6,354 matches
-
în jurul obrazului, în timp ce Șamanul mi-a uns fuduliile, de curând potente, cu măruntaie de iepure, pentru fertilitate, înălțând imnuri zeului Axona în tot acest timp. Zeul Axona avea doar două legi: îi plăcea ca oamenii din trib să-i înalțe imnuri cât mai des posibil, pe câmp, pe budă ori în timp ce făceau dragoste - dacă se puteau concentra la asta -, și îi sfătuia pe indienii axona să fie o nație aparte, care să nu aibă nimic de-a face cu lumea cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
face cu lumea cea rea. N-am avut niciodată prea mult timp pentru zeul Axona, mai ales după ce am ajuns la pubertate, pentru că odată ce vocea mi s-a schimbat, a devenit extrem de neplăcută și am renunțat cu totul la intonarea imnurilor. Apoi mai era și Prepelicarul, cu atracția ei față de lumea din afară. De n-ar fi fost această atracție, poate că nu l-ar fi întâlnit niciodată pe Sispy, neguțătorul ambulant, poate că n-ar mai fi plecat niciodată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Vultur-în-Zbor la fel de lipsite de înțeles ca și culorile acelea aiurite. Apoi urechile, cum făcuseră mai înainte și ochii, găsiră dezlegarea acelor sunete. Inima îi sări din piept. Era un cânt pe care nu-l mai auzise de peste șapte secole: un imn de laudă adus marelui zeu Axona. își mușcă buza. Virgil Jones îl privi dar nu spuse nimic. Stăteau lângă biciclete, la marginea apei, iar atunci Vultur-în-Zbor zări ambarcațiunea. Era o barcă grosolană, din nuiele împletite, cu un nume scris cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
galbenă siluetele a doi giganți proiectate pe peretele îndepărtat. Umbre imense: o căpetenie de trib axona purtând pe cap podoaba de sărbătoare și așezată în profil pe un scăunel de ceremonie, în timp ce la picioarele ei un adorator îngenuncheat, îi cânta imnuri. întregul tablou avea vreo șase metri înălțime. Totuși flacăra rituală fusese cea care provocase totul. Ardea în bolul de piatră de sub mica platformă pe care se desfășura de fapt întreaga scenă și arunca umbre imense pe peretele îndepărtat. Dar chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
negru, se îndepărtă de locul acela, îndreptându-se spre casa cea neagră, își întoarse privirea de la fumul care se ridica, se așeză, pe singurul scaun din mijlocul mizeriei și mucegaiului, unde rămase complet nemișcată și începu să cânte un vechi imn axona, pe jumătate uitat, pe jumătate rememorat, un imn închinat morții. — Dumnezeule! exclamă Nicholas Deggle. Virgil Jones se întoarse încet către el. — Tulpina, zise Deggle. A dispărut. Pur și simplu. începu să caute disperat prin cocioaba mică și dărăpănată. Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
casa cea neagră, își întoarse privirea de la fumul care se ridica, se așeză, pe singurul scaun din mijlocul mizeriei și mucegaiului, unde rămase complet nemișcată și începu să cânte un vechi imn axona, pe jumătate uitat, pe jumătate rememorat, un imn închinat morții. — Dumnezeule! exclamă Nicholas Deggle. Virgil Jones se întoarse încet către el. — Tulpina, zise Deggle. A dispărut. Pur și simplu. începu să caute disperat prin cocioaba mică și dărăpănată. Virgil se ridică din balansoar și ieși. — Bravo! Zise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lui nou, primul lui costum. Jill mi-a spus când au venit la Londra Împreună ca să-i aleagă un costum: ea știa cu siguranță care va fi ocazia la care Îl va purta prima dată. Cântăm Lord of All Hopefulness, imnul ei preferat. Melodia are o anumită notă de melancolie scoțiană pe care nu am remarcat-o până acum. După ce melodia se stinge, izbucnește o repriză de tușit reprimat, iar preotul, un bărbat ca o pasăre cu o creastă de păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
ceresc, Să curăți moliciunea, nedemnă moștenire, La pragul casei tale, palat dumnezeesc". Virtutea românească, virtutea strălucită De patrie și lege, aici în sanctuar Se știe-nmormîntată. O dalbă zi-i sosită, Poporul stă-n genunche s-o-nvețe la altar. Și imn de rugăciune sub bolțile bătrâne Vibrează cu putere, și fumul majestuos De smirnă, de tămâie, din vasele divine Se urcă către tâmplă în nour luminos. Stă sus martirul lumii ce-i Dumnezeu putinte, Iar jos l-a lui picioare mormântul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sondează și-n mușchiul lui, fecunde Seminți de lauri zice: că Ștefan v-au depus. Din turnul mănăstirei cu fruntea-ncărunțită De patru secoli cântă un glas armonios Și-a lui vibrare dulce de-aramă curățită Prin flăcări întreite, e imn religios. E-a clopotului Buga, suspin