KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2337 2338 2339 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

ochii peste cap și pornește motorul. — Dar cum o să ajung acasă? țip indignată. Stai! Vino înapoi! Însă taxiul e deja departe, iar eu rămân pe trotuar, întrebându-mă ce să fac. Așa. Caută altă soluție. Poate reușesc să îl duc acasă singură. Nu e chiar așa departe. Îmi întind brațele cât pot de mult și reușesc să apuc ambele capete ale dulăpiorului. Încet, îl ridic de la pământ, fac un pas în față și, imediat, îl las să cadă. Doamne, ce greu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
pământ, fac un pas în față și, imediat, îl las să cadă. Doamne, ce greu e. Cred că mi-am întins un mușchi. OK, bine, poate că n-am să-l duc în brațe. Dar tot am să-l duc acasă cumva. O să-i mișc picioarele, două câte două, puțin câte puțin... apoi celelalte... Da. Categoric, o să meargă. Durează cam mult, dar dacă pornesc... dacă intru într-un ritm.... Stânga înainte... dreapta înainte... Ideea e să nu-mi fac griji în legătură cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Da. Categoric, o să meargă. Durează cam mult, dar dacă pornesc... dacă intru într-un ritm.... Stânga înainte... dreapta înainte... Ideea e să nu-mi fac griji în legătură cu cât de mult înaintez, ci să continuu tot așa. Probabil am să ajung acasă înainte să-mi dau seama. Două adolescente în haine groase trec pe lângă mine chicotind, dar eu sunt prea pornită ca să reacționez. Stânga înainte... dreapta înainte... — Pardon, aud un glas aspru, iritat. Puteți, vă rog, să eliberați trotuarul? Mă întorc - și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
nici o șansă. Uite cât am înaintat abia. N-am trecut nici măcar de vitrina magazinului Arthur’s Antiques, și deja am obosit. — Deci, aud o voce neutră în spatele meu. Poate că, până la urmă, v-ați hotărât totuși să vă fie livrat acasă? Mă întorc pe călcâie și dau cu ochii de Arthur Graham, proprietarul de la Arthur’s Antiques, rezemat de tocul ușii de la intrarea în prăvălie, pus la patru ace, în sacou și cravată. — Nu sunt sigură. Mă sprijin de dulăpior, încercând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
relația noastră parcă n-a mers niciodată atât de bine. Pun restul corespondenței la subraț și pornesc pe scări. Nu e nici o scrisoare din Anglia, dar adevărul e că nici nu așteptam vreuna. Pentru că în seara asta... ce credeți? Plecăm acasă! La nunta celei mai bune prietene ale mele, Suze! De-abia aștept. Se mărită cu Tarquin, care e un tip foarte drăguț, pe care îl știe de o viață. (De fapt, e vărul ei. Dar e legal. Au verificat.) Nunta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Îmi place la nebunie să mă plimb pe străduțele ascunse, să cumpăr brioșe de la patiseria Magnolia sâmbăta dimineața și să mă întorc prin piață. În principiu, îmi place la nebunie totul, la New York. Poate cu excepția mamei lui Luke. Dar, totuși. Acasă e acasă. În clipa în care ajung la etajul doi, se aude muzică venind dinspre apartamentul nostru și simt un fior de anticipație. Ăsta trebuie să fie Danny, care îi dă bice cu treaba. Te pomenești c-o fi și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
la nebunie să mă plimb pe străduțele ascunse, să cumpăr brioșe de la patiseria Magnolia sâmbăta dimineața și să mă întorc prin piață. În principiu, îmi place la nebunie totul, la New York. Poate cu excepția mamei lui Luke. Dar, totuși. Acasă e acasă. În clipa în care ajung la etajul doi, se aude muzică venind dinspre apartamentul nostru și simt un fior de anticipație. Ăsta trebuie să fie Danny, care îi dă bice cu treaba. Te pomenești c-o fi și terminat deja

