9,472 matches
-
brutal, alcătuit din tot felul de "strategii de subzistență" care merg de la cele mai concrete pînă la cele mai profunde și abstracte. Gemenii învață să se descurce, cel mai adesea pe seama altora, dar ei descoperă și arma cea mai eficientă: ficțiunea. Spațiul exterior devine secundar în raport cu caietul, cu Jurnalul, pe care îl comple tează cotidian și care înlocuiește minciuna și groaza vieții adevărate. Și, de fapt, unde este viața adevărată? De ce contururile imaginarului ar fi mai puțin fiabile și autentice decît
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
maternă. Claus l-a absorbit pe Lucas, sau poate invers, i-a "ingurgitat" identitatea pentru a încerca să se salveze ; tot așa cum rizomul a ucis rădăcina ; așa cum limba de adopție a stins progresiv limba maternă. Mai puțin pe durata unei ficțiuni, atunci cînd forța imaginarului ope rează temporar reconcilierea, regăsirea, fuziunea. Scriitoarea a dorit această uniune nedisociabilă a eu-lui exilat și a eu-lui reconstituit al unei identități spațiale și expresive, fără a reuși vreodată; în schimb, această nereușită i-a permis
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și de transgresiune. Totuși, ceea ce i se întîmplă nu e mai puțin tulburător, nici mai puțin simptomatic pentru ciudata confuzie și suprapunere de planuri pe care o trăim actualmente, din cauza discursului dominant discursul pieței și discursul criticii, care resping ipoteza ficțiunii, principiu de incertitudine devenit un lux, ca și libertatea. Orsenna deci, nu primește amenințări sau injurii furibunde, precum Houellebecq, primește în schimb o adevărată poștă a inimii de la cititorii care îi mulțumesc pentru că a îndrăznit să vorbească despre pasiune în
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mișcările din Mai '68, dar și de aventurile romanești în Arabia, de Rimbaud și de Conrad. A obținut Premiul Femina în 1994 pentru Port-Soudan și Premiul France-Culture pentru Tigre en papier, în 2003. În căutarea unor rețete inedite, în care ficțiunea să ajungă un fel de mutant al realității, intrînd cu aceasta în combinații varii, cît se poate de atrăgătoare și eficiente din perspectivă narativă, deși, pe undeva, neliniștitoare. E cam același sentiment pe care îl trăim în fața unor filme ca
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
650 de pagini (se pare că e și asta una din constantele recoltei prezente, după ani buni în care editorii s-au străduit să-și țină autorii în paturi procustiene de maximum 200 pagini, lumea redescoperă plăcerea de a citi ficțiuni consistente). Intitulat Arta franceză a războiului, de Alexis Jenni (Gallimard), cu trimitere evidentă la celebrul tratat militar al chinezului Sun Tzu, acest volum vorbește despre cincizeci de ani de istorie militară a Franței, decorticați de un veteran devenit pictor. Evident
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
traumatizat fiind în copilărie de imaginile unui film, iar Dominique Sigaud trasează parcursul unui comandant austriac al Gestapo-ului, responsabil de lagărul de la Treblinka, în 1942 (Franz Stangl și cu mine). Mulți alții, mai puțin cunoscuți, își construiesc și ei ficțiunile în jurul unor momente istorice care nu se lasă uitate. Vom reveni, desigur, asupra unora din titlurile menționate mai sus, sau asupra altora, în funcție de deciziile juriilor marilor premii literare, sau, aleatoriu, în funcție de oportunitățile de lectură. Dar aș vrea acum să fac
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
public și de critici, dar acesta pare să aibă ceva în plus, să răscolească angoasele contemporane într-un mod la care nu poți rămîne insensibil, bazîndu-se și pe o scriitură fascinantă din toate punctele de vedere, cu "găselnițe" la limita ficțiunii și a științei, lansînd niște provocări uriașe cu privire la relația noastră cu adevărul, cu spațiul, timpul, sau universurile paralele. Ca într-o pictură de Escher, în care intri magnetizat și din care nu mai știi cum să ieși... Avînd în minte
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Fofana (originar din Coasta de Fildeș), pe care mass-media i-a denumit "banda barbarilor". Au fost cu toții prinși și condamnați în urma unui proces ce a ținut țara cu sufletul la gură, încheiat în 2009. Deci Morgan Sportès și-a construit ficțiunea pornind de la o anchetă extrem de riguroasă asupra acestei întîmplări monstruoase ce a suscitat emoții și analize cu implicații radiante. De altfel, implicarea autorului nu este cu totul inocentă. Născut în 1947, la Alger, dintr-un tată evreu algerian și o
