Se consideră că există trei modele de personalitate normală și anume: Normalitatea statistică, cea care asimilează norma ca frecvență. În cazul acesta indivizii normali sunt indivizii medii, pe când indivizii anormali sunt considerați ca reprezentând categoria de indivizii devianți, care se abat de la medie. Nu trebuie însă confundat „anormalul” cu „anomalia”. Normalitatea ideală desemnează o stare de perfecțiune la care se aspiră. În acest caz, orice comportament care nu este conform cu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pentru subiectul însuși, cât și pentru anturajul acestuia. În conformitate cu DSM-III-R, definiția personalităților patologice este mai extinsă în raport cu punctul de vedere a lui Schneider expus anterior. În sensul acesta se consideră că personalitățile patologice reprezintă structuri și modele de comportamente profund anormale, imprimate ca atare și inflexibile, rar adaptate sau chiar inadaptabile, de o gravitate suficientă pentru a provoca fie un deficit de adaptare, fie o suferință subiectivă. Acest tip de manifestări pot fi în general recunoscute încă din perioada adolescenței, persistând
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
se poate conchide faptul că trăsăturile de personalitate constituie tulburări de personalitate în cazul în care ele sunt rigide, inadaptabile și responsabile fie de o alterare semnificativă a funcționării sociale sau profesionale, fie de o suferință subiectivă. Modelele de personalități anormale în sfera psihopatologiei pot fi reprezentate comparativ, în raport cu modelul normal al personalității, așa cum se poate vedea din schema de la pagina 424. ***Schemă, pag.424*** În schema de mai sus se poate vedea comparativ modelul normal al personalității (N) și modelul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vedea, comparativ, dinamica tipurilor de personalitate normală cu etapele sale caracteristice de dezvoltare (protecție - 1b; dezvoltare - 2b; adaptare/integrare - 3b), stabilizare (consolidare/independență - 4b) și declin (involuție - 5b; slăbirea performanțelor - 6b); iar pe de altă parte, dinamica tipurilor de personalitate anormală sau patologică cu „factorii morbigenetici” specifici, reprezentați prin conflicte (reacții - 1a), regresiune (nevroze - 2a), inadaptare (psihopatii - 3a), dezadaptare (psihoze - 4a), deteriorare (demențe - 5a) și deficiențe (oligofrenii - 6a). Din schema prezentată se poate desprinde faptul că cele două zone, cea a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
naturi care nu numai că sunt profund impresionabile de experiențele trăite, ci care le elaborează îndelung și în profunzime, fără a lăsa să se întrevadă ceva în afara lor” (E. Kretschmer). 4) Personalitățile psihastenic-obsesionale sau compulsive În această categorie de personalități anormale sunt incluse următoarele aspecte psihopatologice: personalitatea psihastenică (P. Janet), personalitatea obsesională sau compulsivă, personalitatea anancastă (K. Schneider), caracterul anal (S. Freud). Vom prezenta în continuare aspectele caracteristice ale fiecărei forme de mai sus. Personalitatea psihastenică se caracterizează prin tendința la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]