65,481 matches
-
internațională a femeilor“, IV: „Femeia rusă“. Nu mi-am putut face raportul către celulă, dar am să-l fac până sâmbătă, ultimul termen. Am ajuns la școală la ora douăsprezece, pentru conferința dirigintelor, care a durat până la ora două; ajunsă acasă, abia am avut timp să gust ceva, pe urmă o lecție de mântuială cu Lenora, pe urmă în fuga mare ca să bat la mașină în oraș un articol, „Femeia rusă“, apoi, la școală, seminarul. Am înțeles greșit: cum Mariana Z
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cade. Draga mea, astă-seară am să mă culc foarte devreme; am de citit: manifestul țării, legea electorală, proiectul de Constituție, cu adnotări și pasaje subliniate. Azi-dimineață am alergat degeaba prin oraș, de la un capăt la altul; cum n-am fost acasă ca să-i plătesc controlorului suma pentru electricitate, 2 500 de lei, am vrut s-o achit astăzi, și am ajuns la douăsprezece și cinci, când se închisese; am intrat într-unul dintre minunatele magazine de stat și am cumpărat 2
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lacrimile și gândurile înăbușite de respirația largă și sacadată a primăverii, definitiv instalată în țară; îți scriu și toți arborii aceștia, buchete de logodnă pentru uriași, mă emoțio nează fiindcă îi asociez cu tine. Tu, mereu tu, care te întorceai acasă la vremea asta cu brațe de crengi de arbuști, aducând de două ori primăvara în casa noastră. În vasele mici din fața fotografiilor tale sunt zambile roz și albastru-închis, aproape mov, și pansele galbene, catifelate și reci... Mă gândesc la tine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mea, ce grea duminică. Sculată la 6 dimineața, am plecat la școală pentru munca voluntară de la 8 la 10½; de la 11 la 2 conferință și seminar politic, de la 3 la 6 iarăși muncă voluntară la școală. Când m-am întors acasă, mama lui Mircea [Eliade] cu vești proaste de rechemare în țară, cu fraze neinspirate; dar, cum spuneai tu cu o anume eleganță, puțin îmi pasă... Sub ușă, aveam cheia 1 - am găsit scrisoarea Mimi de pe întâi iunie. Pari alarmată. Dacă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cenușie aproape de întunerec. Remarc că scrisorile-curier sunt dure prin realitate și sinceritate. Nu mai pot citi ceva decât cu teama și mustrarea de cuget că nu îmi fac datoria și că nu voi ști nimic. Mi-e frică de întoarcerea acasă - și dor de casă. 23 august [1948], luni Probabil de azi într-o săptămână voi face pregătirile de plecare acasă; dacă însă voi putea rămâne până dumineca viitoare, o voi face. De trei zile vânt și vreme rea, dar azi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și mustrarea de cuget că nu îmi fac datoria și că nu voi ști nimic. Mi-e frică de întoarcerea acasă - și dor de casă. 23 august [1948], luni Probabil de azi într-o săptămână voi face pregătirile de plecare acasă; dacă însă voi putea rămâne până dumineca viitoare, o voi face. De trei zile vânt și vreme rea, dar azi dimineață o zi caldă până la lichefierea creerului; alături de Gaby, am stat lungită sub cort, ca sub barcă, și am scos
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în salonul de coafură, în mijloc, cum ți-am adus să-ți alegi [poșeta], și pe urmă am alergat să-ți găsesc alta la magazinul „Monique“, care nu mai există. Și pe urmă nu mai știu... Ne-am întors amândouă acasă? Oare ce vei fi mâncat tu în ziua aceea, aici, pentru ultima dată? Restul? Îl voi retrăi azi, cine știe cum, prin ceață; dar simt nevoia să te caut, deși am siguranța că nu te voi găsi. [...] Draga mea Mica, nu sunt
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mea, neapărat. Lucrează și fii tare. Scutură-ți toropeala. Ca sacrificiul nostru să fie justificat, una din noi două trebuie să fie fericită, în afara acestui cerc de fier, de pucioasă, de iad. Dacă ies, simt ciuma în jurul meu; dacă stau acasă, ca acum, îl aud pe omul de serviciu care spală cabinele liftului strigând: „la o parte, to varoș“*; la 5½ am să mă duc la școală și, de cum am să trec pragul, menghina are să mă sugrume: „Tovaroș, tovaroș! Corp didactic
