65,481 matches
-
se vor scurge anii și vei termină studiile și vei stă apoi lângă noi”. Anii s-au scurs, studiile au fost abandonate, artistul s-a întors la Huși, a locuit apoi la București, a revenit frecvent și pe timp îndelung acasă... Viorel Huși a trait, în mod paradoxal, un destin dilematic: pe masura ce pictorul atingea noi culmi ale artei, în aceeași măsură ființa-i omenească era adânc rănită de boală necruțătoare. Criticul de artă Radu Ionescu, într-o cronică din 1996, concentrează
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
din caruselul timpului. Regăsesc în plastică peisagista o frescă atemporala a mișcării naturii în „veșnică trecere”, cum ar spune poetul. „Orașul dintre vii” a rămas pentru Viorel Huși, tărâmul paradiziac al copilăriei, de aceea a simțit o tainica chemare spre „acasă”. Aici a fost fericit, ocrotit, sănătos. Îndată ce a plecat din Huși, au apărut sentimentul înstrăinării, dificultățile financiare, semnele bolii chinuitoare, chiar dacă, indubitabil, aceasta „ieșire în lume” a fost benefică pentru împlinirea să ca artist, fiindcă a cunoscut lumea marilor artiști
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
pe un ton mai hotărît, că e vremea să mă trezesc. Oricum, pînă atunci mai e timp destul, numai bine să mă las din nou pradă visului întrerupt... Mihai! strigă din bucătărie Livia. Doamne, ce n-aș da să fiu acasă la mine! Să dorm de unul singur în patul meu de fier, ca o covată, să fi dat un pumn deșteptătorului, să tacă, să-mi reiau visul întrerupt și, pentru prima oară în șase ani și jumătate de serviciu, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
eu, pentru a treia oară, va trebui să găsesc o soluție, o ieșire din impas. O amînare de cîteva zile ar însemna mult, foarte mult, pentru mine. Nu, sub nici o formă, n-o pot invita pe Livia, acum, la mine acasă! Mă ridic, o sărut pe obraz, apoi ies pe hol, îmi îmbrac scurta de velur îmblănită și-mi trag ghetele în picioare. Iubito, îți urez o zi bună! îi spun, luîndu-i mîna să i-o sărut. Ne facem un semn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
chiar în aceeași secție cu ei, ori poate în altă parte, important e că-s împreună, cunosc aceeași lume, "vorbesc aceeași limbă". Unii cred că nu e bine; viața devine monotonă, nu mai au ce-și spune după-amiaza, cînd sînt acasă. Poate că-i adevărat. Eu și Livia, cînd ne revedem după-amiaza, stăm o oră numai să ne spunem ce s-a întîmplat peste zi. Mai ales ea, care are un gust deosebit pentru amănuntele neimportante. Numele doctorilor din spital mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cine sapă, ori ce pacientă a stat mai mult în cabinetul doctorului cutare. Și dintr-o dată, în clipele mele de singurătate, cînd vorbesc cu mine însumi, mă întreb dacă ăsta sînt eu; eu, care drămuiam fiecare oră a după-amiezii. Ajungeam acasă de la combinat pe la patru jumătate-cinci, mă băgăm imediat în pat, dormeam pînă la șapte jumătate-opt, mă trezeam, beam o cafea și mă așezam la masa de scris. Dacă-mi dădeam seama că nu am chef de scris, citeam ori mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
privit zîmbind, s-a uitat după doamna Teona, care intra în pavilionul administrativ, a pufnit într-un surîs trist, apoi mi-a zis: Tov Vlădeanu (niciodată nu zice subalternilor "măi", sau direct pe nume), un bătrîn ca mine are și-acasă... Lăsați, Don Șef! Dumneavoastră bătrîn?! rîd eu. Oricum, surîde Don Șef, nu tînăr ca dumneavoastră. N-ați văzut ce privire v-a aruncat? Frumoasă femeie! Și-aveți amîndoi niște ochi, parc-ați fi frați. Ia vedeți, am impresia că vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din nord ori din sud, de-a lungul culoarului format de blocurile de pe marginea șoselei, un vînt rece și ascuțit ca acum, e mai puțin plăcut de stat în stație. Îți vine să lași naibii totul și să te întorci acasă. Într-un Fiat 850, cu trei ingineri pe celelalte locuri, pe care i-o fi luat din cealaltă stație, trece Ștefănescu, șeful meu. Mă vede prin parbriz și mă salută, ridicînd degetele de pe volan. E plin, mormăie cineva lîngă mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mai