5,875 matches
-
întreaga operă; nicio urmă din efuziunea, patosul, sentimentul personal al artistului. Vreo luptă interioară? Nici atât. Din efortul său înverșunat, artistul nu lasă să se vadă nimic; opera-i nu conține nicio mărturisire." De aceea marioneta nu trebuie să pretindă că imită viața. "Aceasta nu va rivaliza cu viața, ci va merge mai departe; ea nu va reprezenta trupul în carne și oase, ci trupul în stare de extaz, și în timp ce va emana din ea un spirit viu, se va înveșmânta cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de teatru de toate felurile, frumusețe magică a costumelor copiate după unele modele rituale, lumină strălucitoare, frumusețe vrăjită a vocilor, farmec al armoniei, note rare ale muzicii, culori ale obiectelor, ritm fizic al mișcărilor al căror crescendo și descrescendo vor imita pulsația mișcărilor familiare tuturor, apariție concretă a unor obiecte noi și surprinzătoare, măști, manechine de mai mulți metri, schimbări bruște de lumină, acțiune fizică a luminii care trezește senzația de cald sau de frig." În scopul de a-l incita
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în ceea ce are ea mai imposibil de reprezentat. Contradicția rezidă în însuși faptul că Artaud vrea să termine cu mimesisul. Dornic să unească teatrul și viața, el neagă valoarea a tot ceea ce este meditație în raport cu viața, a tot ceea ce reprezintă, imită, în loc să fie. "Arta, afirmă el, nu este imitarea vieții, ci viața este imitarea unui principiu transcendent cu care arta ne repune în legătură." Pe urmele lui Artaud, un număr de autori dramatici contemporani, ca Valère Novarina (născut în 1942) sau
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu atribuiam pentru Moartea lui Tintagilès decât un fundal decorativ. Repetam această piesă pe un simplu fundal din pânză, și tragedia era cu atât mai impresionantă cu cât desenul gesturilor era mai clar." Cât despre jocul naturalist, care pretinde să imite cu fidelitate gesturile cotidiene, acesta i se pare de o sărăcie întristătoare. "El îi cere actorului o exprimare netă, finalizată, precisă; nu admite un joc plin de aluzii, voit imprecis. Iată de ce, cel mai adesea, acest actor întrece măsura. Or
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care Aristotel îl atribuie tragediei: catharsisul, curățirea spectatorului de teamă și de milă prin imitarea unor acțiuni suscitând teama și mila. Această curățire se bazează pe un act psihologic foarte special: identificarea spectatorului cu personajele în acțiune pe care le imită comedianții. Numim aristotelică orice dramaturgie care provoacă această identificare, fără a ne interesa să știm dacă ea obține acest lucru făcând sau nu apel la regulile enunțate de Aristotel. De-a lungul secolelor, acest act psihologic foarte special, identificarea, s-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Să spui că-i tragi-comedie lipsit e de umor." (n.tr.) 7 Traducere după textul francez. (n.tr.) 8 În ciuda acestui sfat pe care îl dă, el nu utilizează proza, ci recurge la versuri lipsite de formă fixă, pentru a imita cât mai mult posibil conversația. 9 Este vorba de piesa lui Lope de Vega, El mayor impossible (Culmea imposibilului) în care Lope se inspiră din Frații lui Terențiu. Acesta arată rezultatele a două tipuri de educație, una liberală, cealaltă tiranică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
MISTERUL ȘI CURIOZITATEA" Așadar, primele urme ale actelor rituale se concentrează mai ales În lumea musteriană eurasiatică. Aceasta ne pune În fața unor practici funerare repetitive (rituri), care cuprind adesea gesturi ce implică motivații și credințe. Credințe În ce? Corpurile Încovoiate imitau poziția din timpul somnului sau scuteau din efortul săpării gropilor? Introducerea unei bucăți de carne era provizia pentru o altă viață? Exista o semnificație religioasă În adunarea coarnelor de țap, În manipularea sporadică a cadavrelor descărnate, În tratamentul diferit aplicat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și perpetuarea, cu simboluri și rituri potrivite, a forțelor capricioase ale vieții. Din mileniul al VII-lea Î.Hr., În Europa arhaică, caracteristicile psihologiei și religiei țăranilor Încep să se manifeste Într-un tip de sculptură care, la Început, nu imita formele naturale, ci urmărea mai ales să exprime concepții abstracte. Europa arhaică este pentru Gimbutas o civilizație preindo-europeană, matrifocală și, probabil, matriliniară, agricolă și sedentară, egalitară și pacifică. Aceasta ar putea fi pusă Într-un contrast vizibil cu succesivele culturi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se modifică obiceiurile regale: față de monumentele funerare vizibile, prevăzute cu capele de cult, acum mormântul și locul pentru ofrande nu mai coincid. Mormântul este săpat În muntele vestic, Într-o vale destul de ascunsă, astfel Încât defunctul, pătrunzând În Întunericul hipogeului său, imită de fapt parcursul soarelui la apus: iar pe pereții posibilului parcurs nocturn sunt scrise texte care par a fi fost compuse chiar În această epocă și care reiau un motiv apărut deja În Textele Piramidelor și Într-un capitol anume
