6,930 matches
-
atunci luau naștere sub ochii mei. Miracolul pe care-l priveam cu încredere și lăcomie nu-mi dădea însă un sentiment al << luminii>>, dimpotrivă totul părea stingere, scădere. Eu voiam o creștere, o înălțare, ceva imaculat, o lege, un frig aspru dar un aer limpede. În loc de aceste vorbe frumoase, palmele mele umede, sudoarea năclăind părul. Nu mă puteam mișcă de la fereastra, sângele urca, tâmplele mi se desfăceau încet : puteam să și glumesc : poate, în sfârșit, voi pătrunde << înăuntru >>”. Naratorul, Viziru, confundă
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
-mă de ușă, m-a ajuns oboseala. Ia să nu mai alergi toată ziua ca un cal, că, de cînd te știu, tot obosit te știu. Hai, intră în baie... "Ca un cal!", îmi zic în gînd, mirîndu-mă de tonul aspru al Liviei. Da, are dreptate, umblu toată ziua, dar nu de asta sînt obosit. Bag capul în chiuvetă și dau drumul robinetului de apă rece. Șuvoiul îmi lovește cu putere ceafa, încrețindu-mi pielea întregului corp, făcîndu-mi-o ca de găină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că aș putea forța lucrurile... Dar cum?! îmi trebuie soluția practică... Privirea mea, aplecată o clipă spre mîna obosită a Tamarei, se ridică din nou, întîlnindu-i ochii. Dumnezeule!... Noaptea mea de Ajun, cu ninsoarea liniștită, e acum ger sec și aspru, cu vînt usturător. Tovarășe Vlădeanu, rostește scurt și apăsat Tamara, sigură pe sine, deschizînd între sufletul ei, pe care i-1 simțeam cîndva alături, și al meu o prăpastie amețitoare, trebuie să ne spui soluția! Mă uit adînc în ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nici măcar nu m-am gîndit la scris... Dar nu asta mă frămîntă; sînt puține zile de cînd o cunosc pe Livia, abia de-am avut timp să mă dezmeticesc din beția începutului. Mă chinuie altceva acum: un gînd rău și aspru, ca vîntul de afară, a pătruns în mine și stă undeva, într-un colț al creierului, ca un bec roșu de avertizare; e de ajuns să mă gîndesc la el că-mi și sună în minte întrebarea: care e poziția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
înțeleg că mai sînt și alții în camera tabloului de comandă, dar nu-mi pasă. Închid interfonul și-mi strîng haina de azbest la piept, apoi îmi șterg nasul, care mă ustură de cît l-am tot frecat cu mîneca aspră de azbest după fiecare strănut. Cum îți merge Sinteza? îl întreb pe Vlad. Întreabă-l pe Iordache, el e șeful, îmi răspunde Vlad indiferent. Știu că merge foarte bine, spun eu. Asta înseamnă că are un șef destoinic, adaug, privindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
brațele să spună, / Ce și-au cuprins iubita și..."1 Ah, Mihai-Mihai!... "ce clipe ca acestea în lume-ți mai rămîn ?"2, spune el, întorcîndu-se cu scaunul către mine. Strănut de două ori la rînd, îmi șterg nasul cu mîneca aspră a hainei de azbest și clatin din cap afirmativ : Rămîn destule, Vlade... Datoria noastră, însă, e să visăm la cele frumoase. Și să luptăm pentru ele. Vlad se întinde din nou, începînd să recite: Mereu să cheamă țara de inimă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Ce greu îmi e fără de tine. Iubito! Marți seara Zi apăsătoare, de plumb. Azi-dimineață, trezire ca de condamnat la galere, după o noapte de insomnie. Griji și tristețe; o zi în care ți se pare că orașul îți spune cuvinte aspre, în care versurile lui Baudelaire îmi răsună sinistru în urechile sensibile și speriate. Dimineață cursuri de la 8½ la 12½ , apoi alergătură disperată; încărcată cu plasa care conținea un kilogram de carne și în fine două kilograme de struguri, cu cele
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe care de asemenea le inviți, cu binevoitoarea ta amabilitate, vor fi mai norocoase. De altfel, oricât de mare ar fi odaia ta, nu vă văd, în ea, pe toate! Săptămâna trecută, a trebuit să îndur o viață grea și aspră; astăzi sunt mai calmă, fără motiv, poate fiindcă azi știu din scrisoarea ta, incompletă, o parte din ceea ce nu știam. Fragmentul de jurnal de călătorie mi-a răscolit toată ființa. Mi-am închipuit tot, am văzut tot și mă gândesc
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
