58,730 matches
-
să ne gândim la cultul lui Diëvas și la anotimpuri), celălalt expert În practici magice Înfricoșătoare și având o Înțelepciune Întunecată. Știm de la Simon Grunau că prusacii aveau un zeu, Patolloxe "Patollo", reprezentat ca un bătrân cu Înfățișare lugubră și privire răutăcioasă. Ar putea fi un echivalent local al lituanianului Vëlinas; În această situație, nu ar fi absurdă comparația, propusă de Pisani (1950b), cu termenul indian vechi patala- „infernul”. Mai mult, alături de prusacul Patollo mai găsim atestat un Picullusxe "Picullus", care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
I, pp. 424 sqq.). Faptul că s-a lipsit de un ochi din voință proprie este indicat În Într-un fragment din Völospá (strofa 28): Ședea singură deoparte când a ajuns bătrânul stăpân al Aesir-ilor și a fixat-o cu privirea: „Ce-mi ceri? De ce mă pui la Încercare? Știu bine, Odhinn, unde ți-ai ascuns ochiul: În vestita fântână a lui Mímirxe "Mímir"” (trad. după Mastrelli, 1951). Mímirxe "Mímir", după cum am arătat deja, era un uriaș vestit pentru Înțelepciunea sa
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a obține acea Înțelepciune supraomenească identificată cu puterea magică: iar această putere apare ca fiindu-i caracteristică lui Odin. Caracterul magic și misterios al zeului este subliniat de reprezentarea sa: Înfășurat Într-o mantie largă, cu părul acoperindu-i parțial privirea. O altă Încercare cumplită pe care a suportat-o Odin pentru a dobândi Înțelepciunea supraomenească și puterea magică a fost următoarea: a stat nouă zile În chinuri, agățat de un arbore; episodul este relatat astfel În poemul eddic Hávamál (strofa
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
burghez-mistificatoare în fața transcendenței și a originarului. Alternând reportajul, confesiunea și ficțiunea, romanele și povestirile lui S., prolixe, rar preocupate de construcție, dezvăluie vocația tumultului interior care se transferă în conflicte insolubile, în puternice neliniști ce stârnesc viziuni halucinante, cât și privirea atentă, cu decupaje veriste dintr-o realitate concret istorică. Deși inspirate, în general, din lumea satului, aceste proze par să fie mai degrabă vehicule pentru câteva obsesii tematice, precum copilul, femeia, regresiunea în primar sau revelația mistică, ceea ce nu le
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
urmat de un alt soldat care împinge în fața sa doi locuitori abia făcuți prizonieri și destinați - foarte probabil - să fie slujitorii săi. Prizonierul care merge la stânga are mâinile legate. În jos, soldații și vivandierele celebrează victoria mâncând și bând sub privirile unei santinele. a. Textul 2Rg 18-20 Textul biblic 2Rg 18,13-20,19 menționează explicit o singură campanie a lui Senaherib împotriva cetăților lui Iuda, în anul al paisprezecelea al domniei lui Ezechia (2Rg 18,13). Această dată corespunde anului 702
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
nu vor pieri uciși de sabie, nici nu vor muri luptând. 3Ci toate căpeteniile tale fug împreună, sunt luați prinși de arcași; toți locuitorii tăi ajung deodată sclavi, în timp ce o iau la fugă în depărtare. 4De aceea zic: "Întoarceți-vă privirile de la mine, lăsați-mă să plâng cu amar; nu stăruiți să mă mângâiați pentru nenorocirea fiicei poporului meu!" 5Căci este o zi de necaz, de zdrobire și de învălmășeală, trimisă de Domnul Dumnezeul oștirilor în valea viziunilor. Se dărâmă zidurile
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
putem da și pe care i le dau autorii biblici. Multiplicitatea expresiilor care se manifestă în tensiunile și contradicțiile textelor este una dintre trăsăturile majore ale Bibliei. În consecință, cititorul este invitat să depășească toate opiniile pentru a-și aținti privirea spre „realitatea” și „adevărul” pe care îl descoperă puțin câte puțin, în efortul constant de a corecta punctele de vedere limitate și restrânse ale unor autori sau povestiri singulare. Acest efort poate fi extenuant. Putem oare prefera sau visa o
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
puțin investigate ale raporturilor culturale româno-elene, cu o deschidere spre Europa Centrală printr-un examen al prozei lui Danilo Kis; Repere hispanice sunt divizate între Iberia (reprezentată prin Cervantes și Lorca) ... și Ibero-America (de data aceasta doar schițată printr-o privire asupra lui Octavio Paz și a lui Gabriel García Márquez). I. a redactat o seamă de capitole din cursuri universitare de literatură spaniolă și sud-americană: în țară, în anii ’70, colaborează la Istoria literaturii spaniole, 1975, Stil și compoziție în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287653_a_288982]
-
