6,318 matches
-
artă însă ideea pătrunde până pe suprafața materiei și o ia în serviciul ei (pentru) întru manifestarea spiritului. Această înfrîngere a esistenței pe care ea o arată în viața reală, aceasta contradicțiune a arătărei sensibile a omului și ființa sa spirituală, arătare care corespunde așa de rar cu caracterul, aceste lipse a pământești naturi omenești, arta le anulează pe toate și împacă astfel antitezele. De-aceea pretențiunea ce o facem artistului ca el să ne-arate și în ținuta corpului sau o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
astfel antitezele. De-aceea pretențiunea ce o facem artistului ca el să ne-arate și în ținuta corpului sau o copie adecuată cu lumea spiritului și sufletului său. Asta e cu deosebire important la caractere de-acelea cari, deja înaintea arătarei lor pe scenă, sânt gravate în fantazia noastră cu trăsuri determinate prin judecata altor oameni. Aicea stăm cu atențiune deosebită ca să vedem imaginea concretă. Această imagine trebuie să întărească intuițiunea noastră. E dătoria actorului ca, prin mască și prin o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Margareta, Iulia a unui pictor genial trebuie de-aceea neapărat să întreacă aparența sensibilă a acestor figuri, fie ele create de actorul cel mai dotat și cel mai inițiat în misterele artei sale. Cel dintâi va putea să realizeze în arătare aceste personalități eterne, întregi; cel din urmă nu va putea decât apropia de ele propria sa personalitate. TONUL FUNDAMENTAL AL CARACTERULUI Dar, pe când pictorul e avizat numai [la] eternizarea momentului personalității, activitatea adevărată a actorului se-ncepe abia în momentul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în momentul când figura sensibilă stă gata dinaintea noastră. Figura sensibilă nu e decât tinda templului. Caracterul nu se dezvoltă decât în procesul nașterei sale. Tonul și gestul desfășoară patosul său. Va să zică abia aicea se-ncepe fapta adevărată a actorului. Arătarea sensibilă, esterioară, a personalității nu face decât indică o revelațiune mai adâncă și nu are în arta dramatică o altă însămnătate decât aceea de-a dispune sufletul privitorului pentru patosul acela care are să se dezvolte în dramă însași. Vorba zugrăvește
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Această dezvoltare o împlinește esecutarea caracterului. Noi prin aceasta înțelegem cu totul în genere dezvoltarea unei individualități întregi, în toate direcțiunile și manifestațiunile de viață date ei de cătră poet; astfel încît prin asta să vie o viață deplină în arătarea sensibilă, care să influințeze asupră-ne cu puterea adevărului natural, împlinindu-ne însă totodată și pretențiunile naturei noastre ideale. În partea cea generală am dezvoltat deja din noțiune relațiunea întreită a actorului față cu caracterele și am dedus din ea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
corectură, se află cercetările acelea ale rațiunii noastre pe cari, după importanța lor, le ținem de mult mai preferabile și, prin intenția lor finală, de mult mai sublime decât toate ce ni poate {EminescuOpXIV 370} învăța inteligența în cîmpu 1 arătărilor, astfel încît, cu pericolul de a rătăci, riscăm mai bine toate decât, pe motivul scrupulului, deprecierea sau nepăsări, să renunțăm la asemenea cercetări, ce ne ating atât de aproape. Îndealtfel s-ar părea firesc că, îndată ce am părăsit terenul experienței
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mod întîmplător, nefiind valabil în privirea sensibilității în genere, ci numai în a situației particulare și organizației simțului cutărui sau cutărui. Și-n această accepție se numește cunoștința întîia una care reprezintă lucrul în sine însuși, iar a doua numai arătarea sa. Dar această distincție e numai empirică. De rămânem pe lângă ea (cum se-ntîmplă în genere) și nu considerăm (cum ar trebui) acea intuițiune empirică ca fenomen numai, încît să nu se afle în ea nimic ce-ar privi lucrul în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
din urmă se referă imediat la obiect. Așa bunăoară în județul " Toate corpurile sânt divizibile" noțiunea "divizibil" se referă la diferite alte noțiuni; dintre acestea însă ea în cazul de față e îndeosebi referită la noțiunea "corp", acesta iar la arătări certe cari ni se prezintă. Așadar aceste obiecte mijlocit ni le reprezentăm prin noțiunea divizibilității. Toate județele sânt deci funcțiuni ale unității (implicite? ) dintre reprezentațiile noastre, de vreme ce se-ntrebuințează la cunoștința obiectului, în locul unei reprezentații nemijlocite, una superioară, care cuprinde
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
