65,481 matches
-
lung pe Vlad, în timp ce-și trage încet, cu grație, mănușile de pe mînă. Are o ținută dreaptă, impunătoare, acoperită de un văl de teamă: așteaptă o vorbă din partea lui Vlad, care continuă să tacă. Am venit să te iau acasă. Și cum vrei să mă iei? întreabă Vlad. Mă faci pachet și mă pui în portbagaj? Ce vrei să spui?! Că m-am săturat să intru pe ușa din dos! Și crezi că e cazul să discutăm în prezența unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fruntea pe brațele puse unul peste altul și închid ochii. Un somn greu, obositor pune stăpînire pe mine. Ce faci, Mihai, dormi? întreabă o voce de bărbat. Mă întorc: jos, în ușă, stă Dinu Zaharia. E îmbrăcat ca de plecare acasă: pardesiu elegant, bleumarin; fular de mătase gri; cămașă albă și cravată cu dungi roșii și albe; mănuși de primăvară; geantă diplomat japoneză din poliester negru armat cu fibră de sticlă, încadrată în două șine din aluminiu eloxat, care scînteiază argintiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cîți am lucrat, ar trebui să-ți mulțumim că ne-ai ales pe noi, cînd în combinat sînt atîția cu experiență... Mulți ar fi vrut să iasă în frunte azi, mai ales că erau și cei de la partid... Nu mergi acasă? Mai am puțină treabă... Ne mai strîngem încă o dată mîinile. Dinu face un semn de rămas bun și pleacă spre poartă, pe urmele lui Vlad și-ale Brîndușei. "Teona", exclam eu în gînd. Deci de la Dinu știe ea puținul cît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
e frumoasă? E... Te iubește? Da... Ce iubește mai întîi? Pe tine, sau gradul? N-am grade, moș Toadere... Ha-ha-ha! rîde bătrînul. Să treci mai des pe la mine, îmi spune întinzîndu-mi mîna. Vreau să te iau într-o zi pînă acasă, am o bibliotecă mare, poate găsești cărți care te interesează, că-i păcat să rămînă vreunuia care să le vîndă ori să le țină ca mobilă. Și să nu duci flori prea multor femei, c-ai s-ajungi ca mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
neordine? Iau de pe birou biletul ridicat de lîngă ușă, îl desfac și tresar văzînd sub rîndurile scrise o semnătură cunoscută: "Cezara". Nu mi-am pus nici o întrebare, doamnă, îi răspund, înăbușindu-mi un strănut. Am doar o dorință: să ajung acasă și să mi se dea un ceai cald. Indiferent cine-l pregătește? Indiferent! Dacă ai fi băiatul meu, ți-aș da palme! Norocul meu că nu vă sînt băiat. Pot să vă spun "la revedere"? Stai! strigă doamna. Ascultă-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
eu. Nu. Am întrebat-o: "Ce trebuie să fac?" Ea mi-a întins o hîrtie: "Să scrieți". Și am scris. Am scris ce mi-a dictat ea: că am plecat în oraș împreună cu mai mulți muncitori, v-am căutat pe acasă, prin restaurant de doctoriță mi-a spus să nu amintesc, că e imoral: cum? , și cu doctorița, și cu prietena blondă de la hotel?! -, v-am căutat pe la sala de lectură a bibliotecii, pe la teatru, apoi v-am căutat din nou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că ești supărată. Livia ridică privirea, învăluindu-mă: Am fost azi la dispensarul din Cartierul de Nord. Aveam cheile tale la mine și, din curiozitate, am urcat să văd unde locuiești... A, asta era, surîd eu. Sper că, la mine acasă, n-ai găsit nimic compromițător. Culmea e că nu am găsit nimic. Poftim?! Aceea nu se poate numi locuință, Mihai! exclamă Livia. Sînt o sută de camere la fel în tot blocul. Puteai, naibii, să-ți iei măcar un minim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Scot batista din buzunarul pantalonilor și-mi suflu nasul imediat ce simt că-mi vine să strănut. E cald și bine aici, în holul apartamentului, dar asta mă lasă rece "sînt de viscol plin" și nu-mi doresc decît să ajung acasă și să-mi fac o baie fierbinte la picioare... Mihai, îmi spune Livia, văzîndu-mă că-mi scot mănușile din buzunarul scurtei îmblănite, aș vrea să fii sigur că atît timp cît am fost împreună... Mă faci să rîd, Livia! Acesta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
