7,296 matches
-
comanda politică a societății. Nici chiar "revoluția antinațională" înfăptuită de socialism nu a rupt-o total cu memoria națională sedimentată în conștiința istorică de-a lungul secolului naționalist de existență românească (1848-1947). Dincolo de reconfigurările de substanță, pe care ne-am chinuit să le catalogăm în partea de analiză empirică a lucrării, formula rolleriană a memoriei istorice românești este fundamentată, în mare, pe aceleași baze structurale în care a fost turnată și formula națională a memoriei românești. Marja de variație în cadrele
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Valetul îl urmărea cu un interes plin de simpatie, încât s-ar fi părut că nu vrea să-i scape nimic; poate că și el era un om cu imaginație și cu un crâmpei de gândire. — Bine măcar că nu se chinuiește mult când îi zboară capul, spuse el. — Știi ceva? continuă prințul cu înflăcărare. Uite, ai remarcat acest lucru, pe care, ca și dumneata, îl remarcă toți, iar mașinăria, ghilotina tocmai pentru asta a fost concepută. Însă chiar atunci mie mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
neghiobie, dar, având oarecare imaginație, te poate încerca și o asemenea idee. Ia gândește-te ce se întâmplă, de pildă, în cazul torturii: dureri și răni, cazne trupești, deci toate acestea te distrag de la suferința sufletească, încât numai rănile te chinuiesc până mori. Însă, poate, cea mai puternică, cea mai mare durere nu ți-o provoacă rănile, ci faptul că știi sigur că mai întâi peste un ceas, apoi peste zece minute, pe urmă peste o jumătate de minut, și, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Pe când aici, toată această ultimă speranță, cu care ți-ar fi de zece ori mai ușor să mori, îți e în mod sigur confiscată; e vorba de o sentință și certitudinea faptului că sigur n-o vei putea evita te chinuie îngrozitor și nu există nimic pe lume mai teribil decât acest chin. În timpul unei bătălii, pune-l pe un soldat în dreptul tunului, trage în el și-o să vezi că tot mai speră; dar citește-i aceluiași soldat o condamnare sigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că firea omenească e în stare să suporte așa ceva fără să ajungă la nebunie? La ce bun această batjocură, infamă, inutilă, vană? Poate că va fi existând un om căruia i s-a citit sentința, a fost lăsat să se chinuiască, iar apoi i s-a zis: „Du-te, ai fost iertat“10. Uite, poate că un asemenea om ar fi în măsură să povestească. Hristos însuși a vorbit despre acest chin și această spaimă. Nu, nu se cade ca omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
la amiază, și că „a binevoit să ardă și soția, iar copiii au rămas întregi“. Această surpriză nici chiar Barașkov, deprins cu „vânătăile făcute de zeița Fortuna“, n-a putut-o suporta; a înnebunit și peste o lună a murit chinuit de febră. Moșia arsă, cu țăranii fugiți în lume, a fost vândută ca să se plătească datoriile; pe cele două fetițe ale lui Barașkov, una de șase și una de șapte ani, din mărinimie, le-a luat pentru îngrijire și educație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
goneau pe copii, însă ei dădeau fuga sub fereastră, uneori numai pentru câte un minut, doar ca să-i spună: „Bonjour, notre bonne Marie“*. Iar ea, de îndată ce-i vedea sau îi auzea, se înviora și imediat, neascultându-le pe bătrâne, se chinuia să se ridice într-un cot, dădea din cap spre ei, le mulțumea. Copiii continuau să-i aducă daruri, dar ea nu mai mânca aproape deloc. Datorită lor, vă încredințez, a murit aproape fericită. Datorită lor, și-a uitat soarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cel mai deplin respect; dacă ne-a trecut pragul... Ganea era atât de bucuros, încât își privea mama aproape împăciuitor, aproape duios. Nu pentru mine m-am temut de ceva, Ganea, doar știi: nu pentru mine am fost îngrijorată și chinuită în tot acest timp. Spui că astăzi se sfârșește totul? Dar ce se sfârșește? — Astă-seară, la ea acasă, a promis că va anunța: e sau nu e de acord, îi răspunse Ganea. — Aproape trei săptămâni am evitat subiectul acesta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fie trimis în Caucaz; a ieșit un adevărat roman! Până la urmă, a fost omorât în Crimeea. Pe atunci, fratele lui, Stepan Vorhovskoi, încă mai era comandant de regiment, în luptele acelea s-a distins. Mărturisesc că mulți ani m-au chinuit remușcările: de ce, la ce bun i-am dat o lovitură atât de necruțătoare? Mai treacă-meargă dacă aș fi fost și eu îndrăgostit. Însă la mijloc n-a fost decât o ștrengărie, un simplu crailâc și nimic altceva. Și poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
