7,862 matches
-
de abur spiritul fetei. In cercurile concentrice pe care le propagă țintuiește sufletul fetei Îl coagulează, Îl centralizează. Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. Vertijul, turbionul, spirala care ce semnifică? daca nu centralizarea care urmează după vaporizare. Aici este ideea. Din adîncul necunoscut din care creste mîndru un tînăr. O splendidă transformare. O conștiință. Nașterea din cercuri care se rotesc, această creștere este o imagine poetică des Întîlnită. „privea În zare cum pe mări, răsare și străluce. Îl vede azi, Îl vede
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
o parte visele de luceferi. Prin ce se caracterizează arhetipul infans ? citim din Jung: Arhetipul personifică puteri ale vieții dincolo de perimetrul strimt al conștiinței, drumuri și posibilități de care conștiința În unilateralitatea ei nu știe și o totalitate care include adîncurile naturii. El reprezintă avîntul cel mai puternic și inevitabil al ființei, și anume cel al autorealizării. Este un erou Înzestrat cu toate puterile instinctuale naturale În timp ce conștiința este prinsă constant Într-un presupus se poate altfel. Impulsul și compulsiunea autorealizării
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
pe care magul-luceafăr-fulgor i-a administrat-o Katalinei se regăsește În următorul pasaj comentat de Jung În Arhetipurile și inconștientul colectiv: „... corespunzător lui Ioan 1,5 pătrimea aparține fulgerului, crucea Împărăției gloriei, iar natura, adică lumea vizibilă (Katalina, n.n.) și adîncul Întunecat, rămîne În această reprezentare a lui Bohme neatinsă de lumina Împătrită /(Luceafărul - fulgor) și de aceea persistă În obscuritate”. Drama poemului este În ultimă instanță nerecunoașterea “imperiului gloriei” și odată cu aceasta refuzul fetei de Împărat de a accepta crucea
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
Îmbrățișa spațiul, și totuși el e fără spațiu pentru că nu se hotărăște să iasă din el acele raze. Punctul este În același timp umplut de totalitatea spațiului și lipsit de orice spațiu ... el e deopotrivă tot și nimic ... “ e un adînc asemenea iubirii cele oarbe”. Amiel spunea: „ce-1 aruncă mai mult pe om În afara lui Însuși ? viața simțurilor ... ce Îl concentrează mai mult ? rugăciunea ...”. Analizînd-o pe fata de Împărat nu trebuie să uităm ce a spus același Amiel „... femeia e
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
acest articol, idei pe care Wittgenstein credea că le comunicase în discuții cu membri ai Cercului): „Nu năzuiesc, cum știți, la recunoaștere în cercurile academiceă Nu este vorba de o dispută de prioritate academică, ci de o chestiune personală. În adâncul inimii, îmi este indiferent ce gândesc despre mine filozofii de astăzi; căci eu nu scriu pentru ei.“70 Ca și în anii petrecuți la Cambridge înainte de război, dispoziția lui Wittgenstein cunoștea suișuri și coborâșuri în funcție de capacitatea sau incapacitatea lui de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
thanatice desprinse din mythosul pre(-) sau paleocreștin: "Vino, prietene, să plutim pe apele adânci,/ să părăsim această lume/ și Urukul-cel-Împrejmuit de ziduri înalte,/ unde femei galeșe cu pletele negre te-așteaptă!/ În marea cea neagră/ și-a făcut cuib în adâncuri/ buruiana sălbatică ce-ți dă nemurirea" etc. Obsesia lirică majoră este însă geneza, și în special geneza Ființei multidimensionale, provenită, ca ființa dintâi, din apele unui "Sine-inițial" peste care se mișca Duhul și având "scopul mărturisit (...) de a umple până la
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sărbătoare, cel menit celebrării perpetue, într-o limbă ce vorbește de la sine despre atât despre substanța sa profundă, cât și despre temeiul său, Întemeierea: "Cum în afară,-abisul de abise/ galactice nu poate fi ajuns,/ și-abisele-n lăuntrul meu închise/ n-adâncul celular nu-s de străpuns,// dar hăul de-aștri celui intim i se/ scrie-n afund și-i este cod ascuns/ lucrării de viață-n el promise,/ și-s astfel de realu-ntreg pătruns ,// așa, orice suflare-a mea și gând
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
exclusiv ascensional, manifestat chiar și acolo unde teritoriul de meditație poetică pare a fi unul de semn opus (ca dovadă, aproape în fiecare text din volumul de debut există structuri axate pe semantica solarității, a luminii, a idealului: "Sorii din adâncuri",, "aurori boreale", "jocul/ vinovat al luminilor din întuneric", "fântâni crepusculare" "ochiul soarelui alb simptomatic", "zori adorați de mine-n intermundii" etc.). Într-un studiu remarcabil, intitulat Un demonic, Gh. Grigurcu observa că Dan Laurențiu "gesticulează pseudopatetic, cu o monotonie a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
