58,730 matches
-
să gândească cu inima, își dădea seama că devine tot mai posesiv în relația cu Myriam, era tot mai egoist, mai bănuitor și mai gelos, era torturat de ideea că o va pierde, o vedea cu ochii minții expunându-se privirii curioșilor ca manechin. A realizat că și-o dorea, la 34 de ani, pe Myriam, pentru toată viața, că ar fi vrut să se căsătorească cu ea. Henri a fost impresionat de gestul ei de a-i oferi, de ziua
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
din rămășițele spulberate ale populației grecești din Fanar, este o frumusețe perfectă ce se remarcă prin inteligență și prin gusturi rafinate. Îi place luxul și se menține în atenția celor din jur prin extravaganțe și capricii. Atrage ca un magnet privirile bărbaților și are talentul de a se face dorită. Un timp a fost credincioasă postelnicului, dar a început să răspundă celor ce-i făceau ochi dulci. Un tânăr calemgiu de la visterie (funcționar) s-a simțit fermecat de frumoasa grecoaică și
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
au valoare pentru noi, cum ar fi: fericirea, iubirea, bunăstarea, împlinirea și lista este limitată doar de creativitatea omului. În lupta dintre cele două sisteme: cel bugetar și privat, pare că primul pleacă cu un mare handicap, dar la o privire mai atentă realizăm că în acest caz factorii care motivează nu sunt tocmai banii. În cadrul sistemului bugetar, motivația cea mai puternică este aportul adus de interacțiunea cu oamenii, faptul că poți să salvezi un semen de la moarte în cazul medicilor
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
banilor, folosind MAS. Ei nu au confirmat structura factorilor, găsind unii diferiți, dar similari: Putere Prestigiu (folosirea banilor pentru a influența și impresiona), Timp Economie (comportamente legate de bani ce implică planificare și pregătirea pentru viitor), Neîncredere Anxietate (nervozitate cu privirea la cheltuirea sau nu a banilor) și Calitate (procurarea de produse de calitate, ca și comportament predominant). Diferențe clare de gen sau găsit la toți factori mai puțin la cel de Timp - Economie. Deși erau multe păreri ce sugerau contrariul
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
și tovarăși, aceștia, în ciuda refuzurilor hotărâte și a rezistențelor sale, l-au dus cu o blândă violență până la amfiteatru. "Degeaba, zise el, îmi duceți trupul cu voi și mă instalați acolo: puteți, totodată, să-mi îndreptați către spectacol inima și privirile? Fiind deci absent, voi fi în același timp învingătorul vostru și învingătorul jocului". Ei îl lasă să vorbească și nu renunță să-l ia în tovărășia lor, curioși tocmai să-l vadă ce va putea face. Ajung, se instalează fiecare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
limită fixată de Aristotel duratei, variabilă în funcție de subiecte, este cea care, permițând o îndeplinire coerentă a acțiunii, contribuie la unitatea ei. "Astfel, așa cum trupurile și ființele vii trebuie să aibă o oarecare întindere, dar pe care să o poată cuprinde privirea cu ușurință, la fel subiectele trebuie să aibă o anumită lungime, dar pe care memoria să o poată reține cu ușurință. Limita ce va fi fixată lungimii în funcție de concursuri și de percepere nu ține de artă; căci, dacă ar trebui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el. Interesul spectacolului tragic constă în aceea că, în el, emoțiile sunt totdeauna controlate, pentru că spectatorul știe că scena nu prezintă decât ficțiune. El se identifică cu personajul ale cărui frământări le împrumută, păstrând totodată o anumită distanță și o privire critică. Cu toții avem nevoie de a simți emoții tari, milă și teamă. Dacă în viață ele sunt generatoare de tulburări și de suferință, în tragedie, în schimb, le resimțim fără a simți și chinurile, și prin ele simțim plăcere, pentru că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dramaturgiei clasice, asta se datorează faptului că ea se află în centrul acestei estetici noi. Pe când teatrul medieval oferă spectacolul unor acțiuni succesive care nu au neapărat o legătură unele cu altele, iar teatrul umanist, liric și elegiac, nu prezintă privirilor spectatorilor decât puțină acțiune, clasicismul inventează, cu unitatea de acțiune, arta de a înnoda o intrigă. Secolul este cartezian. Regula, care este impusă începând din 1640, răspunde unui ideal de ordine și de claritate analog celui care se manifestă, la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dar din toate acțiunile ce ar compune această întâmplare, pictorul ar alege-o pe cea mai importantă, cea care să convină cel mai mult excelenței artei sale, și care le-ar conține oarecum pe toate celelalte pentru ca dintr-o singură privire să se poată avea o suficientă cunoaștere a tot ceea ce ar fi vrut el să descrie. Și dacă ar vrea să reprezinte două părți ale aceleiași întâmplări, ar face în același tablou un alt cadru luându-și o distanță, unde
