6,525 matches
-
nenaturală, ci și o greșeală estetică și psihologică. Victoria femeii este evidentă prin acceptarea socială a Prieteniei care, protejând-o de servituțile matrimoniale, atât de frecvente, permite realizarea destinului ei natural. Miniaturi Nu știu cine a spus că orice român este puțin ieșean. Acum, când lașul se pregătește pentru inevitabilul festival al teiului în floare, într-adevăr, prieteni sau, dimpotrivă, neprieteni și ostili lașului, simt că sunt puțintel ieșeni. De obicei, ideea aceasta nu se rostește; se simte. Este unul din farmecele acestui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
permite realizarea destinului ei natural. Miniaturi Nu știu cine a spus că orice român este puțin ieșean. Acum, când lașul se pregătește pentru inevitabilul festival al teiului în floare, într-adevăr, prieteni sau, dimpotrivă, neprieteni și ostili lașului, simt că sunt puțintel ieșeni. De obicei, ideea aceasta nu se rostește; se simte. Este unul din farmecele acestui detestat, hulit, disprețuit și totuși mult iubit oraș. Ca orice fapt din categoria "amoroasă", este greu de explicat acest atașament. La începutul carierei, după ce am prezentat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
subțiri, mai intelectuali, cum or fi, mai șmecheri, mai Mitică (cei mai mulți mitici din lume sunt concentrați la București), deci până și bucureștenii au acest cult al lașului. E un fel de obligație națională, nu merge altfel... "Trebuie să fii puțintel ieșean, dacă ești român." Îmi amintesc de un concurs de primariat unde un medic, profesor devenit ulterior general, rămăsese foarte mulțumit de un candidat, îi trecuse pe o fișă nota maximă, douăzeci, când, întrebându-l cum găsește lașul, nefericitul a mărturisit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pe o fișă nota maximă, douăzeci, când, întrebându-l cum găsește lașul, nefericitul a mărturisit că nu mai fusese niciodată la Iași. Printr-un joc subtil de stilou, nota douăzeci s-a prefăcut în optsprezece. (Și profesorul nu era deloc ieșean, dar avea sensibilitate de ieșean. E un fel de distincție. Cred că dacă lașul ar fi în Anglia, nici un englez nu ar deveni "Sir" dacă s-ar afla că nu a trecut în viața lui prin această capitală spirituală.) * Nu știu cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
douăzeci, când, întrebându-l cum găsește lașul, nefericitul a mărturisit că nu mai fusese niciodată la Iași. Printr-un joc subtil de stilou, nota douăzeci s-a prefăcut în optsprezece. (Și profesorul nu era deloc ieșean, dar avea sensibilitate de ieșean. E un fel de distincție. Cred că dacă lașul ar fi în Anglia, nici un englez nu ar deveni "Sir" dacă s-ar afla că nu a trecut în viața lui prin această capitală spirituală.) * Nu știu cum se face, dar lașul este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mai spun ce se întâmplă cu acest sentiment "după" ce ai cunoscut orașul. lașul are ceva de femeie fatală. Cine i-a căzut în plasă, este condamnat la iubire veșnică. Dacă s-ar aduna în altă viață, postumă, toți foștii ieșeni, aceștia s-ar grupa, foarte probabil, pe categorii determinate de cartiere, și mai puțin pe alte criterii. Cineva, ajuns foarte, foarte "mare" în rândul funcționarilor petrolieri, se lăuda, de câte ori ne vedeam, că este din "Tătărași", inventând cumva cetățenia tătărășană. Un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nu fac atâta caz"... * Cred că trebuie să spun, trecând la o altă miniatură, că lașul conferă cetățenilor lui un statut poetic. Oricum, chiar dacă nu scrii nimic, nu pictezi, nu frecventezi filarmonica, este bine, "prinde bine" să fii de la Iași. Ieșenii sunt mai "șic", mai intelectualizați decât alți cetățeni români... Ba, aș spune, decât orice alt cetățean, pe plan internațional. Numai florentinii și venețienii s-ar putea compara cu ieșenii; dar nu se obișnuiește această comparație; nici vienezii nu sunt prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nu frecventezi filarmonica, este bine, "prinde bine" să fii de la Iași. Ieșenii sunt mai "șic", mai intelectualizați decât alți cetățeni români... Ba, aș spune, decât orice alt cetățean, pe plan internațional. Numai florentinii și venețienii s-ar putea compara cu ieșenii; dar nu se obișnuiește această comparație; nici vienezii nu sunt prea departe de ieșeni... În schimb, cred că parizienii sunt inferiori ieșenilor; drept să vă spun, nu am văzut vreodată un ieșean care să nu știe câte ceva despre Paris, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
