7,204 matches
-
tot mai mult încrederea în Statele Unite. Ziarul său relata despre orice cuvîntare a președintelui Roosvelt și despre orice creștere în domeniul înarmării Americii. Știrile privind curentul intervenționist din cadrul Statelor Unite erau analizate cu grijă (și speranță). Regele Carol a transformat în grabă Frontul Renașterii Naționale (FRN) într-un "Partid al Națiunii" totalitarist, oferind legionarilor trei ministere în noul său guvern, unul dintre acestea lui Horia Sima, "Comandantul Legiunii". Prim-ministrul era inginerul Ion Gigurtu, un prieten al Axei, iar ministru de Externe
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
un apărător al românilor), pe care Iorga îl îndrăgise: "apărarea adevărului este unul dintre cele mai incontestabile drepturi ale unui mare scriitor"17. A fost total de acord pînă și cu "Statutul evreilor", care limita oarecum drepturile acestora, emis în grabă de oportunistul rege. Cîteva zile mai tîrziu, așa cum se întîmplase adeseori și mai înainte, și-a recăpătat stăpînirea de sine: evreii au atît părți bune, cît și părți rele, ca orice altă națiune. Ei sînt inteligenți și solidari, dar dominarea
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
mari contribuții aduse de Iorga. Detractorii săi au făcut mare tapaj pe baza numeroaselor erori faptice existente în cele 1.200 de cărți sau în cele 20.000 de articole ale lui Iorga. Cifrele acestea și zelul politicianului-istoric naționalist explică graba care a dus la comiterea acestor erori minore și au foarte puțin de-a face cu orizonturile deschise de el. Din fericire, temperamentul vulcanic al lui Iorga a avut o mai mică influență aupra operelor sale istorice decît asupra politicianului
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
această supraveghere a lui Iorga (în anii de neutralitate a României) i-a fost încredințată lui I. G. Duca. Petre Țurlea, op. cit., pp. 90 și 389). În primul volum al Memoriilor sale (București, 1931), Iorga explica: "Pe parcursul neutralității, au evitat graba (inerentă în cazul demagogiei) celor care propuneau intrarea prematură în război" 18 "Neamul românesc", 20 iulie 1914 19 Theodorescu, op. cit., p. 235 20 Supt trei regi, p. 191, și "Neamul românesc", 17 august 1914. Cu cîteva luni înainte de război, Iorga
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
nicăieri altundeva decât acasă. M-am reîntors cu pași rari pe dig. Lăsasem deschisă ușa din spate, dar cea din față era încuiată, așa încât va trebui să înconjur casa și să intru prin bucătărie. Pe urmă, cum să găsesc în grabă chibriturile și să aprind o lampă? Presupunând că se strecurase cineva în casă, o să mă audă bâjbâind la ușa din spate și o să mă aștepte. Ce stupid să fii omorât de un hoț speriat! Am șovăit, apoi am pornit-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Era o femeie în carne și oase, nu o stafie. Apoi, dintr-o străfulgerare, mi s-a părut familiară. După care, în lumina lămpii, i-am văzut fața. Rosina Vamburgh. — Bună seara, Charles. Continuam să tremur, să-mi diger în grabă spaima. Mă simțeam cuprins de o imensă ușurare, amestecată cu furie crescândă. Aș fi vrut să înjur în gura mare, dar rămas tăcut, controlându-mi respirația. — Ce-i cu tine, Charles, tremuri ca varga, ce s-a întâmplat? Rosina, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
tuturor sorților, o găsisem în cele din urmă! Venisem aici din cauza lui Clement, și o găsisem pe Hartley. Dar: „O fi văduvă?“. Înainte de ora nouă mă și aflam în sat. Era o dimineață însorită, care promitea arșiță. Am făcut în grabă ocolul străduțelor. Pe urmă am coborât la golf și am luat-o îndărăt pe o cărare ce ducea pe deal, către bungalovuri. De îndată ce s-au deschis cele două prăvălii, le-am vizitat. Pe urmă am rătăcit din nou, de jur-împrejur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
viață. Îi vedeam ochii albaștri, albaștri și expresia curioasă, nebună, a feței rotunde, expresie rămasă atât de neschimbată. Și buzele, care fuseseră atât de albe și de reci. Am început să-i spun: — Știi, nu am telefon... A ieșit în grabă din biserică și a închis ușa cu grijă. Supunându-mă dorinței ei, am mai rămas un timp. M-am întors și m-am așezat pe același loc, și mi-am lăsat din nou mâinile pe lemnul de care se lipiseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
