6,005 matches
-
descoperit o putere pe care și-o ignora: de a decide singur asupra propriei soarte. Odată rezolvată această tensiune, survine un alt element care, dintr-un sens contrar, Îl dublează pe cel dintâi: voința de a domina Îl Împinge spre orgoliul nevrotic de a o elimina, supunându-i-se. Or, În această clipă, cele două forțe - voința de a domina și voința de a dispărea - se află În pragul anulării simultane și reciproce. Sinuciderea apare, din punct de vedere psihic, drept
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a accepta imperiul necesității, la sinuciderea romantică, supusă capriciilor modei, la nefericirea istorică a exilaților (Zweig, W. Benjamin), la experimentul primejdios al drogului, al alcoolului ori, pur și simplu, al celebrității (Malcolm Lowry, Hemingway). Se poate muri din orice: din orgoliu aristocratic, precum Cato („Acum sunt propriul meu stăpân!”), din dezgust (ultimele cuvinte ale lui Crevel, dandy-ul suprarealist, au fost: „Rog incinerați-mă. Dezgustat. Dezgustat de tot.”), din oroarea - cum altfel dacă nu metafizică? - de a mai continua (Paul Celan
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
greu să-l definim, pentru că nici unul dintre ei nu ni l-a descris. Sau poate că e doar Încercarea disperată de a scurtcircuita, de a aduce mai aproape postumitatea. Complexul Bibliotecii din Alexandria Din perioada romantismului, sinuciderea a deprins arta orgoliului și a revoltei permanente. Experiment extremist, ea se revendică luxului satanic și misterului În care creatorul Începutului de veac nouăsprezece se Înveșmânta instinctiv. Romanticii Împingeau atât de departe orgoliul, Încât visau la un control total nu numai asupra vieții, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Complexul Bibliotecii din Alexandria Din perioada romantismului, sinuciderea a deprins arta orgoliului și a revoltei permanente. Experiment extremist, ea se revendică luxului satanic și misterului În care creatorul Începutului de veac nouăsprezece se Înveșmânta instinctiv. Romanticii Împingeau atât de departe orgoliul, Încât visau la un control total nu numai asupra vieții, ci și asupra morții. Viața-operă trebuia adusă cu orice preț sub ascultarea creatorului-demiurg. Gloria de a-ți decide În orice clipă destinul nu putea să nu Înfierbânte sângele unor artiști
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
decide În orice clipă destinul nu putea să nu Înfierbânte sângele unor artiști pentru care scrisul se confunda cu o nouă activitate divină. Există ceva definitiv copilăros și imatur În hotărârea sinucigașilor de a-și duce până la capăt decizia. Un orgoliu absurd, care nu vrea să recunoască incapacitatea de adaptare a creatorului. Epocile de mari transformări, trecerile de la un segment istoric la altul sunt presărate Întotdeauna de sinucigași. Scriitorul trăiește adesea doar prin extazul față de propria stare de grație, Însă la fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
presimt decât amărăciune pentru bieții noștri francezi. Iată de ce aș fi suferit să mor, dacă n-aș fi avut vreo altă preocupare, decât să trăiesc În mijlocul unui popor care nu iubește și nu Înțelege nimic din ceea ce iubesc eu: forța, orgoliul, credința, virtutea, ordinul și supunerea. De la Înălțimea unor asemenea concepte radicale, nici măcar propria lui sinucidere nu mai are cine știe ce importanță. Știe că nu e o persoană agreată, că nu poate stârni admirația contemporanilor, Însă nimic nu-l oprește din solitarul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se poate da gestului lor. Ei prevăd nu numai posibilele acuzații, dar și neajunsurile practice ale demersului În care s-au angrenat: confruntarea cu sine, pericolul exagerărilor, primejdia perceperii greșite a deciziei de a ține un jurnal. În orice caz, orgoliul autoportretizării conduce, În viziunea lui Jean Rousset, la trei variante ale uneia și aceleiași neputințe: de a-ți descrie tu Însuți personalitatea, fie și sub forma, oarecum accesibilă, a portretului. Oglindă deformatoare, autoportretul redă, În scară, trei versiuni incomplete ale
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
totuși, la obiectivitate și la o cât mai puternică impersonalizare a subiectivității. Din nefericire, toate aceste atuuri ale jurnalului intim se transformă În contrarul lor. Capcane mentale, ele Îl Înarmează pe autor cu credința că nu poate greși. Prin urmare, orgoliul de primă instanță devine o sursă a impreciziei, a inexactității și chiar a falsului - malefice În planul practicii textuale, dar benefice pentru identificarea unor surse de literaritate ale textului ca atare. Mai complicate sunt lucrurile când confesiunea nu e spontană
