64,222 matches
-
transmise de Dedekind, în propria sa reconstrucție. Prin Lecțiile lui Dirichlet, dar mai ales prin celebrul supliment al XI, în întregime al lui Dedekind, care le continuă, Disquisitiones arithmeticae sunt generatorul celor mai pline de vază cuceriri a veacului trecut: teoria algebrică a numerelor. Disquisitiones pune înainte jocul noțiunilor, nu reprezentările lor prin formule. După Gauss, teoria numerelor trebuie să fie "begriffliche, keine rechnerische Mathematik"1. Mărturia o avem în pasagiul așa de des citat, unde, vorbind de nedumeririle lui Waring
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
supliment al XI, în întregime al lui Dedekind, care le continuă, Disquisitiones arithmeticae sunt generatorul celor mai pline de vază cuceriri a veacului trecut: teoria algebrică a numerelor. Disquisitiones pune înainte jocul noțiunilor, nu reprezentările lor prin formule. După Gauss, teoria numerelor trebuie să fie "begriffliche, keine rechnerische Mathematik"1. Mărturia o avem în pasagiul așa de des citat, unde, vorbind de nedumeririle lui Waring asupra teoremei lui Wilson - declarată nedemonstrabilă de acesta, câtă vreme va lipsi o notație a numărului
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
câtă vreme va lipsi o notație a numărului prim - Gauss observă că Waring nu avea în definitiv nevoie de nici o notație: noțiunea sta lângă el, sub mână. Disquisitiones arithmeticae sunt deci la origina acelei mișcări de axiomatizare a algebrei și teoriei numerelor desăvârșită de Emmy Noether. 1 Puține dar mature (lat.). 2 O matematică noțională, nu calculatorie (germ.). A doua contribuție a lui Gauss la "teoria numerelor", memoriile din 1825 și 1831, despre "teoria resturilor bipătratice", cuprind, împreună cu o întemeiere riguroasă
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
sub mână. Disquisitiones arithmeticae sunt deci la origina acelei mișcări de axiomatizare a algebrei și teoriei numerelor desăvârșită de Emmy Noether. 1 Puține dar mature (lat.). 2 O matematică noțională, nu calculatorie (germ.). A doua contribuție a lui Gauss la "teoria numerelor", memoriile din 1825 și 1831, despre "teoria resturilor bipătratice", cuprind, împreună cu o întemeiere riguroasă calculului cu numere complexe (termenul e al lui Gauss), o transcendere a aritmeticei întregilor raționali: aritmetica întregilor (cum au fost de atunci denumiți) ai lui
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
acelei mișcări de axiomatizare a algebrei și teoriei numerelor desăvârșită de Emmy Noether. 1 Puține dar mature (lat.). 2 O matematică noțională, nu calculatorie (germ.). A doua contribuție a lui Gauss la "teoria numerelor", memoriile din 1825 și 1831, despre "teoria resturilor bipătratice", cuprind, împreună cu o întemeiere riguroasă calculului cu numere complexe (termenul e al lui Gauss), o transcendere a aritmeticei întregilor raționali: aritmetica întregilor (cum au fost de atunci denumiți) ai lui Gauss, de felul 2 Ș 3 √-1. Împărțirea
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Ueber die Anzahl der Idealklassen in den verschiedenen Ordnungen 1, fundamental pentru cercetare, Dedekind reia metodele lui Gauss și stabilește formula numărului claselor pentru idealele divizibil-străine cu conductorul, din orice ordin cu element-unitate. Aici se încheie contribuția lui Gauss la "teoria numerelor". 1 Despre numărul claselor ideale în diferitele ordonări (germ.). * În algebră, mai bine zis în teoria fracțiunilor raționale, aportul lui Gauss e critic. El constă în cele patru demonstrații ale teoremei fundamentale a algebrei, dintre care prima formează teza
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Gauss și stabilește formula numărului claselor pentru idealele divizibil-străine cu conductorul, din orice ordin cu element-unitate. Aici se încheie contribuția lui Gauss la "teoria numerelor". 1 Despre numărul claselor ideale în diferitele ordonări (germ.). * În algebră, mai bine zis în teoria fracțiunilor raționale, aportul lui Gauss e critic. El constă în cele patru demonstrații ale teoremei fundamentale a algebrei, dintre care prima formează teza de doctorat. În limbajul prudent al lui Gauss - care evită, până în 1831 (cînd este în posesia unei
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
fracțiunilor raționale, aportul lui Gauss e critic. El constă în cele patru demonstrații ale teoremei fundamentale a algebrei, dintre care prima formează teza de doctorat. În limbajul prudent al lui Gauss - care evită, până în 1831 (cînd este în posesia unei teorii coherente a numerelor complexe), în redactare, orice aluzie la numărul complex, dar îl folosește ca metodă euristică - e vorba de a arăta că un polinom cu coeficineți reali admite un factor linear sau cuadratic, de asemenea real. Prima demonstrație face
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