spre fereastră, două fotolii lîngă o măsuță joasă. Aproape întreaga suprafață a camerei va fi acoperită de covorul de lînă, țesut de mama, cu frumoase motive populare stilizate. Plafoniera, perdeaua de nylon și draperiile plușate le am deja cumpărate, acasă, împachetate și puse la capătul patului, lîngă geamantane. Pe perete, deasupra biroului, în spațiul lăsat de rafturile inegale, voi pune portretul mamei, sub care, ca o candelă, va sta tot timpul o glastră alungită, din porțelan alb, chinezesc, cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mult de băieți, se mai făcea din cînd în cînd control, să nu găzdium fete fără ocupație. Cînd a fost premiera piesei mele aici, la teatrul din localitate, mă gîndeam să spun că "petrecerea de după spectacol o dau la mine acasă" și să-i invit pe toți cei ce vor sa vină. Dar la ce bun gluma asta?! mi-am zis. În cameră la mine pot încăpea cel mult opt: trei pe pat, unul în fotoliu, doi lîngă calorifer, lipiți unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
singură dată, cînd am făcut o modificare, m-am dus la el împreună cu magazinerul secției, să aprobe scoaterea din magazie a unui set de rezistențe aduse din import. Dați-i rezistențele, zice Don Șef magazinerului, că doar nu le duce acasă să-și încălzească apa din piscină cu ele. Atunci am aflat eu că unii, în goana lor de-a avea, de-a fi mai cu moț, au mers pînă acolo încît și-au construit biblioteci din oțel inoxidabil, oțel adus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
bine așa, de-aceea nici nu-și vopsește părul. Ne privim și ne surîdem. Bună! Bună! Mai coboară două trepte, oprindu-se în fața mea: Am avut treabă pe-aici. Am încercat și ușa de la biroul tău, credeam că stai pe-acasă... Dimineața, cînd mă mai privești din autobuz, nu-ți mai mușca buzele. Mă ofer s-o fac eu. Te iau de urechi !... Ce cauți la stația din centru? De ce-ai încercat ușa? Te-a apucat dorul de mine? Voiam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mereu, dar uneori îmi spun că nu a fost adevărat... Era în seara zilei de 24 decembrie 1970. Stăteam la masa de scris, în garsoniera mea. Era seara Ajunului de Crăciun, și mă gîndeam cu plăcere la ceea ce se întîmplă acasă: de dimineață au tăiat porcul, iar acum, seara, carnea, stă în covată, la sărat; chișca, umplută deja, se află în oală, pe plită, iar cîrnații stau agățați pe furca de tors lînă, deasupra sobei. Eram copil și dormeam la spatele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cojile semințelor de dovleac. Cînd Gică mi-a propus să-mi dea un biscuite și o bomboană pentru doi pumni de semințe, am trăit fericirea celui mai avantajos schimb făcut vreodată în viața mea. Tata era plecat de dimineață de acasă, dar nu la biserică, așa cum se ducea în fiecare an. N-am aflat niciodată unde s-a dus ; poate că nici n-a fost la cineva, vreun cumătru ori vreun fin, ci mai degrabă cred că a umblat aiurea pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mai viteze popoare, pentru că bătaia ți-o dădea fratele tău de sînge și de neam, hoțește, pe ascuns, cu ușile închise, nu te băteai cu cotropitorul, pe cîmp deschis, la Mărășești ori Călugăreni... A doua zi, după ce a venit mama acasă, la comună a sosit "cineva de la București". Peste două zile, un vecin îi strigă tatii peste gard: Vin de la sfat. Am fost scoși de la chiaburi. Atunci, tata a tăiat porcul, pe care, dacă n-am fi fost scoși de la chiaburi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
scoși de la chiaburi. Atunci, tata a tăiat porcul, pe care, dacă n-am fi fost scoși de la chiaburi, ar fi trebuit să-l vîndă, să mai achite din dări, iar mama a făcut cîrnați. De Anul Nou, surorile au venit acasă, iar în seara de ajun m-au luat cu ele cu uratul. În '72, cînd am fost cu mama la mare, m-am oprit o zi prin București. Am plimbat-o peste tot pe unde e mai frumos și-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
