KorAP: Find »[drukola/base=sufla & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...232 233 234 ...245 >

6,105 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

a feminității: nu mai este veloce, nu se mai grăbește, deodată, are o lentoare lascivă a mișcărilor. Schițează gestul Încetinit și gingaș de a alerga după un fluture, apoi pe acela de a culege umbrela unei păpădii și a o sufla; mă iubește, nu mă iubește. Sare să rupă o floare, mi-o Întinde ca semn de solemnă investitură erotică; Îmi prinde mâna și-o apropie de obraz; mi-o sărută tandru, este emoționată. Devin bădăran din inconștiență de mascul răsfățat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
am băut, pentru ce am plâns? Ca un copil fără nimeni pe lume. Iubesc, iubesc pe nimeni și nimeni nu mă iubește. Pe cine iubesc? Pe nimeni. De cine sunt iubită? De nimeni. Felicia, te urăsc pentru că mi l-ai suflat pe V. Felicia, te urăsc fiindcă urăsc toți oamenii mai deștepți ca mine. M-am Îmbătat ca să pot uita. Vai, dac-aș ști că plâng, plâng, plâng, plâng, plâng. Du-te dracului Împreună cu toți bărbații! Ce crezi, că n-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
lucrez, mă trezesc cu o precizie de secunde, total odihnit, cu creierul foarte proaspăt; am spor la lucru, pot să mă concentrez asupra unui vast material, Îmi sar În față jaloanele esențiale și termin repede. În asemenea momente, parcă Îmi suflă cineva idei pe care nu le-am gândit niciodată Înainte. Sunt mirat și aștept să văd cât o să mă mai țină. Vorba lui Bazil, „să vedem cât o să te țină zeul!“. (azi) Mă cunosc eu În măsura În care mă descriu? Sigur că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

să le vie, să asculte durerile oamenilor! zise Ignat Cercel într-un grup mai gălăgios. ― Vezi bine că nu, făcu și Toader Strîmbu. Că dacă stăpânirea împarte moșia, apoi are s-o împartă la cei săraci și fără pământ, iar dânșii suflă a pagubă! ― D-aia tot umblă s-o ia dânșii, ca să n-apuce stăpânirea să ne-o împartă nouă! completă mânios Trifon Guju. Dar lasă, că nici noi n-om dormi... Petre plecă cu fratele învățătorului și cu câțiva bătrâni

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
întrebările femeii și pe urmă văicărelile ei speriate. Se retrase mai deoparte, lângă straja de la Ruginoasa, care venise să-l vestească. De buimăceală nici măcar nu l-a prea descusut ce și cum, ci a dat fuga încoace, la curte. Straja sufla greu și bolborosea întruna aiurit. ― Oare de mult arde, măi Nichifore? întrebă primarul, uitîndu-se spre Ruginoasa, unde cerul era roșu, parc-ar fi stat să răsară soarele. ― D-apoi când am luat eu seama încă nu cântase cocoșii de miezul

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
conița!... Ucigașule! Ucigașule! ― Aoleu! făcu și Petre. N-oi fi făcut una ca asta, Toderiță? Toader Strîmbu răspunse liniștit: ― Ba a murit ca un pui de găină, zău așa! Cum am strîns-o nițel să nu urle, cum n-a mai suflat... ― Aoleu! făcu Petre iarăși, mai abătut... Rău ai făcut, Toderiță, că de-acuma... Țăranul se uită la Petre, apoi la ceilalți cu o mirare ce se schimba treptat în indignare și în mânie. Pe fața-i lătăreață, țepile nerase de

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
apoi la ceilalți cu o mirare ce se schimba treptat în indignare și în mânie. Pe fața-i lătăreață, țepile nerase de cine știe când se burzuluiau, ochii mici, înfundați în cap, însîngerați, scânteiau ca doi cărbuni aprinși peste care suflă un vânt năprasnic. Începu să urle ca o fiară scoasă din minți, mișcîndu-se de ici-colo, parcă ar fi călcat cu tălpile goale pe jăratic, gângăvind și spumegînd: ― Da ce-i dacă a murit?... Dar muierea mea cum a murit de

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
dânsul n-are să-și dea moșia din mână de bunăvoie și cu sila cine să i-o apuce? ― Da ce, acu merge pe voia lui? se încruntară câțiva. Ce, tot el are să ne poruncească? D-aia a venit revoluția, să suflăm noi în ciorba lui, ori dânsul într-a noastră? ― Lăsați, fraților, că țîțăie sufletul într-însul și numai să ne strâmbăm o dată la el că fuge, cîtu-i de bătrân, de nu-l prinzi nici cu ogarii! observă unul spân și