a calculului cu numere complexe, am mai pomenit. Aici Gauss are predecesori: pe Argand și Cauchy. Dar lui Gauss nu-i ajunge fundarea logică. El vrea să dovedească, sieși mai întîi, utilitatea noilor numere: 1) prin aplicațiile din 1831 la teoria numerelor, de care am vorbit; 2) apoi, prin aplicațiile la geometria elementară. Din această incursiune a lui Gauss în geometria elementară, rămâne soluția la problema propusă de Schumacher, a înscrierii elipsei de arie maximă într-un patrulater dat. Soluția e
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
pe dreapta complexă. Soluția conține drept caz particular așa-numita "problemă a triunghiului lui Pompei", care, prin decada 30, a determinat la noi o întreagă literatură (inutilă în cea mai mare parte, după cum vedem). * Contrubuția lui Gauss la analiza și teoria funcțiunilor e foarte greu de prețuit. Avem numai două articole tipărite: 1) cel din 1812, despre seria ipergeometrică, unde se dau criterii de convergență - preocupare oarecum nouă pentru acea verme; 2) cel din 1808, de astronimie, despre modificările seculare, unde
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
funcțiunilor eliptice (cazul armonic: al integralei lemniscatei). Sunt contribuții de primul ordin, dar nu pe ele se bazează gloria de teoretician al funcțiunilor, a lui Gauss, și nici pe manuscrise mai mult sau mai puțin complete, de felul fragmentelor de teoria numerelor din 1834 - și 1837, ci pe aluzii din schimbul său de scrisori cu astronomii, pe indicații umbroase din jurnal, ori pe însemnările critice cu care Gauss obicinuia să umple marginile libere ale cărților sale. Astfel, se pare, Gauss era
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
din jurnal, ori pe însemnările critice cu care Gauss obicinuia să umple marginile libere ale cărților sale. Astfel, se pare, Gauss era în posesia intergării ecuațiilor diferențiale cu coeficienți raționali, admițând ca integrală particulară seria ipergeometrică; deținea principalele trăsături ale teoriei funcțiunilor eliptice, cel puțin limitate la cazul remarcabil, armonic, cu înmulțire complexă, al lemniscatei; din 1798, cunoștea descompunerea funcțiunilor eliptice în produse infinite sau reprezentarea lor sub formă de câturi de serii tetha! Fără îndoială, e excesiv. Ne găsim în fața
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
urmărit de această lumină străină, sora celei care, în alte ore, imana pentru acest cititor al Cercetărilor, cleștarul mult poleitelor teoreme. * Trecând la geometria diferențială, respirăm mai ușor, căci obiectul devine iarăși tangibil, cum tangibil ne este în contribuția la teoria numerelor. Premiul de la Copenhaga (1822) publicat de Schumacher în 1825, în memoriile sale astronomice, tratează problema generală a aplicării conforme a două suprafețe (cuvîntul de reprezentare conformă e introdus de Gauss). E nedrept să se spună, așa cum a afirmat Jacobi
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
generales circa superficies curvas, carte de o desăvârșită originalitate, ieșită, ca și Premiul de la Copenhaga, din practica geodeziei. Disquisitiones arithmeticae și Disquisitiones generales sunt cele două coloane ale operei lui Gauss. Cercetările generale sunt întîiul exemplu de geometrie considerată ca teoria invarianților unui grup infinit (ca să întrebuințăm limbajul lui Klein). Ele conțin o teorie a liniilor geodetice, a triunghiurilor și cercurilor geodezice, a reprezentării sferice prin normale paralele, a curburii integrale. În sfârșit, a teoremei alese, theorema egregium, al cărei înțeles
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de la Copenhaga, din practica geodeziei. Disquisitiones arithmeticae și Disquisitiones generales sunt cele două coloane ale operei lui Gauss. Cercetările generale sunt întîiul exemplu de geometrie considerată ca teoria invarianților unui grup infinit (ca să întrebuințăm limbajul lui Klein). Ele conțin o teorie a liniilor geodetice, a triunghiurilor și cercurilor geodezice, a reprezentării sferice prin normale paralele, a curburii integrale. În sfârșit, a teoremei alese, theorema egregium, al cărei înțeles este: prin îndoire (aplicabilitate, "Biegung") o suprafață păstrează în punctele ei același produs
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
unei topologii combinatorii (termenul "topologie", care a prevalat asupra lui "Analysis - și geometria situs", îi aparține) și recunoaște ca premergător pe Gauss, al cărui elev fusese la Göttingen. Gauss a mai gândit asupra consecințelor pe care le poate avea pentru teoria cunoașterii geometria neeuclidiană. În diferite rânduri s-a delclarat antiapriorist. Noi am văzut la Sternwarte, la Göttingen, păstrate, două volume ce aparținuseră lui Gauss, ale Criticii rațiunii pure pline cu adnotări, nepublicate încă, ale acestuia. * Ultimii ani ai lui Gauss
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Articolul e departe de a anunța pe marele algebrist de mai târziu, deși depășește cu mult nivelul școlar. E interesant însă ca document întrucît arată cum prin 1828 și poate mai târziu, Galois avea numai preocupări algebrice. Nu abordase încă teoria funcțiunilor. Așadar inițierea lui în acest domeniu, cât și propriile lui investigații (care, după noi, îl clasează pe Galois mai mare teoretician al funcțiilor, decât algebrist, dacă e posibil) se petrec în anii săi cei mai posomorîți: 1830-1832, între două
