6,318 matches
-
putut angaja la nici un duce. Așa că m-am întors acasă la vechile obiceiuri: prădez pustietățile și mă hrănesc cu visuri. Dacă drumul domniei-tale nu o ia prea pieziș față de al meu și dacă inima nu ți-e prea înfricoșată de arătările oamenilor mei, atunci rogu-te să-mi fii oaspete împreună cu tovarășul pe care dacă-l mai ții mult sub sutană, încredințat fi-voi că va năduși. Tabăra mea e aproape. într-adevăr, călugărul cel tânăr abia mai răsufla. Rușinat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vorbești când ești întrebat! Ce cătați pe pământurile noastre? — Pribegim, spuse spătarul Vulture. Nu te lua după cum arătăm, căci soarta noastră fuse crudă astă dată. Suntem fețe mari, boierești. Du-ne la mai marele tău. Tufa foșni nehotărâtă: — Ascultă, băi arătare, dacă minți și dacă nu ești ce sugerezi că ești, și-l tulbur degeaba pe han, ți-a plânge iapa de milă. — Să fie precum zici, cinstite tătar, răspunse spătarul. Când tot alaiul tătărăsc și-al proaspeților prizonieri pătrunse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-se să vorbească despre alta, cei doi călugări înaintau prin stepă, apropiindu-se de hotarele Moldovei. în urmă-le, la răsărit, tocmai prindea a miji o geană de lumină, când, din iarba somnoroasă și-naltă, țâșni drept în fața lor o arătare grozavă și, o dată cu ea, bubui un glas de spaimă: — Bine-ați venit în Moldova, da’ stați pe loc! Mâinile sus! Buimăcite, fețele bisericești ridicară mâinile. Se uitau tremurând la acel trup din care ieșea acel glas și nu vedeau bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
copilul cu fața spre ei: „De ce vreți să mă năpăstuiți, oameni buni? Nu-i destul că m-a năpăstuit Dumnezeu? Ce vreți voi de la mine?”. „Noi vrem păm...” vru să zică unul mai răsărit, dar când dădu cu ochii de arătarea din brațele boierului, plecă rușinat capul, lăsă coasa de-o parte și-o luă agale spre izba lui, urmat de ceilalți, făcându-și cu toții pe furiș cruce. Până și Vodă, trecând o dată la vânătoare prin smârcurile Vasluiului și auzind că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ilustra, mutatis-mutandis, tendința omului de jos de a vrea ceva situat mai sus. Extrapolată la scară mai mare, mica, aparent inofensiva tendință a Măriucăi va provoca peste numai câteva luni o substanțială răscoală a țăranilor din ținutul Bârladului. Episodul 189 ARĂTĂRI DIN CRONICI în vreme ce la conacul boierului Radu Stoenescu-Balcâzu se punea la cale. precum am văzut, a doua suire în Scaun a lui Barzovie-Vodă, Moldova, sub Sima-Vodă, gemea din greu sub turci. Țara era adusă la sapă de lemn și, din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
crescuuuut! Au crescut, cresc mereu. Spre deosebire de copacii verzi, copacii alburii urcă, se umflă Încă, urcă - până se opresc În cer. Unii copaci izvorăsc din hornurile caselor, dar cei mai mulți cresc din curți, răsar de prin grădini. Îmi plac, fumurile. Și la arătare și la miros. Am auzit pe cineva, poate că chiar pe Moș Iacob zicând că un sat fără fumuri e un sat mort; că fumul e sufle-, răsufletul satului. Uite că Mana noastră e nu-moartă! Suflă, răsuflă... - Uite, mamă, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
care mai cu fantezie lucrată (vorbesc, În continuare, de unelte), mai frumoasă, mai... ciudată - și, uneori, chiar utilă... Bătrânul nu ascundea că uneltele lui erau mai degrabă de „prăjit” (adică de privit) decât de folosit. Și ce desfătare! Și ce „arătare” (demonstrație, demonstrare)! - Uite, băi’țălu moș’lui, zicea el, luând În mână de pildă, un cui de lemn de corn ceva mai lustruit. Aista-i pintru dat borț’ la covrig, bre! Iei covrigu cu mâna stângă, Îl țâi ghine, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dacă Moș Iacob mi-l spunea... Sunt convins: dacă Moș Iacob nu avea printre sculele lui cai-de-bicicletă, praf-de-tobă, ziuă-de-ieri - și altele asemenea, era numai pentru că În Mana nu se vorbea așa - se vorbea altfel (Însă exact despre aceleași „subiecte”). După arătarea uneltelor - care putea foarte bine să ocupe Întreaga... activitate, iar Moș Iacob să nu mai ajungă să le și folosească - venea arătarea-lemnului. Lua În mână câte o bucată de lemn; o trecea În cealaltă mână, o pipăia, o cântărea, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