invocat în repetate rânduri în Vechiul și în Noul Testament nu mai apare ca un simbol al slavei divine, ci al perfecțiunii creatorului uman: "un cântec înalt de fecioare/ leagănă tronul de aur/ acolo trebuie să te odihnești/ meditând la perfecțiune" (Adâncul mării). Un exemplu încă și mai elocvent este oferit de îngerii ce populează întregul univers liric al lui Dan Laurențiu. Foarte rar (îngerul alb este un asemenea exemplu) ei pot fi interpretați ca "simboluri ale proximității divine și mediul privilegiat
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cerești", inaccesibile muritorului de rând. În mod special, Cartea celor optzeci și opt de taine conține o serie bine definită de metafore-simbol ale aceleiași explorări în fața absconsă a lumii; intrigat de misterul ocultat "sub trepte-n desăvârșire, sub trepte/ în adâncuri ca-n oglinzi siderale,/ în recile oglinzi/ ca în tomnatice focuri sub zare" (Taina a douăsprezecea sau despre trudita zidire), protagonistul scenariilor mistice luându-și, cel mai adesea, identitatea Grădinarului se învăluie în cutele mantiei înroșite sau în hlamida albă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
medic!) numește "etiopatogenia singurătății și desăvârșire". Acest gen nou de artă poetică este inaugurat de promițătorul poem Nu-mi amintesc, inclus în ciclul În simetrie cu Orion, din Acuarele vulnerabile: "Spre seară, oaspeți întârziați,/ druizii./ În tunicile lor, albastrul din adâncuri/ aducea frigul./ Centurile mai fulgurau./ Călătoriseră./ Mi-au cerut ultimul manuscris:/ "Etiopatogenia singurătății și desăvârșirea",/ exemplar unic// L-am dăruit// Am vrut să-mi rescriu manuscrisul/ dar nu-mi amintesc/ dacă l-am scris vreodată". I se vor adăuga o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
demoni. Oricât ar părea însă de puțin probabil, demonii artistici ai lui Traian Mocanu sunt exact sursa epifaniilor necesare. Spre finalul celui de-al doilea volum de Mocanorfoze, revelația îmbracă certitudinea finalității religioase a artei: "Întruparea Hristosului/ este de fapt adâncul/ copleșitor al unei lumi/ pline de taine, Atelierul". Referințe critice (selectiv): Lucian Vasiliu, în "Poezia", nr. 4, 1998; Valentin Ciucă, în "Convorbiri literare", nr. 8, august 2000; Nicolae Busuioc și Florentin Busuioc, în Scriitori și publiciști ieșeni contemporani. Dicționar 1945-2008
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în termenii poetului, "puterea de a divina", Împlinirea tainei. Dar despre "divinele secrete care'mi dau de știre:/ eu sunt,/ suntem/ isvorul și oceanul/ adâncurile-unui mare vid/ pe care îl străbat hoinar...", cu siguranță că cel care aude Lumina din adâncul clopotului va mai da mărturie și în viitor. Referințe critice (selectiv): Laurențiu Ulici, în "România literară", nr. 27, 5 iulie 1979; Nicolae Ciobanu, în "Luceafărul", nr. 27, 7 iulie 1979; Ion Alex Angheluș, în "Tribuna", nr. 19, 13 mai 1982
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se arată convins de faptul că în fond orgoliosul creator se oglindește în toate sau oglindește toate într-un sine devenit, prin urmare, echivalent cu universul întreg. Imagine veche în literatură, exprimată însă într-o manieră specifică: "Toate sălășluiesc în adâncul/ sufletului nostru// cel ce prieten sieși nu poate să fie/ în zadar caută prietenia// cel fără Dumnezeu/ în zadar îl caută aiurea// lumea e paradisul./ de infernul din mine ochii mei fumegă". Inclusiv în alteritate, acest purtător al infernului indiscutabil
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
armă/ ce fior metafizic ar putea să se nască/ dintr-o înșiruire cuviincioasă de vorbe// nici calde nici reci Revenind la modalitățile prin care poetul se opune alunecării nedorite înspre abis ("Absorbis/ zeul cel trist și însingurat/ mă trage în adâncuri"), să observăm că iubirea îi apare drept cea mai vizibilă dintre toate "săgețile de lumină/ înveninate de muzica mută a substanței". În special majoritatea poemelor din O săgeată îmbrăcată în roșu (Editura Paralela 45, Pitești, 2008) se articulează pe o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
este și o solemnă questa identitară, și o complicată aventură a redescoperirii poemului perfect, pierdut odinioară, cu excepția unui distih splendid ("Și-a răstignit vecia în ochiul meu ateu/ Și-i singur, fără mine, în ceruri, Dumnezeu"), Balada petalei de roză (adâncul blasfemiei) din același op recompune, din perspectiva adultului aflat la o vârstă a limitei, portretul unui tânăr din stirpea romantică a marilor revoltați, însetați de cunoașterea totală: "Mă părăsesc iubirile pe rând/ M-am părăsit și eu de ce m-aș
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de patimi, bunăoară, prima apare ca o alteritate demonică, de o frumusețe rafinată, dar veninoasă: "Iisuso, augusta am să te numesc, pentru că mi-ai dat/ viață,/ pentru că tentaculele luminii tale mi s-au strecurat/ în falange/ m-au atras în adâncul unui vârtej de patimi,/ de păcate,/ de miracole,/ de mântuiri./ Miraj/ sau partitură a diavolului/ neprihănire a lanțului/ ferecat la încheietura-mi/ înzidind dimineți lacustre" etc. Cel care îi cade în mreje, călăul (portretizat în ciclul intitulat chiar călăul neființei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