rotund în jurul gâtului, semănând mai curând cu o cămașă de noapte, și imprimată cu floricele mici, cafenii. Fitch purta un costum ponosit, albastru deschis cu dungi subțiri maro. Bretelele erau vizibile pe sub haina descheiată, pe care o trăsese probabil în grabă când îi fusese anunțată vizita mea. Cămașa albastră pe care o purta era curată. Hartley ba își aplatiza, ba își umfla ondulele părului cărunt. Mi se făcuse rău din pricina emoției și a fâstâcelii și a rușinii și a dorinței de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vizită. Acum trebuie să plec. Vă rog să mă scuzați că v-am întrerupt... cina. Sper că veți veni în curând să-mi faceți și mie o vizită. Aveți telefon? — Da, dar e deranjat, răspunse Fitch. Hartley se ridică în grabă de pe scaun. M-am ridicat și eu și am pășit peste scoarța mițoasă. — Ce scoarță frumoasă! — Da, încuviință Hartley, e o scoarță făcută din petice. — O... ce? — O scoarță din petice. Ben le confecționează. Deschise ușa camerei de zi. Fitch
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să întorc capul către bucătărie și, oricum, eram orbit de emoție. Am perceput cu extraordinară acuitate roșul și portocaliul strălucitor al unor trandafiri foarte mari, care creșteau chiar la marginea aleii. Ușa a bufnit în urma mea. M-am descurcat în grabă cu închizătoarea complicată a porții, și am izbutit să ies în stradă. Am coborât dealul în grabă. Fără să alerg. Apoi am început să merg mai încet, tot mai încet, și când am ajuns în sat, pășeam agale. Senzațiile sfredelitoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și portocaliul strălucitor al unor trandafiri foarte mari, care creșteau chiar la marginea aleii. Ușa a bufnit în urma mea. M-am descurcat în grabă cu închizătoarea complicată a porții, și am izbutit să ies în stradă. Am coborât dealul în grabă. Fără să alerg. Apoi am început să merg mai încet, tot mai încet, și când am ajuns în sat, pășeam agale. Senzațiile sfredelitoare de furie, frică și de rușine clocotitoare începeau să se domolească treptat. Fugisem ca un câine bătut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de culoarea baligii, din care s-ar zice că e construită toată această parte a Londrei. Mi-am vândut apartamentul meu mare și aerat din Barnes, aflat atât de aproape de Tamisa, atât de aproape de calea ferată, când m-a apucat graba febrilă de a cumpăra Capul Shruff. Și apartamentul meu micuț de acum reprezenta, în intenția mea, un fel de capelă pentru penitențe. N-am avut timp nici să aranjez mobila. Acum, în vreme ce scriu, alături de mine e un fotoliu pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
tinerețe și fericire pe care o degajau. Cu prudență, cu mare grijă pentru mine însumi, le-am adunat cu repeziciune și le-am pus la loc în plic, pentru a le duce la Capul Shruff. După aceea am căutat în grabă și am găsit o fotografie a mamei mele, una în care fața ei nu exprima îngrijorare, ci se lățea într-un zâmbet larg, plin de veselie și de forță totodată, care mi-era extrem de familiar. Părul strâns sever la spate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
era necesar să-i scriu o lungă scrisoare, apoi să-i las timpul s-o înțeleagă, să-mi răspundă, și atunci... Da, însemna o ușurare pentru mintea mea șocată și înspăimântată să-mi spun că acum nu mai era atâta grabă, că nu era nevoie să urc din nou dealul acela și să hotărăsc cum să-l înfrunt pe gelosul tiran. Exista, desigur, problema transmiterii scrisorii, dar nu părea o chestiune de nerezolvat, de fapt îmi și schițasem un plan cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
oricum pe la mine, fără nici o condiție, dă-mi voie doar să te ajut și să te servesc, și atunci vei putea hotărî, în libertate și cu calm, unde și cum dorești să-ți continui viața.