6,178 matches
-
realizat de Sydney Pollack în 1985 după romanului autobiografic "Ferma africană" al scriitoarei daneze Karen Blixen) și este cunoscută în mediul universitar ca ipoteza originii unice recente ("recent single-origin hypothesis"), ipoteza înlocuirii ("replacement hypothesis") și modelul originii africane recente ("recent African origin model"). Ipoteza ce presupune că oamenii au o singură origine (monogeneza) a fost publicată de Charles Darwin în "Descendența omului" (1871). Conceptul a fost speculativ până în anii 1980, când a fost confirmat de studiul ADN-ului mitocondrial al indivizilor
Originea africană recentă a oamenilor moderni () [Corola-website/Science/321837_a_323166]
-
ai poligenismului au mai existat și după mijlocul secolul 20, cum ar fi Carleton Coon, care a emis în 1962 ipoteza că specia "Homo sapiens" ar fi evoluat din "Homo erectus" în cinci locuri separate în cinci momente diferite. „Originea africană recentă” a omului modern înseamnă „origine unică” (monogenism) și a fost folosit, în diverse contexte, ca antonim al termenului de poligenism. Odată cu apariția arheogeneticii în anii 1990, oamenii de știință au reușit să dateze migrația „Out-of-Africa” cu o anumită precizie
Originea africană recentă a oamenilor moderni () [Corola-website/Science/321837_a_323166]
-
avut loc între aproximativ 400.000 de ani în urmă și a doua perioadă interglaciare în Pleistocenului Mijlociu (aproximativ 250.000 de ani în urmă) oferă dovezi în favoarea unei tranziții de la "Homo erectus" la "Homo sapiens". [Citare ] Conform modelului originii africane recente, migrația în interiorul și în afara Africii a înlocuit în cele din urmă populațiile de "Homo erectus" dispersate anterior. "Homo sapiens idaltu", ale cărui fosile au fost găsit la Middle Awash din Etiopia, a trăit acum aproximativ 160.000 de ani
Originea africană recentă a oamenilor moderni () [Corola-website/Science/321837_a_323166]
-
din Congo. Aceste grupuri s-au ramificate în etapa precoce de evoluție a umanității și de atunci au rămas relativ izolate genetic. Haplogrupurile L1, L2 și L3 au derivat din macrohaplogrupul L1-6 și sunt în mare parte limitate la populația africană. Macrohaplogrupurile M și N, linii ce caracterizează populația umană din afara Africii, au derivat din haplogrupul L3. Mutațiile ce definesc macrohaplogroupul CT (toate haplogrupurile cromozomului Y cu excepția haplogrupurilor A și B) sunt anterioare migrației "Out-of-Africa". Macrohaplogroupul DE, ce derivă din macrohaplogroupul
Originea africană recentă a oamenilor moderni () [Corola-website/Science/321837_a_323166]
-
și nativii din Asia de Sud-Vest, la estul Pakistan-ului actual) și estasiaticii (care include nativii din Asia, Japonia, Asia de Sud, America și Oceania). Acest studiul a stabilit că multe dintre diferențele observate între grupurile etnice pot fi atribuite derivei genetice, populația africană modernă având cea mai mare diversitate genetică în comparație cu celelalte două grupuri genetice, iar eurasiaticii actuali având o diversitate genetică mai mare decât cea a locuitorilor actuali din Asia de Est. Studiul a sugerat că selecția naturală ar modifica genomul uman
Originea africană recentă a oamenilor moderni () [Corola-website/Science/321837_a_323166]
-
a Asiei și că, traversând o întindere de apă de 250 km, a colonizat Australia cu aproximativ 50.000 de ani în urmă. Aborigenii din Australia ar fi descendenți ai primului val migrator. S-a estimat că dintr-o populație africană de aproximativ 2.000 - 5.000 de indivizi, doar un mic grup, de aproximativ 150 de oameni, a traversat Marea Roșie. Această concluzie este justificată de identificarea în afara Africii a unor haplogrupurilor ce herivă numai dintr-un singur haplogrup din cele