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
plin de afectare) și mai capabil să ia foc la vederea primei figuri [întâlnite] dăruite cu un aspect atrăgător, decât să-i răzbune pe Strămoși și sângele Cetățenilor săi? Un Marc-Antoniu cumpănit și mai cu dragoste de Imperiu decât de privirile galeșe ale frumoasei și funestei sale Regine?...." Corneille împărtășește această părere, scriind, în Discurs pentru Poemul dramatic: "Calitatea de asemănător, pe care Aristotel o cere caracterelor, privește în mod deosebit persoanele pe care istoria sau fabula ni le face cunoscute
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dramatique), scena de dragoste dintre Rodrigo și Ximena după moartea Contelui, pentru aceleași motive. "(...) atunci când Ximena îndrăznește să-și primească pentru un singur moment iubitul în casă, să-l audă, să-l vadă în genunchi în fața sa, să fixeze cu privirea sabia fumegândă care tocmai i-a străpuns tatăl, nu putem concepe cum o scenă atât de revoltantă, atât de contrară chiar scopului piesei, a putut fi ascultată de mulțimea care cunoaște legile decenței. Ei nu ar fi trebuit să se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Cinna, piesă scrisă în același an cu Horațiu, "unde în general totul se petrece la Roma, și în special jumătate în cabinetul lui Augustus, iar jumătate în casa lui Emilie." Numai locul unic permite "iluzia de prezență". Spațiul oferit privirilor spectatorului nu trebuie să varieze deloc pentru că acesta nu se deplasează. "Aș dori, pentru a nu-i jena deloc pe spectatori, scrie Corneille (...), ca ceea ce li se arată pe un teatru care nu se schimbă deloc, să se poată desfășura
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu adevărat." (Cartea II, cap. 6, "Despre unitatea de loc") În schimb, un al doilea plan poate fi deschis prin escamotarea unei pânze pictate pe fundalul scenei sau pe laturi. Un loc nou apare atunci, care era până atunci ascuns privirilor. D'Aubignac ia ca exemplu un decor tragic tradițional, o fațadă de templu sau un palat. Dacă palatul acesta arde la sfârșitul unui act, spectatorul vede, în actul următor, marea situată în spatele palatului. Astfel se naște, cu clasicismul, dorința de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sunt numite regi, prinți, consilieri, președinți sau miniștri, conflictul amestecă interesele private cu destinul unui întreg popor. Acest lucru conferă o dimensiune mitică tragediei, fie ea greacă, elisabetană sau clasică. Pe de altă parte, când, în 1660, Corneille aruncă o privire retrospectivă asupra operei sale, are dintr-odată sentimentul că a modernizat comedia, cu Mélite, în 1630. El nu aduce aici niciun personaj ridicol și introduce, după modelul pastoralei sau al tragi-comediei, personaje ce aparțin societății bune. Foarte diferită de comedia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
subiectul și cu buna creștere, și să știm să coborâm de la coturnul tragediei (căci este permis aici să ne folosim de acești termeni) la pantoful comediei." Ca și Lope de Vega, Ogier insistă asupra relativității gustului, diferit la fiecare popor. Privirea asupra operelor antice se schimbă cu epocile. Nu rețin întotdeauna atenția aceleași aspecte. "...ardoarea prea violentă de a vrea să-i imite pe Antici a făcut ca primii noștri poeți să nu fi atins gloria, nici calitatea excelentă a Anticilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a prefera să desenăm un cadavru grecesc sau roman, să-i colorăm obrajii livizi, să-i îmbrăcăm membrele reci, să-l ridicăm în picioare, clătinându-se, și să imprimăm ochiului său lipsit de strălucire, limbii sale înghețate, brațelor sale înțepenite, privirea, idiomul și gesturile care sunt așteptate pe scândurile scenei? Cum se mai abuzează de manechin!" În Noul Eseu despre arta dramatică, Mercier narează o anecdotă ce are drept scop să demonstreze că tragedia nu-l mai privește deloc pe omul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de la Versailles. În cursul aceluiași deceniu se construiesc în Franța teatrul de la Bordeaux (1773), iar în Italia Scala din Milano (1774-17780. Opera din Paris nu va vedea lumina zilei decât în 1875. Diderot visează la o scenă imensă care, oferind privirii, ca la greci, suprafețe multiple de joc, ar permite realizarea ambițiilor dramei 15. " Nu aș cere, pentru a schimba fața genului dramatic, decât un teatru foarte întins, unde să fie arătată, atunci când subiectul unei piese ar cere-o, o piață