domnișoara mea, Tuza. Eu i-am arătat calea-vieții, cum se mai spune. Sigur, ar fi aflat-o ea, În curând, de la alții, dar s-a Întâmplat ca primul care să i-o arate, sub plapomă, după aceea pe cuptor, după arătarea Teclei - să fiu eu, un copilaș. În plus, orfănel! Să fie aceasta o faptă-bună? A mea? Eu cred, În toată modestia, că da - ea este o faptă foarte bună, căci ce faptă mai bună pe lume, decât să-i arăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Hotăran, "Libertate și autoritate", în Adevărul, 24 februarie 1990, p. I. 75 Pentru ca credința voastră încercată, mult mai de preț decât aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre lauda și spre slava și spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos (1 Petru, 1, 7). 76 Mirel Bănică, În oglindă: mass-media și religia", în Dilema veche, nr.154, 19 ianuarie 2007, p. 4. 77 "Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
Dar deodată se răsfrânge în lături îngrozită, unii cad pe spate, alții se rostogolesc spre laturi... Cânele a zvâcnit ca un bulgăre de zăpadă de sub pod și, prin șanțul pe care l-a croit spaima înaintea lui, sfârâie ca o arătare. Dar ciomegele l-au ajuns; l-au îngrămădit subt un gard. Izbit, sfâșiat, zdrobit, începe iar a urla cu sălbăticie, cu ochii căscați de spaimă ațintiți asupra lumii care-l împresoară și care-l ucide. Gemetele slăbesc înăbușite; sângele năvălește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai fumegă. Opăcinile bat apa mai cu putere. — Mergem în altă parte? El tace. Și eu deodată simt vechea neliniște înfiorându-mă din adâncul ființii mele, spre inima strânsă deodată, încălzită. Și mă gândesc într-o licărire de fulger la arătarea de dimineață a Chivei și apoi la părerea ce am avut auzind zvoană de glasuri. Și vreau să mă ridic, vreau să întreb, inima pornește bătăi grăbite - când, scurt, luntrea intrată în stuf se oprește într-o coșcovă. Marin se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de fericită, Georges!... Grăbiră pașii; și boierul cel bătrân se silea să-i ajungă; părea puțin cam plictisit; zicea cu mustrare: —Rozino... Rozino... te observă oamenii. Fii cuminte. Apoi începu a tuși și zvârli țigara. Iana zise, privind zâmbitoare după arătarea fericită a stăpânei lor: — Auzi, Sandule, o chiamă Zina. Faliboga mormăi ceva neînțeles. Boierii intrară în casă. Apoi peste puțin ieși cuconu Jorj singur; și chemând pe Faliboga, îi zise cu glas tare: —Sandule, să trimeți un om cu sania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tu, măi?... Asta-i ființă curată... Nu ca noi... Mirosim a fum ș-a bordei... Asta-i carne de lapte, crescută în puf... Alt om! Lepădatu nu răspunse. Privea zâmbind înainte-i, parcă-i stăruia încă în lumina ochilor o arătare blândă. A doua zi zurgălăii tremurară limpede, cu tonuri felurite, în liniștea vălcelei. Frigul mai scăzuse și soarele lucea pe un cer senin și verde ca piatra de chiclaz. Cei patru cai încordați traseră la scară sania plină de blăni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înțeleg. Istorisește o călătorie. Zice c-a intrat printr-o poartă neagră și s-a dus pe celălalt tărâm. Și acolo l-a ademenit după el Necuratul în felurite chipuri schimbate. Dar mai ales s-a îmbrăcat acel Necurat în arătare de urs - c-un singur ochi; și tot clipea din acel ochi ca dintr-un jar și-l îndemna mai afund. Unde l-a fi îndemnat? și de ce? Nu pot ca să știu, nană; căci el tulbura istoria asta cu alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Of, nană bănățeană!” După care am început să cânt: „Of, nană, nană, / Nană bănățeană...” Au- ditoriul a făcut ochii și mai mari, parcă și-a ciulit urechile și se uita la mine ca la mai știu eu ce minune. Sau arătare. Apoi a scheunat ușor și scurt, cum m-ar fi lăudat. Ori poate invers, dacă am în vedere tim- brul vocii mele, de bidon dogit. Totuși, am hotărât că Nana are ureche muzicală, iar eu sunt în stare să stimulez
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
e mai bine să spună, ce anume e mai nimerit să facă. Toți patru au senzația nemărturisită a trecerii peste o punte miraculoasă; dincolo, nu te așteaptă decât hazardul, necunoscutul, inimaginabilul. Oare, nu cumva ei sunt acum patru fantome, patru arătări care n-au reușit, pe de-a-ntregul să părăsească acest tărâm? Încetul cu-ncetul își vin pe deplin în fire și reușesc să-nțeleagă că s-au aflat împreună în fața morții. “Măi Paule, de-unde-ai știut tu c-o să se-ntâmple
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
