7,468 matches
-
NICOLESCU, Otilia (3. I. 1932, Drăghici, j. Argeș - 28. IX. 1993, Pitești), poetă. Este fiica Elenei (n. Neagoe) și a lui Ion Tuță, comercianți. După absolvirea Liceului de Fete din Pitești (1951), urmează o școală de farmacie (1963) și funcționează ca asistentă de farmacie, iar ulterior ca tehnician chimist. Din 1970 până în 1973
NICOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288447_a_289776]
-
de zăpadă” și de alte ipostaze simbolice pentru cristalin, translucid și aerian, plăsmuiește lumi ale transcendenței, ale visului și misterului, peisaje mitico-magice fulgurante, inclusiv prin resuscitarea copilăriei, apelând și la inflexiuni folclorice. Dar în același timp, pe un versant simetric, poeta trăiește starea de pierdere a tuturor acestor aspirații și jocuri grave. Încearcă să capteze ceea ce se află dincolo de concretul material și să transgreseze limitele, dar se izbește de ele sau se confruntă cu împărăția „Nimicului”. Visul se dovedește iluzie, aspirația
NICOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288447_a_289776]
-
participare entuziast-juvenilă și luciditate, între notația directă și interpretare. „Lumea care nu moare” ar fi totuși o realitate, dar numai fiindcă e mediată de verbul poeziei. Textul care dă titlul culegerii Sfere muzicale (1973) poate fi socotit emblematic pentru situarea poetei între voluptatea iluziei și demonul neliniștitor al privirii realiste, reci: „Intru în calda lumină/ genunchiul înflorește/ ape dulci îmi lunecă pe unghii - / sfere muzicale plutesc/ ca niște verzi și galbene baloane,/ dar vai, plesnește sunetul/ [...] și sentimentele vor pieri/ uscate
NICOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288447_a_289776]
-
statut de soldați, în fața cărora a scrie poezie devine un gest absurd. Spectacol imaginar (1985) și Poeme (1987) încheagă din notații convergente o lume reificată: domnie a materiei inerte și opace, informe, infernale în ultimă instanță. Imaginile dominante sunt negative, poeta vorbește de „ruinele vârstei”, trăiește starea de „prea târziu”, își simte „sufletu-n derivă”, aerul se umple de ceață și de păsări care, în loc să zboare, cad de pe ramuri. În acest univers reificat și degradat, „un țipăt de pasăre/ amintește că
NICOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288447_a_289776]
-
umple de ceață și de păsări care, în loc să zboare, cad de pe ramuri. În acest univers reificat și degradat, „un țipăt de pasăre/ amintește că nimic nu e de înțeles/ nici măcar graiul nevinovat/ al păsărilor”. În creația din anii ’80 a poetei, destinul tragic personal converge cu deriva colectivă, într-o rostire poetică sobră, accentuând dramatismul trăirii. SCRIERI: Lumea care nu moare, București, l970; Sfere muzicale, București, l973; Ora clopot, București, l974; Colinele somnului, București, l976; Cămășile vieții, București, l980; Exerciții de
NICOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288447_a_289776]
-
NICOARĂ, Mara (3.XII.1948, Cozma, j. Mureș), poetă. Este fiica Eugeniei Nicoară (n. Rus), muncitoare, și a lui Vasile Nicoară, ofițer. După absolvirea Liceului „Al. Papiu-Ilarian” din Târgu Mureș (1968), urmează Facultatea de Limba și Literatura Română, secția română-franceză, de la Universitatea din București, pe care o termină în
NICOARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288432_a_289761]
-
lumea polimorfă a materiei, N. surprinde printr-un anume dramatism curgerea duratei, de la fisura apărută în porțelan până la ciclicitatea astronomică, acestea antrenând, succesiv sau chiar simultan, o foame frenetică de trăire și, concomitent, spaima îmbătrânirii, teama de ruină și mortificare. Poeta aude respirația secundelor, „plămânii de lupi suri”, lacul - din recuzita romantică - se preface într-un ceasornic absorbind lucrurile, lumina însăși poate fi „îmbătrânită”. De altfel întreaga natură este antropomorfă printr-o abundentă atribuire metaforică: hainele albesc la cusături, pleoapa cerului
NICOARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288432_a_289761]
-
Cântarea Cântărilor, în formulări în care aluzia culturală se integrează suplu, cu naturalețe: „Stau în fața ta/ Mai curată decât crinii,/ Cu inima dulce”. Decantarea instrumentelor textuale, în sensul unei aspirații spre simplitate, continuă în Mai mult pasăre decât înger. Totuși poeta nu renunță la imaginile elaborate, nici la bucolicul artificial, în care „Ierburile pe dealuri devin lapte/ În vocile suave ca niște îngeri albi”, sau la „confuziile” suprarealiste. Accentele teribiliste nu dispar nici ele cu totul, fiind învederate în declarații tranșante
NICOARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288432_a_289761]
-
