12,418 matches
-
Ferestrele erau orientate spre răsărit, către cea dintâi licărire a zorilor. Când se trezea, știa imediat ce oră din noapte era. Curând, insomniile, căutarea liniștii, trezirea în întuneric și îndepărtarea printr-un gest a servitorilor și a paznicilor, plimbarea solitară prin galeria palatului imperial, așteptând ca Roma să se ivească din beznă, deveniră coșmarul micii armate care forma familia Caesaris. Însă bogăția nemăsurată pe care i-o oferise puterea nu punea stavilă fanteziilor înăbușite și represiunea îndurată de-a lungul anilor dispărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ceea ce ochii omului nu pot vedea. Îl privi pe Împărat și-i zâmbi cu complicitate tinerească. — Numai inițiații vor înțelege. Granița de răsărit Însă Destinul, care schimbă soarta oamenilor, îl inspiră pe tânărul Împărat să construiască un somptuos cryptoporticus, o galerie lungă și amplă pardosită cu marmură, care să unească noua Domus Gaj și misterioasa sală a Muzicii cu vechile palate augustiniene. Și își luă imediat obiceiul de a se plimba pe acolo în zilele ploioase, în timpul obișnuitelor discuții legate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Nu se vede de unde izvorăsc... Era, poate, respect, poate o spaimă ancestrală. Într-adevăr, în lac se vărsau doar firele subțiri ale unui izvor sacru, însă uneori apa inunda în mod misterios malurile, iar oamenii locului săpaseră în stâncă o galerie lungă, pentru a dirija fluxul spre mare. Pe coasta abruptă dinspre nord se deschidea un luminiș, unde se înălța un singur edificiu mohorât, din piatră cenușie, lava solidificată a vechilor erupții. — Acela este templul zeiței, spuse Claudius. Instinctiv, toți rămăseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pescarilor se încurcau în ele, aducând la suprafață fragmente ciudate, prețioase. Lumea s-a convins că țăranii și păstorii aveau dreptate abia în 1928, când, cu ajutorul unor tehnici inovatoare și complexe, s-a coborât nivelul apei pompând-o în vechea galerie colectoare, până când din mâl s-a ivit coca de lemn, imensă, distrusă, dar solidă - înaltă de peste șaptezeci de metri - a ceea ce s-a numit „prima corabie“; și toți au văzut cu uimire că ea susținea ruinele unui edificiu din piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
singură dată, blânda Antonia, cea cu părul alb, care îl alinta cu mângâieri învățate de la sclavele Cleopatrei, și sora sa Drusilla, care îl vizita în vis. În dimineața următoare, pe când trecea cu pasul lui iute, înconjurat de germani, prin cryptoporticus, galeria din spatele sălii isiace, o zări printre curteni pe sora tribunului Domitius Corbulo, Milonia. Îi revăzu părul, și liniștea, și ochii, și mâinile. Își încetini pasul, se opri, se întoarse ca atunci, în tribuna din Circus Maximus. Îi zâmbi și, hotărându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu pânză de in sau alabastru, ci plăcuțe înguste de „cristale transparente“, o sticlă foarte rară, produsă în cuptoarele de la Tyrus. Și ziua pătrundea înăuntru, împreună cu cerul, soarele și grădinile. Împăratul trecu într-un pavilion alăturat, unde se asambla o galerie de picturi. Pentru tânărul Împărat, care colecționa obiecte de artă de orice gen, soseau daruri minunate, din toată orașele imperiului și din regatele aliate. Prea mulți senatori ajunseseră să trăiască cu spaima în suflet. Se temeau de legiunile lui Domitius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
serios: — Mintea lui o ia razna. Râseră cu toții. Nopțile ultimei ierni Era iarnă; întunericul se lăsa repede, dintr-un cer mohorât, deasupra acoperișurilor orașului cuprins de neliniște. Împăratului i se părea că toți ochii Romei erau ațintiți asupra ferestrelor și galeriilor îndrăgitei sale domus, devenită acum cu neputință de suportat, și spionau luminile, întrebându-se ce se întâmplă acolo. Clivus Palatinus devenise un punct de referință și ținta urii multora. Întunericul durează prea mult iarna, murmura Helikon, tânjind după cerul Aegyptus-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