c-a găsit soluția: „Cumpărăm!“ Simt cum mi se rupe inima. Stereotipic, știu, dar pe cuvânt că așa simt. Un suspin colectiv murmurat de audiență. Mamei i s-au umplut ochii de lacrimi și frate-miu se uită înduioșat la arătarea mică și blondă care încă mai crede că putem cumpăra orice n-avem și ne cam trebuie. Cel mai mult și mai mult îmi plac liniș tea și oamenii care știu să tacă îm preună. Așa suntem eu și ea
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
în șirul de încăperi, atrasă de acea forță uriașă, dar nevăzută, plină de teamă pentru că nu mai înțelegea unde poate duce nesfârșitul coridor cu pereții de sticlă mereu mai mohorâți, din care păreau că se nasc dintr-odată avalanșe de arătări nedistincte, foarte mișcătoare, foarte repezi, ușor străvezii, ce se îngrămădeau să dărâme ușa și năvăleau înăuntru - care ușă? care ușă?; înaintând într-o înfiorătoare tăcere în care nici zumzetul egal al aparatelor ce fuseseră la capul ei, dar acum lăsate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
spre aceste case pustii - familiile civililor japonezi se mutau deja În fostele locuințe ale aliaților de pe Amherst Avenue. Jim aproape că nu-și recunoștea părul lung și obrajii cenușii, un chip straniu Într-o oglindă stranie. Se uita țintă la arătarea În zdrențe care apărea În fața lui În toate oglinzile de pe Columbia Road, un puști care avea jumătate din statura lui de dinainte și care era de două ori mai vîrstnic. În cea mai mare parte a timpului, Jim Își dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
moarte violentă, și chiar dacă Oreste își proclamă dinaintea lor victoria și justețea actului prin care a pedepsit o fărădelege, el știe prea bine că această victorie l-a pângărit, că ea va fi mereu însoțită de groaza (phobos) provocată de arătări ori de imaginile înfricoșătoare din vis. Sângele mamei sale, scurs și închegat în pământ, va cere la rândul lui răzbunare, va trezi eriniile din somnul lor. Imaginile ce se nasc în mintea lui Oreste, înspăimântătoare năluciri, sunt cele ale unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
nebuniei și al morții. Îi împărtășește, de altfel, Electrei în repetate rânduri sentimentul că aparține deja acestui univers: „Te afli de pe acum printre cei morți”, îi spune Electra, iar Menelau are și el, în fața lui Oreste, senzația că vede o arătare de pe lumea cealaltă. Răspunsul lui Oreste e următorul: „nu sunt viu, deși văd lumina”. De-a lungul acestui dialog, axat în totalitate pe tema groazei, devine treptat limpede că, prin înfățișarea lui de sălbatic, prin aspectul înfricoșător al ochilor săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
văd, astfel, exilați în spațiile alterității, unde domnește teroarea; așa se întâmplă cu Io din Prometeu înlănțuit a lui Eschil, iubită odinioară de Zeus și silită acum să rătăcească flămândă prin ținuturi sălbatice, populate de tot soiul de spectre, de arătări, de fantome, urmărită de eidolon-ul lui Argos, boarul cu o sută de ochi, metamorfozat într-un tăun care o înțeapă neîncetat, întruchipare a țepușei divine. Chiar și Prometeu, atunci când își povestește viața, nu uită să evoce acea regiune îndepărtată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
îl conduce spre imaterialitatea unei voci și a unei melodii. Ambivalența invizibilității și a vizibilității acestui spectru care: La rîndul său se apropie ș...ț și în pâlpâirile făcliilor, nevăzut de nimeni, prinde a cânta din lăuta jertfită zeului. Ciudată arătare această fantomă văzută/nevăzută, care vine să adaste din nou printre oameni ca să participe la jocurile lor nocturne, ferindu-se în același timp de orice privire! În Kiyotsune se spune că pentru un înțelept nu există nici vis, nici realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
fantomele, cu dubla lor semnificație: capcană diabolică și revelație a unui secret rezervat doar unor aleși 1. Noaptea în care pătrundem la începutul lui Hamlet, noaptea de după cele douăsprezece bătăi ale ornicului, disponibilă pentru posibile apariții ale spectrelor, pentru „înfricoșătoarea arătare”, este, de altfel, o noapte în care se aud mărșăluind armate în pas războinic, o noapte traversată de obscure și neliniștitoare presimțiri. E una dintre acele nopți când mormintele se deschid și când pe cer apar semne prevestitoare de mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]