6,426 matches
-
Meritul pentru acest lucru a fost atribuit discuțiilor de la sediul guvernului: chiar și simpla eventualitate a păcii a fost suficientă pentru a aduce vizitatorii înapoi, fie aceștia creștini nerăbdători să pășească pe Via Dolorosa, musulmani dornici să se roage la Domul de pe Stâncă sau evrei tânjind să înghesuie un bilețel adresat lui Dumnezeu între crăpăturile Zidului de Vest. O luară la stânga, intrând într-o măcelărie. Lui Maggie îi veni să verse când văzu raft după raft de carcase cu coastele expuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
întreagă de zid care a fost îngropată sub restul orașului. Sub Cartierul Musulman, ca să fiu mai exact. Toată lumea a înnebunit. — Vrei să spui palestinienii? — Bineînțeles. La ce se aștepta tatăl meu? Arabii au spus că evreii încercau să submineze temeliile Domului Stâncii, știi, clădirea aia mare cu un dom de aur. Știu, mulțumesc, Uri. —E construită pe locul în care cred ei că s-a înălțat Mahomed la cer. Și iată-i pe evrei săpând pe dedesubt. Iar apoi tata și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
restul orașului. Sub Cartierul Musulman, ca să fiu mai exact. Toată lumea a înnebunit. — Vrei să spui palestinienii? — Bineînțeles. La ce se aștepta tatăl meu? Arabii au spus că evreii încercau să submineze temeliile Domului Stâncii, știi, clădirea aia mare cu un dom de aur. Știu, mulțumesc, Uri. —E construită pe locul în care cred ei că s-a înălțat Mahomed la cer. Și iată-i pe evrei săpând pe dedesubt. Iar apoi tata și prietenii lui au înrăutățit lucrurile. Au decis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Templul, înfățișarea sa impozantă, grandoarea sa atotcuprinzătoare fiind acum mai clare ca niciodată. Așa arăta orașul cu două mii de ani în urmă, când Templul evreilor încă era în picioare. Era cu siguranță derutant; elementul cel mai vizibil al Muntelui Templului - Domul aurit al Stâncii - încă nu fusese construit; avea să apară douăsprezece secole mai târziu. Dar cât de teribil trebuie să fi fost pentru oamenii care trăiseră chiar pe acest pământ acum două milenii. Trebuie să fi fost înspăimântător să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pe patul hotelului, lăsându-se să alunece câteva minute într-un somn epuizat. Visă că rătăcea pe străzile Ierusalimului, nu în propriul ei trup, ci în cel al avatarului cu maiou creat de sora ei în Second Life. Plutea deasupra Domului aurit al Stâncii, avântându-se mult deasupra Zidului de Vest. Bărbații de dedesubt, cu bărbi, haine negre și șaluri de rugăciune priveau către ea, cu gurile căscate... Se trezi deodată cu fruntea scăldată de sudoare. Se putea așa ceva? Era oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
De ce prostii? Gândește-te câți oameni sunt orbi. BĂRBATUL CU BASTON: Ai mai văzut dumneata câine orb? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu. BĂRBATUL CU BASTON: Atunci? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Da’ poate că ăsta era orb. BĂRBATUL CU BASTON (Iritat.): Nu e, dom’le nimeni orb aici. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Sau poate că s-a aruncat singur. BĂRBATUL CU BASTON: Cum să s-arunce singur? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Poate a vrut să moară. BĂRBATUL CU BASTON: Să moară! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
a avut taică-meu. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Herpesul se tratează... BĂRBATUL CU BASTON (Indignat.): Herpesul se tratează? Ei află că nu-i adevărat! Nu! Herpesul nu se tratează. Taică-meu, săracul, înflorea în fiecare lună... Toată gura... așa... Pentru că herpesul, dom’le, nu se tratează... Mai degrabă se tratează hernia! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Hernia? Ha! Nu te pricepi la hernie! BĂRBATUL CU BASTON: Oricum, nu-i așa gravă... BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cum să nu fie gravă? BĂRBATUL CU BASTON: Gândește-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
știe încă... GARDIANUL (Propulsat dintr-o dată; reia dansul.): Nu se știe! Nu se știe! Vom salva orașul! ARTUR (Maiestuos.): Aici are loc o plângere... (CĂLĂUL se întoarce brusc pe călciie și dă să se facă nevăzut.) Stai! (CĂLĂUL Încremenește.) Spune, dom’le, cine ești! GARDIANUL (Țopăind.): Cine ești! Cine ești! CĂLĂUL (Timid, rușinat.): Eu... știți... eu sunt călăul... ARTUR (Uimit.): Tu ești călăul? GARDIANUL (Țopăind.): El este călăul! El este călăul! ARTUR: Și asta ce-i? (O coadă de lemn pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Laa... la-la-la... BRUNO (Receptând muzica și luminându-se la față pe măsură ce aceasta crește în intensitate.): Măi, a dracului! GRUBI (În culmea fericirii.): S-a putut. Vezi că s-a putut? BĂRBATUL CU TOMBERONUL (Căzut în nostalgie.): Frumos mai cântă asta, dom’le! BRUNO (Oftând.): Ah, și când te gândești... GRUBI (Aproape plângând, dând roată în jurul gropii, printre gunoaie.): Să vezi ce-o să fie! Să vezi... (Plângând la pieptul lui BRUNO.) Nu credeam c-o să se-ntâmple... Hi-hu! Sunt un prost! BRUNO