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se complace să-și rafineze expresiile (de altfel, rafinamentul este caracteristica principală a artei figurative din epocă); desprinderea de perioada anterioară se Înregistrează mai degrabă În concepția politică. Deși idealurile faraonice par a fi evocate În onomastica oficială care o imită Într-un mod evident programatic pe cea a vechilor suverani, considerați modele, și chiar dacă nu au lipsit Încercări de a reconstitui un imperiu egiptean În Siria și Palestina, ceea ce a lipsit a fost tocmai nucleul consubstanțialității Între rege și divinitate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Susa), care se găsește puțin mai la nord-vest de Elam. Contactele politice și culturale ale Elamului cu Mesopotamia datează din perioada calcolitică. Cele mai strânse relații au existat În etapa culturală Uruk și Gemdet NaÌr (cf. subcapitolul 1-3e), atunci când elamiții, imitându-i pe sumerieni, au inventat a doua scriere a umanității, proto-elamita. Aceste contacte au continuat și de-a lungul Întregii perioade a istoriei mesopotamiene. Elamul continuă să fie amintit În texte mesopotamiene de orice tip. La acestea face referire și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de către antici unul dintre Întemeietorii „filozofiei italice”. El a amintit doctrina metempsihozei lui Pitagora din Samos, activ la Crotona din 532/531, exilat și el din Orient (F 7); Parmenide și Empedocle ar fi fost discipolii lui și ar fi imitat, În poemele lor didactice, poeziile (silloi) lui Xenofan (Diogene Laertios, 8, 56; cf. Jaeger, 19642, pp. 39 sqq.). El a cutezat cel dintâi să critice „Înșelătoria homerică”. Homer Îi gândește pe zei ca oameni, antropomorfi și plini de defecte etice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de constrângere. Relația de constrângere este esența puterii pervertite. Însă întrucât anularea mișcării în spațiul libertății nu poate fi proclamată ca atare, puterea pervertită nu se va prezenta niciodată ca esență răsturnată a puterii, ci, dimpotrivă, ea va încerca să imite toate secvențele puterii autentice ca devenire în spațiul libertății. Constrângerea se învăluie în atributele autorității și ale recunoașterii ei, și cu cât prestigiul agentului puterii pervertite este mai scăzut, cu atât el vorbește și cere să i se vorbească mai
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
să devină dovezile de adeziune la puterea pervertită. Și cu cât este mai mică dependența în spațiul libertății, cu atât mai mult, în spațiul puterii pervertite, se va vorbi despre devotament și iubire. În sfârșit, agentul puterii pervertite trebuie să imite până și propria lui dispariție, anunțând periodic că renunță la putere și revenind de fiecare dată asupra acestei renunțări. În fastul confirmărilor și reinstituirilor periodice, el imită moartea care se produce în vederea resurecțiunii, și astfel propria sa eternizare. La rândul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
va vorbi despre devotament și iubire. În sfârșit, agentul puterii pervertite trebuie să imite până și propria lui dispariție, anunțând periodic că renunță la putere și revenind de fiecare dată asupra acestei renunțări. În fastul confirmărilor și reinstituirilor periodice, el imită moartea care se produce în vederea resurecțiunii, și astfel propria sa eternizare. La rândul lui, cel mereu supus, de vreme ce spațiul căutării a dispărut, va susține că a găsit deja ceea ce de mult a încetat să caute. El va vorbi mereu despre
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
zicem, patosul durerii, când se deschide deci o epocă a barocului în sculptură, care culminează cu Madona îndurerată aplecată peste trupul frânt al Fiului, atunci sculptura își corupe principiul tautologic, devine tranzitivă și imitativă. Căci dacă sculptura, în esența ei, imită ceva, ea nu imită un lucru existent, ci spiritul care i-a asistat geneza. Sculptura imită un principiu formativ, însuși principiul formei: das Bildnerische selbst. Corporalitatea, forma trebuie înfățișate ca atare, și de aceea în sculptura mare până și mișcarea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
