6,089 matches
-
Va fi o pășune, o mare, păsări pluteau sau poate pești/ Prin părul meu,/ voi ști doar c-ai venit/ Și cu ochii închiși,/ voi auzi cum freamătă/ Împăduritul Dumnezeu./ Se face liniște în mine/ Până la glezne, până la genunchi./ Este destul să-ți plimbi în somn/ Pe mine mâna/ Că frunze-mi cresc cântând/ Din trunchi,/ Este destul să îmi ridic privirea/ Ca să te văd./ O liniștită dragoste,/ Amiază suavă/ Ca o boabă de strugure/ Care-și găsește moartea/ În cerul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
c-ai venit/ Și cu ochii închiși,/ voi auzi cum freamătă/ Împăduritul Dumnezeu./ Se face liniște în mine/ Până la glezne, până la genunchi./ Este destul să-ți plimbi în somn/ Pe mine mâna/ Că frunze-mi cresc cântând/ Din trunchi,/ Este destul să îmi ridic privirea/ Ca să te văd./ O liniștită dragoste,/ Amiază suavă/ Ca o boabă de strugure/ Care-și găsește moartea/ În cerul visător al gurii". (Nu-mi voi mai aminti) Obsesiva metaforă a reîntoarcerii spre tărâmul copilăriei apare și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
elegie 140 a lui Nichita Stănescu este tulburătoare: "În fiecare hohot/ Un zeu se dezvăluie/ Umflându-și faldurile/ Hainei lui largi prin văzduh/ Sunt atâtea feluri de zei/ Pe pământ,/ Încât nu vom prididi niciodată/ Să plângem sau să râdem destul/ Pentru a-i scoate din ascunzători./ De râs sau de plâns,/ Nici nu contează:/ Important este hohotul". (Hohotul) Este surprinzătoare metafora zeului la Ana Blandiana, chiar știind-o preluată de la Nichita Stănescu, cu atât mai mult cu cât ea capătă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
singurătății, a pierderii de sine. Cuprins totul de o Apocalipsă generală, bacoviană, iubirea însăși se pierde în acest haos al pierderii de sine, abia mai putând salva ultimele resturi: "Tu treci prin ceață/ Și eu știu că treci,/ Și e destul ca norii/ Să nu-mi pară reci/ Sicrie fără sațiu/ Umflându-se să-ncapă/ Întreaga omenire/ În pulberea de apă,/ inconsistent și acru/ Dospindu-se-n văzduh./ Tu treci prin ceață:/ Clar și-nalt, un duh/ Ordonator de sensuri,/ Scoțând
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și spăimosul se întrepătrund. A trăi... A te lăsa mințit... A (te) minți... Un coșmar treaz care, interferînd, în țesătura meșteșugită a piesei, firescul și nefirescul, te anihilează dacă nu găsești o rezolvare. Șanse, s-ar părea, încă mai sînt. Destul cu născoceala cultivată maniacal între patru pereți (pentru caii verzi, se știe, peretele este "imașul" predilect)! La aer... În natură!... Înapoi la adevăr! Numai că adevărul ia-l de unde nu-i... Reperele sînt deregulate, bulversate în sistemul coercitiv din care
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
își vedea de treabă așa cum își vede și aici, la asigurări. Și, te rog să mă crezi, credea în ce făcea. Vera: Pe dracu'! Credea așa cum crede acum în baloturile de dosare. Credea pe dracu'. Mina: Muncea. Vera: Nu-i destul să muncești. Nu vezi? Trebuie să se știe că muncești. Mina: Acum îi faci o vină din faptul că e la locul lui, că e modest. Vera: Nu e modest. (după o pauză) Mina, vrei să-ți spun ceva? Ilie
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
sau fără cavou, tot tras o să fii... atunci... dacă nu pe sfoară, sigur pe frînghii. Vera: Măi, să fie, că demult n-am mai avut o discuție așa de hazlie. Ilie: (are gîndurile lui) Deocamdată mă simt bine... Mai e destul pînă departe. Dom'le, în concluzie, mă ajuți? Aș vrea să-l fac în regie proprie. Mina: (mai mîhnită decît poate să spună) Ca să mergi la mama n-ai timp, dar pentru cavou ai, nu? Ilie: Îl fac în timpul liber
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
stupefiată) Doar nu vrei să-mi spui că povestea cu cavoul e un plan care... Ilie: (violent) E un plan și încă unul foarte serios, la care m-am gîndit mult și în care cred. Să știi asta!Dar e destul să vii tu cu observațiile tale plicticoase ca să mă zdruncini, să nu mai știu dacă e bine sau nu. Și tocmai de asta am hotărît să ne despărțim. Mina: Ilie, nu cred c-ai să faci una ca asta. Ilie
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