trupul lipit de ea, și îi șoptea: „Dăruiește-mi un mic împărat“, iar ea se oferea cu candoarea unei fecioare. În alte nopți din acea lungă iarnă, el își arunca pe umeri o mantie și ieșea să se plimbe prin galeria cu coloane, în întuneric. Știa că Helikon dormea într-un colț lângă ușa lui și îl zărea: noaptea unui câine credincios alături de stăpânul lui. Se uita la el, având grijă să nu-i tulbure somnul, și se întorcea fără speranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de la care lipsea aveau să danseze câțiva tineri veniți din îndepărtata Bitinie. — Răsăritul care trăiește acum în pace, spuse. Merită măcar să-i salut. Și, pentru prima dată, porunci escortei germane să-l aștepte afară. Se îndreptă, singur, spre cryptoporticus, eleganta galerie construită de Manlius, unde era expusă harta de piatră a imperiului, ca să ajungă la tinerii artiști. Cassius Chereas și Sabinus îi urmăriseră mișcările de la distanță. Văzură că se afla în cryptoporticus și că acolo lumina era slabă. Constatară surprinși că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
brațul, însă tânărul Împărat evită lovitura. Auziră cum încerca să strige. Se dădu înapoi, îi auziră glasul gâtuit: — Ce faci? Chereas știa să lovească, asta făcuse toată viața, însă era greoi; Împăratul era tânăr, trebuia doar să ajungă la capătul galeriei. — Ucide-l, ucide-l imediat! gâfâi Asiaticus. Pe neașteptate, Împăratul îl împinse cu forță pe Chereas și reuși să-l izbească de zid pe când acesta încerca o nouă lovitură de pumnal. Lama străpunse aerul. — A ratat, gemu cineva. Să plecăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
faimă sinistră. O mare parte din zona respectivă a fost folosită pentru construirea edificiilor creștine de pe colina Vaticanus. În cele din urmă, rămășițele vilei au fost îngropate sub alte construcții: un solemn cryptoporticus, fragmente de mozaic în câteva pivnițe, o galerie cu coloane în curtea interioară a spitalului Santo Spirito... În zilele noastre au ieșit la lumină fresce splendide, printre care și cea reprezentând victorioasa bătălie navală din insulele Egade: Augustus stă în picioare pe mal, îmbrăcat cu mantia de purpură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care străbat astăzi grandioasele ruine, jefuite sălbatic, ale colinei Palatinus, unde tânărul împărat s-a oprit să imagineze noua sa Romă, le este aproape imposibil să creadă că acolo s-au ridicat cândva edificii imense, cu mai multe niveluri, ample galerii cu coloane, săli enorme, și că în secolul al VI-lea ostrogotul Teodoric, Dietrich von Bern, a locuit confortabil aici. Domus Gaj, palatul imperial al lui Gajus Caesar, era perfect locuibil și a fost ales de papii din întunecatele secole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
camerelor, intrarea și eventualele căi de evadare. Nu avusese timp să observe și aspectele personale ale vieții familiei: unde absolviseră școala Grady și soția lui, care era la rândul ei procuror, poze de la nuntă, fotografii ale rudelor și poate o galerie întreagă dedicată fiicei lor blonde în vârstă de nouă ani. Malerick își aduse aminte de întâlnirea cu Barnes și cu asociații lui. Patrioții discutaseră foarte aprins dacă avea vreun sens ca soția și fiica lui Grady să fie cruțate. Conform
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
a lucrat o vreme la o agenție de publicitate unde chiar i-a plăcut până în momentul în care șeful i-a cerut să se ducă prin zăpadă să-i cumpere o cafea. Lucrase chiar câteva săptămâni la una din faimoasele galerii Chelsea, până când și-a dat seama că fusese naivă să creadă că va găsit niște bărbați ca lumea în lumea artei. După slujba aceea, Adriana a înțeles că nu prea avea sens să lucrezi patruzeci de ore pe săptămână și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
sat și a trecut pe lângă hotel făcându-i lui Leigh un semn în oglinda retrovizoare ca să i-l arăte. Strada principală era absolut minunată. Erau tot felul de prăvălii pitorești, taverne, piețe cu produse proaspete și printre ele câte o galerie de artă și un magazin de vinuri. Părinți cu copii de mână trăgeau după ei cărucioare roșii cu legume. Pietonii aveau prioritate. Oamenii păreau să zâmbească fără un motiv anume. Toată lumea avea câine. Au străbătut orășelul îndreptându-se spre golf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Unde erau? Când? Erau în luna de miere? Parcurse toate e-mailurile de pe partea dreaptă, scurte misive vioaie de la prietenele Briannei, înțesate cu emoticonuri, elipse și foarte multe semne de exclamare. Unul din aceste mesajele insipide cuprindea un link la situl galeriei Kodak și Emmy simți că tortura ei abia începea. — Oh, Doamne, nu, se văită ea cu voce tare, trăgându-se înapoi în scaun și holbându-se la calculator de parcă urma să explodeze. Știa că n-ar trebui să clicheze pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Își îndreptă spatele cu umerii lăsați și pieptul înainte, inspiră adânc și mută cursorul pe link. Era pe punctul de a da click când, din fericire, își aminti de îngrozitoarea carte de oaspeți. Dacă ar fi dat clic pe link, galeria Kodak și-ar fi amintit automat de ea de data trecută și i-ar fi salvat numele în cartea de oaspeți a Brianei, împreună cu data și ora. Coșmar! Ușurată că a evitat un așa dezastru, Emmy s-a dus repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
