7,454 matches
-
Din 1957 au fost lansați peste 500 sateliți de comunicații. Principalele flote de sateliți de comunicații sunt cele care aparțin Intelsat (telecomunicații generale), Inmarsat (comunicații maritime), Eutelsat, SES S.A., Arabsat. Sateliții de navigare și localizare permit cunoașterea poziției navelor, automobilelor, rachetelor etc, echipate cu receptori radio speciali. Un asemenea satelit emite continuu semnale radio către stația de recepție de la sol, care conțin informații despre poziția satelitului. Cele mai cunoscute sisteme de navigație prin satelit sunt GPS (S.U.A.), GLONASS (Rusia), Galileo (sistem
Satelit artificial () [Corola-website/Science/306545_a_307874]
-
Țării (CSAT). s-a născut la data de 10 martie 1955 în Deagurile, localitate aflată pe atunci în regiunea Pitești. A absolvit liceul militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza (1970-1974) și apoi școala militară de ofițeri din Sibiu, arma artilerie și rachete terestre (1974-1977). După absolvirea școlii de ofițeri a fost avansat la gradul de locotenent și repartizat la Centrul de Instrucție al Artileriei din Ploiești. A fost numit în funcția de comandant de pluton tragere artilerie terestră și comandant de pluton
Ion Oprișor () [Corola-website/Science/306565_a_307894]
-
1984 lucrează ca Șef colectiv de cercetare la Institutul de Cercetări Științifice al Armatei din Clinceni (județul Ilfov). În urma unor examene de echivalare, Sergiu Medar a obținut și diploma de absolvent al Școlii de ofițeri în rezervă de artilerie și rachete din Sibiu. În baza acestor echivalări, în anul 1986 este încadrat în Ministerul Apărării Naționale (MApN) cu gradul de căpitan, continuând să lucreze la Institutul de Cercetări Științifice al Armatei din Clinceni ca inginer șef (1986-1987) și locțiitor tehnic (1987-1990
Sergiu Medar () [Corola-website/Science/306562_a_307891]
-
al Agenției de presă Agerpres transmițând informații cu caracter științific. În anul 1974 este transferat la București ca redactor al Agerpres. În paralel cu activitatea jurnalistică, el a publicat mai multe cărți pentru copii dintre care cele mai cunoscute sunt "Racheta albă" (1975) și "Stejara" (1977). Cărțile sale au fost publicate de Editura Ion Creangă, singura editură pentru copii pe vremea aceea. El a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România. În anul 1984, cele două cărți menționate mai-sus au fost
Ludovic Roman () [Corola-website/Science/307823_a_309152]
-
fost publicate de Editura Ion Creangă, singura editură pentru copii pe vremea aceea. El a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România. În anul 1984, cele două cărți menționate mai-sus au fost ecranizate sub forma unui film serial pentru copii (Racheta albă), scriitorul semnând scenariul acestui film. În anul 1987 Ludovic Roman și-a înaintat demisia din cadrul Agerpres, acuzând atitudinea de slugărnicie față de regimul comunist a conducătorilor agenției și a refuzat să mai lucreze în presa comunistă. Timp de doi ani
Ludovic Roman () [Corola-website/Science/307823_a_309152]
-
a petrolului, căutând ca prin distrugerea acestora să diminueze capacitatea economica a iranienilor de a susține în continuare războiul. Fără a se lăsa câtuși de puțin impresionat, Iranul a lansat noi ofensive. Ca răspuns, Irakul a atacat orașul Dezful cu rachete sol-sol, concomitent cu atacuri aeriene asupra altor orașe. Ca răspuns, Iranul a executat atacuri aeriene asupra orașelor Basra, Mandali, și altor localități de graniță. A fost doar începutul a ceea ce s-a numit mai apoi "Războiul orașelor". Imperturbabil, Iranul a
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
să înceteze războiul. Un pas important în escaladarea conflictului militar a fost făcut în septembrie 1983, prin implicarea Franței în conflictul militar, ca urmare a deciziei guvernului francez de a furniza Irakului 5 avioane de atac Super Étendard, dotate cu rachete aer-sol Exocet. Aceste avioane erau destinate distrugerii instalațiilor petroliere iraniene și atacării tancurilor petroliere. Guvernul francez a declarat că a vândut aceste avioane pentru ca Irakul să exercite presiuni asupra iranienilor să înceteze războiul. În realitate, guvernul francez se temea ca
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
trei nave de război în zonă, pe 13 octombrie. Noile avioane Super Étendard au intrat în luptă în martie 1984, atacând un petrolier sub pavilion grec. Ulterior, alte nave ancorate în terminalul petrolier din insula Kharg au fost atacate cu rachete. Iranul nu și-a urmat amenințarea de a închide Strâmtoarea Ormuz, deoarece ar fi periclitat propriile exporturi de petrol. Pe de altă parte, era extrem de dificil să o blocheze, dat fiindcă are aproape 12 km lățime. În schimb, a decis
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
