7,814 matches
-
-i explice că vina incidentelor cade exclusiv în sarcina oamenilor nedisciplinați. Pe urmă toată lumea se urni și câmpul se umplu de pași. Numai Apostol Bologa rămase pironit pe loc, cu ochii mereu la spânzuratul căruia vântul îi zvârcolea aripile hainei. ― Bietul om! zise deodată căpitanul Cervenko, cu glas plâns, lângă Bologa. ― Cum? Ce zici? făcu Bologa tresărind și adăugând îndată, ca să-și ascundă emoția: De ce bietul om? De ce adică... Dar nu sfârși, nici nu așteptă răspunsul căpitanului. Plecă pe cărare, spre
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
rămase pironit pe loc, cu ochii mereu la spânzuratul căruia vântul îi zvârcolea aripile hainei. ― Bietul om! zise deodată căpitanul Cervenko, cu glas plâns, lângă Bologa. ― Cum? Ce zici? făcu Bologa tresărind și adăugând îndată, ca să-și ascundă emoția: De ce bietul om? De ce adică... Dar nu sfârși, nici nu așteptă răspunsul căpitanului. Plecă pe cărare, spre sat, după ceilalți, ca și când i-ar fi fost frică să nu-l prindă noaptea aici. La vreo treizeci de pași ajunse din urmă pe Klapka
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ni s-a acrit sufletul și ne-au secat lacrimile. Tot așteptăm să ne pomenim cu tine pe acasă, măcar pe câteva zile, că alți ofițeri capătă concedii des. Și noi avem în gazdă un maior, tare de treabă, polonez. Bietul om toată ziulica oftează de dorul familiei, că-i însurat și are șase copii... Știi, dragul mamei, că pe protopopul Groza l-au luat și l-au dus în internare prin Țara Ungurească, fiindcă Pălăgieșu l-a pârât că-i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe lume, și credința în Dumnezeu. Rămâi cu bine și scrie-mi degrabă. Dumnezeu să te aibă în paza lui cea bună. A ta Mamă". Apostol îndoi iar scrisoarea, o vîrî încetișor în buzunar și oftă, zâmbind amar și zicîndu-și: "Biata mamă! Se vede că-i strănepoata subprefectului lui Avram Iancu..." Cuprinsul scrisorii îl simțea foarte lămurit în creieri, ca o apăsare. Numai vorbele despre Marta parcă pieriseră fără urme, deși altădată tocmai acestea I-ar fi pus pe gânduri... Ridicând
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
război niciodată nu pusese mâna pe vreo armă, ci mergea în lupte numai cu un băț de trestie și cântând cântece bisericești. Cervenko însuși spunea sus și tare că mai bine și-ar tăia mâinile decât să tragă asupra unor bieți oameni ca și dânsul. Altfel, fiind extrem de conștiincios în serviciu și disprețuitor de moarte, superiorii îl lăsau în pace, mulțumindu-se a zice că-i cam scrântit. ― Fiecare își face datoria cum crede, murmură Bologa drept răspuns lui Cervenko, așezîndu-se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu m-au disprețuit. Secera morții scânteia în fața lor și ei n-au clipit din ochi... Apoi, când s-a citit amenințarea spânzurătorii, au strigat toți trei, într-un glas, acolo, înaintea Curții, "trăiască Boemia", în vreme ce eu tremuram ca un biet cerșetor, de milă. Ba, ca să dovedesc tuturor cât sunt de nevinovat, m-am dus și la execuție... Vezi, până unde poate merge lașitatea?... Lângă sat e o pădure prin care armata și-a croit drumuri speciale, ferite de aeroplane, pentru
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
încălzea inima, pe când vechea "concepție", pentru care douăzeci și șapte de luni și-a primejduit viața, a fost veșnic severă, ca o mamă vitregă, își zicea acuma că viața ființează numai prin inimă și că, fără de inimă, creierul rămâne o biată grămadă de celule moarte. Îi era rușine însă amintindu-și că i-au trebuit doi ani de război ca să ajungă acolo de unde a pornit împotriva sfaturilor doamnei Bologa, ale protopopului și ale tuturor, afară de Marta... La gât purta un medalion