clișeul - bunăoară „un strop de viață e mai prețios ca orice” - prin tulburătoare desene japoneze: „Eu mă dezbrac și conturul meu se suprapune/ Pe conturul unui trandafir”. Acum pătrunde în poeme lumea jocului, sentimentul matern, anxietatea cedând în fața bucuriilor intime. Poetei îi place să se plimbe „pe pajiștile înflorite ale bibliotecii”, să privească lumea ca pe o sferă de apă în care lucrurile „emit idei scânteietoare”, dar și să se întristeze când păpușa cu ochii scoși ori propria tinerețe „nimeresc toate
NICOARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288432_a_289761]
-
o replică a focului rece interior. Secțiunea de aur (1973) aduce poezia rigorii: căutarea, blagiană, și-a găsit liman în întrezărirea ordinii estetice superioare, orfic solară. Lângă „părelnicul foc”, trop al iluziei transfigurate în ordine și „joc secund” la acest poeta artifex, „un alexandrin” în esență (Petru Poantă), stă oglinda. Volumul Întâlnire în oglindă (1978) marchează evadarea din sugestia panteistă spre un spiritualism răsfrânt în sine - autocunoaștere matură și semn al schimbării viziunii lirice. Un ciclu din Salonul olandez (1979), alcătuit
NICOLESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
, Anaïs (22.III.1937, București), poetă, prozatoare și traducătoare. Este fiica Vilmei Nersesian (n. Csiki), profesoară, și a lui Petre Nersesian, contabil. A absolvit în 1954 Liceul „Gh. Lazăr” din București și tot aici a urmat între 1957 și 1961 Facultatea de Istorie. Între 1961 și
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
din Bosch sau (invocatul) Hyeronymus von Aachen și capriciul goyesc sau coșmarul expresionist, recapitulând gesticulația tandreței și a ororii, a „suferinței și lăcomiei”, cu toate tonalitățile elegiei. Detașată de modele literare în curs, fără orgoliul inovației sau al deplinei originalități, poeta își asumă monologul în „singurătatea spectacolului”. Tot în registrul asincron al modernității clasicizate, romanul Parfumul rochiei mixează două scriituri cu narator ubicuu - un realism ironic-sordid al banalității, cu etalonul în Dimineață pierdută a Gabrielei Adameșteanu, și un realism magic, cu
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
, Maria (16.XI.1948, Botești, j. Neamț), poetă. Este fiică a Cătălinei și a lui Carmil Pal, funcționar. Urmează Liceul „Roman Vodă” din Roman, absolvit în 1967, și Facultatea de Istorie-Filosofie, secția psihopedagogie specială, secundar limba și literatura română, a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1970-1974). Profesoară și directoare
PAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288624_a_289953]
-
genuri) - se remarcă prin informația documentară, interpretarea păstrându-se de regulă în respectul opiniilor consacrate și cantonându-se la un nivel descriptiv și didactic. Nu sensibil diferit se procedează în monografia Elena Farago (1975), unde însă comentariul beneficiază și de mărturisirile poetei, de „lungi și emoționante convorbiri”, ce aduc demersului, minuțios și sobru, un plus de implicare afectivă și de autenticitate. Monografiile sunt completate de editarea operei literare și a corespondenței celor doi scriitori. Istoricul literar s-a oprit și asupra jurnalului
PAPASTATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288676_a_290005]
-
PAPU, Letiția (20.XI.1912, București - 2.V.1979, București), prozatoare și poetă. Este fiica Italiei Papu (n. Bettelli) și a lui Iacob Papu, funcționari, și soră cu Edgar Papu. A absolvit Liceul „Regina Maria” (1930) și Facultatea de Litere și Filosofie din București (1930-1934), continuându-și studiile la Paris (1936-1939). Va fi
PAPU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288682_a_290011]
-
Marsyas, Michaell Danu și Micro-Megas. Prima carte a lui P., romanul Catarge (1941), este dominată de figura unui personaj, pilotul Costa Dimitriu, regăsit și în alte scrieri. Protagonistul întruchipează călătorul absolut, himeră de care se îndrăgostesc mai multe femei (Anna-Maria, poeta Lully, Elsa Gould, Ica Antoniadi, Venetziana Vergatti, Sandra ș.a.). Prozatorul ambiționează să construiască prototipul „bărbatului ideal(izat)” - echivalent, mutatis mutandis, al eternului feminin: misterios, viril, cu chipul ars de soare, ca și cum „cântau în el toate melodiile sudului” și parcă „venea
PAPATANASIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288677_a_290006]
-
Lettre internationale”, „Secolul 20”, „Arca”, „Contrafort” ș.a. Este prezentă mai întâi în volumul colectiv 13 poeți (1988), prima ei carte fiind Lenevind într-un ochi, apărută în 1990. În versurile din Lenevind într-un ochi, P. se relevă ca o poetă a dragostei, a universului intim, cotidian. Jocul delicat al sentimentului oscilează între euforie și îndoială, între exuberanță și melancolie, având ca punct de referință armonia și dizarmonia cuplului. Dintre simboluri o mare frecvență o are acela al ochilor, ca în
PARVULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288701_a_290030]