plătiți datoria. Ne mai place și nouă teatrul..., surîde ea, ducîndu-și din nou vîrful arătătorului în gropița din bărbie. Anișoara! exclam eu, arătînd spre degetul dus la bărbie. Te-am recunoscut: serveai în sala mică... și oftai după vaca lăsată acasă, pe malul Bîrladului, rîd eu, amintindu-mi de fata aceea liniștită și tristă, ieșită prima oară în lume, adusă pe litoral de fratele ei, care lucra la construcții; ca s-o înveselim, îi spuneam că n-are rost să plîngă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
O, doamnă! exclam eu. Sînt total dezorientat: nu v-am înțeles eu pînă acum, ori dumneavoastră v-ați transformat dintr-o dată?! Și dacă v-ați transformat, care să fie oare motivul? Păreți mai umană așa, un adevărat fiu risipitor întors acasă! Dar, oare, de ce se-ntorc fiii risipitori? Nu cumva pentru că acolo unde au plecat e frig și-i furtună?!... Mihai! îmi strigă scurt Brîndușa, redevenind femeia stăpînă pe sine, puternică. În '73, cînd s-a făcut reorganizarea, trebuia să treci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
iar din garsoniera unei fete nu știu prea bine cu ce se ocupă -, se aude muzică de la pick-up, muzică în spatele căreia deslușeam de multe ori chicotele fetei. La vecinul meu e liniște, ceea ce, pentru ora asta, înseamnă că nu e acasă. La mine în ușă, deasupra clanței, stă un bilet. Vreau să-l iau și să-l bag în buzunar nedesfăcut, dar pentru că-i împăturit doar în două, în timp ce aleg cheia ca să descui, îl desfac și citesc: Cînd vii acasă, treci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
e acasă. La mine în ușă, deasupra clanței, stă un bilet. Vreau să-l iau și să-l bag în buzunar nedesfăcut, dar pentru că-i împăturit doar în două, în timp ce aleg cheia ca să descui, îl desfac și citesc: Cînd vii acasă, treci urgent pe la mine. Nelu Arbore". "Ce l-o fi apucat pe Ion?! mă mir, băgînd cheia în ușă. Tata! exclam. O fi venit cineva de la Ion de acasă și-mi aduce vreo veste de la tata, altfel nu mă chema
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în timp ce aleg cheia ca să descui, îl desfac și citesc: Cînd vii acasă, treci urgent pe la mine. Nelu Arbore". "Ce l-o fi apucat pe Ion?! mă mir, băgînd cheia în ușă. Tata! exclam. O fi venit cineva de la Ion de acasă și-mi aduce vreo veste de la tata, altfel nu mă chema Ion seara asta..." Trag cheia din ușă, bag legătura cu chei în buzunar și plec spre scări, uitînd de oboseală, suportînd cu stoicism durerile din mușchii piciorului bolnav. I-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că tata e încă în putere, dar mă gîndesc că eu sînt mai în putere acum decît el și-i de datoria mea să refac în sens invers drumul ajutorului dat la timp. Cine știe ce vești mi-or fi aduse de acasă! Mă apucă o durere de cap, un fel de amețeală, ca o prăbușire în gol. Intru în blocul vecin, urc la etajul șase, unde stă Ion, și sun. Ușa mi se deschide larg. Intru, avansez pînă în mijlocul holului, mă întorc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ca la noi în sat, după praznic... Salut, Mihai! îmi spune Ion, ștergîndu-se cu dosul palmei la gură, printr-un gest reflex, rămas din copilărie, pe care-l am și eu din cînd în cînd, mai ales atunci cînd sînt acasă la tata. Ce s-a întîmplat? mă întreabă el. Am găsit biletul tău și..., încep să-i spun, paralizat de ideea că s-ar putea să nu mă fi invitat Ion de vreme ce mă întreabă așa ceva. Ce bilet?! face ochii mari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cînd în cînd, pînă am ajuns sus, pe deal, lîngă sat... Erau doi țărani săraci, într-o casă cu pămînt pe jos, dar erau atît de bogați!... Tace și oftează iarăși prelung. Crezi tu că, dacă eu aș găsi aici, acasă, o altă atmosferă... Dar așa... Ce să fac? Să te încui în camera ta, să-ți dai palme și să te culci. Ion stă cu privirea plecată și pufnește trist din cînd în cînd, strîngîndu-și genunchii în palme: Hm!... Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Stă cîteva clipe locului, să-și tragă răsuflarea, apoi se apropie de Ion: Hai sus... Ți se răcește masa... Mă uit la Ion, strîng din umeri, apoi mă întorc spre ieșire. La revedere, Ioane! spun încet, amărît. Mihai, plec duminică acasă cu mașina. Mă întorc duminică seara. Nu mergi? Mulțumesc! Plec de sîmbătă, cu cursa. Îmi place să mai dorm cîte o noapte în patul copilăriei, să stau de vorbă cu tata, să ne amintim de vremuri ireversibile... Du-te, Ioane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mult balustradă și urc treptele în continuare, trecînd pe lîngă ea cu capul plecat, poticnindu-mă la fiecare treaptă. Pe culoarul etajului patru, merg încet, cu un ultim efort. Descui ușa, o deschid, aprind lumina și intru. "Sînt la mine acasă!", mă înfioară un gînd plăcut. Jos, lîngă ușă, mă așteaptă revistele din ultimele două săptămîni, invitația pentru premiera de alaltăseară de la teatru, invitația pentru vernisajul expoziției prietenului meu Cetină și cîteva scrisori băgate de poștaș pe sub ușă. Arunc mănușile pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din fotografie: stă pe treptele cerdacului, mîndră și impunătoare, cu zîmbet cald pe buze și în ochi, așa cum a fost întotdeauna; întotdeauna cînd era fericită, fericită cum era și în duminica aceea, cînd eu, student în ultimul an, am venit acasă pentru o sîmbătă și o duminică. Atunci i-am făcut fotografia asta. O visez de multe ori noaptea. Aș vrea s-o visez și-n noaptea asta, s-o reîntîlnesc în vis, să-i pot spune că magnoliile din vaza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
1947 M-am întors de la gară, draga mea, într-o stare de prostrație și de amorțire nemaiîncercată; văd și-acum trandafirii roșii îndepărtându-se, apoi grupul compact fără fețe distincte și apoi pe Marianne , care m a dus cu mașina acasă. Maria și soțul ei au urcat cu noi; am intrat pe urmă în casă, am urcat scara întunecată și posomorâtă și am sunat. M-au primit Dorine și Linașchiopătând; camera ta era frumoasă și luminoasă, biroul tău tivit cu soare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
prânzul; am prăjit și am măcinat niște cafea bună; am examinat o fetiță dintr-a VIII-a; la ora 4 am alergat să cumpăr cele necesare pentru plecarea mea și abia la 5 și un sfert, din păcate, am ajuns acasă, unde i-am găsit pe Sorana G., Ș. Cioc. , Ieronim Șerbu; pe urmă au sosit: Bondi, Aderca, Camil, George Silviu., Ludovic Dauș, Ioana Postelnicu, Sanda Movilă; rezultatul îl știi deja. Discuțiile s-au desfășurat întâi sub președinția lui Șerb. Cioculescu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o facă a mea; anonimă, dar odih nitoare. După prânz, mi-am băut cafeaua turcească la Muedin; Piticu și Lisette au venit să-mi țină de urât. Toată lumea e foarte drăguță, dar tu nu ești aici. Am mâzgălit - la sosirea acasă - aceste câteva cuvinte pentru tine, scumpa mea, și voiam să mă duc s-o văd pe Menaru, când Șucuran a venit să mă vadă și să-mi aducă o pâiniță caldă. Am trecut pe la Irène care stă în fine singură
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Delureanu, cinci mese de 8-10 persoane, câteva mese de doi plus odrasla, eu - singură, iremediabil singură. Când am ieșit, strada neagră, urcând în pantă, clipea cu ochi de ciclop la răspântia dinspre „Roza Vânturilor“, care era închisă. M-am întors acasă și-ți scriu cu inima plină de tine; te iubesc, scumpa mea, te iubesc. Sâmbătă Am dormit foarte bine; mi-am băut cafeaua cu lapte, fără unt, la Muedin; cei doi băieți ai lui Muedin mi-au dus bagajul, mi-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tot și-ți iei zborul înainte de a te fi putut vedea. Noapte bună, micuțo. II Mangalia, 15 septembrie [1947], luni Mamy, ieri același tipíc de viață, dimineața plajă, la prânz la Delureanu, pe urmă cafea oribilă la Muedin, apoi întoarcere acasă, în camera asta dreptunghiulară care mă odihnește prin faptul că este banală și impersonală, prin culoarea asta calmă, aproape ca a untului. Apoi la Menaru între 5 și 7, tot la Amidée - Moșu era bolnav în camera lui Menaru; alte
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Drăguțule, n-am primit încă scrisoarea de la Curtici; am inima grea, nu-ți pot suporta absența, mă chinui și îmi duc, amorțită, disperarea. Ieri, la plecare, Amidée mi-a dat cinci pâinițe aurii și crocante, calde încă. M-am întors acasă și am vrut să mă culc, plănuind să mă duc de dimineață la obor după ouă și unt. Azi la ora cinci eram acolo, lângă casa lui Iancovescu, dar m-am întors la ora nouă cu mai nimic, niște smântână
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]