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu un băiat de unsprezece ani și o fetiță de șapte, trebuie să pui osul de vrei să nu te mănânce sărăcia... Toate au mers cum au mers, și mai mult bine decât rău, până ce a dat pacostea războiului peste bieții oameni. Feciorul era tocmai gata de oaste și s-a dus, că n-avea încotro, și s-a prăpădit nici nu se știe pe unde, prin cele țări muscălești, înainte de a se împlini un an. Cât l-a plâns și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acuma planurile tale, și încă să mă fac părtașul tău? Am și familie, și necazuri grele... și tocmai eu să... ― Dar ești român, părinte, fratele meu! zise Bologa înmărmurit. ― Sunt numai om astăzi, Apostole, răspunse preotul Constantin mai liniștit. Un biet om mâncat de nevoi, cu frica veșnic în sân și cu credință în milostenia cerească. Noi nici nu putem fi decât oameni, și numai în Dumnezeu avem nădejde să ne poarte de grijă, dacă soarta ne-a aruncat aici și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lungă cu maică-sa care, convinsă de argumentele avocatului și mai cu seamă gîndindu-se la durerea Martei, se silea din răsputeri să salveze logodna, întocmai cum odinioară încercase s-o împiedice, și-i părea rău că nu-i acasă și bietul protopop să-i dea o mână de ajutor... Liniștea lui Apostol însă nu avu viață lungă. În aceeași seară, retrăgîndu-se îndată după cină, ca să evite alte discuții cu doamna Bologa, fu cuprins de îndoieli din toate părțile. Acuma își dădu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se năpustiră, chiar de a doua zi, zvonurile târgușorului. Doamna Bologa îi servea la fiecare masă ba că cutare spune cutare, ba că toată lumea îl condamnă, cu drept cuvânt, fiindcă un bărbat nu trebuie să-și bată joc de o biată fetiță fără minte, ba că locotenentul ungur o să-i ceară socoteală... Apostol asculta liniștit și chiar zâmbind toate veștile, arătîndu-se nepăsător și hotărât. Numai în sufletul său se revolta: cum se amestecă niște străini într-o afacere care-i privește
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și nimeni nu mai e stăpân pe nimic... Moartea și groaza stăpânesc azi peste toți oamenii, dragul mamei!... Tu ești mai învățat și trebuie să știi mai bine... Nu-i vremea acuma să ne arătăm dușmanilor inimile, altfel pățim ca bietul protopop... Că Pălăgieșu ce așteaptă, decât să facă rău și necaz oamenilor... Tu, ca tatăl tău, fie iertat, te uiți numai înainte, dar în război omul se strecoară cum poate... Până va trece primejdia trebuie să urlăm cu lupii, altminteri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fi întîlnit undeva întîmplător, ca să se achite de însărcinarea ce și-o luase față de solgăbirău. Deși era cu vreo trei ani mai bătrân, păstrase lui Apostol Bologa o stimă instinctivă de pe vremea când discutau împreună probleme filozofice, pe care el, biet practicant de notar, nu prea le pricepea și care de aceea îl impresionau profund. ― Fiindcă tu nu mai vrei să știi de prieteni, iată că vin prietenii la tine! zise Pălăgieșu intrând, cu un zâmbet care-i dezveli toți dinții
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
toate în lumea asta! Cuvintele acestea spăimântară atât de mult pe doamna Bologa, că se închină de trei ori și de-abia pe urmă zise cu glas grav, în care se zvârcolea evlavia rănită: ― Dumnezeu e veșnic nou în sufletul bietului om, dragul mamei... Numai când ai pierdut credința cea adevărată poți vorbi așa despre cele sfinte... Dar deodată cu Dumnezeu se pierde și liniștea sufletului, și sufletul pe urmă se chinuiește și se zdrobește fără reazem în vâltorile vieții și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care nu cere închinare și înjosire, ci luptă și inimă dîrză! Până azi ne-a fost rușine de ura din sufletul nostru, deși e soră bună cu iubirea... Până azi am ascuns-o și am înăbușit-o ca pe o biată cenușăreasă sau ca pe o rămășiță animalică!... De azi încolo va trebui să-i dăm locul de cinste în viața omenească, fiindcă oamenii nu mai vreau să moară, ci să trăiască și să lupte... Când mori luptând, moartea e răscumpărată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
până când războiul sau soarta sau dracul, dorind să-și bată joc de tine, te-a trimis deodată în fața românilor tăi... N-am să uit niciodată disperarea ta când te-am întîlnit în curtea generalului, pe frontul rusesc, îți aduci aminte... Bietul tău șovinism te chinuia, îți sfâșia inima și căuta ceva!... Ai fi ucis bucuros și cu entuziasm o mie de muscali sau italieni, numai să nu fii silit a trage în ai tăi... Aici ți s-ar părea o crimă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
s-ar cuveni să-mi mulțumești că ți-am recunoscut taina cea mare. Nu știu dacă alții vor fi tot atât de înțelegători ca mine, Bologa!... Eu nu mă supăr că aici îmi vorbești de iubire și Dumnezeu, iar acasă ațâți pe bieții oameni nu împotriva războiului în sine, ci împotriva ungurilor... Eu cel mult te voi compătimi când generalul... ― Ți-a spus generalul ție că eu?... Întrebă Apostol necrezător. ― Generalul nu stă de vorbă cu mine decât despre afaceri de serviciu... A