nu și-o câștigau nici în sensul, nici cu intențiunea morală a culturei, tot așa de puțin cum omul prost nu-și apropriază limba noastră cultă spre scopul și ca un element al culturei. De acolo și modul propriu al arătării sale - la greci lăudată și cântată, ca deosebit înflorită, sub Heteri, la domnia romană în vremea mai târzie (cea dinainte n-o cunoștea de fel) lângă degenerare morală, un ram poate subordonat al luxului celui mai ales și variat lângă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
tradițiune familiară nu prescrie desemnul sau pictura. Epidemia picturei în porțelan pare a fi trecut din fericire, însă pianul a devenit endemic. Fiece element al culturei însă trebuie să cultive într-adevăr, trebuie să formeze, să înnobileze ființa internă și arătarea exterioară a personalității. Dintr-asta rezultă un șir întreg pentru alegerea artelor menite a se exercita care, urmând unui principiu pedagogic, e cu totului diferit de șirul estetic; aicea stau înainte de toate artele acelea cari nu se numără la artele
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de demarcare și cu toate astea figura-ntreagă apare numai cu atât mai adevărată, mai vie, mai armonică. Un suflet frumos este așadar lucrul unde sensualitate și rațiune, dătorie și înclinațiune sânt în armonie, și grația este caracterul ei în arătare. " Oricât de frumos ar fi desemnat Schiller calitatea unui suflet frumos, totuși starea lui psicologică și cauzele acesteia i-au scăpat din vedere. Orce înclinațiune, orice instinct, chiar dacă lucrează nemijlocit și neconștiu, are trebuință de motiv; când cineva e aplecat
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
trecut prin Lince. Hai, darling. Ne așteaptă Înăuntru un prieten al lui daddy. Dumnezeule!, sper sa nu fie atît de excentric pe cît e automobilul. De ce nu faci o fotografie cu toate vehiculele astea demențiale adunate În curte? Haide. „Ce arătare“, Își spuse Julius, văzîndu-l pe Al Capone pitic și Îndoliat Îmbrățișindu-se cu Juan Lucas, Îmbrăcat cu o haină de tweed În carouri țipătoare. S-au Îmbrățișat strîns. Nu se văzuseră de ani de zile. — Însurat și instalat În casă nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-ți Închipui... Șase ani ambasador. Șase ani fără să mă Întorc În țară... Dar mi-am făcut prieteni buni acolo. O să-ți povestesc... CÎteva săptâmîni de lucru au fost de ajuns. — Bine, bine, spune-mi ce vrei să bem. „Ce arătare“, Își spunea Julius, văzînd că uriașul de pe taburet se scurtase cînd dădu să se ridice În picioare. Sigur, avea picioarele prea scurte, iar privirea asta, Susan, dinspre partea ei, observa emoția vechilor prieteni nu fără o oarecare ironie față de Al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Îl țintui pe Julius cu o privire fioroasă. Îl dezarma, bagă de seamă că dacă rîzi te mănînc de viu și Într-un fel avea toate motivele, fiindcă Julius stătea acolo neclintit, așteptînd să intre În scenă și spunîndu-și: „ce arătare!“ — Ei, atunci hai să bem un pahar, spuse Juan Lucas. — Primul toast după șase ani! — Fernando mi-a fost coleg și mi-e prieten Încă din școală. — Ba chiar dinainte, dacă se poate spune așa! exclamă Al Capone și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Julius, știind că Al Capone Îl săgeta cu privirea: pe cei mari n-ai voie să-i contrazici, trebuie să respecți autoritatea de pater familias și așa mai departe, dar nu voia să-i facă plăcere și se gîndi „ce arătare!“, fără să-l privească. — Darling, o să vorbim de asta altă dată. Acum poți să renunți la pian, dacă vrei. Julius a Înțeles că povestea cu pianul se Încheiase pentru totdeauna. S-a terminat cu pianul, s-a terminat cu fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să le facem revelatoare pentru toată agitația noastră lăuntrică. Să ai o mână fantomatică, o mână transparentă, ca un reflex imaterial, o mână nervoasă, încordată până la ultima crispație. Sau, dacă nu, o mână grea, amenințătoare, dură și înfiorătoare. Prezența mâinilor, arătarea lor să fie mai mult decât un discurs, mai mult decât un plânset, un zâmbet sau o rugăciune. Căci mâinile pot avea ochi, acolo unde ochii văd în interior. Expresivitatea absolută, fruct al unei continue transfigurări, al unei neîncetate primeniri
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de vaginuri cu turbină, de gâtlejuri anorganice care la vremea lor au eructat - și poate chiar În noaptea aceea aveau să eructeze din nou - flăcări, vapori, șuierături sau aveau să zbârnâie nepăsătoare ca niște zmee, să țârâie ca greierii, printre arătările acelea scheletice cu o pură funcționalitate abstractă, automate capabile să strivească, să reteze, să mute din loc, să rupă, să facă bucăți, să accelereze, să Împiedice, că Înghită cu pocnete, să sughită din cilindri, să se dezmembreze ca niște marionete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