Iranului, concomitent cu încălcarea neutralității declarate oficial. Cu toate acestea, SUA au decis să-și sporească prezența militară în regiune, urmate de Marea Britanie, Franța și Uniunea Sovietică. Aceste măsuri au fost justificate de instalarea de către Iran a unor baterii de rachete Silkworm de producție chineză, în apropierea Strâmtorii Ormuz. Aceste rachete erau capabile să scufunde orice tanc petrolier în trecere prin zonă. În martie, toate tancurile petroliere kuweitiene au fost înregistrate sub pavilion american. Ulterior, tancuri petroliere sovietice au fost închiriate
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
SUA au decis să-și sporească prezența militară în regiune, urmate de Marea Britanie, Franța și Uniunea Sovietică. Aceste măsuri au fost justificate de instalarea de către Iran a unor baterii de rachete Silkworm de producție chineză, în apropierea Strâmtorii Ormuz. Aceste rachete erau capabile să scufunde orice tanc petrolier în trecere prin zonă. În martie, toate tancurile petroliere kuweitiene au fost înregistrate sub pavilion american. Ulterior, tancuri petroliere sovietice au fost închiriate de asemenea Kuweitului pentru a spori livrările de petrol, în
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
asemenea Kuweitului pentru a spori livrările de petrol, în compensație față de scăderea exportului de petrol din Iran și Irak. Un alt incident, care s-a petrecut în 17 mai 1987, atunci când fregata americană USS Stark a fost lovită de două rachete Exocet, lansate de pe un Mirage F1 irakian, care au omorât 37 de membri ai echipajului și au rănit alți 21, a determinat creșterea implicării SUA în război. Afirmațiile oficialilor irakieni, cum că fregata USS Stark s-ar fi aflat în
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
coflict, un incident extrem de grav s-a petrecut în data de 3 iulie 1988, dată la care avionul Airbus A300 B2-203, cu 274 de pasageri la bord, dintre care 66 copii + 16 membri ai echipajului, a fost doborât cu două rachete sol-aer lansate de pe crucișătorul marinei americane USS Vincennes. În urma atacului, toate cele 290 de persoane de la bordul avionului și-au pierdut viața, catastrofa fiind catalogată pe locul 7 în lista celor mai grave incidente aviatice din toate timpurile. Comisia internațională
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
Navy, în cazul în care se apropie la mai puțin de 5 mile marine (9.3 km) și la o altitudine de mai puțin de 2000 de picioare (610m) de o navă de război. Practic, în momentul lansării celor două rachete, aeronava iraniană se găsea în spațiul aerian iranian, se deplasa cu o viteză de cca. 650 km/h, mult mai scăzută decât a unui avion de atac, la o altitudine de cca. 4000m, pe o traiectorie ascendentă, și se găsea
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
Vincennes. La cca. 19 mile marine distanță, nava USS Sides, a identificat corect pe radarul propriu Airbus-ul iranian ca fiind un zbor comercial. Majoritatea celor aflați pe puntea navei USS Vincennes au declarat că abia după explozia celor două rachete au realizat faptul că distruseseră un avion civil. Comisia de anchetă a US Navy a invocat un așa-numit "scenario fulfillment" care survine la persoanele aflate sub stress. Cu toate acestea, din raportul US Department of Defense rezultă că echipajul
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
orașului Suleimaniya. Liderii iranieni sperau ca prin ocuparea acestora vor obține o poziție mai avantajoasă în cadrul negocierilor de pace. Trupe aeropurtate de comando iraniene au fost parașutate în spatele liniilor de apărare irakiene, luând prin surprindere inamicul. Concomitent, elicoptere înarmate cu rachete au distrus o mare parte din tancurile irakiene, iar avioanele de atac F-5E Tiger au atacat rafinăria Kirkuk. În continuare, utilizând aceleași tactici, trupele iraniene au capturat localitatea Halabja, și ulterior o bună parte din provincie. Ca urmare a acestei
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
protejați de un antidot. Cu toate acestea, pierderile irakiene au fost și ele extrem de ridicate. Tactica irakiană a fost de a satura avangarda forțelor iraniene prin bombardamente de artilerie cu cianuri și gaze neuro-paralizante, în timp ce bombardierele lansau în adâncimea frontului rachete cu gaz muștar, extrem de persistent, pentru a tăia retragerea soldaților iranieni. Presat de aceste pierderi grele, Conducătorul Suprem al Iranului, Ayatollahul Khomeini a numit în fruntea forțelor armate un cleric, Ali Akbar Hashemi Rafsanjani. Acesta a ordonat un contra-atac prin
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
țări în curs de dezvoltare. Pierderile Irakului au fost estimate la 105 - 200 000 de morți, 400 000 de răniți și 70 000 de prizonieri. Mii de civili de ambele părți au fost omorâți în urma raidurilor aeriene și bombardamentului cu rachete balistice. Schimburile de prizonieri au început în 1990, totuși mulți nu au fost eliberați decât după mai bine de 10 ani de la conflict. Orașe și sate din ambele țări au suferit distrugeri. Surse iraniene au declarat că pierderile suferite au
