KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2338 2339 2340 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

-mi vine să cred! Toată viața mi-am dorit cu disperare să mă înregistrez! Ai cerut și un aparat de cappuccino? — Ăă... da. Parcă... — Mare greșeală. Nu iese niciodată ca ăla adevărat. Auzi, dacă ai cumva nevoie să fie cineva acasă care să semneze de primire pentru cadouri, mă găsești sus... — Da, bine. Mă uit lung la el. După Crăciun, încolo. Amintirea Crăciunului trecut e încă dureroasă pentru mine. Mă gândisem să fac și eu o dată o chestie și să comand

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
automat. Janice... — Minunat. Și apă minerală? Știi că, din păcate, în ziua de azi mulți nu prea beau alcool la nuntă, pentru că trebuie să conducă spre casă. Ce părere ai de Perrier? — Ăă... nu știu. Janice... Inspir adânc. Mami e acasă? A, nu știi, draga mea? Părinții tăi au plecat la Lake District. Simt un val de frustrare. Cum am putut să uit de plecarea lor la Lake District? — Eu tocmai am trecut pe aici să ud florile. Dacă e ceva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
oamenii ar avea lângă ei familiile, s-ar face bine de o mie de ori mai repede? zic cu ardoare. Spitalele ar trebui să aibă camere de oaspeți la fiecare etaj. Cred că, în felul ăsta, oamenii s-ar duce acasă de două ori mai repede! — E un punct de vedere foarte interesant, aud un glas plăcut din spatele meu. Mă întorc mirată și văd o doctoriță brunetă, foarte frumoasă, zâmbindu-mi. Un studiu recent făcut la Chicago a demonstrat exact același

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
o fi gândind. — Luke... poate există vreo explicație... Hai s-o lăsăm baltă. — Dar... — Am zis s-o lăsăm. Glasul lui are o asprime care mă face să mă crispez. A fost o zi lungă și grea. Hai să mergem acasă. ULTIMUL TESTAMENT LĂSAT DE REBECCA BLOOMWOOD EU, REBECCA BLOOMWOOD, întocmesc, fac public și declar acest document ca fiind Ultimul meu testament legal. UNU: Prin prezentul revoc toate testamentele și codicilele anterioare întocmite de mine. DOI: (a) Încredințez și las moștenire

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
crispez, în clipa în care se aude un pârâit. O plătesc, adaugă, fără să se oprească. Ți-a furat bijuteriile? zic. Cum adică? — Cred că ți-am mai povestit. Nu? În perioada în care Bill o tot aducea la noi acasă fără știrea mea începuseră să-mi dispară din lucruri. Un pandantiv cu smarald, de la bunica mea. Câteva brățări. Evident, eu habar n-am avut ce se întâmplă, așa că am crezut tot timpul că e vina mea, că sunt împrăștiată. Însă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
va fi tranșată odată pentru totdeauna. Doamne, cât de ușurată mă simt! O s-o sun chiar acum. Dau iama în dormitor, îmi trântesc geanta pe pat și formez numărul. — Bună, tati, zic, în clipa în care îmi răspunde. Mami e acasă? Vreau să vorbesc ceva cu ea. Ceva important. Îmi surprind chipul în oglindă și mă simt ca o prezentatoare de știri de NBC, ageră, cool și stăpână pe sine. — Becky? face tati ușor tulburat. S-a întâmplat ceva? — Nu, nimic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
pot să-i spun lui mami că mă mărit la Plaza la telefon. Pur și simplu nu pot face una ca asta. — Mă gândeam să vin să vă văd, mă trezesc spunând precipitat. Asta am vrut să-ți spun. Vin acasă. Finerman Wallstein Avocați Finerman House Avenue of the Americas 1398 New York, NY 10105 D-rei Rebecca Bloomwood Apt. B 11th Street W 251 New York NY 10014 18 aprilie 2002 Stimată domnișoară Bloomwood, Vă mulțumesc pentru scrisoarea dumneavoastră din 16 aprilie referitoare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-ți spun. Termină, îi poruncesc creierului, în clipa în care tati mă pupă și îmi ia căruciorul cu bagajul. N-are nici un rost să pomenesc despre asta chiar acum. Am să aduc vorba despre subiect mai încolo, când o să fim acasă, și când discuția ne va purta firesc în direcția respectivă. Ceea ce se va întâmpla destul de repede. — Ia zi, Becky, te-ai mai gândit să te măriți în America? — Păi, mami... Nu pot să cred. Tocmai asta voiam și eu să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
gând să rămâneți acolo pentru totdeauna, nu? adaugă ea, cu un mic hohot de râs forțat. Nu știu, spun confuză. Nu știu ce vom face. — Dar cum să creșteți un copil în apartamentul ăla cât un chibrit? O să vreți să vă întoarceți acasă. O să vreți și voi să aveți o casă cu grădină! Mai ales acum. Acum că ce? — Acum că... Face un gest vag, desenând un semicerc. — Ce? — Of, Becky. Mami oftează. Înțeleg foarte bine că ți-e nu știu cum să vorbești despre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
eu! Ridic ochii și o văd pe mami privindu-mă necăjită. — Știam eu! Te-ai certat cu Luke, așa-i? — Mami... — Știam eu! I-am spus asta lui tati de o mie de ori. Simt până în măduva oaselor, Becky vine acasă ca să contramandeze nunta. El mi-a zis că vorbesc prostii, dar eu am simțit asta, uite aici. Își duce mâna la piept. O mamă simte lucrurile astea. Și am avut dreptate, așa-i? Vrei să contramandezi nunta, așa-i? Mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
fericită. Și să mă pregătesc în vechiul meu dormitor, la vechea mea măsuță de toaletă. Să-mi iau rămas-bun de la vechea mea viață, așa cum se cuvine. Nu într-un apartament lipsit de personalitate dintr-un hotel... ci aici. La mine acasă, acolo unde am crescut. Când eram la New York, nu puteam deloc să-mi închipui nunta asta. Mi se părea atăt de mică și de banală, în comparație cu strălucirea de la Plaza. Dar, acum că mă aflu aici, nunta de la Plaza este cea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
și „sala de bal“? — Am înțeles, zic, fără să fiu atentă la absolut nimic din ce îmi spune Robyn. Sună perfect. Îmi înfășor firul de la telefon în jurul degetelor. Robyn, ascultă-mă o clipă, te rog. Ideea e că am venit acasă ca să uit câteva zile de toate astea. Așa că crezi că se poate să nu mă mai suni aici? Nu vrei să fii ținută la curent? zice Robyn cu uimire. — Nu. Deloc. Tu... fă ce trebuie să faci și îmi povestești

