6,471 matches
-
mai la îndemână exemplu de unde electromagnetice. Radiația (lumina) ultravioletă este responsabilă pentru bronzarea pielii. Razele X (sau Röntgen) sunt folosite de multă vreme în medicină pentru vizualizarea organelor interne. În fine, razele gamma se produc adesea în reacții nucleare. Undele electromagnetice au fost prezise teoretic de "ecuațiile lui Maxwell" și apoi descoperite experimental de Heinrich Hertz. Variația unui câmp electric produce un câmp magnetic variabil, căruia îi transferă în același timp și energia. La rândul ei, energia câmpului magnetic variabil creat
Radiație electromagnetică () [Corola-website/Science/299051_a_300380]
-
și permanent dintr-o formă (electrică în magnetică și invers) în cealaltă, iar procesul se repetă ducând la propagarea acestui cuplu de câmpuri. Trebuie totuși subliniat că există în procesul menționat și pierderi de energie (amortizări) ce însoțesc fenomenul. Radiația electromagnetică, indiferent de frecvență, poate suferi diferite fenomene: Radiația electromagnetică are o natură duală: pe de-o parte, ea se comportă în anumite procese ca un flux de particule (fotoni), de exemplu la emisie, absorbție, și în general în fenomene cu
Radiație electromagnetică () [Corola-website/Science/299051_a_300380]
-
invers) în cealaltă, iar procesul se repetă ducând la propagarea acestui cuplu de câmpuri. Trebuie totuși subliniat că există în procesul menționat și pierderi de energie (amortizări) ce însoțesc fenomenul. Radiația electromagnetică, indiferent de frecvență, poate suferi diferite fenomene: Radiația electromagnetică are o natură duală: pe de-o parte, ea se comportă în anumite procese ca un flux de particule (fotoni), de exemplu la emisie, absorbție, și în general în fenomene cu o extensie temporală și spațială mică. Pe de altă
Radiație electromagnetică () [Corola-website/Science/299051_a_300380]
-
procese ca un flux de particule (fotoni), de exemplu la emisie, absorbție, și în general în fenomene cu o extensie temporală și spațială mică. Pe de altă parte, în propagare și alte fenomene extinse pe durate și distanțe mari radiația electromagnetică are proprietăți de undă.
Radiație electromagnetică () [Corola-website/Science/299051_a_300380]
-
al unor structuri masive (de pildă galaxiile) și predicțiile teoretice. Soluția propusă este postularea unui nou tip de materie „întunecată”, care alcătuiește o mare parte din materia din univers, dar care nu poate fi observată direct întrucât nu reflectă radiația electromagnetică (lumină). Astronomii au calculat că universul s-a format cu 13.798 ± 0.037 miliarde de ani în urmă. Teoria "Big Bang"-ului (engl. „marea explozie”) explică în mare parte formarea universului, pe care o aseamănă cu o explozie de
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
zilele noastre expansiunea (volumul) Universului s-a mărit cu un factor de 10 adică de un miliard de ori. La 10 secunde forța tare (care asigură coeziunea nucleului atomic) se detașează de forța electro - slabă (rezultată din fuziunea între forța electromagnetică și forța dezintegrării radioactive) iar Universul măsoară cam 300 metri de la un cap la altul, este întuneric absolut și temperaturi de neconceput. La 10 secunde s-au născut cele patru forțe fundamentale care interacționează (gravitația, forța electromagnetică, forța nucleară tare
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
fuziunea între forța electromagnetică și forța dezintegrării radioactive) iar Universul măsoară cam 300 metri de la un cap la altul, este întuneric absolut și temperaturi de neconceput. La 10 secunde s-au născut cele patru forțe fundamentale care interacționează (gravitația, forța electromagnetică, forța nucleară tare și forța dezintegrării); fotonii nu mai pot fi confundați cu alte particule. Între 10 și 10 secunde quarkurile se asociază în neutroni și protoni, cea mai mare parte a antiparticulelor dispar; apar cinci populații de particulele elementare
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
în creuzete stelare, la temperatura de sub un miliard de grade. În această fază apare și se manifestă forța nucleară. Fenomenele se petrec la suprafața stelelor, în spațiul dintre stele la temperaturi de 3000 de grade; Apare și se manifestă forța electromagnetică. După sute de milioane de ani apare și se manifestă forța gravitațională ce determină formarea galaxiilor. Această evoluție se petrece în oceanul primitiv. Faza de dezvoltare se realizează în oceanul primitiv. Faza se petrece atât în în oceanul primitiv cât
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
O gaură neagră este un obiect astronomic limitat de o suprafață în interiorul căreia câmpul gravitațional este atât de puternic, încât nimic nu poate scăpa din interiorul aceastei suprafațe, cunoscută și sub denumirea de „orizontul evenimentului”. Nici măcar radiația electromagnetică (de ex. lumina) nu poate scăpa dintr-o gaură neagră, astfel încât interiorul unei găuri negre nu este vizibil, de aici provenind și numele. Gaura neagră are în centrul ei o regiune cunoscută și drept „singularitate". La suprafața limită gravitația este