să mai cumpărăm? Cînd plecăm? Vera: Pe la cinci vine Ștefan. Crezi că e tîrziu? Mina: Nu, nu știu... Poate că ar fi trebuit să plecăm mi devreme. Vera: Ștefan putea să plece și mai devreme, dar a crezi că avem destul timp. Mina: De fapt, avem destul timp.(Ilie își pune haina, se piaptănă, își pune banii în buzunar, fredonînd, Mina îl aude și se simte jenată) Ilie! Ilie: (din dormitor) Da, vin imediat. (după o mică pauză, continuă să fredoneze
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Pe la cinci vine Ștefan. Crezi că e tîrziu? Mina: Nu, nu știu... Poate că ar fi trebuit să plecăm mi devreme. Vera: Ștefan putea să plece și mai devreme, dar a crezi că avem destul timp. Mina: De fapt, avem destul timp.(Ilie își pune haina, se piaptănă, își pune banii în buzunar, fredonînd, Mina îl aude și se simte jenată) Ilie! Ilie: (din dormitor) Da, vin imediat. (după o mică pauză, continuă să fredoneze) Mina: (furioasă, intră în dormitor) Ilie
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
are importanță... E mai agreabil așa... n-am cum să-ți explic. Vera: Bine, nu-mi explica. Dar dacă e mai agreabil așa, de ce ai aerul ăsta de om bătut, hăituit?! Mina: Ei, asta-i acum! Parcă n-ar fi destul să te văd în doliu ca să nu-mi vină a sări într-un picior. Vera: (tristă și bună) Mina, de cîte ori vin în casa asta parcă mi se pune o gheară în stomac. Am o stare de frică. De
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Irina: Sînt deșteaptă? Val: Atît cît îi stă bine unei femei frumoase... Irina: Tolerantă sînt? Val: Să vedem ce-o să spună D-ra Cucu... Irina: Frumoasă sînt? Val: Da, iubito, ești frumoasă, deșteaptă, talentată, chiar și inteligentă... Irina: Și nu e destul? Atîtea calități de mîna-ntîi! Val: E-adevărat, de mîna-ntîi, dar de categoria a doua... Alex: Și tu le ai pe alea de-antîia? Val: (aproape singur) Ar trebui să fiu bun, solidar, curajos... cinstit, dar nu cred că sînt... Alex: Se
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
privește îndelung și intens) Ea 2: Ai venit? El 1: M-ai speriat. Am venit. Ea 2: Ești sigur? El 1: Cum adică?! Ea 2: Ești sigur că ai venit? El 1: De vreme ce sînt aici... Ea 2: Crezi că e destul să vii ca să și fii aici? El 1: Dar de unde vii cu pofta asta de filosofie?! Ea 2: Din agricultură... Sînt frîntă. El 1: Te cred. Ea 2: Ai mîncat? El 1: Da. Ea 2: Ți-a plăcut ce ți-
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
prea ușor oamenii și relațiile cu ei. Îîncearcă să-i controlezi și-ai să vezi că am dreptate. El 1: N-are rost. Ea mă iubește. El n: Că te iubește nu înseamnă că o cunoști. El 1: Mi-e destul că, iubind-o, mă cunosc pe mine. El n: Crezi? Și la ce-ți folosește că te cunoști! Probleme inutile. El 1: Da... poate... dar merită. El n: Nu merită. E prea incomod. Da, mă rog. Am plecat. Nu uita
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
propui să le înțelegi... și mai ales să te înțeleagă..." Auzi la ce concluzie a putut să ajungă un gestionar de pulpe... Mona: (amuzată) Și pe mine în ce dilemă vrei să mă cocoți? Octav: Păi crezi că nu-i destul că ești cocoțată în mine...! Ce încurcătură, mai mare vrei? Mona, aș vrea să-ți spun că... îmi pare bine că ești... că... Nu mai rupe petale... e păcat de flori... și de întrebări... și de noi...(Marieta intră prin
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
urlînd peste puteri) Trăiască...! Trăiască...! Securistul: (îngrozit, încearcă să-l potolească) Gata, gata... Gata! Hai liniștește-te... Costache: (revenit dintr-o transă hipnotică) Dacă vreți... eu pot să mai... Securistul: (încă speriat și cu o oarecare silă...) Nu, nu, e destul... A fost bine..., foarte bine... (pune casetofonul în sîn) Bine. Ne vom vedea conform programului... Da? Costache: Da, sigur..., conform programului de devenire... Și lăsați... am eu grijă de răspunsuri... le strunesc eu... Ehe!, nu le merge cu mine. Ehe
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
prostituție... Să vezi mata ce egalitate e acolo... nimeni nu mai vrea nimic... Octav:...Bine, așa o fi acolo... da văd că aici... fantomele sînt destul de lacome... F1: Vai, vai, vai, om viu... Octav: Spune-le colegelor că au furat destul... Gata! F1:Vai, vai, vai, om viu...! Gata! Tilică, n-auzi ce-ți spun eu! Tilică: Păi tu nu știi că fantomele nu aud...! F1: Cînd ți-oi da eu ție o fantomă...! Gata! Omul viu e ca lumea... (țiganii
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