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
o petală de trandafir pusă aiurea. Și nu trebuie decât ca ea să se scape cu nu știu ce chestie la mami, și amândouă își vor da seama pe loc despre ce e vorba. Mami va realiza imediat de ce-am venit acasă și ce voiam să-i spun. O, Doamne, cât de tare ar durea-o chestia asta. Nu pot lăsa să se întâmple așa ceva. OK, am două opțiuni. Numărul unu: să-i pun pe mami și pe tati să se mute

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
încercând să-i explic. Câteodată, mi se pare că da. Când sunt la New York, mi se pare cel mai important loc din lume. Am o slujbă nemaipomenită, oamenii sunt și ei nemaipomeniți, ce mai, totul e minunat. Dar, când vin acasă, mă gândesc, ia stai așa, aici e casa mea. Ăsta-i locul căruia îi aparțin. Iau un pliculeț de zahăr și încep să-l rup bucățele. Pur și simplu, încă nu știu dacă sunt gata să mă întorc acasă. Hai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
vin acasă, mă gândesc, ia stai așa, aici e casa mea. Ăsta-i locul căruia îi aparțin. Iau un pliculeț de zahăr și încep să-l rup bucățele. Pur și simplu, încă nu știu dacă sunt gata să mă întorc acasă. Hai, întoarce-te în Anglia și fă un copil! zice Suze pe un ton rugător. Și-o să fim amândouă mămici! Haide, măi Suze! Iau încă o înghițitură de ciocolată caldă, dându-mi ochii peste cap. De parcă eu aș fi gata

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-o, fiindcă maică-ta se spetește să-ți organizeze o nuntă aici, în Oxshott și nimeni n-a zis nimic de New York și m-am gândit că înseamnă că, până la urmă, Bex s-a hotărât să facă nunta la ea acasă... — Suze, te rog mult. Nu-ți face griji, zic repede. Stai calmă... și respiră adânc... — Cum să nu-mi fac griji, îmi spui și mie? țipă Suze. Cum să nu mă-ngrijorez? Bex, mi-ai promis c-o să rezolvi chestia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
mărit în America. Vreau să zic că nunta asta e foarte importantă pentru ea. O, Doamne, Suze, cât de tâmpită pot să fiu! Nu știu, zău, ce-o fi fost în capul meu. Nu vreau să mă mărit la Plaza. Acasă e locul unde vreau să mă mărit. — Ești sigură că nu te răzgândești iar? — Da. De data asta nu mă mai răzgândesc. Pe bune, Suze, gata, am hotărât. — Și cu Luke ce faci? — Lui nu-i pasă. Mi-a zis