-
Adrian Marino, rezistența intelectuală prin cultură și, ca atare, afirmă că se va ocupa în mod deosebit de scriitori-disidenți, de scriitorii-prigoniți sau de cei care au luat calea exilului. Încă din primul număr sunt prezentate cazul deținutului politic Sergiu Al-George, situația poetei Leonida Lari, a lui Vasile Voiculescu și Petre Țuțea. Cei dintâi colaboratori sunt Adrian Marino, Nicolae Florescu, Al. Paleologu, Al. Săndulescu, Nicolae Mecu, Barbu Cioculescu, Cornelia Ștefănescu, I. Oprișan, Dan Simonescu, Cezar Baltag. Din colectivul redacțional au făcut parte și
JURNALUL LITERAR-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287693_a_289022]
-
Ninei Cassian a fost literatura destinată copiilor, din care tălmăcește mai întâi Nică fără frică (1958). Împreună cu Lotte Berg realizează traducerea unei culegeri cuprinzătoare din poezia Ninei Cassian, Die täglichen Feste (1963). Merită consemnat faptul că Nina Cassian prețuia la poeta K. puritatea sufletească, viziunea clară și blândă asupra lumii, cum și afirmă în cuvântul înainte la volumul Jahre kommen, Jahre gehen (1964). Împreună cu Lotte Berg s-a ocupat și de tălmăcirea poemelor lui Nicolae Labiș, oferind, în anii ’60, cititorului
KORNIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287721_a_289050]
-
, Gabriela (16.VIII.1942, București), poetă, prozatoare și traducătoare. Este fiica Mariei (n. Crăciun) și a lui Ioan Melinescu, ebenist. Urmează școala elementară și Liceul „Gh. Șincai” în București, apoi Institutul Pedagogic (1960- 1963) și Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, luându
MELINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288085_a_289414]
-
1973, 2000) și cu Premiul „De nio”, acordat de Fondul Academiei Suedeze (1989). Este și artist plastic (pictor, gravor, desenator) - cu expoziții personale de pictură și gravură în Elveția și Suedia. Ceremonie de iarnă este o carte unică în creația poetei (Mircea Martin), prin spontaneitatea, forța de irupție a lirismului. Debutul, valoros literar prin forță și prospețime, printr-un limbaj poetic în care simplitatea melodioasă și copilărească se îmbină cu un metaforism neașteptat, este uneori spectaculos prin acuitatea percepției concretului, mai
MELINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288085_a_289414]
-
Gabriel Dimisianu plasează aceste „cântece” trădând o „sete frenetică de viață” într-o direcție contrară aceleia a generației din care face parte M. De fapt, după acest moment de vitalitate debordantă, în care poezia se confundă cu emoția și trăirea, poeta va evolua pe orbita abstractizării și conceptualizării. În Ființele abstracte (1967) și în Interiorul legii (1968) se simte dorința de interiorizare, care corespunde unei voințe de a transcende materia, aparența, nu dintr-o „greață” de materie - întrucât poeta rămâne fundamental o
MELINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288085_a_289414]
-
emoția și trăirea, poeta va evolua pe orbita abstractizării și conceptualizării. În Ființele abstracte (1967) și în Interiorul legii (1968) se simte dorința de interiorizare, care corespunde unei voințe de a transcende materia, aparența, nu dintr-o „greață” de materie - întrucât poeta rămâne fundamental o senzuală -, ci pentru a o atinge în esențialitatea ei primordială, de neatins, pentru a ajunge la un fel de structură intimă și universală, la scheletul lumii și la cel al „sentimentelor”. S-ar putea spune că M.
MELINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288085_a_289414]
-
care transcrie concretul, emoția violentă sau, dimpotrivă, memoria somnolentă, pentru ca Împotriva celui drag (1975) să se elibereze mai în profunzime de tentația abstractizării: abundă formulările adresative, întrebările (retorice), universul liric primește o infuzie de concretețe metaforică, renaște vitalitatea primă a poetei, acum o vitalitate întrebătoare, nu a unei descătușări adolescentine, ci a unei zeități feminine care își descoperă regatul la granița dintre moarte și viață. Poeta se recunoaște în figura Persefonei, purtătoare de viață și de moarte, care aduce distrugere și
MELINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288085_a_289414]
-
adresative, întrebările (retorice), universul liric primește o infuzie de concretețe metaforică, renaște vitalitatea primă a poetei, acum o vitalitate întrebătoare, nu a unei descătușări adolescentine, ci a unei zeități feminine care își descoperă regatul la granița dintre moarte și viață. Poeta se recunoaște în figura Persefonei, purtătoare de viață și de moarte, care aduce distrugere și rod, înfometată de trupul iubit, dar și dornică de a-l înghiți (22 iunie, sfârșitul primăverii, Scrisoare I). Tema iubirii izbucnește cu forță, o forță
MELINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288085_a_289414]