se deschide deci o epocă a barocului în sculptură, care culminează cu Madona îndurerată aplecată peste trupul frânt al Fiului, atunci sculptura își corupe principiul tautologic, devine tranzitivă și imitativă. Căci dacă sculptura, în esența ei, imită ceva, ea nu imită un lucru existent, ci spiritul care i-a asistat geneza. Sculptura imită un principiu formativ, însuși principiul formei: das Bildnerische selbst. Corporalitatea, forma trebuie înfățișate ca atare, și de aceea în sculptura mare până și mișcarea este retrasă în liniștea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Madona îndurerată aplecată peste trupul frânt al Fiului, atunci sculptura își corupe principiul tautologic, devine tranzitivă și imitativă. Căci dacă sculptura, în esența ei, imită ceva, ea nu imită un lucru existent, ci spiritul care i-a asistat geneza. Sculptura imită un principiu formativ, însuși principiul formei: das Bildnerische selbst. Corporalitatea, forma trebuie înfățișate ca atare, și de aceea în sculptura mare până și mișcarea este retrasă în liniștea unui contur. Însă atunci înseamnă că granița dintre mimetic și simbol a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
cu Goethe din Conversații cu Eckerman, pentru Iorga nu exista nici o paralelă sau prototip. În privința conferințelor și a cursurilor pe care le ținea putea fi poate comparat cu Michelet, iar ca scriitor cu Hugo. Profesorii care se străduiau să-l imite pe Maiorescu veneau la cursuri și le terminau la ora fixată, întrucît totul (lungimea și expunerea prelegerii) fusese precis cronometrat. Nimic neprevăzut nu putea interveni. În atmosfera aceasta armonioasă, așa cum au subliniat unii martori, printre care și Șeicaru, Iorga a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
instanță un obstacol de netrecut. Principalul sprijin al "sistemului liberal" erau Coroana, birocrația și poliția (atît cea îmbrăcată în uniformă, cît și temuta Siguranță; plus vechiul sprijin al liberalilor, marile bănci, presa lor și mașina de partid liberală. În 1926 (imitînd Legea Acerbo din Italia), liberalii au introdus un sistem potrivit căruia partidul care primea 40% din voturi beneficia automat de majoritatea locurilor din Cameră, iar cele care primeau mai puțin de 2% nu beneficiau de nici un loc. Acest lucru avea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cu cel al diavolului de Nicolae I și cu cel al bunicii lui, Ecaterina II". În primăvara lui 1940, Iorga l-a atacat pe Petru cel Mare. El fusese cel care îi adusese pe ruși în Occident și clădise Petrogradul, imitînd metodele apusenilor. Intrarea Rusiei în Europa a ajuns să fie un blestem pentru Occident și (după părerea lui Iorga) pentru propriul lui popor, întrucît nu se baza pe o evoluție organică, "pentru că, înainte de aceasta, Rusia aparținea Bizanțului Răsăritean și altor
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
trenuri în plin mers. Uneori, studenții erau instigați de profesorii lor pînă și de oficialitățile polițienești să meargă chiar și mai departe. Evreii erau supuși umilințelor și unei permanente bătăi de joc, o trăsătură omniprezentă a antisemitismului est european: erau imitate accentul lor, afectarea, religia și veșmintele lor. Într-un cuvînt, caracterul lor uman. Antisemiții din Europa de Răsărit nu învățaseră că, indiferent de ceea ce devenise evreul "Legămîntului colonizării" (grație secolelor de umilințe și persecuții necreștinești), nu-l puteai schimba bătîndu-ți
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cei din România, îi urăm numai bine marii națiuni latine", încheia el. Dar lui Iorga îi era teamă că Mussolini va perturba Sistemul de la Versailles 179. Iorga a luat poziție fermă față de partiduțele fasciste din România, care încercau să-l imite pe Mussolini, numindu-i pe membrii acestora maimuțolini ("Cei care îl maimuțăreau pe Mussolini"). Unele grupuri fasciste disidente erau violent antisemite. Iorga le-a amintit că "fasciștii români nu trebuie să uite contribuția și rolul de frunte jucat de evrei
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
la nimicirea civilizației, ci și la lucruri și mai rele. Trebuie găsit un răspuns acceptat de toți, dar nu pe linia propusă de ruși. Omenirea trebuie să găsească o soluție (mai ales România) fără să prejudicieze pe nimeni, fără să imite cu nesăbuință forme străine"26. Indiferent dacă se referă la economie sau la societate, Iorga rămîne în primul rînd istoric. Dar, pe măsură ce efectele Depresiunii se făceau tot mai mult simțite, s-au organizat demonstrații pe tot cuprinsul țării. Cele mai
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
istoria bizuindu-se pe "intuiții" și nu-și sprijină afirmațiile pe documente, aceste zece volume conțin cea mai vastă documentație posibilă. În zadar și-a bătut Giurescu joc de această lucrare chiar înainte de apariția ei! Giurescu îi scria lui Munteanu (imitînd felul în care pronunța Iorga sunetul r): "Ei, drrhaghă, generația asta bolșevică e atît de obraznică". "Dar voi "schrrie" eu zece volume de istorie românească". "Să ne ferească Dumnezeu de ce-o să fie și asta!" adăuga el. Cu alt prilej
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]