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
pretenții, cu excepția pretențiilor asupra cursului Shatt al-Arab. Încă înainte de 1990, Iranul trecuse la o înarmare masivă, cumpărând armament în valoare de 10 miliarde de $ din China și Uniunea Sovietică, cu precădere armament greu, artilerie de mare calibru, avioane, tancuri și rachete. Președintele Rafsanjani a renunțat la convingerile anterioare privind armele de nimicire în masă, considerate “unelte ale diavolului”, cerând oamenilor de știință iranieni să dezvolte un arsenal de arme chimice. Ulterior, în 1993, Iranul a ratificat Convenția privind Armele Chimice, fiind
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
membrii Mujahedeen-e-Khalq care au făcut dese incursiuni cu scop terorist pe teritoriul Iranului până la invazia din 2003 a SUA, printre care și asasinarea generalului Ali Sayyad Shirazi în 1998, artizanul Operațiunii Mersad. La rândul său, Iranul a executat tiruri cu rachete asupra taberelor mujahedinilor din Irak, inițiind infiltrări de agenți diversioniști recrutați dintre dizidenții regimului irakian, pentru a provoca revolte contra regimului lui Saddam Hussein. Odată cu invazia americană din 2003 și cu implicarea iraniană în noul guvern irakian, câștigând influență asupra
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
a fost primul conflict militar convențional în care s-au utilizat pe scară largă dronele combatante, nu numai pentru observarea mișcărilor inamicului, utilizate cu precădere de Iran. Dronele utilizate erau concepute și fabricate în Iran, Mojaher 1, înarmate cu 6 rachete anti-tanc RPG-7. Utilizate inițial doar pentru observarea mișcărilor inamicului, au efectuat peste 700 de misiuni. Embargoul țărilor occidentale și SUA asupra livrărilor de arme, a determinat autoritățile iraniene să dezvolte propria producție de armament. Multe arme au fost reproiectate prin
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
au efectuat peste 700 de misiuni. Embargoul țărilor occidentale și SUA asupra livrărilor de arme, a determinat autoritățile iraniene să dezvolte propria producție de armament. Multe arme au fost reproiectate prin reverse engineering. Până în 1988, Iranul ajunsese să fabrice propriile rachete balistice de tip Scud (Shahab-1), Silkworm și rachete anti-navă, rachete tactice Oghab, piese de schimb pentru alte tipuri de rachete. Multe tipuri de rachete au fost introduse în Iran prin contrabandă sau pe filiere cu aparență legală, așa cum au fost
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
occidentale și SUA asupra livrărilor de arme, a determinat autoritățile iraniene să dezvolte propria producție de armament. Multe arme au fost reproiectate prin reverse engineering. Până în 1988, Iranul ajunsese să fabrice propriile rachete balistice de tip Scud (Shahab-1), Silkworm și rachete anti-navă, rachete tactice Oghab, piese de schimb pentru alte tipuri de rachete. Multe tipuri de rachete au fost introduse în Iran prin contrabandă sau pe filiere cu aparență legală, așa cum au fost rachetele aer-aer din dotarea avioanelor de vânătoare. Au
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
SUA asupra livrărilor de arme, a determinat autoritățile iraniene să dezvolte propria producție de armament. Multe arme au fost reproiectate prin reverse engineering. Până în 1988, Iranul ajunsese să fabrice propriile rachete balistice de tip Scud (Shahab-1), Silkworm și rachete anti-navă, rachete tactice Oghab, piese de schimb pentru alte tipuri de rachete. Multe tipuri de rachete au fost introduse în Iran prin contrabandă sau pe filiere cu aparență legală, așa cum au fost rachetele aer-aer din dotarea avioanelor de vânătoare. Au fost dublate
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
dezvolte propria producție de armament. Multe arme au fost reproiectate prin reverse engineering. Până în 1988, Iranul ajunsese să fabrice propriile rachete balistice de tip Scud (Shahab-1), Silkworm și rachete anti-navă, rachete tactice Oghab, piese de schimb pentru alte tipuri de rachete. Multe tipuri de rachete au fost introduse în Iran prin contrabandă sau pe filiere cu aparență legală, așa cum au fost rachetele aer-aer din dotarea avioanelor de vânătoare. Au fost dublate prin producție internă stocurile de muniție pentru artilerie, ca și
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
armament. Multe arme au fost reproiectate prin reverse engineering. Până în 1988, Iranul ajunsese să fabrice propriile rachete balistice de tip Scud (Shahab-1), Silkworm și rachete anti-navă, rachete tactice Oghab, piese de schimb pentru alte tipuri de rachete. Multe tipuri de rachete au fost introduse în Iran prin contrabandă sau pe filiere cu aparență legală, așa cum au fost rachetele aer-aer din dotarea avioanelor de vânătoare. Au fost dublate prin producție internă stocurile de muniție pentru artilerie, ca și cele pentru infanterie. De
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]