7,442 matches
-
chiar, ei au primit animalele de muncă care ar fi trebuit date de către guvern soldaților din alte regiuni și au fost create structurile necesare pentru sprijinirea lor din banii publici. În primele patru okruguri ale soldaților agricultori (fostele așezări ale regimentelor de grenadieri ale Diviziei I) au fost păstrate doar persoanele cele mai de încredere, cei care se întorseseră de curând de pe front și cei care slujiseră deja 20 de ani în armată și care doreau să rămână în regiune pentru
Așezare militară () [Corola-website/Science/318645_a_319974]
-
desiatine de pământ arabil sau de fâneață. Fiecare dintre ei au trebuit să-și construiască casa din lemn cu truchiuri de copac asigurate din pădurile statului. Casele din lemn, în care locuiseră comandanții de comapanie sau funcționaseră birourile companiei sau regimentului, au fost destinate încartiruirii trupelor. În restul regiunilor, toți soldații au fost trecuți la statutul de soldați agricultori. Soldații agricultori au fost scutiți de obligația livrării de produse agricole pentru armată, dar, începând cu 1 ianuarie 1832, au fost obligați
Așezare militară () [Corola-website/Science/318645_a_319974]
-
de învățământ și clădirile statului din afara fortificațiilor militare. În 1832, conducerea unităților de cavalerie activă a fost separată de cea a escadroanelor de rezervă. Dacă primele au fost subordonate direct comandanților de divizie, cele din urmă au rămas sub comanda regimentelor și brigăzilor de cavalerie. Doar patru ani mai târziu, așezările militare ale cavaleriștilor au încetat să mai fie sub conducerea militară a comandanților de divizie. Regiunile escadroanelor au fost redenumite voloste rurale, comitetele regimentale de conducere au fost transformate în
Așezare militară () [Corola-website/Science/318645_a_319974]
-
aplicații militare, să lucreze trei zile în serviciul public și să asigure provizii pentru unitățile încartiruite în regiune. În regiunea Caucazului, militarii de rang inferior, care își terminaseră perioada de serviciu obligatoriu, s-au stabilit în localitățile de reședință ale regimentelor lor, guvernul asigurându-le anumite facilități cu acest prilej. În 1837 s-a luat hotărârea înființării așezărilor militare pe pământurile triburilor rebele. Autoritățile ruse au avut intenția să colonizeze timp de 5 ani aproximativ 3.000 de familii. Militarii de
Așezare militară () [Corola-website/Science/318645_a_319974]
-
montane răsculate. Coloniștii ruși trebuiau să se ocupe cu agricultura, mașteșugurile și comerțul cu locuitorii pașnici din regiune. Fii coloniștilor nu au fost înrolați în efectivele așezărilor militare, dar, la împlinirea vârstei de 20 de ani au fost înrolați în regimentele regulate ale armatei din Caucaz, unde au trebuit să efectueze un stagiu de 15 ani. Crearea așezărilor militare din Caucaz a reprezentat un succes din punct de vedere militar. Odată cu scăderea stării de insecuritate din zonă, așezările militare din regiune
Așezare militară () [Corola-website/Science/318645_a_319974]
-
Vidin, iar Corpul 2 de armată format tot din două divizii să asigure apărarea capitalei împotriva unui eventual atac dinspre Rusciuk și Turtucaia. Principalele rezerve ale armatei erau concentrate în regiunea Bucureștiului și constau în două regimiente de dorobanți, un regiment de roșiori și alte câteva formațiuni auxiliare. În această desfășurare, armata română a asigurat apărarea liniei Dunării pe un front de 650 km, până la sosirea trupelor țariste. Armata rusă a început traversarea Prutului pe la Ungheni, pe la nou construitul pod „Eiffel
Războiul de Independență al României () [Corola-website/Science/318695_a_320024]
-
