7,219 matches
-
lemn din cauza lor. — De ce durează atâta? Un războinic care părea să fie comandantul privi înăntru, luă un tăciune dintr-un cuptor și îl aruncă spre fețele celor trei oameni. Apoi, mai azvârli un tăciune în cămară și altul spre tavan. — Înăuntru! — Înăuntru trebuie să fie! Ținta lor era Nobunaga. În acea clipă, își forțară intrarea, împrăștiind în jur lemnele aprinse cu sandalele lor de paie, în timp ce se răspândeau prin clădire. Flăcările începură să urce repede pe coloane și pe ușile glisante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din cauza lor. — De ce durează atâta? Un războinic care părea să fie comandantul privi înăntru, luă un tăciune dintr-un cuptor și îl aruncă spre fețele celor trei oameni. Apoi, mai azvârli un tăciune în cămară și altul spre tavan. — Înăuntru! — Înăuntru trebuie să fie! Ținta lor era Nobunaga. În acea clipă, își forțară intrarea, împrăștiind în jur lemnele aprinse cu sandalele lor de paie, în timp ce se răspândeau prin clădire. Flăcările începură să urce repede pe coloane și pe ușile glisante, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o păzea, se îndreptă încet. Cu o lance plină de sânge în mână, privi la stânga, apoi la dreapta. Auzind pași, își pregăti lancea. Concentrându-se cu toată ființa asupra zgomotului, ascultă vreun semn din cameră. Silueta albă care năvălise adineaori înăuntru era aceea a Generalului de Drept, Oda Nobunaga. Luptase până la sfârșit, când văzuse că flăcările devorau templul și toți oamenii din jurul lui fuseseră doborâți și uciși. Se înfruntase corp la corp cu soldații de rând, ca și cum ar fi făcut parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
drept în ochi. Ușa de lemn era asigurată. Nobunaga privi un moment picturile poleite, încă intacte, de pe pereți. Un fir subțire de fum începea să se infiltreze de undeva, dar mai era câtva timp înainte ca flăcările să se răspândească înăuntru. „E vorba de o plecare. N-am de ce să mă grăbesc.“ Avea senzația că îi vorbea cineva. De cum intrase în cameră, simțise - mai mult chiar și decât dogoarea care-l înconjura din toate cele patru laturi - o sete arzătoare. Aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
respirație ca să moară. În clipa morții, cine știe ce funcție extraordinară dinlăuntrul trupului său păru să-și ia rămas bun de la amintirile banale ale vieții pe care o trăise. — Fără regrete! spuse cu glas tare Nobunaga. Ranmaru îi auzi strigătul și alergă înăuntru. Stăpânul său, îmbrăcat cu un kimono de mătase albă, zăcea deja cu fața în jos pe podea, îmbrățișând un șuvoi de sânge proaspăt. Ranmaru scoase ușile unui dulap scund și le depuse peste corpul neînsuflețit al lui Nobunaga, ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mână, spunându-i despre mesagerul care tocmai sosise de la Kyoto. Auzise că întrunirea era privată, dar considera că mesajul nu era lipsit de importanță, așa că dorea să vorbească un moment cu stăpânul său. — Așteptați o clipă, vă rog. Yuko reveni înăuntru, dar se întoarse imediat și-l invită pe Asano să intre. Dând la o parte o lampă scurtă, Hideyoshi se întoarse spre Asano, care pășise în cameră. — Scuzați-mă că vă deranjez în timpul consfătuirii. — Nu face nimic. A sosit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
condiții, dar pe Hideyoshi îl însoțeau vreo șapte-opt sute de vasali. De fapt, nu erau prea mulți oameni, așa cum se zvonea despre clanul Shibata, care-și cazase aproximativ zece mii de soldați în Kiyosu. De îndată ce reveni acasă, Hideyoshi se plânse că înăuntru era fum. Ordonând să se deschidă ferestrele, aproape că-și aruncă pe jos robele ceremoniale, cu blazonul de paulownia. Apoi, se dezbrăcă repede și ceru să i se pregătească o baie. Gândindu-se că stăpânul său era prost dispus, pajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și cai, iar solii își spuseră că probabil Hideyoshi primea vizitatori. Dar, de fapt, Hideyoshi însuși era cel care pleca. Ieși chiar în acel moment din corpul principal al cetății. — Mă bucur că ați venit, le spuse el. Ei, haideți înăuntru. Răsucindu-se pe călcâie, Hideyoshi își conduse oaspeții într-o cameră. — Bine-am mai râs aseară. Mulțumită vouă, în dimineața asta am dormit până târziu. Și, neîndoielnic, arăta de parcă tocmai s-ar fi sculat din pat și abia s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Deși nu le păsa de propria lor oboseală, vasalii lui Hideyoshi erau îngrijorați ca aceeași oboseală să nu înceapă să afecteze sănătatea stăpânului lor. — Cinstita dumneavoastră mamă și Doamna Nene vă așteaptă de aseară. Ce-ar fi să vă duceți înăuntru ca să vadă că sunteți bine? propuse Miyoshi, cumnatul lui Hideyoshi. Când intră, le găsi pe mama, pe soția, pe nepoatele și pe cumnatele sale așteptându-l. Deși nu dormiseră deloc, îl întâmpinară aliniate, în genunchi, cu palmele pe podea. Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se întâmplă? La hotarul dintre vis și realitate, neștiind de ce, se sculă brusc și îmbrăcă armura care fusese pusă lângă patul lui. În timp ce termina, cineva bătu la ușa colibei, după care se împinse în ea cu tot trupul. Ușa căzu înăuntru, cu trei-patru vasali rostogolindu-se peste ea. — Shibata! strigară. — Liniștiți-vă! îi admonestă Sebei. Din relatările incoerente ale grăjdarilor scăpați cu viață, Sebei nu putu afla pe unde răzbătuse inamicul, nici cine era în frunte. Ar fi o ispravă extraordinară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
grădină. Era tratat ca și cum ar fi fost un prieten apropiat de familie, iar Inuchiyo se comporta la fel ca pe vremea când el și Hideyoshi locuiseră în case despărțite doar printr-un gard. În sfârșit, Inuchiyo îl invită pe Hideyoshi înăuntru. Hideyoshi, însă, se opri privind în jur fără a schița măcar un gest de a-și dezlega sandalele de paie. — Clădirea de-acolo - e bucătăria? întrebă el. Când Inuchiyo răspunse afirmativ, Hideyoshi porni într-acolo: — Vreau să-ți văd soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
avea să poarte arme de foc, numai lănci și săbii. Acum vreau să văd treaba făcută! Croiți-vă drum în turn! ordonă el. Corpul lăncierilor de elită învălui imediat turnul, ca un roi de viespi, pentru ca, în curând, să pătrundă înăuntru. Un fum negru ca smoala începu să iasă de la etajul doi, apoi, de la al treilea și de la al patrulea. — Bine! răcni Hideyoshi, când, din streșinile cu multiple fațete ale turnului, țâșni o uriașă umbrelă de flăcări. Era vâlvătaia care semnala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ajuns prea târziu. Hideyoshi nu avea nici o cale de a-și revărsa furia, care îi ardea aprinsă în culoarea feței. Rapoartele iscoadelor spuneau același lucru: Castelul Obata își închisese porțile și se arăta liniștit, dovadă că Ieyasu se retrăsese deja înăuntru și savura calm victoria militară a zilei, în timp ce se odihnea. În toiul complexelor sale trăiri, Hideyoshi bătu din palme fără să-și dea seama, felicitându-l pe Ieyasu: — Ăsta e Ieyasu! Are o iuțeală remarcabilă. Se retrage într-un castel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Un pluș de mușchi verde și umed creștea la piciorul zidului, pe pavajul de piatră rotundă pe care, călcându-l, piciorul se simțea nesigur și se clătina în toate direcțiile. O ușă dublă: una se deschidea în afară, iar cealaltă înăuntru. Mama trecea pragul și se oprea pentru o clipă, aplecându-se spre el: Te rog să nu-mi faci mofturi. Aici unde o să intrăm nu-s defel manechine. O mulțime de mașini de cusut lucrau înăuntru făcând un zgomot asurzitor
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în afară, iar cealaltă înăuntru. Mama trecea pragul și se oprea pentru o clipă, aplecându-se spre el: Te rog să nu-mi faci mofturi. Aici unde o să intrăm nu-s defel manechine. O mulțime de mașini de cusut lucrau înăuntru făcând un zgomot asurzitor în timp ce picioare vânjoase de femei apăsau legănat fără încetare pedale pe sub mese ca să pună acele mașini în mișcare. Nestor se întoarse spre fereastra ce dădea în curticica pe unde intraseră, iar pe pervazul prăfuit zări o
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și mai aglomerat sâmbăta, duminica în schimb puteai să-l apreciezi în toată splendoarea lui fiindcă se golea. Operă de artă barocă cu ramificațiile lui de adevărat orășel sub cupolă de sticlă. O penumbră odihnitoare și răcoroasă stăruia tot timpul înăuntru. Magazinele erau desigur închise, dar parcă ți se dădea libertatea o dată în viață să alegi să nu cumperi nimic și să nu-ți dorești altceva decât să te plimbi de-a lungul acelor vitrine de un bun-gust desăvârșit, care se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
grea de acasă, crescuți, vorba vine, de un unchi arțăgos, și de aceea luaseră hotărârea să plece în lume. Apoi, cum în ajun de Crăciun, pribegi pe coclauri, adăstaseră la fereastra luminată a unei căsuțe singuratice și, privind pe furiș înăuntru, jinduiseră după bunătățile primite în dar de doi copilași fericiți și câte și mai câte. Apoi trebuiau să răspundă ce își doresc să capete în dar de la Moș Crăciun în Noaptea cea Sfântă. Lucian se gândi că poate Doamna nu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