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și rutină, nu. Carrère i le oferă. Îi face cadou acestui golan exasperant cel mai frumos lucru pe care îl poate dărui un scriitor unui om în viață: să-și vadă propria existență aureolată de o dimensiune pe care doar ficțiunea o are la îndemînă, înscrisă în perspectiva atemporală, să contemple un parcurs trăit în stradă și într-o carte, reconstruit și reinventat împreună cu scriitorul. Cînd Limonov a aflat că romanul pe care i l-a consacrat Carrère a obținut premiul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
rămîne în urma trendului, astfel încît tot mai multe povești se țes pe imaginarul chinezesc. Nici Franța nu prea mai visează colonial, în schimb un nou exotism (după cel japonez, dominant în sec.XIX) și-a făcut apariția în paginile de ficțiune. Printre cei care au simțit cel mai bine și mai repede noua orientare se numără și flamboiantul romancier Patrick Grainville, care semnează al 35-lea volum al său, intitulat Le corps immense du président Mao/Imensul trup al președintelui Mao
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de calculatoare și jocuri video, ce își trimit imagini în oglindă, ca o fic țiune reală sau o realitate care nu se mai supune ordinii superioare a iluziei: Începeam să mă îndoiesc de metodele mele care țineau cu mare grijă ficțiunile în planul secund, subordonîndu-le reflecțiilor ; dar pe de altă parte, infinitatea poveștilor posibile, infinitatea evenimentelor neclasate mă neliniștea. Ca și cum lumea nu ar fi deja o harababură ireversibilă... En Garde... Feel it! Prima ediție a Festivalului de Literatură și Traducere (FILIT
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
neagă că a citit multe cărți de etnografie, din pur interes personal, nici că întîlnirea cu populația Kanak din Noua-Caledonie a reprezentat pentru el evidența supremei alterități culturale. Dar François Garde nu crede că există o intruziune a realului în ficțiune, ci mai degrabă o intruziune a propriului său real, ceea ce schimbă totul. Atunci cînd scrie, nu poate și nici nu vrea să facă diferența între realul și imaginarul său. Cuvintele se aștern unul după altul (scrie pe hîrtie, cu stiloul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ia locul vechiului, ci doar îl sublimează. Marie-Hélène Lafon ne oferă un adevărat imn al limbii franceze, de la dialectul regional la fraza erudită, cele două "țări" exterioare întîlnindu-se și împlinindu-se în cea de a treia, discretă, subtilă, savuroasă limba ficțiunii. Toamna celor 555 Acesta e numărul oficial de romane franceze și străine (356, respectiv 198) lansate în cursa pentru cele mai importante premii literare atribuite de Hexagon în 2013. Comentariile pornesc deja de la cifra menționată, înainte de a cerceta conținutul ofertei
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
din cele mai bune, păstrîndu-se pe linia autobiografică binecunoscută și reînnodînd firul experienței japoneze ce a marcat viața autoarei. Un alt ocnaș al literelor, coleg de editură și de țară adoptivă cu cea de mai sus, Eric-Emmanuel Schmitt, propune o ficțiune impozantă, demnă de o antologie a prozei erotice, Les Perroquets de la place d'Arezzo (Papagalii din piața d'Arezzo). Cu mare emoție și plăcere a fost așteptat ultimul (sperăm că nu și cel din urmă) roman al academicianului Jean d
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
editori care îi resping, rînd pe rînd, manuscrisele! De parcă Mérot și-ar fi înscenat romanesc propriul destin editorial... Dezvăluirea dedesubturilor pestilențiale ale unei gîndiri dezaxate, chiar dacă atinge convingător multe din tarele societății contemporane, se constituie totuși într-o operă de ficțiune, bine scrisă, deși caricaturală pe alocuri, nici într-un caz asimilabilă unui manifest insidios de incitare la ură rasială și violență. E ceea ce a înțeles pînă la urmă editura Flammarion, la care a ajuns în cele din urmă textul buclucaș
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
folosesc acele documente simple pentru un roman. Dar mai apoi, am devenit pasionat de acea perioadă, i-am citit pe Barbusse, Genevoix, Gabriel Chevallier, Dorgelès, Jünger, Remarque, am văzut filme, fotografii, și atunci am simțit dorința de a construi o ficțiune pură pornind de la acea masă de informații. P. Modiano Există atîtea elipse în 14, stilul e atît de muzical, de concentrat, iar finalurile de capitole atît de misterioase, încît ai senzația că citești un roman de 650 de pagini ce
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