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
formula 1) a unei unde sinusoide este o mărime fizică ce caracterizează perioada spațială a undei, adică distanța dintre două puncte din spațiu între care defazajul relativ al oscilațiilor este de 2π radiani. Astfel de fenomene pot fi de exemplu undele electromagnetice (lumina, undele radio etc.) și undele mecanice (sunetele, undele seismice etc.). Prin extensie, pentru orice fenomen care se repetă în spațiu, perioada de repetare se poate numi lungime de undă. De exemplu în matematică dacă o funcție sinusoidală are ca
Lungime de undă () [Corola-website/Science/299283_a_300612]
-
și ale cărei oscilații se repetă la infinit. În acest caz idealizat, lungimea de undă este cea mai mică mărime "λ" care îndeplinește relația unde "u" este parametrul oscilant al undei (de exemplu intensitatea câmpului electric în cazul unei unde electromagnetice, presiunea instantanee locală a mediului în cazul undelor sonore, etc.), "x" este poziția de-a lungul direcției de propagare a undei, iar " k" este un număr întreg. Trebuie precizat că formula anterioară este riguros exactă numai în cazul undelor plane
Lungime de undă () [Corola-website/Science/299283_a_300612]
-
ca fizica energiilor înalte. Rezultatele experimentale obținute și modelele teoretice elaborate în ultimele decenii ale secolului al XX-lea au fost sintetizate în modelul standard, conform căruia particule elementare sunt quarkurile și leptonii, împreună cu bosonii de calibrare (care mediază interacțiunile electromagnetică, slabă și tare). Acestora li se adaugă bosonul Higgs (postulat pentru a explica masele diferite de zero ale particulelor elementare și confirmat experimental în anul 2013). Gravitonul, postulat ca mediator al interacțiunii gravitaționale, a rămas deocamdată ipotetic și nu este
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
Exemplu: sarcina electronului este -1. Electronul și protonul sunt particule stabile, componente ale atomilor care, la rândul lor, sunt componenții materiei la scară macroscopică. O placă metalică încălzită devine sursa unui nor de electroni, care prin accelerare într-un câmp electromagnetic devine un fascicul de electroni. Protonii se obțin ionizând atomi de hidrogen; cum masa electronului e neglijabil de mică față de masa protonului, un rezervor de hidrogen este practic un rezervor de protoni. Alte particule subatomice (elementare sau compuse) sunt produse
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
Fragmentarea la scară mică și producerea de fragmente masive necesită energii înalte, care se realizează prin accelerare. O sursă de ioni produce particule încărcate electric (protoni sau electroni); acestea sunt injectate în acceleratorul propriu-zis, unde sunt accelerate într-un câmp electromagnetic și colimate într-un fascicul, care este focalizat asupra unei ținte. Produsele de dezintegrare rezultate din ciocnire sunt captate și analizate de un detector, sau sunt filtrate și dirijate în fascicule secundare. Primul accelerator circular a fost ciclotronul construit de
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
intense. Cel mai mare "collider" din lume este Large Hadron Collider de la CERN, proiectat în principal pentru ciocniri proton-proton la energii de 6,5 TeV pe fascicul (13 TeV în total). Particulele în mișcare pe o traiectorie închisă emit radiație electromagnetică (radiație de sincrotron), ceea ce înseamnă decelerare și pierdere de energie în procesul de ciocnire. La energii egale, pierderea este mai pronunțată în cazul electronilor decât în cazul protonilor: pentru accelerarea de electroni, acceleratoarelor circulare le sunt preferate acceleratoarele liniare ("linac
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
din greacă: βαρύς = greu). Albert Einstein a dat explicația teoretică a faptului că în efectul fotoelectric energia maximă a electronilor emiși de o suprafață metalică iradiată depinde nu de intensitatea, ci numai de frecvența radiației incidente, făcând presupunerea că radiația electromagnetică are o structură corpusculară (1905). Această ipoteză a fost primită inițial cu ostilitate de lumea științifică, până când în anul 1923 ea a fost reluată de Arthur H. Compton și acceptată ca unică explicație posibilă a împrăștierii razelor X pe electroni
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
fost primită inițial cu ostilitate de lumea științifică, până când în anul 1923 ea a fost reluată de Arthur H. Compton și acceptată ca unică explicație posibilă a împrăștierii razelor X pe electroni atomici (efect Compton). „Cuantele de lumină” asociate radiației electromagnetice de o frecvență dată au primit în 1926 numele de "fotoni". Ecuația lui Dirac pentru funcția de stare relativistă a electronului (1928) admite soluții care corespund unor stări de energie negativă. În (1931) tot P.A.M Dirac a reinterpretat aceste
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