casă acum e cald, iubito. Aș vrea să te întorci din oraș, înfrigurată. Ți-aș da o ceașcă de ceai, cu unt și marmeladă. Dar acolo, în garde-manger-ul tău, mânuța ta, pe care mama a ferit-o de orice muncă aspră, casnică, își va fi orânduit ceaiul parfumat și mânuțele reci vor fi cuprinzând vreo ceașcă, în vreme ce aici ceștile aduse de la Timișoara pentru „trei“ stau așteptând zilele bune ce vor veni... Da, Monica? Te iubește Mama [...] Mâine va veni Gaby să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ciudat, ți-am mai spus, nu te pot contura, concretiza. Când mă uit la fotografiile tale, e ca și când, halucinant, mi se rupe vălul ce ne desparte, vălul dens, și o clipă, o străfulgerare, gura e gură, părul are moliciunea lui aspră și culoarea caldă de cărbune în care mai pâlpâie jarul, și ochii buni, magnifici și îndurerați îmi dau o lumină în fața căreia îmi vine să îngenunchiu.[...] Biata mea Monica, prin câte ai trecut; bietul meu pumnișor de energie, demnitate și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
undeva un colțișor unde să-mi pun capul bătrân în care numele tău zumzăie ca o albină de aur. Te iubesc, fata mea dragă. Nu te supăra dacă sunt obligată, din prudență, să te mai cert câteodată; pentru fiecare cuvânt aspru, un milion de mân gâieri pe chipul tău cald și luminat de flacăra interioară a inteligenței tale. M-a vizitat zăpăcitul de Don Bazil; vizita lui mi-a făcut mult bine. E căzut din lună și, la propriu, de la o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
zis că toată lumea a simțit un fel de fior de omenie) [...] și am spus: „Scuzați-mă, am să-mi revin imediat; n-aș fi vrut să mă prezint așa“. Iar președintele, un muncitor de treabă, un mare psiholog, sever și aspru, mi-a spus, evident ca să-mi facă un serviciu: „De ce sunteți tulburată? Dacă v-a părăsit, înseamnă că nu vă iubea așa de mult. Un copil ca toți copiii“. Între timp mi-am revenit - aproape că leșinasem; pete mari de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
așa ceva, în care îți spusesem că am să rezolv situația, că e deja mult mai bine, n-ai ținut seama deloc! Nu, lasă-mă să te cert. Când viața este destul de grea și pentru tine, când iarna ar putea fi aspră, când știu prea bine cum sunt mansardele - calde vara, friguroase iarna -, tu te lipsești de o sumă ca asta în favoarea lui Ly, care are deja suficiente resurse pentru ea, care speră să-și plătească datoriile cele mai urgente, chiar înainte de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să simt căldura aceea bună care te face să te gândești - cu tristețe și cu egoism - la oamenii sărmani, fără cămin și fără lemne. Mi-am zis că poate s-o fi schimbat clima, dar, vai! adevărata iarnă rece și aspră vine încărcată cu tot crivățul din răsărit. Fata mea dragă și mult preaiubită, mi-am petrecut după masa asta bună cu tine: ți-am sărutat ultima fotografie, i-am vorbit frumos, dureros. I am spus tot: singurătatea, izolarea mea, zilele
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
înaintez, ci să continuu tot așa. Probabil am să ajung acasă înainte să-mi dau seama. Două adolescente în haine groase trec pe lângă mine chicotind, dar eu sunt prea pornită ca să reacționez. Stânga înainte... dreapta înainte... — Pardon, aud un glas aspru, iritat. Puteți, vă rog, să eliberați trotuarul? Mă întorc - și, spre groaza mea, văd o femeie cu șapcă de baseball și adidași apropiindu-se de mine cu vreo zece câini în lese, de diferite forme și mărimi. O, Doamne. Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sugrumat de atâta încântare vizavi de prestația mea. Ridic privirea spre Luke ca în transă, aproape așteptându-mă ca el să fie cu ochii în lacrimi și să-mi șoptească „M-ai cucerit de la primul «Și»“. — Foarte emoționant, zice Luke aspru. Ca să știi și tu, pentru mine, „cheltuielile casei“ înseamnă cheltuieli comune referitoare la întreținerea acestui apartament și a vieților noastre. Mâncare, benzină, produse de curățenie și așa mai departe. Foarte bine! spun, ridicând din umeri. Dacă asta e definiția pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
E magazinașul ăla dulce de tot chiar aici după colț... — Bex, ce se întâmplă? Nimic! — Ba da! Se vede de la o poștă! Ascunzi ceva. Nu ascund nimic! — Ai contramandat nunta din America, da? — Ăă... — Bex? Vocea i-a devenit mai aspră decât am auzit-o vreodată. Spune-mi adevărul. O, Doamne. Nu mai pot să mint. — O... o s-o anulez, zic stins. — O s-o anulezi? Suze ridică glasul, absolut stupefiată. O să? — Suze... — Trebuia să-mi dau seama! Trebuia să fi ghicit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mereu - nota F. Brunea-Fox Într-un reportaj din 1928 despre Maramureș -, să nu vă surprindă dacă pe o cărăruie de munte vă iese În cale călare pe un tretin alb un evreu În caftan, bărbos, cu obrajii fricționați de aer aspru, sub pălăria de pluș coclit a căruia apare, când vă salută, un copăl [= kippa] nedezlipit ca un cucui negru” <endnote id="(791, p. 69)"/>. Astfel de imagini atipice contrazic stereotipul și zicătoarea care Îi dă formă : „Jidan călare și grec