clasele a treia și a patra. Zâmbea fără încetare prietenos, jenat și totuși de-ajuns de înfipt. Dar era atât de pipernicit și de firav încât nu-ți venea nici să-l atingi, de teamă să nu-i rupi ceva înăuntru. Mulți s-au întrebat: oare băiețașul ăsta chiar e de vârstă școlară? În "Fulg-de-Nea", Călin Chivu avea și el un rol ușor, ba chiar mai ușor decât rolul de înger fiindcă nici măcar nu trebuia să învețe un cântec. Eu joc
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
labirint. La un moment dat coborâră într-un holișor luminat și deschiseră o ușă. Doamna de la teatru spuse: Aici copiii se pregătesc pentru spectacol. Deasupra aveți scena. Chiar așa? Scena deasupra capului? Lucian observă în fugă încăperea. Era lume multă înăuntru și stăruia în aer o încordare plăcută. Un afiș îngălbenit, lipit pe perete, rămas din timpul războiului, amintea că nu-i bine să ridici de pe stradă obiecte așa-zis pierdute, care erau în realitate bombe puse de mâna inamicului. O
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
unul de altul, sporovăind molcom, către ușa deschisă spre gerul de afară. Se întrevedea printre nenumăratele picioare în mișcare înceată o porțiune din ghețușul de pe trotuar, pe care lumina lăptoasă a zilei nu reușise să-l dezghețe. Gerul se strecura înăuntru pe deasupra pardoselii de ciment, dar ușa aceea întredeschisă nu stătea în calea curentului rece. Gerul o ocolea și se îndrepta cotind către picioarele mesei de lângă brad, pe care nu mai rămăsese niciun cadou. Iar în pragul acelei uși întredeschise stătea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de română, stând la catedră, poezii de Eminescu. Adică vibrând toată, plină de bucurie și în același timp de melancolie. Puiu se oprise fără voia lui și își îndreptase privirea spre semiîntunericul din acea încăpere. Vrei să vezi ce-i înăuntru? l-a îmbiat doamna din pragul ușii, surâzătoare și plină de bunăvoință. Hai, vino să vezi, a spus. Și a făcut un pas lateral îndemnându-l să intre. Cum te cheamă? l-a întrebat în timp ce el pășea pragul. Puiu, a
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
părăsind stadionul. Rareș mai lua pe pantaloni încă o palmă de rugină când se lăsa să lunece de pe tampon în jos. Vrei să intri gratis la toate meciurile? Hai cu mine! Radocea îl lua pe după umeri și îl trăgea zorit înăuntru pe poarta stadionului, împotriva puhoiului de spectatori care plecau. Culegem cioburile din iarbă și ne lasă să intrăm gratis până la sfârșitul anului! Domnul Dragnea mi-a zis că vrea doi băieți. Vii cu mine? Se lăsau pe sub bara de fier
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Dănilă nu era luminată, dar se întrezărea o fâșie de lumină venind, palidă, de undeva din interior, probabil de pe un coridor. Își înălță cu prudență capul, dar constată că pervazul era prea sus și nu putea să vadă mai nimic înăuntru. Temelia, foarte înaltă, era placată cu piatră fasonată. Ridică piciorul punându-l pe marginea proeminentă a temeliei și se săltă agățându-se de pervaz până ce ajunse cu bărbia deasupra pervazului... Sfinte Sisoe, casa era în renovare! Ușa întredeschisă către coridorul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
a întâlnit-o pe Geta, întâmplător, într-o cofetărie de pe bulevardul Magheru, peste drum de Universitate chiar lângă Circul de Stat, unde se servea la tejghea. Cofetăria, deși modestă, avea dever mare așa că se putea întâmpla oricând să nu recunoști înăuntru, în veșnica îmbulzeală de acolo, pe cineva cunoscut. Și totuși pe Geta a recunoscut-o imediat, cu o tresărire de surpriză, tocmai în clipa când ea, după ce își căpătase peste tejghea farfurioara cu prăjitură, se întorcea să-și caute din
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să ne facă și nouă rău dacă am fi trecut prea aproape de zidurile închisorii. Dar ce ziduri! Aș fi putut jura că o scursoare verde-cenușie se prelingea pe zidurile acelea. Și că mirosea urât. Dar iată că pușcăriașii nu erau înăuntru, în închisoare. Ci treceau în coloană pe stradă. Coloana de pușcăriași. Îmbrăcați în zeghe, pe patru rânduri cred, ocupând aproape toată lățimea străzii, își târau picioarele în zornăit de lanțuri. Nu i-am pus mamei nicio întrebare. Mi-i amintesc
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]