“ Am așternut această scrisoare în grabă, pătimaș, și fără să fac vreo corectură. Când am recitit-o, m-am simțit la început tentat să o modific, pentru că, pe alocuri, suna plină de autoimportanță: puțin pompoasă, poate că puțin histrionică? Pe urmă însă mi-am spus: nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-i lumineze fața. Ochii îi erau adânc îngropați în straturi de riduri, pleoapele îi erau cafenii, ruginite, de parcă ar fi fost pătate, obrajii fleșcăiți și moi își pierduseră rotunjimea și aveau o culoare vag rozalie, poate din cauza pudrei aplicate în grabă. Părul scurt, cărunt, ondulat, era uscat și părea tocit, desigur în urma atâtor ani și ani de folosire a unor coafeze nepricepute. Depășise faza în care se mai sinchisea de felul cum îi arăta părul, și un bigudiu uitat atârna la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe lângă prăvălia învăluită în întuneric și în tăcere, și pe sub firma care-l reprezenta pe năvalnicul „Leu Negru“. Și cârciuma era închisă, ici-colo se vedea câte o fereastră luminată, sătenii se duceau devreme la culcare. Pașii mei alergători reverberau ecourile grabei și ale spaimei. Am ajuns în dreptul bisericii, și am cotit, gâfâind, spre deal. Nu se zărea nici o lumină pe acolo [i drumul se așternea întunecat sub umbrele pădurii care-l domina. Mi-am încetinit pașii până la mersul normal, și mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și misterioasă, autonimicindu-se în furia clocotitoare a apelor potrivnice de care se izbeau, și pulverizându-se în spumă lăptoasă. Pe urmă, când fluxul se sugea, se pornea în cazan un vârtej mânios care smântânea apa într-o volbură circulară, în graba ei disperată de a se repezi prin canalul strâmt de sub arcul podului, înfruntând pieptiș forța șfichiuitoare a suflului mării. Vântul bătea continuu în acele zile, și când se întețea, valurile pălmuiau stâncile și gemeau și se sugeau și se împingeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
lipindu-se de piatra zgrunțuroasă din spate. Mă fixa și el cu foarte concentrată atenție. Un vizitator nepoftit, care să-mi încalce promontoriul, nu însemna un lucru foarte neuzual. Dar acesta nu era un simplu contravenient. M-am ridicat în grabă și m-am îndreptat spre stânci. Nu știu de ce, era limpede că eu trebuia să mă duc la el și nu el să vină la mine. Binoclul atârnat de gât îmi împiedica înaintarea, așa încât n-am oprit și l-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
flămând. M-am simțit inundat de grijă și milă, de toate acele emoții puternice și primejdios de plăcute, care-și pândeau momentul secret pentru a se dezvălui în voie. A șovăit. — Mulțumesc. Bine, O.K., rămân să mănânc ceva în grabă. Știți... trebuie să mă duc... să mă duc într-un loc... Nu prea credeam în acest “într-un loc“. Între timp, luând-o pe calea ușoară, aproape că și ajunsesem la drum. Am urcat ultima fâșie de faleză și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Își dezbrăcase maioul cu Universitatea Leeds, dând la iveală o bogăție de păr creț, roșu-auriu. Acum sălta afară din pantalonii pe care și-i trăsese în jos. Simțind nevoia să râd de bucurie, am început să mă dezbrac cu aceeași grabă, dar abia apucasem să-mi deschei nasturii de la cămașă când plonjonul său perfect a despicat marea cu un plescăit care a împroșcat stânca lucitoare de la picioarele mele. După o clipă l-am urmat, cu răsuflarea tăiată de răceala apei, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ar putea să se ivească dintr-un moment în altul. — Ca s-o caute pe mama. Da, cred că s-ar putea. Și ce-o să faceți? Nu știu. Ce-o să facă el? Ascultă, Titus, și te rog să-mi scuzi graba stângace, dar sunt multe lucruri pe care doresc să ți le spun. Titus, trebuie să ținem unul cu celălalt, noi doi... Da, da, eu sunt o proprietate foarte prețioasă, sunt momeala, sunt ostaticul. Nu, nu ăsta-i punctul meu de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
aruncat o privire, apoi s-a răsucit pe călcâie și a rămas cu spatele spre drum. Gestul era impresionant. Ben a trecut pe lângă noi, cu o mină ursuză, fără un cuvânt, fără o privire, și și-a continuat drumul, fără grabă, în direcția satului. Ce s-a întâmplat? m-a întrebat Titus părând acum tulburat, înfricoșat. — Nimic. Cum nimic? — A spus ce-a avut de spus. — Și ce-a avut de spus? — Minciuni. Că e isterică și că are fel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sau, mai curând, certitudinea că se și întâmplase. Am coborât din pat, tremurând violent, și am bâjbâit după lumânare. Am aprins-o, și am rămas locului, ascultând. Casa pustie și întunecată era învăluită într-o liniște sinistră. Am deschis în grabă ușa dormitorului meu și m-am uitat pe palier. Nișa părea să irizeze o lumină difuză, dar poate că nu era decât un reflex al clarului de lună. Am ascultat din nou și mi s-a părut că aud un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]