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sunt suficiente pentru a crea ceva cu adevărat valoros. Ambiția și cumpătarea nu constituie, prin ele Însele, decât premisele unei construcții spirituale. Pentru a depăși faza proiectului și a dorinței, trebuie anihilate și forțele limitative ale creației. Nu e suficient orgoliul - ca să nu spunem că el poate fi chiar contraproductiv! - pentru a explora labirintul interior pe care autorul de fapt Îl ignoră. Să fie, atunci, autoportretul o utopie născută din prea multele obstacole psihologice? O Întreagă literatură confesivă stă sub semnul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mintea scriitorului, autoportretul e expresia numai pe jumătate voluntară a dorinței autorului de a se descrie „așa cum sunt În realitate”. De unde, totuși, ideea de gen privilegiat conferit aproape În unanimitate autoportretului? Explicația nu e prea complicată. Autoportretul e, bineînțeles, consecința orgoliului persoanei Întâi de a-și construi propriul univers de determinații. Eul, centru și periferie a unei Întregi lumi a experienței individului, creează În mod spontan un spațiu al individualității și al mărturisirii. Persoana Întâi e, În fond, un simbol al
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Elementele de real sunt, odată transcrise În pagina de jurnal, doar un efect al realului, pe când partea de ficțiune se transformă Într-o realitate de gradul al doilea. Insomnia cuvintelor Există un spațiu pseudo-romanesc În care jurnalul intim Își satisface orgoliile de operă de creație. El e dat de mica lume a scriitorului, de universul Închis În care se Învârte acesta. Însemnările de jurnal devin atunci cea mai potrivită metodă de caracterizare a lumii obligată să se contemple În oglinzile unui
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
-i cuvinte. O lume interzisă. O lume a prezenței și a absenței, pe care o preia Întocmai: fără interpretare, fără modulații ale unghiului de receptare. Din perspectiva cititorului, jurnalul intim este o fatalitate. Nici o șansă de răstălmăcire, nici un centimetru sacrificat orgoliului hermeneutic. Cuvintele jurnalului intim - neverificabile - ajung sub ochii indiscreți ai cititorului ca o sentință. O sentință irevocabilă. A spune, a inventa Servituțile jurnalului pornesc de la neajunsul practic - verificat În cazul oricărei forme de literatură - că se pot reprezenta doar lucruri
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a imaginației, a invenției, a rescrierii. Adică să se lase cuprins de seducția falsificării, a inovației care nu suportă fireștile determinări cauzale și temporale. Care nu acceptă decât Începutul de drum, Începutul de lume. De altfel, jurnalul intim Își are orgoliile sale. Orgolii de parvenire. Odată cu ivirea În lume, el aspiră la un statut cert. Dorința de lămurire, de mărturisire, de autocunoaștere l-a premers, dorința de clarificare estetică Îl Împinge pe căi imprevizibile. Prin faptul că spune, Într-un limbaj
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a invenției, a rescrierii. Adică să se lase cuprins de seducția falsificării, a inovației care nu suportă fireștile determinări cauzale și temporale. Care nu acceptă decât Începutul de drum, Începutul de lume. De altfel, jurnalul intim Își are orgoliile sale. Orgolii de parvenire. Odată cu ivirea În lume, el aspiră la un statut cert. Dorința de lămurire, de mărturisire, de autocunoaștere l-a premers, dorința de clarificare estetică Îl Împinge pe căi imprevizibile. Prin faptul că spune, Într-un limbaj propriu, o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
anume artificialitate plângăcioasă (paginile melodramatice despre moartea lui Nichita Stănescu), alteori o rigiditate de intelectual orgolios și egotist, puseuri de cinism (amintind de personajul lui Anton Holban, de care diaristul recunoaște că se simte atras). Lirism, poezie, cinism, copilărie, senzualitate, orgoliu, revoltă (inclusiv socială) - câte ceva din toate acestea se află în Carnete maro. Ceea ce dezvăluie jurnalul este coincidența de substanță (și stil) între poezia și viața unui poet autentic. SCRIERI: Furtunile memoriei, București, 1984; Biblioteca din Nord, București, 1986; Mesagerul, Iași
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
Gheorghe Borfotină, adoptând oficial pseudonimul Gellu Dorian. Debutează cu poeme, sub pseudonimul George Dor, în „România literară” (1972), și editorial, cu volumul de versuri Esopia (1982). Indiferent de registrul adoptat, exercițiul imaginarului trădează la D. un amestec de umilință și orgoliu care duce la însingurarea pe „insula nimănui”. Poemele, trecute prin vama solitudinii, au o tonalitate difuză, cețoasă, scrise fiind ca pentru sine. Credința în puterea orfică a cuvântului („Un acoperiș plin de îngeri, un pustiu sub cer, / doar cuvântul ieșit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286836_a_288165]
-
în mod odios, devenind la rândul său un călău. Mecanismul sistemului, angrenajul explică desigur multe lucruri. Dar nu pe toate. Este și pentru că acest romancier de elită dorește să publice, să aibă succes, poziții sociale, bani etc. cu orice preț. Orgoliul și vanitatea scriitorului (situație aproape generală) sunt pe primul plan. Și desigur totul se plătește, mai ales în acest tip de sistem. Dacă ar fi acceptat ca mulți alți scriitori o poziție marginalizată, obscură, discretă, el ar fi evitat fără
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
