KorAP: Find »[drukola/base=dușman & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...232 233 234 ...578 >

14,427 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

din ochi tabăra devastată, haosul care încă mai domnea printre oamenii săi. Deasupra dealurilor, spre răsărit, cerul se lumina la primele licăriri ale zorilor. Ochii săi rămaseră fixați pe mantaua de nepătruns a pădurii care înconjura din toate părțile tabăra. Dușmanul era acolo, fugind victorios. De neatins. Dar el nu putea să accepte o asemenea umilire: trebuia să reacționeze. Privindu-și din nou scutierul, îi porunci să sune cornul și să-i convoace imediat pe toți comandanții de centurii. — Oamenii ăștia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fapt, i se îngăduise doar să participe la mici incursiuni de cercetare, ca să aibă timpul necesar să se familiarizeze cu soldații, să cunoască cât de cât teritoriul. Oricum, după câte se părea, prima zi la comandă îl ducea pe urmele dușmanului căutat atât de îndelung, chiar dacă acesta rămânea pentru moment încă nevăzut. Nu le luă mult să ajungă la capătul povârnișului și să afle cărarea largă de pământ, care, însemnată adânc de urmele cailor, urca spre micul burg. Sebastianus zări primul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
un alt burgund se apropia de el legănând în mână o javelină. Pe când se întorcea să-și încordeze din nou arcul, fu lovit dintr-o parte și se prăvăli din șa. Tovarășii săi, între timp, poate pentru a-și despărți dușmanii, se răsfiraseră și fugeau în direcții diferite. Sebastianus văzu însă cavaleri venind din dreapta ca să le închidă drumul spre pădure și își dădu seama că de acum tâlharii aveau puține șanse să se mai salveze. Trase sabia și își alese unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
prădători primi de la burgunzi o pedeapsă aspră. în repetate rânduri, din tabără fură văzute focuri ce ardeau în inima nopții pe munții din apropiere, iar patrulele trimise acolo în ziua următoare găsiră resturile carbonizate ale tovarășilor lor căzuți în mâinile dușmanului. Un războinic ce scăpase din mâinile burgunzilor și asistase la supliciul tovarășilor săi ascuns într-o tufă povestise că burgunzii erau conduși de o tânără femeie ce călărea un roib cu stea în frunte confirmând astfel indirect impresia pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
verii, suportând zumzăitul și ciupiturile insectelor, hunii scrutau printre firele de iarbă și înșiruirile copacilor, mângâindu-și fiecare cu mâna gâtul sau botul calului, de teamă ca nu cumva, printr-un nechezat, sau chiar printr-o mișcare bruscă, să dezvăluie dușmanilor ambuscada ce li se pregătise. Cercetașii se apropiară, dar Balamber, îngenuncheat în spatele unui carpen rămuros și plin de frunze, privea dincolo de ei, observându-l pe războinicul ce părea să-i conducă pe burgunzi: constată că era încălecat pe un magnific

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
aceea, oamenii lui Mandzuk, care, încă de la începutul atacului, conform planului stabilit, porniseră să refacă drumul înapoi, țâșniră în galop din pădurice și atacară frontal. Balamber, după ce trăsese dintr-o parte câteva săgeți, înșfăcă sabia și, văzând cursa închisă în jurul dușmanilor înnebuniți, își conduse oamenii într-un atac în adâncime. Pretutindeni, într-un vacarm asurzitor de urlete, gemete, nechezaturi, bufnituri de trupurilor prăbușite și zăngănit de arme, oamenii se luptau, caii se prăvăleau, răniții gemeau târându-se prin iarbă, iar unii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și zăngănit de arme, oamenii se luptau, caii se prăvăleau, răniții gemeau târându-se prin iarbă, iar unii dintre ei - cu răni înfiorătoare, încât era o minune că mai trăiau - alergau pe câmpul de luptă. Balamber evita să-și înfrunte dușmanii ce i se vârau în față ca să-l atace, eschiva teribilele lovituri de secure și de sabie și mergea mereu mai în adâncime, căutându-l, în confuzia care de acum nu mai era decât un masacru, numai și numai pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