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Harborough Hall, citește Luke inscripția fixată pe doi stâlpi de piatră care stau să cadă. Aici e? — Îhm... Îmi trag nasul și încerc să-mi iau un aer detașat. Da, aici e. Intră în curte. Am fost de multe ori acasă la Suze până acum, dar de fiecare dată sunt surprinsă cât de impunător e totul. Pornim pe un bulevard larg mărginit de copaci și ajungem la aleea cu pietriș din fața casei. Clădirea e imensă și cenușie și pare să aibă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
peste iarbă, exact până la poarta bisericii. Doar n-ai de gând să mergi pe jos până la biserică! spun, brusc cuprinsă de milă pentru pantofii Emma Hope ai lui Suze. — Nu, găgăuțo! Merg cu trăsura. Dar toți oaspeții se pot întoarce acasă pe jos, și tot drumul vor fi întâmpinați de oameni care le vor oferi whiskey fierbinte. — Doamne, o să fie de vis! zic, uitându-mă la un bărbat în blugi, care bate cu ciocanul un țăruș în pământ. Și, în ciuda mea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Luke de dincolo de ușa de la dormitor mă readuce cu picioarele pe pământ. Ce să zic, e și asta o posibilitate... Ușa se deschide și el îmi întinde o cană de cafea. După nunta lui Suze, am rămas la părinții mei acasă și când m-am ridicat de la masă, după micul dejun, el îi arbitra pe ai mei, care se certau în legătură cu aselenizarea, dacă a avut sau nu loc. — Mama ta s-a gândit deja la o dată posibilă pentru nuntă, zice. Ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
surâs extraordinar, care îi luminează toată fața. Ea și tatăl lui Luke locuiesc într-o zonă liniștită din Devon de lângă plajă, și mi-aș dori din suflet să putem petrece mai mult timp cu ei. Dar Luke a plecat de acasă la optsprezece ani și nu se prea mai duce pe acolo. De fapt, am sentimentul că e de părere că taică-său și-a cam ratat viața mulțumindu-se să fie un avocat de provincie, în loc să cucerească lumea. Când au

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
pe Elinor nici s-o pici cu ceară, nu e genul ei. Annabel e o sfântă. — Ce păcat că nu s-au văzut aproape deloc când Luke era mic! zice mami. Ce poveste tristă. Coboară glasul, deși Luke nu e acasă. Azi-dimineață, Luke mi-a spus cât de disperată a fost maică-sa să-l ia cu ea în America. Dar soțul ei american nici n-a vrut să audă! Biata femeie. Cred c-a fost foarte nefericită. Să-ți lași

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
mi-am luat un tip nou de rimel pentru volum, în timp ce tati s-a dus și a băut o halbă de bere, cum face de fiecare dată. Și pe urmă am luat cu toții cina în oraș și, când am ajuns acasă, eram mult mai veseli și totul ni se părea foarte amuzant. A doua zi, când Janice a venit la o cafea, i-am povestit și ei, și s-a indignat foarte tare în numele nostru și a zis că, dacă Elinor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
niște telefoane... Își ia mobilul și se duce în colțul opus al restaurantului, lăsându-ne să ne fixăm una pe alta cu ură. Inspir adânc, încercând să-mi păstrez calmul. — Elinor, nu mă mărit la New York. Mă mărit la mine acasă. Mami a început deja să se ocupe de organizare. Știi bine asta! — Nu se poate să faceți nunta în cine știe ce grădină englezească oarecare, spune Elinor apăsat. Tu știi cine e Luke? Cine sunt eu? Și ce-are asta a face

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
E o vacă nesimțită, care se bagă unde nu-i fierbe oala, și dacă ea crede că eu am de gând să mă mărit la cine știe ce hotel uriaș din New York, care nu-mi spune nimic, în loc să mă mărit la mine acasă, în mijlocul familiei și al prietenilor mei, ei bine, se înșală amarnic. Terminăm de mâncat și refuzăm cafeaua, apoi ieșim din restaurant. E o zi răcoroasă, cu aer înțepător și nori mânați de vânt, pe cerul albastru. Pornim spre Plaza, iar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
activitate până la această oră pe nedrept ignorat - și totuși, atât de vital pentru însăși viața democrației. Cinci Hai să fim serioși. Normal că n-am să mărit la New York. Normal că nu. E de neconceput. O să mă mărit la mine acasă, așa cum am stabilit, într-un cort superb instalat la noi în grădină. Nu există nici cel mai mic motiv să mă răzgândesc. Nici măcar unul. În afara faptului că... O, Doamne. Da, bine, poate că Elinor are dreptate aici. Adică, așa e