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
nu se mai întoarse în biserică... La marginea Amarei și apoi pe uliță, cadavrele zăceau în aceleași locuri. Ici-colo, cîte-un muribund gemea ori se zvârcolea încă. Birjarul arăta cu biciul mereu: ― Uite colea un mort!... Și dincolo... Ăsta parcă mai suflă, vezi? Isbășescu recunoscu pe Chirilă Păun, apoi pe Nicolae Dragoș... Titu Herdelea exclamă îngrozit: ― Aici trebuie să fi fost bătălie mare! Numai Grigore tăcea, cu ochii în gol, parcă n-ar fi văzut nimic. O patrulă îi opri în dreptul bisericii

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369

mișcă-ți reportofonul și adu o votcă mare, nu vezi că-i e rău cumătrului ? Adu-i, să mai capete culoare în obraji. — N-am necazuri, zise, pentru sine, Petrache. Adică nici nu știu ce am. Cum ar fi să simți că suflă un vânt pe lumea asta, dar, când te uiți mai atent, vezi că nu bate de nicăieri. Or mai fi îmbătrânit și vremurile, săracele. Lumea e și ea ca omul, se naște, trăiește și îmbătrânește. Când lumea era mai tânără

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
și și-o puse pe cap. Se potrivi, de parcă Petrache și călărețul de bronz erau de-o seamă, fiecare în lumea lui. Se simți, dintr-odată, chiar și cu această putere nouă, foarte ostenit. Își strânse veșmintele pe trup, vântul sufla prin ele de parcă ar fi fost zdrențuite. Se ghemui la rădăcina zidului și adormi. Poate că visă și visul îl nedumerea, căci capul i se înclină într-o parte și, tot așa, cununa de spini, ca un cuvânt rostit doar

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
spate, pentru ca ochii, îndărătul pleoapelor căzute, să lase totuși senzația că privesc, pe direcția celui de-al treilea. Respiră lung și rar, de parcă ar vrea să împingă aerul în cotloanele cele mai ascunse ale trupului și, de acolo, să-l sufle cu forță în afară. Nările se strâng până se lipesc și apoi se cască, precum branhiile unei viețuitoare de apă. Apoi, brusc, respirația se întețește, ca și cum trupul ar fi început să alerge, aerul dă năvală printre buzele întredeschise, băr batul

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
fâșii. Rămaseră nemiș cați, atât capota, care oricum părea să nu se sinchisească de ei, cât și cei trei combatanți. Deodată însă, peste diagonalele scânteietoare ale cuțitului, veni șuierul ascuțit al ară tării, care își vârî degetele în gură și suflă în ele năprasnic. Șuieratul rău-prevestitor sugera că în afară de el ar mai fi putut fi careva primprejur. Pârnaie ciuli urechile. Aburii care mocneau se îndesiră. Cioburile începură să sclipească, de parcă ținuseră minte soarele care trecuse de partea cealaltă, și se înmulțeau

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
mănânce semințe de dovleac, băga câte una în gură și Puțică din stânga scuipa cojile. Apoi Puțică din stânga ceru un chiștoc aprins și trase un fum pe care Puțică din dreapta îl scoase pe nări. Apoi trase Puțică din dreapta și Puțică din stânga suflă câteva rotocoale desăvârșite. Fură atât de impresionați, încât Lucică încercă zadarnic, arătându-se pe rând ciung, olog, amândouă deodată, ba chiar făcând și o criză de epilepsie, să le stârnească interesul. Isaia socoti că a sosit clipa lui, trase o

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
rămăseseră câțiva cilindri de ceramică albă din care se răsfirau fire electrice. Cu stâlpul sprijinit în despicătura umerilor și mâinile întinse pe cele două brațe, fata făcu primii pași. Dar curând căzu în genunchi și se ghemui sub povară, abia suflând. Ceilalți tăceau. Lumina lunii le poleia fețele. Începură să urce în urma Magdalenei, oprindu-se odată cu ea. În depărtare, orașul se micșora și lumânările începeau să se stingă. Pe la jumătatea drumului, Magdalena se prăbuși. Trase, fără nădejde, de toate cele trei

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
Condiția libertății absolute. Ba nu, uite niște votcă pe un fund de sticlă. Măsură din cinci pași garsoniera și se aplecă pe fereastră. Întunericul creștea, parcă, din smârcurile de pe stradă, becurile chioare abia dacă izbuteau să lumineze ferestrele, cum nu sufla nici vântul, întunericul și lumina se țineau deoparte, fiecare cu un sentiment de nemulțumire. Aici era cartierul Bahne, nu se știe cine și de ce îi dăduse numele ăsta. Blocurile nu erau prea înalte și nu existau copaci, așa că luna și