războinici ajunseră lângă el, îi opri cu un gest al brațului. — E în regulă, zise. Să mergem înapoi. Fără grabă, se întoarse la locul care fusese un câmp de bătălie. își vedea oamenii plimbându-se pe-acolo, dezbrăcându-i pe dușmanii uciși, omorându-i pe cei răniți și adunându-se în mici grupuri. O victorie deplină, așadar. Gândurile însă îi erau în altă parte. De ce, după ce o dorise atât, o lăsase să se ducă? De teamă - își răspunse - ca nu cumva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fiindcă - și aici era punctul sensibil - el... văzuse! Cu o mișcare instinctivă, izbit de acea intuiție, își reținu pentru o clipă calul. Bineînțeles! Asta era: Frediana nu intenționa doar să-l pedepsească pe responsabilul asasinării tatălui și fratelui ei, pe dușmanul care-i teroriza poporul, ci voia înainte de toate să-l suprime pe martorul propriei umiliri, în încercarea, parcă, de a o anula; iar în ochii ei asta însemna anularea acelei umiliri. Asta făcea ca prăpastia care-i separa să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se clarifica, am deplasat trupe din Lunca Padului în valea Rhonului, prin via Aurelia și prin trecătorile din Darantasia, și acum iată-mă aici, gata să apăr Arelate, dar mai ales să unesc forțele noastre cu cele ale vizigoților, împotriva dușmanului comun, ceea ce e pe cale să se întâmple chiar acum. Respirând adânc, Sebastianus încuviință. Așadar, vizigoții coborau pe câmpul de luptă alături de Etius, care mai mult decât oricine le ținuse piept în anii din urmă! încă o dată, trebuia să recunoască, Magister

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
avertizat pe Bassianus ca să vegheze. Divicone făcu un pas înainte — Să-l trădez? izbucni indignat. Eu să trădez? El e cel care a trădat legea Bagaudiei, și încă și credința în Domnul nostru! Bagauzii nu au făcut niciodată cârdășie cu dușmanii lui Cristos. Fără să-l asculte, Sebastianus îl întrebă pe bagaud unde se ascundea Eudoxiu. Acea scutură din cap energic. Nu știu. Poate știa Bassianus. Eu nu știu nimic. Metronius, care aruncase de acum ce mai rămăsese din tăciune, îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
vedeau resturile unor fresce. Cuvintele lui Divicone lăsaseră o adâncă impresie, însă un om înalt, scheletic, cu mustăți lungi și negre, se ridică brusc în picioare și, arătând cu degetul spre el, strigă: Tu îl acuzi pe Eudoxiu că e dușmanul neamului său, dar el nu-i aici să se apere. A fost întotdeauna căpetenia noastră, o mare căpetenie, vă spun, și n-o să fiu eu cel care îl trădează. — Dar nu înțelegi, replică Divicone, că el ne-a trădat pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Divicone, că el ne-a trădat pe noi? Aștepți, poate, să simți pe grumaz călcâiul hunului ca să înțelegi greșeala pe care am făcut-o? Eudoxiu nu mai e cel pe care îl știați. Trăind printre asasinii aceia, a devenit un dușman al lui Dumnezeu, barbar ca și ei, ba chiar mai mult, până la a viola chiar legile Bagaudiei, prin încercarea de a mă ucide ca să nu vin aici să vă spun adevărul. Eucherius poate confirma vorbele mele: n-aveți decât să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pricepuți, au armuri frumoase și cai minunați. Și noi ce ar trebui să facem? Să luptăm cu ei, cu astea? Ridică și arătă tuturor ciomagul său țintuit cu cuie, stârnind râsete și comentarii aprobatoare. Și apoi, pentru ce? Etius e dușmanul nostru cel mai cumplit. Ați uitat deja ce au făcut pe aici soldații lui acum doi ani? Nu, prieteni, eu n-o să-mi pun pielea la bătaie pentru el și nici ca să apăr villa clarissimi-lor. în momentul acela, Sebastianus se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
i-am văzut pe burgunzi rezistând vitejește hunilor și copleșindu-i în câteva ocazii. Sunt un popor odios și feroce, asta așa e, dar nu sunt deloc de neînfrânt. Magister militum înaintează de la Narbonense cu armata sa. Iar în fața acestui dușman comun, el cheamă sub însemnele sale pe toți cei din Galii care sunt apți să țină în mână o armă și să lupte. Vizigoții, alanii, saxonii, francii vor fi cu el; vreți, deci, ca numai barbarii să fie cei care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
bine: nu sunt, cu siguranță, un bun creștin și am săvârșit în viața mea nedreptăți de tot felul; dar nu am profanat niciodată tabernacole și nu am ucis niciodată un copil. Și atunci, vă spun că, dacă acești huni sunt dușmanii Domnului nostru, eu nu o să fiu de partea lor. Eu nu știu ce a găsit Eudoxiu la Atila ăsta, dar știu că dacă acest principe barbar e un asasin de copii, care-i ucide și îi jefuiește pe săraci laolaltă cu bogații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
dintre ele, chiar casele noastre, ca să le taie gâtul fiilor lor, adică, și fiilor noștri, soțiilor noastre, surorilor noastre? Nu, vă zic: ar fi o nebunie. Dar nu putem să stăm numai să privim; dacă acum hunii sunt principalul nostru dușman, trebuie să-i alungăm. Iar dacă pentru a-l alunga pe acest Atila, va trebui să ne batem, ne vom bate, iar dacă pentru a ne bate va trebui să ne aliem cu împăratul, ei bine, eu sunt dispus să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