1946, ziua alegerilor, la orele 3 dimineața, în primul lot de deținuți politici pentru începerea unui proces cu scopul dorit de comuniștii ajunși la putere prin înaltă trădare și cu nume de suprafață politică, ca un grup de ofițeri de la Regimentul de Gardă din Sinaia să fie învinuiți că ascunseseră armament pentru conservare, în vederea începerii unei lupte armate de respingere a trupelor sovietice la 15 ani de munca silnică la intervenția directă a Moscovei și acordul regelui în procesul „Sumanelor Negre
Victor-Ionel Sassu () [Corola-website/Science/318835_a_320164]
-
un al doilea Colegiu al Rusiei Mici, fomat din patru funcționari guvernamentali ruși și patru cazaci aleși. Acest colegiu a început prudent dar ferm să elimine ultimele vestigii ale autonomiei locale căzăcești. În 1781, Colegiul Rusiei Mici a desființat sistemul regimentelor autonome căzăcești. Doi ani mai târziu, a fost restricționat dreptul la libera mișcare a țăranilor, iar procesul de iobăgizare al populației rurale ucrainene a fost încheiat. Soldații cazaci au fost integrați în armata rusă, în vreme ce ofițerii cazaci au primit statutul
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
obiceiurile militare ale cazacilor, similare cu cele existente în Armata Zaporijiană sau în Hetmanatul Căzăcesc. Cazacii relocați în regiune au fost numiți „cazaci slobozi’’. Regiunea a fost organizată în cinci regiuni administrative regimentale ("polki"), numite după orașul principal al fiecărui regiment, și subîmpărțite în districte-companii ("sotnii"): Ostrohozki, Harkivski, Ohtîrski, Sumski și Iziumski. În timpul domniei împărătesei Ecaterina cea Mare, regimentele din regiune au fost sesființate, iar privilegiile cazacilor au fost abolite printr-un decret din 28 iulie 1765. Fosta regiune semiautonomă a
Slobidska Ukraina () [Corola-website/Science/318892_a_320221]
-
regiune au fost numiți „cazaci slobozi’’. Regiunea a fost organizată în cinci regiuni administrative regimentale ("polki"), numite după orașul principal al fiecărui regiment, și subîmpărțite în districte-companii ("sotnii"): Ostrohozki, Harkivski, Ohtîrski, Sumski și Iziumski. În timpul domniei împărătesei Ecaterina cea Mare, regimentele din regiune au fost sesființate, iar privilegiile cazacilor au fost abolite printr-un decret din 28 iulie 1765. Fosta regiune semiautonomă a fost transformată într-o regiune administrativă obișnuită, care a păstrat însă numele „Sloboda Ukraina”. Administrația regimentală a fost
Slobidska Ukraina () [Corola-website/Science/318892_a_320221]
-
au fost sesființate, iar privilegiile cazacilor au fost abolite printr-un decret din 28 iulie 1765. Fosta regiune semiautonomă a fost transformată într-o regiune administrativă obișnuită, care a păstrat însă numele „Sloboda Ukraina”. Administrația regimentală a fost înlocuită de regimentele rusești de husari, iar ofițerilor cazaci de rang înalt li s-a asigurat ranguri ofițerești în armata rusă și statutul nobiliar - "dvorianstvo". În 1835, regiunea Sloboda Ukraina a fost desființată, pe teritoriul ei fiind organizată gubernia Harkov, unele regiuni mai
Slobidska Ukraina () [Corola-website/Science/318892_a_320221]
-
unde obține 3 licențe: botanică(1900), zoologie(1901) și geologie(1904). În 1913 , participă la campania celui de-al doilea război balcanic din Bulgaria, cu gradul de sublocotenent și, în Războiul de Întregire Națională ajunge la gradul de căpitan în Regimentul 3 Artilerie de la Mărășești. Activitatea sa profesională a marcat diverse funcții: membru al Societății de Științe din București(1905), președinte al Institutului Național de Export(1935), delegat la Ministerul Agriculturii și Domeniilor pe lângă Direcția Porturilor în vederea construcțiilor de silozuri(1938
Aurelian Pană () [Corola-website/Science/316006_a_317335]