ALEX. ȘTEFĂNESCU SCRIERI: Poziția aștrilor, București, 1967; Călătoria de seară, București, 1969; Imnuri către amurg, București, 1970; Poeme de dragoste, București, 1975; Eseuri asupra stării de grație, București, 1976; Zodia leului, București, 1978; Poziția aștrilor, postfață Dan Cristea, București, 1980; Privirea lui Orfeu, București, 1984; Ave Eva, București, 1986; Psyche, București, 1989; Călătoria mea ca martir și erou al timpului, București, 1991; Femeie dormind, București, 1993; 101 poezii (Un zeu care dorește să moară), București, 1993; Mountolive, București, 1994; Privirea lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287754_a_289083]
-
1980; Privirea lui Orfeu, București, 1984; Ave Eva, București, 1986; Psyche, București, 1989; Călătoria mea ca martir și erou al timpului, București, 1991; Femeie dormind, București, 1993; 101 poezii (Un zeu care dorește să moară), București, 1993; Mountolive, București, 1994; Privirea lui Orfeu. Jurnal metafizic, București, 1995; Poziția aștrilor, București, 1996; Călătoria mea ca erou și martir al timpului, îngr. și postfață Irina Mavrodin, București, 1999. Repere bibliografice: Mincu, Critice, I, 159-161; Constantin, Despre poeți, 161-168; Felea, Poezie, 83-88; Grigurcu, Teritoriu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287754_a_289083]
-
Subiect, 131-136; Valeriu Cristea, Între îngeri și demoni, CC, 1993, 5-6; Ioana Pârvulescu, Erotica morții, RL, 1993, 31; Doina Tudorovici, Poetul are nevoie de dragoste, CNT, 1993, 37; Constantin, Complicitatea, 134-137; Răzvan Voncu, Postmodernism religios, L, 1997, 8; Andrei Grigor, „Privirea lui Orfeu. Jurnal metafizic”, L, 1997, 35; Liviu Grăsoiu, Bucuria, extazul, beatitudinea, JL, 1997, 1-4; Pop, Pagini, 149-150; Gabriel Dimisianu, Leul în iarnă, RL, 1999, 1; Nora Iuga, O femeie trece prin poemele lui, RL, 1999, 1; Grigurcu, Poezie, I
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287754_a_289083]
-
o necesitate postfactuală, nu se poate spune: aceasta îi este sau îi va fi menirea, ci doar: aceasta i-a fost menirea. O asemenea târzie constatare a unei miraculoase potriviri împinge viața unui individ către abstracția unui rol - proiectat de privirea distantă a cuiva care alege și pune deoparte fără știrea noastră. De aceea menirea este destinul care a traversat spațiul unui mister pierzându-și aura de întâmplare pe care i-o conferă libertatea umană. Sau altfel spus: menirea este înscenarea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
rezultatul unei erori nerecunoscute care, prin persistență, dobândește timpul necesar pentru a se transforma în convingere și, în cele din urmă, determinându-mi eul, pentru a deveni caracter. Oricine poate cunoaște căderea în eroare ca obnubilare pasageră a spiritului propriu. Privirea care se tulbură și care, o vreme, este incapabilă să surprindă traiectoriile și limpezimea relațiilor este proprie oricui. Prostia ocazională este un fenomen uman universal. De aceea oricine poate spune sau poate face prostii, fără să devină din această pricină
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
poate părăsi și nici realiza, eul meu este incapabil să se distanțeze și să se debaraseze de el și rămâne prins în insistența proprie prostiei. Prin natura ei, prostia este in-sistentă, este rămânere tenace în interiorul proiectului, așezare ferventă în el. Privirea liberă care domină proiectul și care își are sursa în sciziunea necesară a eului - obligat pe de-o parte să se livreze fiecărui proiect și totodată să rămână desprins, în identitatea sa suverană - se pierde acum definitiv, hipnotizată de unica
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mentală și are nevoie de ea; într-un anume fel, de mai multă decât are nevoie inteligența. Pentru că tot ce se pierde în vederea distanțării critice față de proiect și faptă, tot ce se pierde în vederea realizării sciziunii eului și a dublei priviri este recuperat aici pentru a se obține crisparea proprie prostiei. Cel prost nu poate spune niciodată „sunt prost“, pentru că atunci ar apărea instantaneu acea dedublare și acel tip de reflexivitate care sunt străine de prostie. Cel prost nu cunoaște oboseala
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ca element al indeterminării este materia nediferențiată în care nu a pătruns limita modelatoare. Textul grec ne spune că el era aoratos și akataskeuastos: „gol“ și „netocmit“, în varianta română. Exact tradus, aoratos nu înseamnă însă „gol“, ci „nevăzut“, „ascuns privirii“, și el este așa tocmai pentru că trăiește în conjuncție cu întunericul; e indistinct. „Netocmit“, akataskeuastos, este sinonim în greacă cu autophyes, care trimite la tot ce există prin sine, la naturalul frust, lipsit de orice gest de asistență artizanală, tehnică
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
lumina. Lumina este primul element al modelării sau, mai degrabă, unul în vederea ei. Limita lucrului, conturul său, forma, apare în lumină. Întunericul, indistincția pură ar anula opera creației, ar lăsa ca elementele ei să fie asemenea pământului primordial: aoratos, „ascuns privirii“. Pentru ca delimitările create de volumetria divină să fie percepute este nevoie de lumină. Iată de ce în Marele Atelier al Demiurgului totul începe cu condiția oricărei forme, cu lumina deci. Însă până și această primă faptă, care e doar o condiție