și lamentare Ce-a munților ecouri de freamăt le-au împlut. Ah! cântă la mormântul ce astăzi e-n serbare Că glasu-ți pentru lume și cer este făcut. Te leagănă pe vânturi, și-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Din visul să-i trezească, cu care-i înconjoară Demonul lumii-aceștei - comedia-i bizară. Nu ne mustrați! Noi suntem de cei cu-auzul fin Și pricepurăm șoapta misterului divin. Urmați în calea voastră mulțimii de absurzi Și compuneți simfonii și imnuri pentru surzi, Ascuteți adevărul în idoli, pietre, lemn, Căci doar astfel pricepe tot neamul cel nedemn Al oamenilor zilei sublimul adevăr - 40Ce voi puneți în pilde, iar noi l-avem din cer. {EminescuOpIV 220} O, ADEVĂR SUBLIME... O, adevăr sublime
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tinereța mea! Suspine n-am - ah, de-aș ave suspine, De-aș ave lacrimi, plânge de-aș pute! Durerea cea mai crudă, cea mai mare Aflând o formă, află ușurare. Nimic, nimic! Cântarea spăimântată, Popoare ce-o ridic la Dumnezeu. Imnuri de glorii pe mărimi ce-mbată, Amorul blând și dulce glasul său, Ah! toată lumea este fermecată De umbra unui dor... și numai eu Mă furișez o umbră și nu pot Să scap de ea... de mine... și de tot! {EminescuOpIV
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
căpitanul fără păs De moartea-n foc ori apă Dă luntri-n jos și pe femei Și pe copii coboară. În patru luntre-ncarcă tot Coboară-apoi la rîndu-i; Nu mai lipsește nimenea? " Întreabă numărîndu-i. 92. ȘTEFAN CEL MARE ? schițe de imn - (cca 1883) I Carpații arate Seninele frunți Și focuri pe-orișice Culme de munți. Să arză tulpine Întrege de brazi, Căci astăzi ne vine Eroul viteaz, Ne vine Ștefan cel Mare. Cum oare-o, țară, Tu n-o să-l cunoști
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
poarte cravata de pionier, să asculte lozinci și sloganuri politice pro-sovietice ori Îndemnuri de un patriotism artificial și grobian, să stea smirnă În careu pe platoul școlii În timp ce la catarg se ridicau cele două steaguri și se intonau cele două imnuri de stat. Tătucul Stalin murise de curând, poporul român l-a plâns Îndelung, pe alocuri au fost și lacrimi, cei mai mulți afișau o tristețe falsă, de circumstanță și abia spre casă dădeau frâu liber adevăratelor sentimente! În iarna aceea, venise din
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
zoroastrismului, scrise în limba avestică, și cea dintâi poetică religioasă indo- iraniană. Cele 17 cânturi (g³thas) cuprinse în secțiunea Yasna și atribuite lui Zarathustra însuși constituie partea cea mai veche și sacră din Avesta. Pentru a înțelege exact întâietatea acestor imnuri în interiorul tradițiilor indo-iraniene, e suficient un scurt excurs cronologic: în 1200 î.Hr., Zarathustra primește revelația și sunt compuse Cânturile divine G³tha, Yasna Haptanghaiti și altă literatură avestică: din secolul al XIII-lea avem primele atestări ale lui Moise, profetul și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mai poți să stai cu copiii la templu! Palmele îi ajungeau la genunchi și i se schimba vocea. Se simțea atât de stângaci că venea la templu s-ascundă ce îl nemulțumea. Tată-său și bunicu-său alungaseră din inima lor „imnurile de slavă ce dădeau ocol lumii largi a făpturii“. Jos, în Yazd, era lună șiită de doliu și pe naclele ca niște vârtelnițe ce stăteau în mijlocul piețelor, așezaseră pânza neagră. Tatăl lui, din zelos al focului sacru, ajunsese bocitor musulman
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
step/ And with the girls be handy”. Fără putință de tăgadă este În schimb faptul că, deși luați În răspăr, americanii s-au lăsați cuceriți de ritmul săltăreț, de muzica melodioasă și au preluat cântecul ca pe un fel de imn. Dar Întrebarea rămâne: cum a ajuns dandy pe câmpul de luptă? De unde l-a dobândit engleza? Alt mister. Nimeni nu pare a ști cu precizie. Unele dicționare spun că ar fi fost atestat În Scoția la sfârșitul secolului al XVIII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
stele 1. Ne sunt servite cu iritare vădită, ba chiar cu dispreț, toate stereotipurile care Îi proiectează pe dandy În ridicol, făcându-i niște simpli filfizoni de import: Înnodatul cravatei, căruia, cum vom vedea, Îi sunt Închinate În epocă adevărate imnuri, e - pentru conservatorul Eminescu - doar prilej de pierdere a vremii. Mustața În furculiță, părul frizat, țigara În colțul gurii, afectarea pronunției, trăitul à la légère, fără muncă, irosit prin lăcașe rău famate sau În flanări inutile sunt nu doar nepotrivite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