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Doamne! Asta înseamnă că... O să... Nu se poate să se întâmple așa ceva. — Nu știu. Panica de pe chip îi crește cu fiecare secundă. E... posibil... dar mai sunt patru săptămâni până când ar trebui să nasc! E prea devreme! Tarkie nu-i acasă, n-am nimic pregătit... O, Doamne... N-am văzut-o în viața mea pe Suze atât de speriată. Simt cum mă copleșește neliniștea și fac eforturi disperate să nu izbucnesc în lacrimi. Ce-am făcut? Ca și cum n-ar fi fost

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
de oră? Aproape scap telefonul din mână. Păi, ce mai stăm! Hai să mergem! Dar n-am geanta cu lucruri, n-am nimic cu mine. Și am nevoie de o groază de chestii... Își mușcă buza îngrijorată. Să trec pe acasă mai întâi? — N-ai timp de asta acum! zic panicată. De ce anume ai nevoie? — Costumaș întreg pentru bebe... scutece... chestii de-astea... Păi și de unde... Mă uit în jur pierdută, apoi, cu un val de ușurare, zăresc firma de la Peter

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
provoca. Știu cât suflet și cât efort ai depus în tot ce ai făcut și știu că Elinor va fi extrem de supărată pe mine... Înghit în sec. — Dar asta e hotărârea mea definitivă - și anume că vreau să mă mărit acasă la mine, în Anglia. Dacă vrei să vorbim despre asta, lasă-mi mesaj la mine acasă și te sun eu înapoi. Dacă nu mă suni, te rog să consideri că ne-am luat la revedere acum. Și... mulțumesc mult. M-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
că Elinor va fi extrem de supărată pe mine... Înghit în sec. — Dar asta e hotărârea mea definitivă - și anume că vreau să mă mărit acasă la mine, în Anglia. Dacă vrei să vorbim despre asta, lasă-mi mesaj la mine acasă și te sun eu înapoi. Dacă nu mă suni, te rog să consideri că ne-am luat la revedere acum. Și... mulțumesc mult. M-am simțit foarte bine - atâta cât a fost să fie. Închid telefonul și rămân cu ochii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
o lună. Cu cele mai bune urări, Jane Cardozo Treisprezece Urc cu pași împleticiți treptele blocului în care stăm. Îmi caut cheia abia ținându-mă pe picioare și, după trei încercări ratate, reușesc să bag cheia în broască. Din nou acasă. Din nou liniștea mult visată. — Becky? Tu ești? Aud vocea lui Danny printre sunetele pașilor mei pe scări. Mă uit spre etajul de sus cu privirea în ceață. Mă simt ca după un maraton. Nu, ce un maraton, șase. Ultimele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
cadorisit cu un zbierăt din toți bojocii, gen Femeia asta m-a răpit, chemați poliția! N-aveam la mine nici un biberon și nici un scutec, așa că a trebuit să mă reped până pe Fulham Road și, în clipa în care am ajuns acasă, eram roșie la față și gâfâiam, Suze începuse să plângă, iar Ernest se uita la mine ca la o criminală în serie sau așa ceva. Și apoi, chiar și după ce a fost hrănit, a continuat să țipe în neștire toată seara

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
nedumerită la ea. E scrisul lui mami. E lista cu invitați pe care ne-a trimis-o prin fax acum câteva săptămâni. Cu numele și adresele tuturor prietenilor de familie și a rudelor care sunt invitați la nuntă. Nunta de acasă. Robyn invită aceiași oameni ca și mami. — Și, ai... trimis deja invitațiile? zic, cu un glas pe care nu mi-l recunosc. — Păi, nu. Robyn mă ceartă cu degetul. Invitațiile pentru cei de pe lista lui Elinor au fost deja trimise

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
dându-și ochii peste cap. Mă rog. Se îndepărtează, iar eu rămân nemișcată, până când dispare din raza mea vizuală. Apoi strâng teancul de invitații la piept, mă grăbesc spre colț, ridic mâna și opresc un taxi care să mă ducă acasă. Când ajung, Luke încă nu a venit, iar apartamentul e la fel de întunecat și de liniștit cum a fost când am plecat. Valiza e deschisă pe jos și, trecând pe lângă ea, îmi cad ochii pe vraful de invitații la nunta de la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]