șic", mai intelectualizați decât alți cetățeni români... Ba, aș spune, decât orice alt cetățean, pe plan internațional. Numai florentinii și venețienii s-ar putea compara cu ieșenii; dar nu se obișnuiește această comparație; nici vienezii nu sunt prea departe de ieșeni... În schimb, cred că parizienii sunt inferiori ieșenilor; drept să vă spun, nu am văzut vreodată un ieșean care să nu știe câte ceva despre Paris, dar parizieni care habar n-au despre Iași sunt cu duiumul. "Copacul" lui John Fowles
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
aș spune, decât orice alt cetățean, pe plan internațional. Numai florentinii și venețienii s-ar putea compara cu ieșenii; dar nu se obișnuiește această comparație; nici vienezii nu sunt prea departe de ieșeni... În schimb, cred că parizienii sunt inferiori ieșenilor; drept să vă spun, nu am văzut vreodată un ieșean care să nu știe câte ceva despre Paris, dar parizieni care habar n-au despre Iași sunt cu duiumul. "Copacul" lui John Fowles și copacul meu Clasic în viață, John Fowles
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
florentinii și venețienii s-ar putea compara cu ieșenii; dar nu se obișnuiește această comparație; nici vienezii nu sunt prea departe de ieșeni... În schimb, cred că parizienii sunt inferiori ieșenilor; drept să vă spun, nu am văzut vreodată un ieșean care să nu știe câte ceva despre Paris, dar parizieni care habar n-au despre Iași sunt cu duiumul. "Copacul" lui John Fowles și copacul meu Clasic în viață, John Fowles este cunoscut cititorului român de câteva decenii. Magicianul, Iubita locotenentului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
întâlnit toamna în Piața Chirilă. Piețele de toamnă... ce tablou, ce peisaj... Mi-am amintit de o astfel de peregrinare într-o piață bucureșteană, cu mulți ani în urmă, unde, surprins, l-am întâlnit, exercitând aceeași ocupație de vagabond, pe ieșeanul profesor Mangeron: "Iubite domnule doctor, ce minune toamna asta!... m-a întâmpinat cu gesturi largi, de nabab al vieții... ce minune că ne-am întâlnit aici...", se extazia, cu flacăra albastră a privirii sale memorabile, neuitatul profesor. Avea un suflet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
anume didactică poetică; cel puțin în poetica de vacanță se diferențiază două categorii distincte. Deși elementul comun rămâne plictiseala, esența acestei plictiseli este diferită. Într-un fel te plictisești la Bălțătești sau la Techirghiol și în alt fel ca turist ieșean aflat în Polinezia. Primul caz este mai obișnuit. Plouă, de exemplu, în prima zi. Copiii, ființe fără care nu poate fi concepută o vacanță, înregistrează primii curgerea prea lentă a timpului. Se frământă, încep să-și etaleze fondul necrezut de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Iașilor (ca să nu scriu și eu Ieșilor, cum spun localnicii...) erau destul de depărtate: cu o găleată mare, de-mi trecea de genunchi, aduceam apă făcând câteva popasuri, pe ploaie și pe ger, pe zăpadă și pe noroi - prin fiorosul glod ieșean din timpul acelui refugiu. Corvoada aceasta se repeta de câteva ori pe zi - și nu odată câte o tragică întâmplare îmi vărsa găleata tocmai când era să ajung acasă. Erau apoi cozile - celebrele cozi ale lipsurilor războiului, dar mai ales
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
Gogu, dar ne-a refuzat cu toate stăruințele noastre, pe motiv că ar trebui acordate fonduri mari (pe care i le-am făgăduit de altfel și le-am obținut numaidecât), așa încât ne-am oprit la Al. Zirra din Iași. Compozitorul ieșean venise la București să mă roage să dau dispoziții pentru reprezentarea operei sale „Alexandru Lăpușneanu”, păstrată șapte ani în cartoane și refuzată sub diferite pretexte de Gogu Georgescu & Co. Între alte motive recente, fusese și acela, șoptit la ureche, că
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
poet, calitate în care „cântă” iarmarocul de la Sfântul Ilie din Fălticeni. În Arhiva Societății științifice și literare din anul II, nr. 9 (1891, pp. 513-529) publică un articol despre Horodniceni. În urma dezvăluirii de la Băiceni-Cucuteni făcută de documentaristul, muzicologul și folcloristul ieșean Theodor Burada, N. Beldiceanu, împreună cu D. Butculescu, va sonda, între 29 și 30 mai 1885, însoțit de patru lucrători, promontoriul „Cetățuia” de la BăiceniIași. Astfel el devine primul descoperitor al celebrei culturi neolitice „Cucuteni” care câștigă în curând notorietate mondială. Cuprinzând
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
a apărut la Fălticeni vreme de 30 de ani fiind, între numeroasele publicații de acest fel, cea mai însemnată: de la Praga la New York, era consultată de toți specialiștii. Ștefan Sorin Gorovei, nepotul familiei, este unul din cei mai cunoscuți istorici ieșeni, probabil cel mai însemnat în privința formării statului medieval românesc. Am notat aici câteva însemnări despre fostul meu profesor Sorin Gorovei, fiul folcloristului și tatăl istoricului. Mic, ca și tatăl său, de statură, față de acesta, Sorin Gorovei avea o înfățișare mai