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care zac risipite pe pământul meu pierdut. Soarele de astăzi, umed încă de iarna recentă, îmi amintește de o vacanță de Paște în luna martie, de pămân tul mustind de sevă și de brazdele negre și late. Ne întor ceam acasă în vacanță, sau mai bine să vorbesc în numele meu, mă întorceam în trăsura splendidă, abia cumpărată. Caii noștri ungurești, Nonius și Totka, cumpărați de tata de prin pusta maghiară, înghițeau depărtările, aprigi și nedomoliți. Tata, foarte important pentru mine și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
bine păzit, a fost ridicat. Știind-o pe mama lui în drum spre primărie, a fugit de sub pază, ca s-o prevină; a fost prins și pus în lanțuri. Cum autobuzul spre Craiova era plin ochi, ea s-a întors acasă și a găsit sigiliile puse; apucată de cap și de picioare, a fost aruncată într-un camion de bagaje. Trei zile și trei nopți fără strop de apă, într-o pivniță. Confuză fiind, când au întrebat-o ce domiciliu alege
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cărți poștale, la îndemână, ultimele tale fotografii, în acest cadru, peste tot, Tu. În inima mea vie și sângerândă: Tu. Plecam către tine, în acea zi, și te-am avut. [...] M. c. p. 17 noiembrie [1949], joi [...] M-am întors acasă, împinsă de o vântoasă care a smuls afișele de teatru și ziarele de pe stâlpi. Cu Ina de o parte, Lila de cealaltă, pe deasupra mai având și bastonul, încercam să mă țin pe trotuar, dar, precum o frunză uscată, mă răsuceam
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
condeiului, fără să-mi pese dacă uit unele amănunte, dacă uneori am să pierd șirul întâmplărilor și am să mă repet. Sâmbătă dimineață, la opt fără un sfert, sună la ușă. O aud pe Mabell, care deschisese, spunând: „Proprietăreasa e acasă“. Intră în birou, unde începusem să mă îmbrac, urmată imediat de doi domni și de un milițian*. Și, brusc: „Am venit să confiscăm tot ce-i aparține absenteistei, fiica dumneavoastră“. „Fiica mea nu este absenteistă, n-are de gând să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
radioul, măsuța, biroul, nimic n-a scăpat, totul a fost inventariat. Pe urmă a sunat iarăși și au sosit două cozi de topor, foști anticari; s-au apucat să răsfoiască, să cotrobăie prin cărți, de parcă ar fi fost la ei acasă. Marele șef îmi zice: „Credeam că biblioteca Lov[inescu] o să fie mai interesantă, mai bine aleasă“. Era un invalid de război, surd și chior, Adalbert Moscovitz. Au stat până la 2½. Covoarele, toate cele 18, de la cel mai banal până la cel
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
experiență“, a venit marele șef. Am uitat să-ți descriu casa: ușile vraiște, intra și ieșea oricine. Șeful a spus: „Nu cred să o fi luat cineva“. Pe urmă, apropiindu-se de mine: „M’ați blestemat sâmbătă: când am ajuns acasă am avut 39° și abia azi mi’a scăzut temperatura“. M-am luptat pentru faimosul Verhaeren. Știi ce mi-au răspuns ? Că este cartea preferată a tov. Lenin. „Dacă ar mai trăi, i-aș face o cadou, dar nu cred
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
plecat înaintea mea, căci au telefonat ca s-o cheme; după un minut am plecat și eu. Am luat tramvaiul 14 ca să ajung la școală, unde mi am făcut datoria cu entuziasm. Spre sfârșit, eram un pic obosită. Am plecat acasă; trotuarele - alunecoase ca oglinda. Arătam foarte bătrână, cu șalul legat peste pălărie și cu bastonul în mână. Draga mea are să fie foarte mirată când are să mă vadă îmbătrânită și stafidită ca un măr renet în luna martie. Chiar cu riscul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
el s-a oprit la tribunal, eu m-am dus la vamă. Pachetul de la Christiane, pentru ziua mea, expediat pe 26 noiembrie, a sosit în sfârșit. Am stat [la rând] la vamă și la 1 și jumătate l-am adus acasă, cu o bucurie aproape copilărească. Pantofii sunt superbi. Le-aș fi găsit imediat cumpărător. Îi spuneam unei doamne de lângă mine: „Măcar de ar fi măsura mea“. Atunci, cu voce suavă, a intervenit o altă doamnă, propunându-mi să i-i
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ferecată, și să bâlbâi, ca o idioată căzută în mintea copiilor, lucruri pe alături de răspuns. III Joi, 9 februarie [1950] Aseară, închipuie-ți, am fost la teatru pentru prima dată de la plecarea ta. Toată dimineața m-am gândit să vin acasă între 4 și 7 ca să citesc și să iau notițe, să mă aranjez nițel și pe urmă să mă duc la Commedia (sic) împreună cu Lila, ca s-o văd pe Maria în Trei surori, de Cehov! Maria, care a trecut