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
și lipsa de demnitate de care dădeau dovadă evreii din Țările Române : „Nimic nu-i supără [pe evrei] ; nici o vorbă nu-i descurajează, nici o insultă nu-i atinge. Ei primesc cu umilință sau cel puțin În tăcere observațiile cele mai aspre, asprimile cele mai simțitoare și câteodată cele mai nedrepte” <endnote id="(109, p. 113 ; 816, p. 307)"/>. Scriind În aceeași epocă despre mila pe care i-o insuflă evreul - „această ființă degradată și rătăcitoare, alungată de pretutindeni, vârându-se și
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
severe pentru membrii parlamentului, așa încât aleșii națiunii să poată fi poată fi întru adevărat reprezentanții și ocrotitorii nevoilor obștești; se așază pe drumul îndeplinirii datoriei pe toți slujitorii țării, ferindu-i de urmările primejdioase ale frământărilor politice; se prevede pedepse aspre pentru răufăcători și îndeosebi pentru cei vinovați de risipa avutului și banului public, aceasta fiind, de azi înainte, socotită drept crimă. Se instituie un temeinic și riguros control al avutului și cheltuielilor publice; se statornicesc drepturile țărănimii, pe pământul ce
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
două articolașe ridicole! De fier să fii, și o asemenea nedreptate nu te poate lăsa rece... în asemenea condiții era greu să-l scriu... Tu nu aveai de unde să știi toate acestea, de aceea scrisoarea ta, primită ieri, este cam aspră (deși reținută) cu mine. Nici o clipă nu m-am grăbit să renunț la colaborare cînd a ajuns pe aici zvonul ce a ajuns și pe acolo! Astăzi sunt și mai hotărît de a ține lunar cronica edițiilor la Ateneu și
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
alb), darnic și grabnic cu sfaturile, conciliator în cele mai diverse cazuri și situații. Așadar un intelectual nițel demodat, cu praf de cronici și psaltiri pe coatele surtucului, care îmbina patosul cu prudența, dispus să-ți arate atît drumul cel aspru, cît și potecile bătătorite, gata în orice moment să pună umărul la reușita cuiva ori a ceva. Pe scurt: un ghid în care căpătai repede încredere. Nu manifesta nici o morgă, nu i se cunoștea nici o extravagnță. L-am respectat fără
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
pe contrapagină. Prin urmare vă invit a vă convinge de importanța acestor chestiuni și a nu aștepta atâtea repetițiuni și În momentul primirii Ordinului de față să trimiteți pe acești recruți căci În caz contrar veți cădea În cea mai aspră răspundere”. Parcă În derâdere, după atâtea amenințări, formula de final fusese următoarea: „Vă rog să primiți asigurarea considerațiunilor mele”. Pe reversul actului, doar un singur nume: cel al nefericitului Florea Mateiu Costachi, refugiat În raiul unei grădini de legume din
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
șeful hușean remarcase că „...la Început făceau o puternică propagandă antisovietică, Însă prin intervențiile făcute de noi, adunându-i și vorbindu-le, am reușit ca să punem punct acestei propagande”. Cel mai probabil, propagandiștii de ocazie au fost amenințați cu pedepse aspre În caz că nu și-ar fi tras fermoarele la guri. Despre „...cei 2-3 reacționari” scrisese că „...populațiunea evreească Îi consideră nebuni”. La capitolul „Politică”, Terdiman evidențiase conferința susținută la Huși de către vorbitorii: „...Avocat Carniol, președintele CDE Huși, Dr. Zambilovici
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
nu se lucra cu excepția radioului și televiziunii care urmau a produce și difuza „...programe speciale”. b.h. Nu-l urmați pe tov. HÎncu! Pentru Împuterniciții DGPT, prezența la programul fixat de la București era literă de lege iar Încălcarea lui Însemna aspre sancțiuni. Nevrând să cadă În mâinile dușmanilor poporului care mai mișunau, Încă, prin coliviile cu sticleți proprietate personală de pe umerii secretoșilor tovi, aceștia au emis prin Direcția Instructaj - Control o adresă fără număr și fără dată de expediție sau de
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]