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
Monșerul meu !” și, în final, Spiridon, care scotea capul prin deschizătura cortinei ca să rotească o pereche de ochi albi și să exclame: „Auliu !...” Vivacitatea mișcării și a replicilor transpuneau publicul în atmosfera spectacolului. Interpreții s-au confruntat cu autorii Naționalului ieșean care veniseră cu același spectacol în turneu la Fălticeni. Comparația a fost net în favoarea amatorilor. Nu numai înclinații artistice dovedeau școlarii de aici. Găzduit în incinta liceului cu nevasta și copilul în scutece, un laborant pe nume Gheorghiu își cârpea
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
dintâi oraș al țării, în noua Românie mulțumindu-se dor cu rolul de capitală culturală. Avea cea mai veche universitate, oameni de spirit, Junimea, Convorbirile, îi avea pe Creangă și pe Eminescu. Pentru pierderea instituțiilor cu care, potrivit firii lor, ieșenii urmau să se împace, titlul de capitală a culturii era însă un paleativ. Puterea de absorbție a centrului nu a întârziat să atragă și personalitățile sau instituțiile de acest gen. La București, rând pe rând, au plecat Titu Maiorescu, devenit
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
căpătat totuși o nouă strălucire, care însă n-a mai egalat-o pe cea veche. Nu numai Bucureștiul, dar Clujul chiar o luase înaintea capitalei moldovene. Vântul libertății ce a suflat după ’89 a făcut să încolțească în mintea unor ieșeni nemulțumiți de lâncezeala lor provincială idei separatiste. Una din ele a fost crearea unui ridicol partid al moldovenilor, cea mai prostească idee a veacului care a trecut. În logica unei asemenea gândiri urma probabil ca Moldova să se unească cu
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
păzea doar un gardian cu pușca uitată într-o încăpere de la etaj. Înconjurat de trei zdrahoni care-l somau să părăsească palatul, tata a pus mâna pe telefon. Legăturile erau însă tăiate. IAȘII ÎN 1951 I Războiul îi înăsprise pe ieșenii care trăiseră prea multe ca să mai țină seama de rafinamentele cu care erau obișnuiți. Dispăruse o generație educată în anumit fel și apăruse o alta mai rudimentară. Rezultatul în competiția culturală dintre Iași și București a fost în favoarea capitalei. Hemoragia
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
afectat de război, care, datorită și unei rivalități dintre români și maghiari, alimentată de patriotismul ambelor tabere, își păstrase personalitățile. Dar chiar în Moldova se profilau, la Bacău și Piatra Neamț, centre cu ambiții mai mari decât vechea capitală. Dintre poeții ieșeni doar trei nu se înduraseră să părăsească Iașul: Mihai Codreanu, Otilia Cazimir și George Lesnea. Oraș al sclipitoarelor vorbe de duh, Iașul lui Păstorel încă mai păstra cultul celor ce dovedeau un astfel de talent. Șfichiuitor și elegant în vorbă
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
sclipitoarelor vorbe de duh, Iașul lui Păstorel încă mai păstra cultul celor ce dovedeau un astfel de talent. Șfichiuitor și elegant în vorbă, în scris și în ținută, Mihai Codreanu constituia un idol. Era reprezentantul de succes al unui provincialism ieșean în care epitete ca „mare”, „marmoreean”, „virtuoz” infuzau o aură de profunzime și asigurau succesul monden. Exact șansa asta a avut-o Codreanu, o șansă susținută de foștii elevi ai Conservatorului care l-au avut profesor și care, cu patos
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
cu o poezie originală care se adresa copiilor, ferită și de imixtiuni politice prea grosolane, mai creativă se arăta Otilia Cazimir. Spre deosebire de Lesnea, poeta apărea însă foarte rar în public. Autoexilul din strada Bucșinescu nu-i favoriza popularitatea. În literatura ieșeană nume noi, unele semnificative altele lipsite de importanță, începeau să se contureze: George Mărgărit, Ion Istrati, mai târziu Mihai Florin Petrescu precum și altele care nu merită pomenite. Boema lui Ghiță Mărgărit speriase un oraș populat în general cu oameni cumsecade
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
precum și altele care nu merită pomenite. Boema lui Ghiță Mărgărit speriase un oraș populat în general cu oameni cumsecade. Îmbrăcată într-o frumoasă retorică romantică, poezia sa n-a alcătuit totuși o operă consistentă. Un loc mai solid în conștiința ieșenilor și-l asigurase proza lui Istrati, eșuată din păcate într-o verbozitate care nu ținea de limba literară ci de un soi de jargon pe care un confrate rus, Semeon Babaevski, îl poreclise „dorohoian”. Uzând de șabloanele realismului socialist, în
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]