am adunat în jurul mesei cu picioare de capră, care se cam clătina, pe care Matthew o așezase în mijlocul sălii. Fiecare își scosese scenariul, jerpelit deja și plin de mâzgăleli, și și-l pusese în față, așa cum faci cu cărțile de imnuri, într-o biserică. E cam curent, nu-i așa? Zise Helen, trăgându-și un scaun pe locul din fața mea, la masă. Ei, salut, Sam! spuse, observându-mă. M-a surprins plăcerea adevărată din vocea ei. De obicei, Helen mă întâmpina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pentru a se echilibra. Dar în curând reuși să parcurgă drumul de la stradă, acum avea în față o porțiune de pământ orizontală. Și putea zări sursa cântecului, deși acesta fusese înlocuit cu un refren mult mai grosolan, un fel de imn fotbalistic, ce trebuia cântat de o mulțime de oameni care să se legene la unison. Hinei ma’tov u’ma’naim, shevet achim gam yachad... Era protestul Brațelor din Jurul Ierusalimului, care era încă în vogă. Maggie n-a fost în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
gropii coboară o frânghie groasă de care este legat un imens ceas electronic; acesta indică: ziua - 13 luna - iulie anul - 1789 ora - 23 și 55 personajele sunt fascinate de coborârea solemnă a ceasului; această coborâre poate fi însoțită de un imn cântat la orgă; tic-tac-ul ceasului s-a auzit încă de mult, el a însoțit tot mai puternic ultimele replic,i iar acum, suveran, a pus stăpânire pe sală; acest tic-tac, care la început va fi neglijat și de actor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pereche, și anume imaginea primordială a Pămîntului-Mamă. Această imagine se întîlnește peste tot, sub forme și în variante nenumărate. Este binecunoscuta Terra Mater sau Tellus Mater din religiile mediteraneene, care dă naștere tuturor ființelor. Voi cânta Pământul - se spune în imnul homeric Pământului (1 și urm.) -, mamă universală cu temelii trainice, străbună care hrănește la sân tot ceea ce există... Tu poți da viață muritorilor, și tot tu le-o poți lua..." În Choeforele (127-128), Eschil slăvește la rândul lui Pământul care
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
filozofii raționaliste: Soarele este proclamat inteligența Lumii, iar Macrob identifică în Soare pe toți zeii lumii greco-orientale, de la Apollo și Jupiter până la Osiris, Horus și Adonis (Saturnalii, I, cap. XVii-XXiii). În tratatul Despre Soarele Rege, al împăratului Iulian, precum și în Imn Soarelui, al lui Proclus, hierofaniile solare sânt treptat înlocuite de idei, iar religiozitatea dispare aproape cu totul în urma acestui lung proces de raționalizare.34 Desacralizarea hierofaniilor solare se numără printre multe alte procese asemănătoare, în urma cărora Cosmosul întreg este în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
apostolică", după cum scrie ironic istoricul socialist, Oliveira Martins. Mistica miguelistă e însuflețită de recrudescența misticii populare, catolice. Și cum catolicismul iberic a avut întotdeauna un caracter concret, mistica miguelistă se manifestă în conformitate cu structura seculară a spiritualității portugheze: prin apoteoze și imnuri, prin procesiuni idolatre, printr-o devoțiune fără margini față de tânărul rege, considerat trimisul Arhanghelului Mihail în lume pentru mântuirea catolicismului. Când Don Miguel trece pe stradă, lumea îngenunchează, femeile plâng, preoții îl binecuvântează. Nu este numai un rege popular; este
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ELIADE "noaptea neagră, sora deznădejdii, noaptea solitară, nemișcată, densă, vidul mut, unde astrul nu respiră nici pasărea nu cântă, nici vântul nu tresare și adoarme până și gîndul..." Nihilismul său filozofic îl facă să-și sfârșească astfel marea sa poemă "Imnul dimineții": Symbolo da existencia, sê maldito! Simbolul existenței, blestemat de Antero, era lumina. Nu era numai o simplă expresie poetică. Neurastenia, care-l rodea încă din vremea studenției la Coimbra, îl biruie și, într-o bună zi, la 11 februarie
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ales, dar era prea bolnav ca să i se încredințeze Președinția. Pentru că șefii nu se înțeleg între ei, e ales un bătrân de peste 70 de ani - cunoscut mai ales printr-un volum de versuri, Harmonias Sociaes, în care, așa cum mărturisea, înălțase "imnuri de slavă unei noi religii, religia Umanității în serviciul Frumosului, Binelui și Dreptății". Bătrânul Manuel de Arriaga vorbea Adunării Generale "în majuscule" dar nu-l ascultă nimeni și, mai ales, nu-l ia nimeni în serios. Ceea ce e mai grav
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]