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în spatele Scenei în timpul Antractului. Am desemnat-o între fiecare Act. Tot ceea ce tinde să acorde veridicitate este prețios într-o Dramă serioasă, și iluzia depinde mai curând de lucrurile mărunte decât de cele mari." Diderot, care aruncă asupra teatrului o privire de pictor, fixează dispunerea personajelor pe platou. Considerând scena ca pe un tablou, el visează să le aranjeze pe momente, în maniera lui Greuze, în grupuri dispuse în mod savant, obligându-le să rămână imobile pentru câteva clipe. Cât despre
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că se poate râde de Alceste. Râsul cu privire la un personaj virtuos nu este, după părerea lui Lessing, un râs de excludere, ci are ca funcție să dezvolte la spectator o aptitudine de a găsi ridicolul în comportamentele sociale, adoptarea unei priviri critice. "Orice extravaganță, orice contrast cu realitatea pe care îl produce un defect, este rizibil. Însă râsul și bătaia de joc sunt două lucruri foarte diferite. Putem râde de un om, să râdem pe seama lui, fără să ne batem câtuși
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
negustor onorabil, uneori chiar un bun tată. Dacă, în câteva piese rare, Goldoni îi conservă unele din caracteristicile tipului din commedia, este o mare distanță între personajul căruia îi dă viață și impersonala caricatură din commedia. Totuși, ușor deformate de privirea umoristică pe care el le-o acordă, personajele sale nu sunt întru totul realiste. Arlechinul și Brighella mai au aspectul valeților de comedie. Pantalone se situează la jumătatea drumului între negustorul bogat al lui Molière, ca Domnul Jourdain sau ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să cunoască inima omenească și să descopere firea și viclenia oamenilor". Același talent îl admiră la pictorii venețieni contemporani, în special la Canaletto, Guardi, Longhi, care au o "manieră originală de a exprima pe pânză caracterele și pasiunile oamenilor". Această privire de sociolog pe care Goldoni o ațintește asupra societății italiene a timpului său îi dictează noua sa lectură a lui Molière din care apreciază în mod cu totul deosebit Mizantropul. Așa cum va face mult mai târziu Planchon, el citește, în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu-și refuză sentimentele virtuoase și patetice, cu condiția să nu fie lipsită de aceste trăsături comice și ieșite în evidență care formează baza fundamentală a existenței sale. " Prin râs, el vrea să-l determine pe spectator să arunce o privire lucidă asupra societății timpului său. Cu privire la Trilogia viligiaturii, el scrie, în prefața primei din cele trei piese, Patima vilegiaturii: "...Personajele principale ale acestor trei reprezentări, care sunt tot timpul aceleași, sunt un fel de persoane pe care am vrut să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de decor, ceea ce nu se întâmplă fără să pună probleme legate de scenele din acea vreme, și mai ales de așteptarea publicului, dornic de iluzie. Când aceste schimbări se operează în timpul antractului, ca în teatrul lui Hugo, pot fi ascunse privirilor grație cortinei. În schimb, dacă survin în sânul actului, este dificilă evitarea schimbărilor în văzul lumii, ceea ce se lovește de obișnuințele spectatorilor. Chiar și Vigny regretă că a fost obligat să recurgă la această practică la reprezentația Maurului din Veneția
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scena într-o lumină crudă, profund nerealistă. El încearcă să scalde scena într-o lumină la fel de naturală ca lumina zilei. În aceeași perioadă, în Prefața la Domnișoara Julie 99, din 1888, Strindberg deplânge fixitatea surselor luminoase și îndeosebi tipurile de priviri pe care le impune rampa. Cum ochii actorilor sunt luminați pe dedesupt, privirile lor sunt puțin expresive. Strindberg preconizează folosirea unei lumini laterale care ar facilita schimbul de priviri dintre actori și ar face jocul mai natural. Dacă Antoine încearcă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o lumină la fel de naturală ca lumina zilei. În aceeași perioadă, în Prefața la Domnișoara Julie 99, din 1888, Strindberg deplânge fixitatea surselor luminoase și îndeosebi tipurile de priviri pe care le impune rampa. Cum ochii actorilor sunt luminați pe dedesupt, privirile lor sunt puțin expresive. Strindberg preconizează folosirea unei lumini laterale care ar facilita schimbul de priviri dintre actori și ar face jocul mai natural. Dacă Antoine încearcă să dea locului scenic un maximum de adevăr, nu o face numai pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]