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
cercetările până la hotarele calculului funcțional. Acea misterioasă "théorie de l'ambiguité" și aplicațiile ei la "analiza transcendentă", despre care el pomenește la sfârșitul celebrei scrisori, cu greu ar putea corespunde vreunei ramuri moderne de cercetare, alta, decât calculul funcțional. Așadar teoria funcțiunilor reprezintă ultimul stadiu al preocupărilor lui Galois și domeniul în care genialitatea sa se va fi exprimat cât mai necontestat. Dar singura urmă lăsată de aceste mari izbânzi matematice este pasagiul ultim al unei scrisori grăbite. Teoria ecuațiilor, a
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
funcțional. Așadar teoria funcțiunilor reprezintă ultimul stadiu al preocupărilor lui Galois și domeniul în care genialitatea sa se va fi exprimat cât mai necontestat. Dar singura urmă lăsată de aceste mari izbânzi matematice este pasagiul ultim al unei scrisori grăbite. Teoria ecuațiilor, a cărei perioadă de pregătire trebuie să fi fost mai lungă, Galois o elaborează în anii adolescenței. În orice caz ea este gata, în marile ei linii, prin 1828- 1829, când Galois, în vârstă numai de 17 ani, după
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
mîn-gîia de căderea la Școala Politehnică, pentru simplul motiv că Școala Normală reprezenta în acel moment un palid reflex a ceea ce fusese mai înainte. Se numea atunci "l'Ecole Préparatoire" și căzuse sub influența congregațiilor religioase. Al doilea memoriu asupra teoriei ecuațiilor, trimis între timp Academiei de Științe, dispare la fel cu cel dintâi, rătăcit de secretarul perpetuu, și definitiv pierdut prin moartea acestuia. O notă1 apărută în Bulletin de Ferussac ne dă o idee de stadiul în care se găseau
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
în arhitectura caracterelor, detaliile ieșite din mâna vreunui meșter iscusit se pierd în marele efort colectiv. Opera lui Galois nu poate fi despărțită de a comentatorilor săi, printre care cităm în special pe Betti și pe Camille Jordan. Când contemplăm teoria ecuațiilor, așa cum ne-a parvenit, admirăm în realitate acel monument obiectiv în care motivele și intențiile se topesc într-un tot unitar. Sigur e drept să dăm numele lui Galois întregului edificiu, fiindcă el este ctitorul. Nu trebuie împins însă
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
el cel dintâi, despre care nu a avut nici o noțiune clară. Așa se întîmplă cu ideea de grup. E un loc comun, că această noțiune a fost introdusă în știință de Galois. La fel se întîmplă cu teorema centrală a teoriei lui Galois, care e atribuită, în general, acestuia. (Din cursul ținut la Facultatea de matematici în anul universitar 1945-1946.) DIRECȚII DE CERCETARE ÎN MATEMATICILE CONTEMPORANE Nu orice subiect matematic se lasă vulgarizat. În domeniul elementar, unde noțiunile "curbă", "suprafață", "diferențială
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
până deunăzi, în noi ci în afara noastră: în linia pe care aplicațiile o imprimă științei pure, resimțită indirect în cele mai abstracte despărțăminte ale sale. Toate acestea, pentru a explica de ce voi mărgini răspunsul întrebării din titlu la algebră și teoria numerelor, devenite de vreo 20 de ani provinciile specializării noastre. * Dezvoltarea expresiei artistice nu e unitară. Ea comportă întîi stadiul naiv al creației literare nereflexive, a cărui ilustrare o găsim în folclor. Cercetările morfologice: enumerarea, clasificarea și reducerea diverselor tipuri
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
nu se înfățișează mult diferit. Următor pletorii de producții naive (aceasta înseamnă: intuitiv-constructive, necritice) apare nevoia unei luări în posesie mai directe și mai puternice a realității matematice, prin elaborarea unor scheme abstracte cât mai încăpătoare, tipare comune ale unor teorii diferite ca materie. Galois (1811-1832) este inițiatorul acestei direcții, prefigurată de altfel în opera lui Gauss (1777-1855). * Cei care privesc din afară matematicele văd esența lor în calcul. Resturi ale învățămîntului elementar sau familiaritate cu matematicile aplicate unde, într-adevăr
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
realistă a acestei naturi secunde, cogitale, o constituie nu dezvoltările algoritmice (calculatoare), ci combinarea logică a axiomelor. Tot ce se interpune între subiectul raționant și "datum"-ul noțiunilor, tulbură oglindirea lor în spirit. Astfel, recurgând la un exemplu binecunoscut din teoria funcțiunilor, stăpîniria completă a funcțiunilor analitice de variabilă complexă o dă nu reprezentarea lor prin integrale sau prin serii de puteri, ci tratamentul axiomatic inaugurat de Riemann. * Câteodată prejudecata algoritmică poate falsifica pe de-a întregul prețuirea dificultății unei probleme
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]