din ochi, de parcă i-ar fi avut deja în fața lor pe barbari. Sebastianus, împreună cu tovarășii săi, se ridică și el în picioare, observând cu ușurare și satisfacție, și nu fără o anume admirație, entuziasmul cu care bagauzii acceptau înfruntarea cu dușmanul cel cumplit. Imaginea acelei mulțimi de oameni mizerabili care-și striga către stele voința proprie de a lupta, pe fundalul părăginit și totuși maiestuos al ruinelor acelui edificiu, ce aparținuse în vremuri nu foarte îndepărtate unui patrician, acum șters din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
sunt capabili nici măcar să stea în rând? îmi spui, ei? Cu degetele înfipte în centura de piele, căpetenia bagauzilor îi susținu privirea. — Trebuie să-i înțelegi. Dacă ar putea să accepte disciplina militară, nu ar fi ceea ce sunt. Câtă vreme dușmanul e încă departe n-o să înțeleagă importanța... — Dar când o să fie aproape o să fie prea târziu! Hunii sunt războinici cumpliți, ce-ți închipui? Unul singur de-al lor valorează cât zece din ăștia. Ochii verzi ai lui Ambarrus scăpărară. — Aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
dintre ei să simtă mișcare pe râu și să dea alarma - grupul ar fi fost atunci obligat să renunțe la atac ori să debarce în mare grabă în vreun loc nepotrivit, și, cine știe, poate chiar să cadă în brațele dușmanului. Din fericire, nimic de felul acesta nu se întâmplă. Bătrânul se întoarse, făcând cu mâna un semn tovarășului din spatele său să încetinească vâslitul. Câteva clipe mai târziu, se lăsă să alunece fără zgomot în apă, urmat de îndată de ceilalți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Etbinus, se îngriji să întărească paza la reședința episcopului, apoi se îndreptă către ziduri, deschizând drumul lui Sebastianus și tovarășilor săi. încet, încet, pe măsură ce se apropiau de bastion, găseau drumul tot mai aglomerat cu oameni înarmați, căci, după ce încetase atacul dușmanului, apărătorii se odihneau. Printre ei, datorită inconfundabilelor armuri cu solzi, alcătuite prin îmbinarea între ele a unor păci de corn sau a unor unghii de animale, Sebastianus recunoscu mulți alani. între războinicii aceia, descoperi, însă, și câteva femei și numeroși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
orele ce urmau aveau să fie hotărâtoare și poate ar fi fost mai bine să se întoarcă pe ziduri ca să se convingă că totul era în ordine. își repetă, totuși, că pe parcursul întregii zile nu observase în tabăra imensă a dușmanului nici un semn că acesta ar fi avut de gând să ia în curând vreo inițiativă ofensivă. Și pe urmă... era în picioare încă din zorii zilei, fără o clipă de odihnă, inspectând, făcând cercetări, răscolind ulițe și taverne... făcuse, deci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mulțime de bărbați și femei alergând pe stradă cu un plescăit cleios pe pavajul încă ud, sclipitor în lumina torțelor. Destul de aproape și ușor de recunoscut în mijlocul vuietului mulțimii, distinse ecoul sumbru al unor lovituri puternice de berbec pe care dușmanul le dezlănțuise împotriva bastionului. Dubritius, oprit la jumătatea scării îl privi cu o expresie alarmată și îi arătă reflexele roșiatice ce pâlpâiau peste acoperișurile caselor aflate în capătul străzii, în vecinătatea pieței centrale. — Un incendiu! anunță. Ne-au anunțat că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
un bufnet tunător din afară, urmate de strigăte puternice de triumf, anunțară că puntea mobilă era de-acum lăsată. Imediat după aceea, prin poarta deschisă aproape cu totul înaintea lui Sebastianus se profilă masa întunecată și înțesată de lănci a dușmanului. Sute de oameni, sălbatici, înaintau, alergând în lumina torțelor, care aruncau reflexe mișcătoare pe armurile lor și le luminau cu cruzime chipurile strâmbate de pofta nestăvilită de sânge și jaf. Maliban îl zgâlțâi de-un braț. Haide, Prefectule! îi strigă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
vină. Nu se poate întâmpla așa ceva! Răzvrătirea în fața inutilității tuturor eforturilor sale, a eșecului misiunii sale, amenința să învingă în el chiar și cel mai natural instinct cel al supraviețuirii. Tovarășii săi, însă, îl constrânseră să întoarcă din nou spatele dușmanului, care, în rânduri strânse, năvăleau acum în cetate. într-o goană nebună, alergară cu toții spre centrul zonei locuite, în vreme ce sute de persoane cuprinse de panică se revărsau în stradă. Peste strigătele lor de groază se suprapuneau, precum răgetele unei fiare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]