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cu posibilitățile... BRUNO: Mai bine să vină BĂRBATUL CU TOMBERONUL! GRUBI: Sigur că da! Să vină! VIZITATORUL (Fals.): Sa vină și să lămurim... (Către FETIȘCANA.) Eu, când eram singur... Restul șoptit la urechea fetei, care chicotește.) MAJORDOMUL: Da! Da! Vino, dom’le! BĂRBATUL CU TOMBERONUL ( Scoate capul din culise.): Cu tomberonul? BRUNO (Către MAJORDOM.): Cu tomberonul? MAJORDOMUL: Cu! BRUNO (Către culise.): Cu! GRUBI (Nemulțumit.): Nu e bine! Nu e bine! Am sărit peste atâtea... MAJORDOMUL: Lasă... BRUNO: Restul sunt detalii, firimituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
MAJORDOMUL: Grubi! Mă auzi? GRUBI (De sus, îndârjit.): Las’ că mai auziți voi de mine! (Plasatoarele, mașiniștii, sufleorul, decoratorii, ceilalți oameni din corpul auxiliar al teatrului s-au adunat în jurul gropii.) — Ce se-ntâmplă? — Ce vrea? — L-ați anunțat pe dom’ director? — O să cadă! — Ce naiba, dom’ne, doar pân-acu’ a mers destul de bine... — Tu-ți amintești că el a mai stat o dată, la odihnă, la Bușteni, cu nervii? — Uiii! Cade! Cade! — Unde-i șefu’ contabil? — Dă-l jos d-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
De sus, îndârjit.): Las’ că mai auziți voi de mine! (Plasatoarele, mașiniștii, sufleorul, decoratorii, ceilalți oameni din corpul auxiliar al teatrului s-au adunat în jurul gropii.) — Ce se-ntâmplă? — Ce vrea? — L-ați anunțat pe dom’ director? — O să cadă! — Ce naiba, dom’ne, doar pân-acu’ a mers destul de bine... — Tu-ți amintești că el a mai stat o dată, la odihnă, la Bușteni, cu nervii? — Uiii! Cade! Cade! — Unde-i șefu’ contabil? — Dă-l jos d-acolo, careva! N-are nimeni atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cine nu vrei și lași pe altul, care e mai bun, să aștepte... Ehe... Noi, de pildă, la început, n-am vrut să jucăm piesa asta: Vreau să spun... n-am înțeles nimic din ea și i-am spus directorului „dom’le, noi n-o jucăm!”... Uiii! Ce s-a supărat! Ne-a spus „știți voi a cui e piesa asta, mă!”... Și ne-a spus la ureche, la fiecare pe rând, a cui e piesa... Și atunci am jucat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și ieri! BĂTRÎNUL CU BASTON: Atunci precis e angajat. Dac-a cântat și ieri atunci precis e plătit și angajat și e clar. DOAMNA CU VOAL: Cine să te-angajeze pentru chestii din astea, să-ți poarte grija? Nu e, dom’le, e de capul lui. BĂRBATUL CU ZIARUL: Dar lume, lume era? DOAMNA CU VOAL: Ca și azi. BĂRBATUL CU ZIARUL: Și ce-au făcut? A făcut careva ceva? DOAMNA CU VOAL: Nu, pentru că v-am spus, ieri a cântat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Îmi explica binevoitor că, acolo unde mă aflam, ei, centromanii, și numai ei, fac regulile, iar eu găsisem de cuviință să Întreb provocator ce se poate Întâmpla cu aceia care nu se conformează: primesc un glonț În ceafă? Adică, hai, dom’le, nu mă lua pe mine cu chestii d-astea de intimidat puberii, că nu mă sperii. „Oh, nu, un glonț În frunte!”, replicase Magistrul sec, și din tentativa de a-i Împinge În derizoriu avertismentele se alesese praful, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
chiar spartă în caz de agonie prelungită. În ceea ce privește omologarea Cosmos- Casă-Corp omenesc, vom arăta în cele ce urmează profunda semnificație a "acoperișului spart". Să amintim deocamdată că sanctuarele cele mai vechi erau hipetre sau aveau o deschizătură în acoperiș, "ochiului domului", simbol al rupturii de nivel, al comunicării cu transcendentul. Arhitectura sacră nu a făcut decât să reia și să dezvolte simbolismul cosmologic cuprins cu mult înainte în structura locuințelor primitive. La rândul său, locuința omenească fusese precedată, din punct de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