schimburi de priviri, însă era absolut clar că toate acestea fuseseră prevăzute și puse la cale din timp și că Nastasia Filippovna - deși, firește, își pierduse mințile - nu mai putea fi de-acum făcută să se răzgândească. Pe toți îi chinuia grozav curiozitatea. Pe deasupra, nici nu prea avea cine să se sperie. Nu erau decât două femei: Daria Alexeevna, doamna cea volubilă care văzuse destule la viața ei, așa că era greu s-o pună cineva în încurcătură, și frumoasa, dar taciturna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Alexeevna, îl vezi pe acest buchetier, pe acest Monsieur aux camélias*, care stă și râde la noi... Nu râd, Nastasia Filippovna, ascult doar cu cea mai mare atenție, pară Toțki cu demnitate. Ia spuneți-mi, la ce bun l-am chinuit cinci ani încheiați și l-am ținut lângă mine? Parcă merita! Pur și simplu, e așa cum trebuie să fie... Ba încă m-ar mai putea considera și vinovată în fața lui: doar m-a educat, m-a ținut ca pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și extraordinar. Ferdâșcenko nu-și găsea astâmpărul; Rogojin privea nedumerit și, teribil de alarmat, își muta privirea de la prinț la Ptițân și invers. În așteptare, Daria Alexeevna ședea ca pe spini. Nici măcar Lebedev nu rezistă, ieși din colțul său și, chinuindu-se de mama focului, începu să citească peste umărul lui Ptițân, având aerul unui om care se teme că din clipă în clipă va fi luat la pumni pentru asta. XVItc "XVI" — Afacerea e sigură, anunță, în sfârșit, Ptițân, împăturind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pachetul. — Ganka, mi-a venit o idee; vreau să te răsplătesc; de ce să pierzi totul? Rogojin, se târăște pentru trei ruble până la Vasilievski Ostrov! — Se târăște! Ei bine, ascultă, Ganea, vreau să-ți privesc sufletul pentru ultima oară; m-ai chinuit și tu trei luni încheiate; acum e rândul meu. Uite pachetul ăsta, în el sunt o sută de mii! Acum îl arunc în focul din șemineu, uite-așa, de față cu toată lumea, toți sunt martori! De îndată ce flăcările cuprind tot pachetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acum chiar și acest chip mai poate sugera patimă? Sugerează suferință, îți pătrunde în suflet, e... și o amintire năprasnică, chinuitoare trecu dintr-odată prin inima prințului. Da, chinuitoare. Își aduse aminte cum, doar cu puțin timp în urmă, se chinuise când pentru prima oară începuse să observe la ea semne de nebunie. Atunci ajunsese aproape la disperare. Și cum putea s-o oprească atunci când fugise de la el la Rogojin? Ar fi trebuit să fugă el însuși după ea, nu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
imposibil de justificat cu motive suficiente, dar care, cu toată această dificultate și imposibilitate, este o impresie cu desăvârșire unitară și irezistibilă, care fără voie se transformă în cea mai deplină convingere?... Ce fel de convingere? (O, ce mult îl chinuia pe prinț monstruozitatea, „caracterul înjositor“ al acestei convingeri, al „acestei presimțiri groaznice“, și cum se acuza singur!) Spune, dacă ai curaj, ce fel? își zicea el neîncetat, cu reproș și provocare - formulează, ia-ți inima în dinți și exprimă-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dacă i-aș lăsa să-și facă de cap; în al doilea rând, ar fi chiar necuviincios din partea lor... dădu el, în sfârșit, lămuriri la întrebarea directă a prințului. — Dar de ce? îl dojeni prințul. Zău, nu reușești decât să mă chinuiești cu supravegherea și paza asta. Mi-e urât stând singur, ți-am mai spus de câteva ori, însă dumneata, cu datul permanent din mâini și cu mersul în vârful picioarelor, îmi adâncești și mai mult plictisul. Prințul făcea aluzie la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Alexandrovna... Ganea... La dumneavoastră eram... primit. Ivan Feodorovici... — Și vezi până unde ai ajuns! îi luă generăleasa vorba din gură. Înseamnă că nu ți-ai băut toate sentimentele frumoase, dacă te-a impresionat atât de mult. Dar soția ți-ai chinuit-o. În loc să te îngrijești de copii, stai la