Originea africană recentă a oamenilor moderni () [Corola-website/Science/321837_a_323166]
-
unor haplogrupurilor ce herivă numai dintr-un singur haplogrup din cele prezente în Africa (haplogrupul L3). Dacă ar fi existat mai multe migrații ar fi fost de așteptat identificarea în afara Africii a mai multor linii mitocondriale derivând din diferite haplotipuri africane. Haplotipurile M și N, derivate din L3, se găsesc cu o frecvențe foarte scăzută în Africa (deși haplogroupul M1 este foarte vechi și a apărut în Africa de Nord și în regiunea cornului Africii) și par a fi introduse recente. O explicație
Originea africană recentă a oamenilor moderni () [Corola-website/Science/321837_a_323166]
-
Guinee. Deoarece haplogrupul M se găsește cu frecvență ridicată la locuitorii regiunilor muntoase din Noua Guinee și deoarece atât locuitorii insulelor Andaman cât și cei din Noua Guinee au pielea închisă la culoare și părul cu o textură de tip african, unii oameni de știință cred că aceste populații fac parte din același val de migranți care au traversat Marea Roșie acum aproximativ 60.000 de ani realizând ceea ce este numită uneori "Marea Migrație Litorală" ("Great Coastal Migration" în engleză). În mod
Originea africană recentă a oamenilor moderni () [Corola-website/Science/321837_a_323166]
-
rezultatele obținute de Harding et al. (2000, p. 1355) arată că, cel puțin în ceea ce privește culoarea închisă a pielii, haplotipul dominant al genei "MC1R" în Papua-Noua Guinee (una din numeroasele gene implicate în sinteza melaninei) este identic cu cel al populației africane (conținând o singură mutație silențioasă). Astfel, deși aceste grupuri se disting de populația africană la nivelul altor loci (datorită derivei genetice, efectului gâtului de sticlă, etc.), este evident că selecția pentru caracterul închis la culoare al pielii a continuat și
Originea africană recentă a oamenilor moderni () [Corola-website/Science/321837_a_323166]
-
culoarea închisă a pielii, haplotipul dominant al genei "MC1R" în Papua-Noua Guinee (una din numeroasele gene implicate în sinteza melaninei) este identic cu cel al populației africane (conținând o singură mutație silențioasă). Astfel, deși aceste grupuri se disting de populația africană la nivelul altor loci (datorită derivei genetice, efectului gâtului de sticlă, etc.), este evident că selecția pentru caracterul închis la culoare al pielii a continuat și după exodul din Africa (cel puțin pentru gena "MC1R"). Acest lucru ar susține ipoteza
Originea africană recentă a oamenilor moderni () [Corola-website/Science/321837_a_323166]
-
evident că selecția pentru caracterul închis la culoare al pielii a continuat și după exodul din Africa (cel puțin pentru gena "MC1R"). Acest lucru ar susține ipoteza ce sugerează că populația inițială ce a părăsit Africa era asemănătoare cu populația africană dinaintea migrației (cel puțin în ceea ce privește culoarea pielii) și că resturile acestui fenotip ancestral pot fi observate în zilele noastre în populațiile contemporane din Africa, insulele Andaman și Noua Guinee. Această ipoteză este contrazisă de unii cercetători care sugerează că asemănarile
Originea africană recentă a oamenilor moderni () [Corola-website/Science/321837_a_323166]
-
puțin în ceea ce privește culoarea pielii) și că resturile acestui fenotip ancestral pot fi observate în zilele noastre în populațiile contemporane din Africa, insulele Andaman și Noua Guinee. Această ipoteză este contrazisă de unii cercetători care sugerează că asemănarile fizice cu populația africană ar putea fi rezultatul unei evoluții convergente. Din Peninsula Arabică spre India, proporția haplogroupului M crește dinspre vest spre est, în estul Indiei raportul M/N fiind de 3:1. Cu toate acestea, în Asia de Est haplogroupul N reapare
Originea africană recentă a oamenilor moderni () [Corola-website/Science/321837_a_323166]