-
al gazelor (eșapamentul) este amplasat pe aripa din stânga, la fel ca în cazul modelului T-55. Tunul ghintuit de 100 mm nu avea decât un ejector de gaze, nefiind dotat cu manșon pentru protecția termică a țevii sau telemetru laser. Regimentul de tancuri din Mihai Bravu a fost prima unitate care a primit tancuri românești. Fiind în apropierea Bucureștiului, tancurile puteau fi reparate mai ușor în cazul unor defecțiuni. Producția tancului TR-580 a fost sistată la sfârșitul anului 1985 în favoarea modelului
TR-580 () [Corola-website/Science/316071_a_317400]
-
mondial a comandat un pluton de mitraliere în zona Pașcani-Iași. În data de 23 august 1944 a căzut prizonier la sovietici. În 1945 s-a întors din prizonierat și s-a încadrat ca ofițer cu gradul de locotenent major la Regimentul Pitești. A demisionat și s-a înscris la Academia Teologică Română Unită de la Blaj, unde a obținut "licența în teologie". La 22 iulie 1948 a fost arestat ca agitator contra comunismului, iar apoi a fost judecat și condamnat de Tribunalul
Ioan M. Bota () [Corola-website/Science/316108_a_317437]
-
născută Plagino, cu ascendenți într-o familie care, începînd cu secolul al XVII-lea, a dat Principatelor Române zece domnitori. Frate geamăn cu Dimitrie Ghica-Comănești. În 1861, ca urmare a apelului lui Abraham Lincoln, s-a înrolat ca voluntar în Regimentul 5 al statului New York, comandat de colonelul Iarlovsky. Rănit pe cîmpul de luptă, a fost decorat și înaintat la gradul de căpitan. La 30 iulie 1862 a trimis dintr-un spital militar din New York o scrisoare de condoleanțe la moartea
Eugen Ghica-Comănești () [Corola-website/Science/316209_a_317538]
-
alt voluntar român în războiul de secesiune. Această scrisoare, adresată doamnei Constanța Dunca-Schianu, va fi publicată la 16 ianuarie 1863 în ziarul Buciumul, scos la București de Cezar Bolliac. La 30 aprilie 1863, la Baton Rouge, Louisiana, era căpitan în Regimentul 5 de voluntari, aflat sub comanda colonelului Ladislas Zulawsky, și a luat parte la campania generalului maior Nathaniel Banks. În mai a plecat pentru scurt timp la New Orleans, apoi la Key West în Golful Mexic. Prin ordinul din 6
Eugen Ghica-Comănești () [Corola-website/Science/316209_a_317538]
-
Ladislas Zulawsky, și a luat parte la campania generalului maior Nathaniel Banks. În mai a plecat pentru scurt timp la New Orleans, apoi la Key West în Golful Mexic. Prin ordinul din 6 iunie 1863, devenea comandant al companiei I, Regimentul 10 din Corps d'Afrique, format din recruți negri, cu tabăra stabilită în Port Hudson. Din motive familiale, la 24 decembrie 1863, și-a cerut demisia, care i s-a acceptat la 31 decembrie 1863. S-a întors în țară
Eugen Ghica-Comănești () [Corola-website/Science/316209_a_317538]
-
aproximativ 51.000 de militari slab pregătiți și antrenați. Începând cu anul 1936 au început să se facă unele încercări pentru modernizarea echipamentelor, dar ritmul aprovizionării era slab, iar guvernul nu dorea să cheltuiască sume foarte mari pentru echiparea unor regimente de tancuri proaspăt create. Până în cele din urmă însă, forțele armate canadiene au ajuns într-o perioadă relativ scurtă să depășească toate efectivele prevăzute de așa-numitele scheme de mobilizare. De-a lungul războiului, forțele terestre au fost încadrate cu
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
a produs promiul model de tanc mediu „Ram”. Deși nu a fost folosit în acțiuni de luptă, „Ram” a fost utilizat pentru pregătirea personalului, iar, într-o formă modificată, a fost utilizat pe post de transportor blindat pentru trupe de către Regimentul I canadian de transportoare blindate. În Canda au fost produse aproximativ 14.000 de aparate de zbor, inclusiv bombardiere Lancaster și Mosquito. De asemenea, șantierele navale canadiene au lansat la apă vase militare precum distrugătoare, fregate, corverte și aproximativ 350