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un detașament de soldați, în direcția frontului, obosiți, abătuți, cu capetele plecate, ca niște vite mânate spre zalhana. În cerdac însă ardea lumina soarelui ca un râs de fată frumoasă. ― Copilașii... veșnic fără astâmpăr, murmură Boteanu cu alt glas. Și biata preoteasă toată ziulica trebuie să-i muștruluiască... Apostol zâmbi. Preotul urmă iarăși înviorat: ― Dar am auzit c-ai fost dus pe acasă, Apostole... De aceea nu te-am mai zărit... O, Doamne!... Barem pe acolo n-a trecut războiul... ― Îmi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
adineaori, îndată ce a plecat Apostol, i-a adus-o un soldat ce se află în gazdă pe aici, prin vecini... Soldatul tocmai se întorcea din Făget și acolo a aflat că azi-noapte au fost prinși, nu se știe unde, trei bieți țărani, despre care se zice că sunt spioni și că au trimis anume știri de însemnătate vrăjmașilor, prin front. Groparul interveni degrabă cu lămuriri mai complete: el a văzut cu ochii pe cei arestați. Generalul cel mare șade doar în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
i-au coborât din ștreang... Zice că-i porunca să atârne acolo trei zile și trei nopți, să-i vază toată lumea și să se învețe minte!... Doamne, Doamne, apără-ne! Până ce le-au pus lațul de gât, s-au jurat bieții oameni că nu-s vinovați... Parcă a vrut cineva să-i asculte?... Ordin și iar ordin!... Și uite-așa, a doua zi de Paști! Doamne, mare ești și mare-i mila ta, Doamne!... Și mai sunt patru închiși!... Porni numaidecât
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
civilizației ai mai putea tu însuți să te ridici împotriva lor? întrebă Klapka cu un surâs. ― Atunci n-aș fi simțit nevoia să le disprețuiesc și aș fi fost desigur mai fericit! strigă Apostol îndîrjit. Civilizația d-tale stârnește în bietul suflet omenesc numai întrebări, dar nu e în stare să-ți ofere nici un răspuns! Fiece "cucerire" a civilizației a dărâmat cîte-o bucățică din fericirea omului, până ce nu i-a lăsat în suflet decât un morman de ruine... În locul credinței a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
într-o strâmbătură de spaimă, în vreme ce primarul îi făcu semn că Bologa trebuie să vorbească cu generalul. ― E o ființă foarte miloasă nevastă-mea, explică primarul, ca să nu crează locotenentul cine știe ce despre spaima femeii. Mai ales de când a văzut pe bieții oameni cum pleacă la spânzurătoare, cu alai, s-a îmbolnăvit de groază. Noi bărbații suntem mai tari la suflet și răbdăm multe, dar femeile... De altfel, chiar domnul general o respectă foarte mult, adăugă puțin mai mândru. Ea îi gătește
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mult, fiindcă știu tot, tot... Sunt de-aseară aici și cunosc toate amănuntele, numai din dosarul alcătuit de bunul nostru magistrat... Când s-a aflat că eu sunt apărătorul, m-au înconjurat și groparul, și primarul, și fetița... logodnica ta... Biata fată!... Ce suflet!... Acuma nu mă mir cum ai putut să... Acuma înțeleg perfect... S-au sfătuit cu mine ce-ar putea face ei pentru salvarea ta. Groparul, inimos om, s-a oferit să spargă binișor peretele căsuței, în fund
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Paștilor și că o să-i rămâie neatinse fiindcă e singură și amărâtă, că l-a visat în noaptea de Vinerea Mare foarte urât și a dat o slujbă chiar în ziua întîia de Paști ca să-l ferească bunul Dumnezeu de primejdii... "Biata mamă! își zise Apostol cu un zâmbet umed. De-ar ști ea în ce primejdie mă zbat eu acuma!... când va afla vestea... Trebuie s-o afle de la mine... să afle barem că tot ea mi-a alinat inima în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
poala în înspumatul val. Acolo printre stînce bătrâne și schelete, Un templu în ruină, de apă înnecat, Pe jumătate murii și stâlpii și-i înclină Și stă-n curând să cadă de vreme sfărâmat. În scorburi de părete trăiește-un biet călugăr Tânăr, frumos - dar însă ca umbra el e slab. Din stînce năruite, din pietre și din bulgări Făcu cărări spre fundul al templului arab. Acolo prigonit stă de visuri și de gânduri. Ce vrea nici el nu știe, se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]