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
să audă Maestrul păpușilor, zâmbi Tili. Lui nu i-ar veni să creadă. — Cine e Maestrul păpușilor ? întrebă Jenică, pe care povestea îl întristase peste măsură. — E un meșter care face păpuși din lut. Dar nu are și puterea să sufle duh peste ele. Bătrânul Coropciuc se ridică, ținând cu băgare de seamă cartea la piept și, cu mâna cealaltă, mâna micuță, strânsă ghem, a fetiței. Mă duc la tejghea. V-am spus, azi e lume multă. Mi-am luat ajutor

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
de cârnat, dacă te încumeți, măcar de poftă... Jenică înghiți în sec și-și trase mâinile de pe masă, adunându-le în poală. — E păcat, spuse, să trăiești și pe urmă să uiți. Ca și cum ai fi trăit degeaba. Ca și cum ai fi suflat într-un balon găurit cu acul, nu se umflă cât trebuie și pe urmă se dezumflă de tot și nu știi de ce. Auzi, adăugă aplecându-se peste masă, n-ar fi mai ușor să iertăm ? Tili și Maca se priviră

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
fi avut paharul cu vin, pe care uitase să-l lase pe masă. Paharul era plin și fruntea i se umplu de licoarea rubinie. Își sumese anteriul și scoase din buzunarul pantalonilor o batistă mozolită cu care se șterse. Își suflă nasul cu zgomot, apoi continuă cu un colț de batistă spre tâmple. Ce mai rămăsese dădu pe gât. — Nu prea bei, fiule, constată. — Sunt cu motocicleta. — Ad-o și pe ea să bea, nu se lăsă popa. Așa n-o să mai

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
căutați și altele. Când fetița o să intre în trimestrul al doilea, la școală, o să termine cu bastonașele. O să treacă la scris și citit. Atunci or să afle și alții cum e cu boala ei, a cititului... Noaptea era senină. Vântul sufla doar atât cât să clatine felinarele și să agite frunzele. Luminile pâlpâiau, așa că stelele păreau că se mișcă pe cer. În aer plutea o limpezime de parcă până atunci nu fusese nimic. — Poate că nici n-a fost, spuse Tili. Poate

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
fir cu tot. Nici măcar nu se osteniseră să-l deșurubeze. Simți în aer un vag miros de țigară puturoasă care nu lăsa niciun dubiu asupra celui ce pusese la cale dispariția becului. Când flacăra brichetei îi arse degetele, o aruncă, suflându-și în mâini înciudat. Slavă Domnului, nu e totul pierdut. Încă se mai găsește câte ceva de furat. Bâjbâi după scaun și, negăsindu-l, se așeză direct pe podea, rezemat de perete. Întunericul fremăta, apoi se coagulă în mogâldețe care începură

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
și o încolțiră. Se simți vinovat pentru pătimirile umbrei lui. Își întinse brațele în lături și umbra, în captivitatea zidului ei, repetă semnul crucii, ducându-și suferința până la capăt. Ar fi fost simplu, pentru a nimici poporul de umbre, să sufle în lumânare. Dar ele nu s-ar fi destrămat, dimpotrivă, s-ar fi eliberat. L-ar fi înconjurat, cu chipurile lor alungite și dansurile lor parșive, și atunci ar fi devenit el însuși umbra a ceva mult mai mare. Pe măsură ce

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
încep castanii. Ar trebui să-i pui și pe ei la socoteală. O fi destul ? Tili ridică din umeri. — Când se termină, spuse, înseamnă că a fost destul. Lumina era mierie, așa cum se întâmplă în amiezile sfârșitului de septembrie. Nu sufla nicio boare, flăcăruile se țineau drepte la căpătâiul mormântului. Crucea de lemn era înfiptă lângă cealaltă, de marmură. Dar nu se atingeau, de parcă cea nouă se simțea stânjenită, cu lemnul ei crud, încă viu. Poate că n-ar fi trebuit

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
răsuna vocea paracliserului ce începu să bată clopotul mare, în timp ce, printre atâtea flăcări ce luminau de pretutindeni, ceasul lui de pământ arăta toate orele deodată. Era atâta lumină, încât flăcăruia căpețelului de lumânare prisosea. Cu mâinile îmbrobonite de ceară, fetița suflă în lumânare. Era semnul că povestea luase sfârșit. Cerul se tulburase deasupra orașului. Mirosea a zăpadă, deși abia era început de octombrie. Vântul aducea mirosul ninsorilor de la răsărit. Crengile desfrunzite ale castanilor luceau de bruma care nu mai apuca să

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648

Cum altfel să scap de coșmaruri? Cum adică ținea de mine? Urmează o pauză, după care se aude un zgomot de porțelan care se sparge. Vântul de nord șuieră pe la ferestre. După o lungă tăcere, îl aud pe Hsien Feng suflându-și nasul. Se aude apoi un târșâit de picioare. Zăresc umbra Majestății Sale, care s-a apropiat de pat și trage pătura de pe capul meu. Se așază pe marginea patului și oftează adânc, în timp ce își dă roba jos. — Ceai, Majestatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]