petrecut copilăria în Sud, la Orange, unde m-am născut, apoi la Marsilia, Rodez, Aix-en-Provence. Cînd am ajuns la Paris, la 22 de ani, am avut imediat senzația extrem de puternică cum că acest oraș fabrică o inifinitate de motorașe de ficțiune, că produce imaginar cu nemiluita. Mutîndu-mă la Paris, mă instalam în romanesc. Mă plimb în continuare foarte mult. Mi-a plăcut să descopăr, în L'Herbe des nuits, că Monoprix-ul de pe strada Rennes a fost cîndva P. Modiano Era amplasamentul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și nostalgie care fac lectura nu doar plăcută și instructivă, ci fratern participativă la preocupări ce nu sunt nimănui străine. Volumul scapă, ca multe din creațiile autorului, convențiilor genului romanesc, amestecînd încă o dată, în stilu-i elegant și inimitabil, eseu și ficțiune, făcînd să defileze pe sub ochii uluiți ai cititorului, personaje de primă mînă, precum Platon, Aristotel, Kepler, Galilei, Newton, Darwin, Einstein și mulți alții care au contribuit substanțial la făurirea viziunii noaste despre lumea în care viețuim. Ideile curg sub atenta
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ale literelor franceze la Universitatea bucureșteană, publică un volum (L'Imaginaire du corps chez les écrivains de Minuit années '80-'90, la editura L'Harmattan din Paris, 2013) în care își propune să surprindă și să redea "rostirea" corpului specifică ficțiunilor narative ale scriitorilor cei mai reprezentativi ai generației '80-'90, publicați de editura Minuit, cea care, în anii '60, devenea celebră prin reunirea și lansarea inițiatorilor ultimului mare curent literar francez Noul Roman. Lucrarea este gândită ca o amplă analiză
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mediul înconjurător, căci convențiile și oglinda exterioară sunt și ele motoare autoficționale puternice. Integrare, interogație, respingere, disimulare sunt tot atîtea mijloace de lectură indirectă a unei viziuni asupra sinelui. Și aici, cei doi scriitori se repun în discuție și în ficțiune în chip original, instituind în fapt, dincolo de aprențe, un joc provocator, uneori sadic, cu cititorul. Cioran este amuzat sau fals scandalizat de ceea ce contemporanii gîndesc despre el. A tot fost tratat de pesimist, el, care era dotat cu un umor
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
instrumente ale imaginarului specifice, Cioran și Roussy trec prin aceeași experiență autoficțională pentru a refuza ideea unui adevăr univoc și a-și revendica fractura. Adoptăm aici perspectiva unor Philippe Lejeune, Gérard Genette și Vincent Colonna, pentru care "autoficțiunea" desemnează o ficțiune de sine, altfel spus: o proiectare a autorului în situații imaginare. Doar că pentru Cioran nu e vorba de povești inventate, ci mai degrabă de o aventură pronominală, textuală deci, unde eu se pulverizează în voie, sau se disimulează în spatele
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
este, în principiu, o scriitură a eu-lui și "o mare desfășurare de sinceritate", spunea Julien Green. Unii, precum Gide, sau Mauriac au afirmat că adevăratul lor jurnal se găsea în romanele lor și că erau mult mai aproape de adevăr în ficțiune. Dar Cioran nu are acest recurs. Nu există mai multă ficțiune în operele sale decît autoficțiune în Caiete. Această divulgare a intimității, devenită obicei și regulă în secolul al XX-lea, se datorează în parte exhibiționismului înconjurător și în parte
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de sinceritate", spunea Julien Green. Unii, precum Gide, sau Mauriac au afirmat că adevăratul lor jurnal se găsea în romanele lor și că erau mult mai aproape de adevăr în ficțiune. Dar Cioran nu are acest recurs. Nu există mai multă ficțiune în operele sale decît autoficțiune în Caiete. Această divulgare a intimității, devenită obicei și regulă în secolul al XX-lea, se datorează în parte exhibiționismului înconjurător și în parte faptului că individul simte tot mai acut nevoia să-și afirme
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
trecutului, care este însă analizat în dimensiunea textualității sale, prin apelul constant la reprezentări de tipul documentelor, arhivelor, fotografiilor, care reapar de cele mai multe ori sub forma unor inserții paratextuale în discursul postmodern. Pentru Linda Hutcheon, de exemplu, cunoașterea trecutului în ficțiunea postmodernă și nu numai, implică o problemă de reprezentare, construcție și hermeneutică și nu doar un simplu act de consultare a unei înregistrări obiective. Această atitudine atacă impulsul totalizator pe care l-a impus în general istoria, precum și ideea subsidiară
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a ataca un principiu recunoscut: claritas, cea de a doua pune în discuție integritas 211, unitatea în genere. Hassan consideră că fragmentarea decurge din oprobriul totalizării, de unde rezultă și preferința postmodernilor pentru montaj, colaj, paradox, paralogie, metonimie, paracriticism etc. În ficțiunea postmodernă este utilizată constant heterotopia, lumile plurale fiind mereu fragmentare și fragmentate, iar discursul postmodern își asumă discontinuitatea și alcătuirea sa din fragmente 212, situație care exclude coerența, linearitatea, lipsa contradicțiilor. Deși Derrida consideră că o "formă primară" a discursului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]