închisoarea datornicilor. Pleacă, domnule, de-aici, intră într-o cameră, închide ușa, oprește-te într-un ungher și plângi, amintindu-ți cumințenia de altădată și, poate, te-o ierta Dumnezeu. Du-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Rosa*! Exclama înspre dușmani, Semănând apoteoza Spaimei printre musulmani. În castelul lui, departe, Se-ntorcea din Răsărit Și-a rămas până la moarte Mut și trist, ca un smintit. Amintindu-și apoi aceste clipe, cuprins de o nemaipomenită tulburare, prințul fu chinuit mult timp de o întrebare: cum poți însoți un asemenea sentiment veritabil, sublim cu o ironie atât de fățișă și de răutăcioasă? Că era vorba de ironie- nu se îndoia de asta: înțelesese doar acest lucru și avea toate motivele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
doar... se înșală... Numai că n-aș fi vrut aici, de față cu toată lumea. Scuzați-mă, Lizaveta Prokofievna, vor intra, vi-i arăt, apoi îi conduc în altă cameră. Poftiți, domnilor! Era mai degrabă neliniștit de alt gând care îl chinuia. Se întreba: oare n-o fi pus cineva dinadins la cale această tărășenie, potrivind-o anume la această oră, în această seară, ca să fie de față chiar acești martori și n-o fi aranjat-o oare întru rușinea și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe toți. Nu l-am corupt pe Kolea, încheie pe un cu totul alt ton, serios și convins, de parcă și-ar fi amintit subit și de asta. — Nimeni, nimeni nu râde aici de tine, liniștește-te! zise Lizaveta Prokofievna, aproape chinuindu-se. Mâine o să vină alt doctor; celălalt a greșit; da’ stai jos, de-abia te ții pe picioare! Delirezi... Ah, ce să ne facem acum cu el! se agita ea, așezându-l în fotoliu. O lacrimă îi luci pe obraz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în ochi niciodată! — Iar peste trei zile o să veniți și o să mă chemați chiar dumneavoastră... Cum de nu vă e rușine? Sunt cele mai frumoase sentimente pe care le aveți, de ce vă jenați de ele? Doar în felul acesta vă chinuiți singură. Mor și tot nu te chem niciodată! O să-ți uit până și numele! L-am și uitat!! Dădu să se năpustească pe scări. — Și-așa mi s-a interzis să vă vizitez! strigă prințul în urma ei. — Ce-e? Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
onorabile. În ultimul timp, Lizaveta Prokofievna ajunsese să considere că de vină erau numai ea și „nenorocitul“ ei caracter, din care pricină suferea și mai mult. Clipă de clipă se ocăra singură zicându-și „ființă proastă, indecentă și ciudată“, o chinuia anxietatea, se pierdea permanent cu firea, nu găsea ieșirea din câte o stare de lucruri din cele mai obișnuite și exagera clipă de clipă orice pacoste. Însă, de la începutul povestirii noastre am amintit că Lizaveta Prokofievna se bucura de respectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
adevăr considerată drept o persoană „ciudată“; însă nu mai încape vorbă că era respectată; iar Lizaveta Prokofievna, la urma urmei, ajunsese să nu mai creadă că se bucură de respect - și tocmai aceasta era toată pacostea. Privindu-și fiicele, era chinuită de teama că le dăunează în carieră, că are o fire ridicolă, indecentă și insuportabilă; bineînțeles, își învinuia de asta și fiicele, și pe Ivan Feodorovici și se certa zile întregi cu ei, iubindu-i în același timp până la uitare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fire ridicolă, indecentă și insuportabilă; bineînțeles, își învinuia de asta și fiicele, și pe Ivan Feodorovici și se certa zile întregi cu ei, iubindu-i în același timp până la uitare de sine și aproape cu patimă. Cel mai mult o chinuia temerea că și fetele ei devin la fel de „ciudate“ ca ea și că pe lume nu mai există și nu mai pot exista fete de felul lor. „Cresc niște nihiliste și gata!“ își spunea ea în fiecare clipă. În ultimul an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ea în fiecare clipă. În ultimul an și mai ales în ultimul timp, acest gând trist începuse să se înrădăcineze tot mai adânc în sufletul ei. „În primul rând, de ce nu se mărită?“ se întreba ea mereu. „Ca s-o chinuie pe mama lor, în asta văd ele scopul vieții și asta, cu siguranță, provine de la noile idei, de la afurisita de problemă feminină! Parcă acum o jumătate de an Aglaiei nu i-a trecut prin cap să-și reteze părul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]