aur: în travesti/ (cal; ponei; hipopotam)/ să mă trezească...". Din avalanșa năucitoare de versuri asemănătoare acestor liminare Concluzii la regele Thanatos se încheagă, în orice caz, o mitologie barocă a textului conceput din cuvinte care, odată zămislite, "se preschimbă în/ adâncuri", adâncuri de care scribul este deopotrivă oripilat și fascinat. Captiv, de voie, într-un teritoriu monstruos, el trudește, fără să se sature, la mecanismul de producere a textului care să salveze ființa de propriii demoni, între care cel mai înspăimântător
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în travesti/ (cal; ponei; hipopotam)/ să mă trezească...". Din avalanșa năucitoare de versuri asemănătoare acestor liminare Concluzii la regele Thanatos se încheagă, în orice caz, o mitologie barocă a textului conceput din cuvinte care, odată zămislite, "se preschimbă în/ adâncuri", adâncuri de care scribul este deopotrivă oripilat și fascinat. Captiv, de voie, într-un teritoriu monstruos, el trudește, fără să se sature, la mecanismul de producere a textului care să salveze ființa de propriii demoni, între care cel mai înspăimântător pare
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
general, în versurile ermeticilor, ce dovedesc prin această absența că au asimilat, parțial, lecția crepusculara și decadenta a inerției. Cu toate acestea, ecouri ale avântului trecut par să reziste în strigatul întunecat, de lamentație și rugăciune ce se înalță din adâncurile ființei: Și atunci când la pământ m-arunc / și urlu în înalturi numele tăcerii (Nicicând te-nvinse noapte-așa senina). Versurile amintesc de cuvintele prin care Leopardi descria propria suferință în Seara zilei de sărbătoare: și-n țărâna / m-arunc, si
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
16-21). Se aude cantul trist și melancolic ce tocmai se stinge, apar luna ce luminează drumul căruțașului (al rotarului la Quasimodo) și marea: pe culmi, prin satele din vale, / ajunsă-n crucea boltii, / de dupa Alpi, în marginile zării / sau în adâncul mării / coboară luna și sporește beznă (idem, vv. 9-12).514 Quasimodo îmbracă în accente corozive adagiul trist din versurile maestrului; zefirul leopardian de ascendentă vergiliană devine în noua poezie vânt distrugător, cu funcție similară celei a timpului: vânt, / ce pătează
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
etern dinaintea feței lui Yahve, care, în Sfînta Sfintelor a slavei sale va mîntui omenirea prin dragoste suficientă sieși. Restul e tăcere, sau, poate... "Cîntărești prea greu pe acest pămînt, popor evreu. Refugiază-te în cer, pe culmi adică în adîncurile suferinței spre a găsi acolo consolarea, transfigurarea. Urcă în cerul mistic, pe aripile rugăciunii. În lumea transfigurării nu există nici susul nici josul. A urca și a coborî reprezintă una și aceeași ascensiune, în adîncurile mormîntului vei găsi soția perfectă
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
cer, pe culmi adică în adîncurile suferinței spre a găsi acolo consolarea, transfigurarea. Urcă în cerul mistic, pe aripile rugăciunii. În lumea transfigurării nu există nici susul nici josul. A urca și a coborî reprezintă una și aceeași ascensiune, în adîncurile mormîntului vei găsi soția perfectă, perla neprețuită: nemurirea."(3) 7.11. ARGENTINA Argentina plînge. În anii 1940, această țară avea unul dintre cele mai ridicate niveluri de trai din lume; astăzi, e la un pas de faliment. Toată lumea se întreabă
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
critice, Eminescu a fost considerat einsteinian; de ce nu ar putea să fie și hawking-ian, avant la lettre? Ioana Em. Petrescu surprinde efectul de irealitate spațială potențat de slaba luminare a decorului, ca și de ploaia care sugerează, vizual până la sonor, adâncuri acvatice primordiale. Se pare de aceea că singurul univers ferm, între aceste lumi șiroind de ploi, îmbrăcate în cețuri și fum sau poleite de lumina lunii, rămâne universul gândirii. Metamorfozând discursul în scene jucate, aventurile gândirii din Sărmanul Dionis dau
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
proximitatea domei lui Dumnezeu. De la nivelul dimensiunii edenice unde protagonistul își satisface nostalgia după entropia-zero, se deslușește fără dificultate spectrul de conotații al seriei intaratextuale a cromaticii.Vom urmări desenul constelației intratextuale (S5) care unește seria intratextuală a lui înalt/adânc (alta,-um,-us) cu seria intratextuală a culorilor. (S5a) Părea că deasupra mai sunt o mie de ceruri, părea că presupusa lor ființă transpare prin albastra-i adâncime... (s.n.) Cine știe gândi Dionis dacă în cartea asta nu e semnul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]