un comportament excesiv de cuminte, de disciplinat... Aveam un respect grav învecinat cu frica... Mai tîrziu am descifrat această cumințenie ca pe o alarmă, ca pe o panică, ca pe o amenințare... Contactul cu niște hîrtii întocmite de mîna securiștilor era destul ca să reactiveze stări, imagini, mirosuri, frisoane, spaime trăite în birourile securității sau în celulele de la Direcția Anchete, unde erai interogat zilnic, zilnic, zilnic... Nu conta că cei doi supraveghetori erau niște funcționari onești care se aflau acolo pentru a te
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
intra unul cărăușul îi spuneam... care îl căra pe bandit... iar eu, dacă era sînge pe jos îl ștergeam... și după aia îmi continuam pasiența și-mi beam jumătatea de rom care făcea parte din dotare și, dacă nu era destul, aveam eu rezervele mele... cumpăram din cei 500 de lei... (pauză) Na, că mi s-a făcut poftă... (își scoate sticla din buzunarul de la piept al hainei și trage o dușcă, după care se apucă de o pasiență; toată lumea e
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Obiectiv nr.: (către Sursa dublă) Crezi că i-a arătat pisica? Sursa dublă: Și încă cu ghearele scoase... Trimisul lui Dumnezeu: Numai Dumnezeu știe ce e în noi... Sursa dublă: Eh, mai știm și noi... Trimisul lui Dumnezeu: Nu e destul să știi..., trebuie să și înțelegi ce știi! Sursa dublă: Ei, aici chiar că ai dreptate... Dosar nr.: Pe naiba are dreptate... Păi uite ce scrie aici... că... (răsfoiește cîteva pagini) așa... aici, zice că eu am lucrat... auzi, fii
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
care o interoghează. Bărbatul, în schimb, trebuie să răvășească pistele, răspunzînd, de exemplu, așa cum crede el că ar răspunde o femeie. Acest joc de presupuneri arată că bărbatul poate înșela observatorul dîndu-se drept femeie, cu condiția ca el să știe destul despre ea, pentru a o putea imita. Femeia, ea, nu trișează. Ea face totul, dimpotrivă, pentru ca observatorul să o recunoască ca femeie, dar nu este sigur că ea cîștigă. În orice caz, observatorul ezită. Aceasta este construcția jocului care poate
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
poate vorbi totuși de organizare." 88. Dacă, pentru observator, schimburile de informație din exterior spre interior nu sînt decît zgomote, pentru sistem acest zgomot este sursă de organizare. Concepție suplă a unei auto-organizări lato sensu care se opune unei auto-organizări destul... de totalitare, și care se vrea foarte riguroasă. Atlan, corectorul lui Varela. Demersurile lui Varela și Atlan relevă o inspirație comună: ființa vie este, prin ea însăși, cadrul semnificațiilor sale, nu putem deci să o gîndim în principiu, decît în
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
-l însă participant la acțiune, atât timp cât imaginea este înțeleasă ca o operă de artă compusă, și nu ca o imagine reală. Funcțiile ramelor Sculpturile și clădirile se mulțumesc să-și împartă spațiul fizic cu restul lumii atât timp cât li se lasă destul spațiu de joc pentru a-și desfășura propria dinamică. De ce atunci picturile, cel mai adesea, sunt înconjurate de rame care le despart de ceea ce le înconjoară? O rațiune este aceea că natura percepută a lucrurilor vizuale este puternic determinată de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
secătuit, comentariul este rece, poeta își contemplă parcă trăirile de la distanță, concretizându-le epic, ca în această "Teamă nezisă", din care ar fi trebuit să lipsească comentariul. Solul unui tragic rege care-i oferea totul, subjugând-o pentru totdeauna, spune destul, simbolistic, pentru ca explicațiile să nu mai fie necesare: "Nu vine nimeni. Nu-mi mai știe seama/ Nici tainic sol, nici grijuliu stăpân...". O iubire pierdută mai sensibilizează poemele: "Ți-aș întinde o mână/ Prin ceața și ploaia de oricând și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ele/ Că-i sare altul viu din rană./ Al cărui bărbieri suntem/ Tăind mereu aceste capete/ Ce cresc la fel, după tăiere.". Permanenta zbatere pentru a învinge face din Adrian Păunescu un poet stenic "îngăduiți-mi să mai încerc,/ am destul sânge și destul vis,/ mi-e capul inflamarea unui cerc." Nu rareori, muzicalitatea versului vine de la Tudor Arghezi: "sunt singur, doamne, și simt pe față/ luciul oglinzii în care, uite,/ sunt oglindire care îngheață,/ și-aștept să plece cel ce
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]