reproduce la scară umană sistemul de condiționări reciproce și de ritmuri ce caracterizează și alcătuiește o "lume", proprie oricărui univers. Omologarea se face și în sens invers, pentru că templul sau casa sânt la rândul lor asemuite unui corp omenesc. "Ochiul" domului este un termen frecvent în numeroase tradiții arhitecturale.6 Trebuie să amintim însă că fiecare dintre aceste imagini echivalente - Cosmos, casă, corp omenesc - are sau poate dobândi o "deschidere" superioară, prin care se poate trece în cealaltă lume. Deschizătura din partea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ureche și un deget - rămășițele unui terorist, a cărui mână alunecase În timp ce pregătea un pachețel mortal În camera lui din celălalt capăt al pieței. Aceiași copaci (ce alcătuiau un filigran de argint pe fundalul ceței perlate pe care se profila domul de bronz al Catedralei Sf. Isaac) văzuseră și copii Împușcați la Întâmplare pe crengile pe care se cățăraseră În Încercarea zadarnică de a scăpa de jandarmii călare care au Înăbușit Prima Revoluție (1905-1906). Multe asemenea povestioare erau legate de piețele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
-mi brațul. — Venisem să-ți spun că te cheamă Veturia. Vor să aducă tortul. Nu pot să înceapă fără tine. Mi-a întins mâna, ajutându-mă să mă ridic. M-a tras, șoptind ca pentru ea: — Da’ greu mai ești, dom’le. Rupi omul! A ieșit fără să mai aștepte s-o urmez. Pășea legănat, fără nimic ademenitor, așa cum se-ntorc gospodinele de la piață cu sacoșele burdușite. M-am strecurat la locul meu, lângă ea. Fata cu ochelari adusese tortul. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
gulerată, pe nerăsuflate, și apoi o alta, mai pe îndelete. Privesc în jur, nici o altă masă disponibilă. Îmi e silă să traversez sala, să caut o alta, în salonul celălalt sau jos, în cramă. La balcon se deschide pe la prânz. Dom’ Periuță mă vede. Se apropie, ridicând învins din umeri. — N-am avut ce face. E de la Cooperativă. I-a adus șefu’. E neamuri cum ar veni dinspre nevastă. E de-ai lui. E și orbi pă deasupra. Încă stau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
depărtat îți ești, fără nimic din ceea ce crezi că mai însemni. Simți atunci cum, în rotocoalele sale, un fulg de nea este mai greu și mai adevărat decât întreaga ta viață. Am intrat la „Capșa“ și am săvârșit ritualul ceaiului. Dom’ Argint încă mai servea. Abia se mai mișca, încins cu fața aceea de masă scrobită, aducând încet, ca pe trofee bine păzite, ceainicul, zaharnița, ceștile, cleștii pentru zahăr, oul acela argintat pentru esență și toate celelalte ale unui ceai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
simplu voiam să ieșim pentru câteva ceasuri din timpul nostru bicisnic, să ne amăgim, instinctiv, că se putea trăi și altfel, nu numai cu cartele și cu clipele de la „Colombo“. Că ne putem aventura, ghidați de câte un însoțitor precum dom’ Argint, pe aleile unor amintiri netrăite, că ne putem ameți cu miresmele unui timp în veci pierdut pentru toți cei asemeni nouă. Ne mințeam, căutând minciuni, rugându-ne aproape să fim mințiți cu semne ale unui trecut netrăit, înstrăinat, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că avem meserie“, strigă spre noi. „Ne-a dat și pufoici, și cizme, și mânuși, de toate ne-a dat partidul. Facem icspre planu’, să nu se zică că nu corespundem la orânduială. Da’ și noi... Că ne dă tăiate dom’ inginer!“ Ester mi-a făcut semn să plecăm. Dinspre comandament venea alergând inginerul. Ne făcea semne disperate. Am zorit spre el. „Dom’le“, a gâfâit el. „Plecați repede, că a ieșit scandal. V-a văzut tov. Dobre, de la Municipiu, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
icspre planu’, să nu se zică că nu corespundem la orânduială. Da’ și noi... Că ne dă tăiate dom’ inginer!“ Ester mi-a făcut semn să plecăm. Dinspre comandament venea alergând inginerul. Ne făcea semne disperate. Am zorit spre el. „Dom’le“, a gâfâit el. „Plecați repede, că a ieșit scandal. V-a văzut tov. Dobre, de la Municipiu, și s-a enervat. N-aveam voie să vă introduc în obiectiv. Am făcut-o doar pentru că m-ai rugat dumneata, domniță, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
colț și, cu satisfacția gazetarului împlinit, îmi ocupam locul la masă, venea berea și mă cufundam în autolectură. O satisfacție tâmpă, spun acum, dar atunci mă simțeam important, dădeam lecții contemporanilor, contribuiam chiar, cu talentul și integritatea mea („mă cunoștea dom’ Nae“), la asanarea morală a societății care pornise pe noul drum. Era prin ’91-’92. Am crezut în acest rost al meu, mărunt, e drept, dar adevărat, purificator, în cele ce se întâmplau în țară în acei ani. Cuvântul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]