elementele pure și dure. Mai întâi, reacția naturală a omului politic autentic. El este un om de acțiune, nu de analiză și reflexie. Complicațiile intelectuale îl irită, fiindcă produc disensiuni, fracționări, frânează luarea de decizii rapide în momente hotărâtoare. Egocentrismele, orgoliile, competițiile pentru șefii și liste i se par o calamitate și, adesea, chiar sunt o mare calamitate. Cam câte metamorfoze, fracțiuni, aripi etc. cunoaște vechiul partid, eram să spunem old party, liberal? Greu, dacă nu imposibil de conciliat, în orice
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
cum să accepte cultura oficială o astfel de sfidare intolerabilă? Toate aceste reacții se agravează considerabil, pe fondul psihologiei tipice vieții literare: resentimente și represalii contra criticilor nefavorabili, insinuări, acuzații, aluzii la dosare etc. Spiritul de concurență, invidia, vanitatea și orgoliul literar etern sunt marii aliați ai unui sistem care asigură un anumit succes literar prin afiliere și subordonare disciplinată. N-am definit, totuși, esența ultimă, resortul cel mai profund al purtătorului de cuvânt al culturii oficiale. Notele sale definitorii, ultime
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
în antichitate, mai ales cea romană, vocația parazitismului, mecenatului, traficului de dedicații etc. Macedonski, la noi, a avut o astfel de mentalitate. Sistemul totalitar n-a făcut, de fapt, decât să exploateze și să perfecționeze aceste vicii literare tradiționale. Plus orgoliul, vanitatea, amorul propriu literar și artistic (Premii de stat, titlul de artist al poporului, decorații etc.). Există, de altfel, în literaturile occidentale, o întreagă satiră a scriitorului famelic, a poetului cerșetor etc. Nu suntem nici clemenți, nici severi. Tipurile umane
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
omniprezente, dominante și adesea devoratoare. Le regăsim, în forme subtile, camuflate sau brutal exprimate, la toți creatorii români, fără excepție. O explicație elementară, sumară, dar profundă în felul său, rămâne, în primul rând, raportarea la eternul amor propriu (vanitate și orgoliu) universal uman. De ce el ne-ar fi interzis? Restul este, într-adevăr, literatură. Se poate propune chiar și o mică schiță morfologică a acestor complexe. Doar simple sugestii pentru aprofundări viitoare. Un mod curent de a-ți ascunde profundul sentiment
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
vii, mai ales, dintr-o cultură evident mică și nu poți oferi încă nici măcar o singură operă personală tradusă în limba germană etc., etc. Explicații psihologice, bineînțeles, există. Și încă din plin. Ceea ce nu ne împiedică să observăm și infatuarea, orgoliul enorm, teribilul complex de inferioritate superioritate, mai ales, ce inspiră și astfel de răbufniri și exhibiționisme. îndrăznim totuși să afirmăm: ceea ce se numește, în genere, cultură română, nu merită astfel de exagerări penibile, nici compensații stridente, nici respingeri umilitoare, aruncați
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
cea aleasă”). Cartea este un bildungsroman scris la persoana a doua, sprijinindu-se pe câteva „simboluri potrivite”, pentru a sugera că „inițierea” în existență poate sminti sufletul, scufundându-l în experiență. Subtilul discurs epic vorbește despre singurătate și resemnare, despre orgoliul asumării acestora, luând uneori înfățișarea unui poem al solitudinii acceptate. Volumele Două părți cal și una vizitiu (1991) și Jocuri și zile (2000) cuprind nuvele și povestiri cu un personaj feminin comun. Eroina se confruntă cu răul, mai ales social
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287583_a_288912]
-
cultural al Bucovinei, iar revista se autointitula "cea mai LIBERĂ și cea mai desinteresată tribună din republica literelor române". De această dată însă, programul revistei promova în special creația folclorică, înfierând "mistificarea" inerentă literaturii moderne - o literatură ce alimenta "cultul orgoliului", "autoidolatrie" și "reclamagism"38. Tradiționalismul de factură sămănătoristă răspundea într-o anumită măsură principiilor localismului creator formulate câțiva ani mai târziu de Alexandru Dima, deși creațiile populare erau culese din toate zonele țării. Alături de acestea, versuri și proză originală sau
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
tâlc. Exemplu: Leneșul mai mult aleargă. Nu mor câinii, când vor caii. Mai moare măgarul, mai cade samarul. Un alt mijloc este Biblia: . Al treilea mijloc este cunoașterea oferită de urmarea unei căi spirituale. 2. Justețea motivațiilor. Motivațiile subiective sunt: orgoliul, ura, mânia, frustrarea, patima puterii, paguba etc. Cel mustrat decodează motivațiile subiective, agresivitatea lor și refuză mustrarea. Motivațiile obiective sunt: idealul, delimitarea ori lupta cu Răul ca principiu, progresul spiritual al celui mustrat, iubirea adevărată de aproape și au frumusețea
Arta de a fi părinte by Cristian Rotaru () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1425]