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
care ar vedea efectiv Hotelul Plaza... când ar vedea cât de fabulos va fi totul... cât de luxos... cât de strălucitor... O, Doamne. Nu pot suporta gândul de a renunța definitiv la toate astea. Cel puțin, nu încă. Când ajung acasă, Luke e la masă, încruntat deasupra unor hârtii. — Ai venit mai devreme! spun, încântată. — Trebuie să mă uit peste niște chestii, spune el. M-am gândit că aici o să găsesc liniștea de care am nevoie pentru asta. — Am înțeles. Mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
lor s-a stins și Elinor și-a ținut toastul - în care ne pomenește pe mine și pe Luke o dată, iar Fundația Elinor Sherman de șase ori. — Așa, ca ultima nebunie din luna noastră de miere! Așa că ne-am dus acasă la voi... Și acolo s-au ciocnit cu mine, punctual ca întotdeauna... o completează Danny, cu o grimasă de scuză. — Și Danny a zis ce-ar fi să venim cu el la petrecere și să te luăm prin surprindere! — În

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
zice Tarquin, și chipul îi devine brusc foarte grav. — Ăă, nu... nu încă, spune Suze vinovată, iar Tarquin oftează solemn. — Becky, Suze trebuie să-ți mărturisească ceva. — Da. Suze își mușcă buza și pare destul de rușinată. Eram la ai tăi acasă și eu am rugat-o pe mama ta să-mi arate și mie rochia ei de mireasă. Și, cum stăteam noi toți așa și o admiram, eu aveam o ceașcă de cafea în mână... Își lasă capul jos. Și atunci

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
putea să-mi împletesc spice de orz în păr, iar Luke ar putea să facă pentru noi o canapea de două persoane, cu mâinile lui, pentru că familia lui se ocupă cu prelucrarea lemnului de șase generații. Apoi ne-am întoarce acasă într-o căruță veche de țară... — Ce e aia „servire franțuzească, mănuși albe“? zice Suze, holbându-se nedumerită la o reclamă. — Habar n-am. Ridic ochii spre ea, mirată. Hei, Suze, fii atentă aici. Să-mi fac buchetul singură? — Ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
banii lui? Așa cum ai făcut tu cu toți soții ăia ai tăi, tocmai sunt gata să adaug, dar mă opresc exact în ultimul moment. — De-asta crezi tu că vreau să mă mărit cu el? — Becky... — Puteți, evident, să luați acasă contractul, să vă uitați mai bine peste el când aveți timp... — Nu am nevoie să mă uit mai bine peste el. — Să înțeleg că refuzi să-l semnezi? Elinor mă privește victorioasă, de parcă tocmai i-am confirmat toate bănuielile. Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
însă, ridic vag din umeri și murmur: — Poate ai dreptate. Luke vine lângă mine și îmi ia mâna. Hai, întoace-te sus. Mai bem ceva și... uităm de toate astea. Nu, spun expirând adânc. Cred că eu... am să mă duc acasă. Tu du-te, dacă vrei. Ne vedem mai târziu. În drum spre casă începe să plouă cu picături mari care se adună în șanțuri și se scurg pe burlane. Se lovesc de obrajii mei fierbinți și îmi udă părul, pătându

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
scrisorii deja plâng în toată regula. Nu știu cum a putut măcar să-mi treacă prin cap vreodată să mă mărit la New York. Nu știu de ce am lăsat-o pe Elinor să-mi arate hotelul ăla tâmpit. Vreau să mă mărit la mine acasă. Lângă mami și tati, lângă cireșul înflorit, lângă prietenii mei și lângă tot ce contează cu adevărat pentru mine. Gata, am ales. Mâine am să-i anunț pe toți. — Becky? Tresar speriată și mă întorc. În pragul ușii se află

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Și, oricând de multe merite ar avea... OK, hai odată. Fă-o și gata. Făcând abstracție de fluturașii care-mi zboară prin stomac, ridic receptorul și formez numărul lui Elinor. Elinor Sherman nu poate răspunde momentan la telefon... Nu e acasă. Nu pot să-i las un mesaj prin care să-i spun că am anulat nunta. Nu? Sau pot? Nu. Pun receptorul jos grăbită, înainte de a intra bipul. Acum ce fac? Păi, e evident. O sun pe Robyn. E foarte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
hotărâtă și mă sforțez să mă gândesc la mami și la cireșul ei înflorit. Dar fără nici un rezultat. Poate e de vină șampania - dar, în loc să fiu copleșită de emoție și să mă gândesc „Trebuie neapărat să mă mărit la mine acasă“, mă trezesc gândind: „Poate băgăm și cireșul în pădurea fermecată“. — Ce faci, Becky? spune Robyn. La ce te gândești? — A, zic, și tresar vinovată. Mă gândeam doar că... ăă... nunta o să fie de vis. Ce fac? N-am de gând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]