am mai prins făcînd de-astea. Ai zis că-ți faci un set de șase pentru tine și gata. M-a prins tovu Teodoru, inginerul-șef, și mi le-a luat. Hai și-mi deschide ușa, c-am uitat cheile acasă, îi spun, înapoindu-i cuțitul. Imediat! se oferă bucuros, luînd de pe un raft o bucată de tablă oțelită. Ce faci cu asta? îl întreb. He! rîde el, se vede că nu sînteți atent la filmele cu gangsteri. Polizează la un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la începutul lui iulie și eu trebuia, pe zece ale lunii, să fiu înapoi în oraș, aici, fiindcă venea regizorul să înceapă repetițiile la piesa mea, ca spectacolul să fie gata în septembrie, la deschiderea stagiunii. Mama murise în mai; acasă, tata era destul de dărîmat și țineam morțiș ca în concediul meu din august să-l iau cu mine într-un circuit prin țară, apoi să ne oprim pentru vreo zece zile la mare. M-am întors aici în oraș, regizorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la fel ca toți ceilalți, că totul cade. Dar cînd ne strîngem mîinile la despărțire, îmi vine o idee și spun regizorului: Dacă dumneavoastră ziceți că tot mai rămîneți aici în oraș pînă marți, mîine e duminică și voi sta acasă să scriu. Luni dimineață vă prezint actul întîi, și dacă vă place... E bine și luni seara, sau marți dimineața, aprobă regizorul. Atunci, pe luni seara, am zis eu. Pentru o clipă, m-a străfulgerat o idee. Trebuia s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tot timpul, am cumpărat o pungă cu carne de porc, o cutie de nes, o sticlă de vodcă rusească (obținută cu mari rugăminți fiindcă după ora douăzeci și trei nu se mai vindeau băuturi), o pîine și m-am dus acasă. Duminică după-amiază era gata actul întîi și aveam în cap, clare, celelalte două acte. Luni seara, la lectura în prezența actorilor și-a regizorului, mi-am dat seama că eram pe calea cea bună. Pînă vineri a fost scris și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la tine, de mult mi-ai promis, rîde alintîndu-se, și e încîntătoare! Mergem, încerc eu s-o amîn, peste cîteva zile. Ba nu, azi! zice ea hotărîtă. Vreau să văd și eu unde locuiește "autorul local". La patru jumătate ești acasă? Da, vin ca de obicei. Bine, dragul meu. Ce vrei să-ți pregătesc de mîncare? N-o să-mi fie foame; la prînz mănînc aici, la cantină. Atunci, pe după-amiază... Da, Livia. Te sărut! O stare plăcută, de fericire, m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a îndrăznit?!... După ce șeful m-a întrebat cum a fost, iar eu i-am povestit, el a conchis: "Bine i-ai făcut! Că ăsta e unul dintre acei care și-au pierdut pe undeva diploma pentru cei șapte ani de-acasă..." "Ba o are, Don Șef, am zis eu, dar a obținut-o la fără frecvență, ca și diploma de inginer, cred", iar șeful a rîs cu poftă ca de o glumă bună. Ei, vorbesc eu în receptor, după ce aștept și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
congres. E un matematician foarte apreciat. Mda, mormăie Ion. Zi-i ce voiai să mă rogi, întorc eu discuția. Da' rămîne-ntre noi! Jur! Aseară, începe el, am băut cu tine pînă la miezul nopții, undeva la restaurant, nu la tine acasă; știi doar că de la mine de pe balcon se vede fereastra ta. Mi-ai făcut tu cinste, că... știu eu... ai mai primit ceva bani... Dar n-ai luat la tine bani de ajuns și ți-am împrumutat eu cincizeci de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
De unde? Mi-a spus sora de la dispensar zilele trecute, cînd am făcut niște vitamine. Ion începe să transpire, își freacă un timp tîmplele, se șterge îndelung cu batista pe gît, apoi își aprinde o altă țigară. Ce mai știi de-acasă? mă întreabă. Tata a vrut o pereche de cizme de cauciuc, numărul cel mai mare. I-am făcut un pachet. I-am pus vreo trei chile de brînză de burduf, vreo trei de halva. Mda, pufnește furios Ion, întunecîndu-se la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
am pus vreo trei chile de brînză de burduf, vreo trei de halva. Mda, pufnește furios Ion, întunecîndu-se la față, probabil pentru că el nu a făcut încă așa ceva; dealtfel, nu țin minte să-l fi auzit spunînd că trimite ceva acasă, la ai lui, care n-o duc prea strălucit; niște venetici, de aiurea, care s-au aciuat în sat la noi după război și și-au înălțat cu greu o casă, muncind cu ziua pe ici-acolo. Auzi, Ioane, zic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]