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
limitei, o celebrare a ei. Iată de ce sculptura este cea mai netragică dintre arte; în ea limita este benefică, trebuie celebrată, nu contestată. Putem spune că sculptura este bucuria finitului. Și ea este până într-atât, încât anulează simțul văzului. Privirea e dispersivă și, dintre toate simțurile, ea este cea mai aptă să obțină un simulacru al infinitului, al infinitului ca indefinit, tocmai pentru că în sine ea nu conține un principiu al limitației. Limita privirii este întotdeauna exterioară privirii, e pusă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
într-atât, încât anulează simțul văzului. Privirea e dispersivă și, dintre toate simțurile, ea este cea mai aptă să obțină un simulacru al infinitului, al infinitului ca indefinit, tocmai pentru că în sine ea nu conține un principiu al limitației. Limita privirii este întotdeauna exterioară privirii, e pusă din afară, și dacă această stavilă nu există, văzul se unește în mod spontan cu emblema fizică a infinitului, care este orizontul. Ca să te bucuri cu adevărat de corporalitate, trebuie să o supui tactil
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
simțul văzului. Privirea e dispersivă și, dintre toate simțurile, ea este cea mai aptă să obțină un simulacru al infinitului, al infinitului ca indefinit, tocmai pentru că în sine ea nu conține un principiu al limitației. Limita privirii este întotdeauna exterioară privirii, e pusă din afară, și dacă această stavilă nu există, văzul se unește în mod spontan cu emblema fizică a infinitului, care este orizontul. Ca să te bucuri cu adevărat de corporalitate, trebuie să o supui tactil; dintre arte, sculptura este
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
epuizarea oricărui accident al materialului și este pregătită pentru întâlnirea cu singurul simț capabil să se muleze pe ea, să o reproducă în sfera subiectului și să elibereze din ea forma ca principiu și ca proiecție a voinței de limitare. Privirea, care conține în sine germenele departelui, este o trădare potențială a formei; pentru a percepe forma trebuie să rămâi în proximitatea ei. Și tocmai de aceea tactilul, singurul dintre simțuri care se naște prin anularea oricărei distanțe, prin contact, reprezintă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
atare, este un technites. Arta se bazează pe raportul dintre „încă invizibil“ și vizibilitatea ulterioară a operei. În primă instanță deci, destinul oricărei opere de artă se joacă în spațiul încă nevăzutului. Acest încă-nevăzut presupune existența unui Vorblicken, a unei „priviri prealabile“<ref id=”2”>Ibid., p. 13.</ref>. Privirea-prealabilă este ațintită către ceea ce urmează să devină vizibil, dar care deocamdată este nevăzut. Privirea prealabilă este o privire interioară îndreptată spre „ceea ce trimite către formă“ (das Gestalt-weisende), spre „ceea ce dă măsura
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
opere de artă se joacă în spațiul încă nevăzutului. Acest încă-nevăzut presupune existența unui Vorblicken, a unei „priviri prealabile“<ref id=”2”>Ibid., p. 13.</ref>. Privirea-prealabilă este ațintită către ceea ce urmează să devină vizibil, dar care deocamdată este nevăzut. Privirea prealabilă este o privire interioară îndreptată spre „ceea ce trimite către formă“ (das Gestalt-weisende), spre „ceea ce dă măsura“ (das Mass-gebende)<ref id=”3”>Ibid., p. 13.</ref>. Artistul deține din capul locului forma și măsura operei încă nerealizate, datorită cunoașterii pe
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
joacă în spațiul încă nevăzutului. Acest încă-nevăzut presupune existența unui Vorblicken, a unei „priviri prealabile“<ref id=”2”>Ibid., p. 13.</ref>. Privirea-prealabilă este ațintită către ceea ce urmează să devină vizibil, dar care deocamdată este nevăzut. Privirea prealabilă este o privire interioară îndreptată spre „ceea ce trimite către formă“ (das Gestalt-weisende), spre „ceea ce dă măsura“ (das Mass-gebende)<ref id=”3”>Ibid., p. 13.</ref>. Artistul deține din capul locului forma și măsura operei încă nerealizate, datorită cunoașterii pe care o implică această
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
natura zeiței Atena intră pentru a doua oară în joc. Arta primește iluminarea, puterea de a vedea încă-nevăzutul, de la zeița care nu este doar polymetis, ci și glaukopis. Glaukos înseamnă „strălucitor“, așa cum, de pildă, strălucitoare sunt marea, astrele și luna. Privirea (ops), ochiul Atenei este glaukos, este das glänzend-leuchtende Auge, este „ochiul ce luminează strălucind“, iar bufnița, glaux, este emblema Atenei tocmai pentru că ochiul ei incandescent poate străpunge noaptea „făcând vizibil ceea ce altminteri este invizibil“<ref id=”2”>Ibid., p. 13
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]