particule cu aceste caracteristici a fost observată în (1932) de C.D. Anderson; ea a primit numele de "pozitron". Existența perechii electron-pozitron, care poate fi creată/anihilată odată cu absorbția/emisia unui foton, a reprezentat baza pentru teoria cuantică relativistă a "interacțiunii electromagnetice", electrodinamica cuantică, a cărei formulare modernă a fost dată de Sin-Itiro Tomonaga, Julian Schwinger, Richard P. Feynman și Freeman J. Dyson. Existența de perechi particulă-antiparticulă, cu aceeași masă dar deosebindu-se prin alte proprietăți (de exemplu sarcini electrice opuse), a
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
formula 9), neutrinul electronic (formula 12) și neutrinul miuonic (formula 13) sunt "leptoni" (din greacă: λεπτός = subțire, fin) - particule supuse "interacțiunii slabe" dar care nu simt forța nucleară tare. Stabilitatea nucleelor atomice indică existența unei forțe de atracție intense între nucleoni. Spre deosebire de interacțiunea electromagnetică, cu rază infinită de acțiune și care asigură stabilitatea atomilor, forța nucleară trebuie să aibă o rază de acțiune foarte mică, de ordinul de mărime al dimensiunilor nucleului. În anul 1934, Hideki Yukawa a făcut ipoteza că această "interacțiune tare
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
atomilor, forța nucleară trebuie să aibă o rază de acțiune foarte mică, de ordinul de mărime al dimensiunilor nucleului. În anul 1934, Hideki Yukawa a făcut ipoteza că această "interacțiune tare" este mediată de o particulă încă neidentificată, așa cum interacțiunea electromagnetică este mediată de foton. Calculele teoretice indicau o masă intermediară între masa electronului și masele nucleonilor, ceea ce a sugerat denumirea de "mezon" (din greacă: μέσος = mediu, intermediar). Particula a fost identificată în 1947 de Cecil Powell și colaboratorii săi, în
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
tau" formula 21 corespunzător (în anul 2000), a completat lista leptonilor de a treia generație. Modelul standard conține astfel șase quarkuri și șase leptoni. În anii 1960, Sheldon Glashow, Abdus Salam și Steven Weinberg au elaborat o descriere unificată a interacțiunilor electromagnetică și slabă: "teoria cuantică a interacțiunii electroslabe". Teoria presupune existența unor bosoni vectoriali (de spin 1) intermediari, care să acționeze ca mediatori ai interacțiunii slabe. Acești trei "bosoni de calibrare", dintre care doi cu sarcini electrice opuse (formula 22 și formula 23
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
unei particule cu masă de aproximativ 126 GeV, compatibilă cu acest „boson Higgs”; identificarea a fost confirmată la 14 martie 2013, completând baza experimentală a modelului standard. Proprietățile materiei pot fi înțelese pe baza a patru forțe fundamentale: interacțiunile tare, electromagnetică, slabă și gravitațională. Intensitățile acestora sunt caracterizate prin constante de cuplaj adimensionale, care în realitate depind de transferul de energie-impuls în procesul în care ele sunt măsurate. Informația experimentală acumulată în ultimele decenii al secolului al XX-lea a condus
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
Efectul fotoelectric extern este emiterea de electroni din materie în urma absorbției de radiație electromagnetică, de exemplu radiație ultravioletă sau raze X. Un termen învechit pentru efectul fotoelectric este efectul Hertz. Importanța acestui fenomen în dezvoltarea domeniului fizicii constă în a sprijini formarea conceptului de dualitate undă-corpuscul a radiației electromagnetice. Explicația matematică a fenomenului a
Efect fotoelectric () [Corola-website/Science/299848_a_301177]
-
materie în urma absorbției de radiație electromagnetică, de exemplu radiație ultravioletă sau raze X. Un termen învechit pentru efectul fotoelectric este efectul Hertz. Importanța acestui fenomen în dezvoltarea domeniului fizicii constă în a sprijini formarea conceptului de dualitate undă-corpuscul a radiației electromagnetice. Explicația matematică a fenomenului a fost dată de Albert Einstein, pe baza unor ipoteze cuantice formulate de Max Planck. O suprafață metalică expusă radiației electromagnetice poate să emită, în anumite condiții, electroni liberi, care produc un curent electric dacă sunt
Efect fotoelectric () [Corola-website/Science/299848_a_301177]
-
în dezvoltarea domeniului fizicii constă în a sprijini formarea conceptului de dualitate undă-corpuscul a radiației electromagnetice. Explicația matematică a fenomenului a fost dată de Albert Einstein, pe baza unor ipoteze cuantice formulate de Max Planck. O suprafață metalică expusă radiației electromagnetice poate să emită, în anumite condiții, electroni liberi, care produc un curent electric dacă sunt accelerați sub acțiunea unui câmp electric. Electronii emiși prin efectul fotoelectric se numesc "fotoelectroni". Experimental s-a constatat că pentru a observa emisia de electroni
Efect fotoelectric () [Corola-website/Science/299848_a_301177]