romanului este o adevărată amintire din copilăria bucureșteană, un basm realist cu contrapunctele mizeriei, cruzimii, ipocriziei din „Epoca de aur”. Un altfel de contrapunct Îl constituie nostalgia satului ardelenesc, unde elevul Își petrece vacanțele mari. Apare și aici o Întreagă galerie de personaje - bunicii, rudele, ciobanii, toți cu destine aparte, cu propriile istorii de dragoste, cu propriile drame, cu propriile experiențe În relațiile cu autoritățile. Destine banale și excepționale sau și una și alta În același timp. Ca de exemplu, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Îți vâră În oase aceste adâncuri negre În care mergi ore În șir ca să ajungi la un punct de lucru. Praful negru ți se pune ca o mâzgă pe față, e cald și e frig, apa curge Încontinuu din tavanul galeriei, munca acestor oameni e o muncă de ocnași, sunt niște diavoli negri cu lumină În frunte, zgomotul este infernal, și chiar Întoarcerea la suprafață e un coșmar greau de Îndurat. Minți că te vei Întoarce a doua zi pentru angajare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
afaceri. Nimeni din familia ei nu știa exact de unde moștenise o asemenea pricepere. Sigur n-o luase de la părinții ei. Mama ei, Ronnie - prescurtare de la Rhona - era o pictoriță cu reputație. O dată pe an avea un vernisaj la câte o galerie la modă din East End1. Câteodată vindea trei sau patru picturi și câștiga câteva mii de lire. Câteodată nu vindea nici una. Tatăl lui Ruby, Phil, era un grafician independent de reclame. El și Ronnie se cunoscuseră la Facultatea de Arte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Îi amenința că le va retrage posibilitatea de a face credit, Ronnie obișnuia să „descânte pentru un cec“. Câteodată universul le dădea. De cele mai multe ori, nu se Întâmpla asta. Atunci, Ronnie Îi suna pe prietenii ei care aveau câte-o galerie și Îi ruga fierbinte să-i dea niște spațiu de expoziție. Ruby-și aducea aminte cum odată, când avea cam cinsprezece ani, singura sursă venit a părinților ei era cardul Ikea. O lună Întreagă singurele alimente din frigider erau chiftele suedeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
se așeză și Începu să-l răsfoiască. Era plin de desene În cărbune: numai femei Însărcinate, cu sâni plini și burta mare. —Vai, sunt minunate, spuse Ruby, privind atent imaginile esențializate, cu linii fluide. —Ei, deocamdată sunt numai niște mâzgăleli. Galeriile Tavistock au În plan o expoziție nouă. O să se cheme „Dreptul la naștere“ și mi-au cerut să contribui și eu cu niște picturi sau cu niște schițe. Mi s-a părut nostim săîncerc. În clipa aceea intră Phil, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
cuvintele care sugerează și desprind melancolii. H. Bonciu poate să facă să tremure atmosfera pe care ți-a dăruit-o, chiar după ce s-a terminat ultimul rând. Și să rămână concis, nuanțat, să te oblige să rămâi tot timpul atent. Galeria lui de portrete te invadează cu o viață certă. Anton Holban Adevărul, 17. IV.1935 * * * ...Cartea d-lui H. Bonciu are pagini excepționale: sunt paginile dedicate iubirii fizice. Mi-e greu să citez. Mă tem că izolate într-un articol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o Întreabă el Într-o zi pe dna James, săltând capul de pe pernă și Încleștându-și neliniștit mâinile pe brațul ei. — Adică Lamb House, Henry? — Nu, nu, zice el clătinând impacientat din cap. Casa! Casa! Dacă ne află cei de la galerie... Lasă capul să-i cadă la loc pe pernă cu o expresie de teamă profundă pe chipiar ea Înțelege că acum se Închipuie Într-un teatru. Cu câteva zile Înainte de Crăciun, Theodora sosește În vizită pe când dna James se odihnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aceea Încântătoare? - „bebe În scutece“. Ceva mai târziu, avea să găsească desenul la care făcea, probabil, referire băiatul, să Îl dea la Înrămat și să Îl agațe În holul de la intrarea În New Grove House, care era un fel de galerie particulară, unde stăteau expuse operele artistului. Intitulat Considerație delicată, Îi arăta pe copiii lui Du Maurier În grădina din spatele casei, ținându-se de mijloc, unul În spatele celuilalt, În ordinea Înălțimii și a vârstei, În timp ce Trixy Îi explica mamei: „Ne jucăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]