-
recent strămoș comun pe linie paternă din care coboară toți oamenii ce trăiesc în prezent. ("Y-most recent common ancestor", abreviat "Y-MRCA" în limba engleză) a trăit, probabil, cu 90.000 - 60.000 de mii de ani în urmă pe continentul african și este corespondentul masculin al Evei mitocondriale, deși probabil a trăit mai târziu cu aproximativ 50.000 - 80.000 de ani decât aceasta. Prin analiza ADN-ului cromozomului Y provenind de la bărbați din diferite colțuri ale lumii, geneticianul Spencer Wells
Adam cu cromozomul Y () [Corola-website/Science/321866_a_323195]
-
cromozomului Y provenind de la bărbați din diferite colțuri ale lumii, geneticianul Spencer Wells a ajuns la concluzia că toți oamenii astăzi în viață sunt, cel mai probabil, descendenți direcți pe linie paternă ai unui bărbat care a trăit pe continentul african cu aproximativ 60.000 de ani în urmă. Este posibil să fi existat o izolare genetică și încrucișări între grupurile ancestrale timpurii din Africa, unul dintre grupuri fiind mai izolat și, prin urmare, având printre caracteristicele sale predominanța unui vechi
Adam cu cromozomul Y () [Corola-website/Science/321866_a_323195]
-
genetice tind să crească în raport cu distanța geografică așa cum sunt descrise de modelul „izolării prin distanță”. Migrația oamenilor în afara Africii se caracterizează prin efectul de fondator în serie. Africa are cea mai mare diversitate genetică, care este în concordanță cu originea africană a oamenilor moderni. După migrarea inițială din Africa, subcontinentul indian a fost primul punct major de sedentarizare pentru omul modern. Prin urmare, India este pe locul doi din punctul de vedere al diversității genetice. În general, diversitatea genetică a continentului
Efect de fondator () [Corola-website/Science/321864_a_323193]
-
din Africa, subcontinentul indian a fost primul punct major de sedentarizare pentru omul modern. Prin urmare, India este pe locul doi din punctul de vedere al diversității genetice. În general, diversitatea genetică a continentului indian este un subset al diversității africane, la fel cum diversitatea genetică din afara Africii care este un subset al celei din India. Populațiile fondatoare sunt esențiale pentru studiul biogeografiei și ecologiei insulare. Cu toate că o "„tabula rasa”" naturală nu este ușor de identificat, o serie de studii clasice
Efect de fondator () [Corola-website/Science/321864_a_323193]
-
colonelul C. O. Hore. Eloff a luat telefonul ce asigura legătura cu cartierul general britanic și s-a lăudat la Baden-Powell cu reușita sa. Incendiul alertase însă deja garnizoana din Mafeking, care a răspuns rapid la situația de criză. Poliția africană (din tribul Baralong) a rămas retrasă când grupul lui Eloff a trecut prin Stadt. Imediat ce burii au trecut mai departe, cei 109 de baralongi înarmați au tăiat calea de retragere a lui Eloff. Snyman, „cel mai greoi și mai încet
Asediul Mafekingului () [Corola-website/Science/321909_a_323238]
-
grup de pe un kopje, iar aceștia au reușit să fugă. Toată ziua, Eloff și cel de al treilea grup au rezistat în cazărmile poliției, predându-se după lăsarea nopții. Britanicii au pierdut 12 morți și 8 răniți, în mare parte africani. Burii au pierdut 60 de morți și răniți, precum și 108 care au căzut prizonieri. Asediul a fost ridicat la 17 mai 1900, când forțele britanice în frunte cu colonelul B T Mahon din armata Lordului Roberts i-a atacat pe
Asediul Mafekingului () [Corola-website/Science/321909_a_323238]
-
este o ipoteză climatică care explică modul în care flora și fauna au migrat între Eurasia și Africa prin intermediul podului terestru levantin. Teoria arată că perioadele pluviale africane sunt asociate cu o fază „umedă” a regiunii sahariene, în timpul cărora existau mari lacuri și râuri. Aceste schimbări au determinat modificări ale faunei zonei respective. Indiferent de variațiile de ariditate ale regiunii sahariene, migrația de-a lungul coridorului fluviului Nil