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu o tuse rea, ca tusea convulsivă. Aseară am dormit numai de la 11 la 2, pe urmă accesul de tuse a durat trei ore, fără întrerupere. Mă tratez cum pot, cu ce am la îndemână. Individul a stat toată ziua acasă și radioul n-a tăcut, de azi-dimineață, decât de la 1 la 2, când s-a dus să mănânce cu tipa lui. Cât despre discursuri, sunt din 5 în 5 minute. A avut vizite, pare-se fosta nevastă și o fiică
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
oricum, noi două vom avea de suferit din vina lor. [...] M. c. p. 4 iunie [1950], duminică, ora 3 după-amiază Draga mea, am lucrat timp de două zile la un foto montaj, aseară până la 10 și azi până la 2. Întoarsă acasă, am prânzit singură. [...] Mi-e un dor imens de tine. De câteva zile devine chiar apăsător; e mai grav decât de obicei, fiindcă îmi vine să plâng și să te strig pe nume. Aseară m-am uitat rând pe rând
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Nu știu de ce, slujba asta de pomenire a fost pentru mine mai emoționantă decât toate celelalte. Poate fiindcă de obicei după 7 ani se dezgroapă morții - iar el abia după 7 ani și-a putut găsi popasul final al călătoriei? Acasă îi aranjasem un fel de altar funerar, pe comodă. Frumosul Christ, candela [primită de la] Ana, masca mortuară, fotografia lui, câteva cărți luate din biroul lui și lumânări. [...] M. c. p. Vineri, 21 iulie [1950] Mă întorc la problemele de actualitate
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vreo oră, povestind vrute și nevrute, vorbind când serios și când în glumă, dar odată ajunsă în stradă m-a apucat amețeala și mi-a venit să strig: „Ce mă mai așteaptă, Doamne, ce mă mai așteaptă?“ Pe urmă m-am întors acasă; chiar am cumpărat și un pepene; și abia în fața ușii mi s-a pus un nod în gât și mi-a venit să urlu de furie neputincioasă. În fond, de mult ar fi trebuit să mă aștept la asta. Și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Mabell a binevoit în sfârșit să spele rufele, pentru toate trei! Azi dimineață am încasat cele cinci mii și, cu buzunarul plin, am plecat la lecții. De acolo, am alergat să iau „cartela D de pensionar“ și m-am întors acasă la 1½. [...] Zi de post. Am avut la prânz supă de roșii, cartofi fierți și cafea. La 4 și un sfert am plecat în vizită la Marioara, mama Măriucăi. La Marioara era Rafael, întors de la vie, slab de te îngrozea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Știi, draga mea, atunci mi-am dat seama cât este de neverosimil ca eu să nu știu nimic și cred că cei care vin la mine după vești își zic în sinea lor: „Haida-de, mincinoasă bătrână“. [...] 2 octombrie [1950], seara, acasă M-am întors la 7, era deja întuneric pe stradă; în cutia de scrisori, cartea ta poștală din 22 septembrie, pe care n-am citit-o decât la ora 9, păstrând-o ca o frumoasă răsplată la sfârșitul activității mele
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
flori ca a unei cântărețe celebre - aș putea spune, precum Voltaire, „Chiar vreți să mă îngropați sub trandafiri?“ -, această misivă. O încep cu un strigăt de dezolare și disperare: ce s-a întâmplat ultima dată și de ce? Ple casem de acasă împreună cu Rose, pe care o așteptam la colțul străzii cu piane, în fața bisericii; când s a întors: „Mi-au spus că nu au nimic pentru dumneavoastră, dar că ea e bine“. A început să se învârtească totul în jurul meu. [...] Când
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lui. — Dar nu poți să pleci așa! E împotriva legii! Trebuie să mă iei. A zis și primarul! — Primarul n-a zis nimic de nici un dulăpior de cocktail. Își dă ochii peste cap și pornește motorul. — Dar cum o să ajung acasă? țip indignată. Stai! Vino înapoi! Însă taxiul e deja departe, iar eu rămân pe trotuar, întrebându-mă ce să fac. Așa. Caută altă soluție. Poate reușesc să îl duc acasă singură. Nu e chiar așa departe. Îmi întind brațele cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]