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
încurajat să treacă la o „invazie prietenească” a Newfoundlandului. Comisarul Emerson a reorganizat mai multe organizații oficiale, precum „Corpul de detectare aeriană”, iar pe altele le-a integrat în unitățile canadiene. Armata britanică organizase două unități de artilerie în Newfoundlad (regimentele 59 și 166 artilerie de câmp). Regimentul 59 a luptat în Europa de nord, iar Regimentul 166 în Africa de nord. Escadrila 125 (Newfoundland) a luptat în cadrul RAF în apărarea insulelor britanice și a participat la asigurarea sprijinului aerian a
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
a Newfoundlandului. Comisarul Emerson a reorganizat mai multe organizații oficiale, precum „Corpul de detectare aeriană”, iar pe altele le-a integrat în unitățile canadiene. Armata britanică organizase două unități de artilerie în Newfoundlad (regimentele 59 și 166 artilerie de câmp). Regimentul 59 a luptat în Europa de nord, iar Regimentul 166 în Africa de nord. Escadrila 125 (Newfoundland) a luptat în cadrul RAF în apărarea insulelor britanice și a participat la asigurarea sprijinului aerian a forțelor de debarcare în timpul debarcării din Normandia
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
oficiale, precum „Corpul de detectare aeriană”, iar pe altele le-a integrat în unitățile canadiene. Armata britanică organizase două unități de artilerie în Newfoundlad (regimentele 59 și 166 artilerie de câmp). Regimentul 59 a luptat în Europa de nord, iar Regimentul 166 în Africa de nord. Escadrila 125 (Newfoundland) a luptat în cadrul RAF în apărarea insulelor britanice și a participat la asigurarea sprijinului aerian a forțelor de debarcare în timpul debarcării din Normandia. Au mai fost organizate și alte unități militare, dar
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
a luptat în cadrul RAF în apărarea insulelor britanice și a participat la asigurarea sprijinului aerian a forțelor de debarcare în timpul debarcării din Normandia. Au mai fost organizate și alte unități militare, dar ele nu au mai părăsit Newfoundlandul.. Mai multe regimente canadiene au fost încartiruite în localități din Newfoundland de-a lungul războiului. Cel mai cunoscut a fost Regimentul de pușcași regali (The Royal Rifles of Canada) care a staționat la Cape Spear mai înainte de a fi timis să lupte în
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
debarcare în timpul debarcării din Normandia. Au mai fost organizate și alte unități militare, dar ele nu au mai părăsit Newfoundlandul.. Mai multe regimente canadiene au fost încartiruite în localități din Newfoundland de-a lungul războiului. Cel mai cunoscut a fost Regimentul de pușcași regali (The Royal Rifles of Canada) care a staționat la Cape Spear mai înainte de a fi timis să lupte în Hong Kong. În iulie 1941, acest regiment a fost înlocuit de regimentul de infanterie „ Prince Edward Island Highlanders”. Între
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
localități din Newfoundland de-a lungul războiului. Cel mai cunoscut a fost Regimentul de pușcași regali (The Royal Rifles of Canada) care a staționat la Cape Spear mai înainte de a fi timis să lupte în Hong Kong. În iulie 1941, acest regiment a fost înlocuit de regimentul de infanterie „ Prince Edward Island Highlanders”. Între 1941 și 1942, regimentul de infanterie „ Lincoln & Welland” a avut misiune apărării aeroportului Gander și mai apoi a capitalei St. John's. Armata canadiană a construit un fortificații
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]