despre care le vorbise paznicul, folosindu-și în același timp stația pentru a chema întăriri. Brusc, zări o siluetă nemișcată în capătul coridorului și se opri. Dintr-o singură mișcare, ținti cu arma și lumină cu lanterna locul unde zărise arătarea. - Sfântă Fecioară! îngăimă bătrânul îngrijitor, scăpând mătura din mână. Franciscovich mulțumi lui Dumnezeu în gând că își menținuse calmul și nu apăsase pe trăgaci. - Ai văzut pe cineva ieșind pe ușa aia? - Ce se-ntâmplă? - Ai văzut ceva suspect?! își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ale civilizației omenești Dumnezeu ne apărea ca ceva mai presus de forma umană, azi ne apare într-adevăr deosebit de orice formă de viață. Mult evoluat, când noi înșine am devenit niște mici dumnezei... Poate se schimbă ceva în ierarhia îngerilor, arătarea aducând mai mult a Satan decât a Dumnezeu. Dar toți cedară mulțumindu-se cu explicația că e o boală. Toți fuseseră atrași în tunel. Peste miliarde de capete descoperite, un înger uriaș, Îngerul întunecat, păzea turma de oameni sălbateci. Gândeau
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Lipsește totuși, din poezia lui Decuble, cauza unei atare revolte etice. Auschwitz-ul pare mai mult un efect retoric. Postmodern din naștere Apoi, Horațiu Decuble imaginează câteva scenarii care să-i permită să-și desfășoare ironia sa caustică, colțuroasă. În o arătare. apocalipsa după 2000, se face simțită prezența îngerului vestitor (să fie voba, așa cum bănuim, de arhanghelul Gavril?) care declamă: „va veni antihristul și nu se va întâmpla nimic“. În altă parte, vocea este aceea unui pui-santinelă de la Ceamurlia, jelindu-și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
ca o lumină de aur, orbitoare, înfricoșătoare și în același timp mângâietoare ca o sărutare de mamă... Din strălucirea dumnezeiască însă se limpezea o privire vie, infinit de blândă și de măreață, care parcă pătrundea în toate adâncurile și ascunzișurile... Arătarea aceasta a durat numai o clipă și a fost atât de nemărginit de dulce, că inima lui Apostol și-a oprit bătăile, iar ochii i s-au umplut de o lucire stranie, bolnavă. Totuși, sufletul îi era atât de plin
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dar apoi peste ele se înălță, ca un steag biruitor, dorința de-a cunoaște, de-a găsi răspunsuri precise la toate întrebările tulburătoare... Ca "abiturient" a petrecut vacanța în consfătuiri cu mamă-sa și cu protopopul Groza care, amintindu-și arătarea cerească de odinioară, doreau să-l îndrepte spre cariera preoțească. Apostol însă nici nu voia să audă de teologie. Acuma era aproape de douăzeci de ani, înăltuț, foarte zvelt, cu o frunte albă foarte frământată, cu părul castaniu lung și dat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Lumina albă chiar atunci răsări iarăși în văzduh, mai aproape, mai limpede, urmărită îndată de bubuituri mai furioase. ― Lumina! suspină Bologa. Ispitește, mereu ispitește lumina!... Parcă toate tunurile din lume n-ar mai fi în stare s-o înăbușe... Dar arătarea albă se topi iarăși, și întunericul îi strânse iar în brațe, ca niște clește reci. Numai în sufletele lor buimăcite mai stăruiau scântei multicolore, mângâietoare... O luară pe ulicioară. Noroiul era mai cleios. Bologa simțea cum îi tremură genunchii. I
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Din altă odaie se auzi glasul doamnei Bologa, și apoi cheia se învîrti de două ori în broască, pe dinăuntru. Mâna lui Apostol apăsă clanța, și lumina tremurată îl izbi drept în față. Servitoarea țipă ca și când ar fi văzut o arătare: ― Tulai, doamnă, tulai și vai de mine, c-a venit domnișorul!... Apostol intră vesel, iar Petre închise ușa. În pragul odăii din fund apăru doamna Bologa, în capul gol, cu fața albă ca hârtia, uitîndu-se parcă n-ar fi îndrăznit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
imediat. O să aduc bani pentru oraș, spun unii. Localitatea va fi mai curată, zic alții. Voi ști să atrag fondurile europene. Voi reda orașului mândria de capitală a culturii. Banalități dintr-astea, așa cum am auzit încontinuu după 1990. Plus, firește, arătarea cu degetul a nerealizărilor fostului primar, ale fostului șef de Consiliu Județean și așa mai departe. Pentru a fi totuși mai puțin vag și plictisitor decât candidații, care parcă citesc, alegeri după alegeri, de pe o ciornă cu promisiuni neschimbată de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]