Teoria pompei sahariene () [Corola-website/Science/321906_a_323235]
-
Inundată pentru scurt timp în anotimpul ploios, depresiunea seacă rapid, suprafața sa semănând cu o pânză umedă pe care urmele animalelor se înșiruie până departe la orizont. Declanșată de mirosul ploii, începe una dintre cele mai mari migrații de pe continentul african. Zeci de mii de zebre și de antilope gnu vin aici din zonele în care au iernat, pe Câmpia Andoni, aflată spre nord-est. Odată cu migrația lor, sunetele primitive ale Africii umple văzduhul. Nechezatul zebrelor se alătură strigătelor antilopelor gnu și
Depresiunea Etosha () [Corola-website/Science/321951_a_323280]
-
uitate, cu excepția locuitorilor Sarkului. Unul dintre personaje, Dr. Selim Junz, care este originar de pe Libair - o planetă al carei popor are una dintre cele mai întunecate piei - simte simpatie pentru florieni. (Numele planetei Libair este derivat de la cel al țării africane Liberia, ceea ce explică moștenirea genetică a pigmentului pielii. Liberia a fost colonizata de sclavi americani eliberați.) Numele ales de Asimov, "kyrt", prezintă analogii cu "cotton" (bumbac), respectiva fibră conținând celuloza. Analistul Rik, amnezic în urmă folosirii asupra să a unei
Curenții spațiului () [Corola-website/Science/321429_a_322758]
-
martie. A doua zi, un "nau" comandat de Vasco de Ataíde cu 150 de oameni la bord a dispărut fără urmă. Flota a trecut Ecuatorul la 9 aprilie și s-a la distanță cât mai mare spre vest de continentul african în așa-numita tehnică "volta do mar" („turul mării”). La 21 aprilie au fost văzute alge, ceea ce i-a făcut pe marinari să creadă că se apropie de coastă. A doua zi după-amiaza, miercuri 22 aprilie 1500, bănuiala li s-
Pedro Álvares Cabral () [Corola-website/Science/321401_a_322730]
-
de o furtună în zona de înaltă presiune atmosferică a Atlanticului de Sud, soldată cu pierderea a patru corăbii. Locul exact al dezastrului nu este cunoscut—speculațiile variază de la un loc aproape de Capul Bunei Speranțe din extremitatea sudică a continentului African la „aproape de coasta Americii de Sud”. Trei "nau"-uri și o caravelă comandată de Bartolomeu Dias—primul european care ajunsese la Capul Bunei Speranțe în 1488—au eșuat, și au dispărut 380 de oameni. Vasele rămase, încetinite de vremea nepotrivită și de
Pedro Álvares Cabral () [Corola-website/Science/321401_a_322730]
-
Depestre. René Maran, din Martinica, autor al romanului "Batouala", pentru care a primit în 1921 Premiul Goncourt este, în general, considerat ca un precursor al negritudinii. Prin negritudine se înțelege conștiința de a fi african sau de a avea origine africană într-o lume dominată de cultura albilor, respectiv un ansamblu de valori culturale și spirituale ale negrilor, o afirmare a conștiinței apartenenței la această cultură specifică. Legată de anticolonialism, mișcarea a influențat ulterior un mare număr de oameni, apropiați de
Negritudine () [Corola-website/Science/321448_a_322777]
-
malgașe”, îngrijită de Léopold Sédar Senghor. Conceptul a fost apoi reluat de Léopold Sédar Senghor în "Chants d'ombre" (Cântări de umbră), care îl adâncește, opunând "rațiunea elenă" "emoției negre": Nașterea acestui concept și apariția unei reviste, "Présence africaine" (Prezența africană), publicată simultan în 1947 în Dakar și Paris, vor avea efectul unei explozii. Ea reunește negri din toate zările lumii, precum și pe unii intelectuali francezi, mai ales pe Jean-Paul Sartre. Aceasta definește apoi negritudinea ca fiind "negarea negației omului negru
Negritudine () [Corola-website/Science/321448_a_322777]