6,163 matches
-
educaționale trebuie să țină seama de marea diversitate a caracteristicilor și trebuințelor copiilor incluși În procesul educațional; persoanele cu cerințe speciale trebuie să aibă acces În școlile obișnuite (școlile de masă), iar aceste școli trebuie să se adapteze unei pedagogii centrate asupra copilului, capabilă de a veni În Întâmpinarea trebuințelor fiecărui copil În parte; școlile obișnuite, care au adoptat această orientare, sunt cele mai utile mijloace de combatere a atitudinilor discriminatorii, construind o societate bazată pe spiritul de toleranță și acceptare
Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Angelica DRĂGOI () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2129]
-
problemelor sociale. Iată, ilustrativ, doar câteva titluri: Veturia Manuilă, Pauperismul și criza familială într-un cartier mărginaș al Bucureștiului, Ștefan Popescu, Măturătorii Capitalei, Victor Tufescu, Un oraș în declin: Botoșanii etc. Este evident că toate cercetările de acest gen sunt centrate pe o problemă socială pivot pentru un sat, un cartier, o regiune, un oraș, un segment al populației etc. Școala sociologică gustiană avea o alcătuire multiaxială. Axul central al școlii a fost dat de studiile rurale, dar școala i-a
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
o schimbare rapidă. Trăind în contexte sociale concrete, colectivitățile sunt vital interesate de descrierea în detaliu a stării lor și de identificarea direcțiilor de schimbare. Sociologia promovată de Școala sociologică gustiană, deși cu o componentă teoretică de vârf, s-a centrat pe cercetarea empirică a realității românești. O asemenea orientare empirică nu reprezintă o eroare metodologică, desemnată cu titlul infamant de „empirism”, ci răspunsul la o nevoie vitală a societății românești: să se cunoască pe sine. Această orientare s-a cristalizat
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
românești în perioada comunistă. În primul rând, această orientare empirică a oferit sociologiei în renaștere șansa de a evita în mare măsură strangularea ei de către cadrele ideologiei marxist-leniniste. De la începutul relansării sale, în anii ’60-’70, sociologia românească s-a centrat pe cercetarea proceselor reale de industrializare și urbanizare, de integrare a țărănimii trecute forțat dintr-o agricultură colectivizată în industrie și în mediul urban, și pe cercetarea diferitelor procese sociale disruptive, ca, de exemplu, delincvența. Sociologia românească în acea perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
și explicativă, ci aceea de angajare în schimbarea socială. Ne putem întreba: nu cumva angajarea Școlii de la București în reformă contravine programului comunist de schimbare, influența sa fiind blocată? Răspunsul corect cred că este doar parțial. Programul comunist a fost centrat pe o abordare globală de introducere a unui model de organizare „de sus în jos”, promovat cu mijloace politice. Programul sociologiei românești, preluat de la Școala de la București, se caracteriza printr-o abordare „de jos în sus”, cu mijloace culturale de
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
cercetărilor monografice de teren în satele românești. Sunt aduse argumente care atestă abilitățile gustiene de a înfăptui o sinteză creatoare, originală a unora dintre cele mai reputate contribuții europene - germane, franțuzești și românești. Este prezentat un exercițiu de sinteză gustian centrat pe analiza cauzalității sociologice, îndeosebi a legii paralelismului sociologic și a principiului interdisciplinarității. În „inventarul schematic” al sociologiei clasice de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, Raymond Boudon remarca trăsătura funciarmente „eteroclită” a disciplinei, care
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
popoarelor respective, studiile etnologice putând înlocui cu succes testele de laborator care erau imposibil de aplicat marilor creații omenești. În același timp, D. Gusti a evaluat critic experiența lui Wundt, făcând două observații de mare finețe analitică: a) psihologia experimentală centrată pe viața sufletească a individului ar fi trebuit să servească drept fundament indispensabil cercetării vieții sociale. Dar la Wundt nu se face legătura între tratarea problematicii psihologiei popoarelor și rezultatele psihologiei experimentale; b) psihologia popoarelor descrisă de Wundt nu pleca
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
apreciat (Gusti 1934/1968, 300-302) acest „vast repertoriu de fapte descrise cu îngrijire”, dar s-a delimitat critic de „teoriile foarte discutabile” în lumina cărora au fost comentate datele empirice, de reducționismul metodei monografice practicat de Le Play, care se centra pe studiul bugetelor de încasări și cheltuieli ale familiilor de lucrători. În al treilea rând, elevul român al lui Durkheim și-a însușit regulile metodei sociologice durkheimiene, dar neîncorporându-le în „micul său tratat de observație (Gusti 1934/1968, 312-321
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
condensată a unui individ în care interesul nostru se orientează nu spre ceea ce este unic și idiosincrasic, ci pe urmărirea contextelor formative și a experiențelor împărtășite cu alții ce au urmat trasee formative, pedagogice, culturale, academice, politice asemănătoare. Studiul se centrează deci pe contextele sociale și culturale împărtășite de respectiva persoană cu cei ce au urmat o traiectorie politică sau intelectuală asemănătoare. Complementar, vor trebui explicate diferențele, momentele de alegere între alternative intelectuale și politico-culturale diferite. Narațiunea va pendula inevitabil între
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
națiunii. Există un aspect sumativ-pozitivist în această încercare științifică, sociologică de definire a națiunii. Profilul națiunii apare, după un îndelung travaliu teoretic, metodologic, după vaste anchete de teren, ca într-un puzzle - dar unul „organic” - format din mii de monografii, centrate pe mii de unități și voințe sociale ce converg în unitatea națională. Tendința aceasta sumativ-științifică a metodei monografice de determinare a națiunii a fost contrapusă de H.H. Stahl, de exemplu, competitorilor filosofici sau „ontologici” în legitimarea ideologică și disciplinară a
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
să folosim conceptul de „săraci persistenți”, și nu cel de „săraci permanenți” deoarece mulți dintre indivizii incluși în această categorie nu au fost întotdeauna săraci înainte de anchetă, așa cum ar putea sugera conceptul lui Hulme. În acest sens, într-o carte centrată pe sărăcia extremă, Manuela Stănculescu afirmă: „Cel mai frecvent însă, istoriile individuale vorbesc despre traiectorii «normale» de viață - o școală, o slujbă, căsătorie și copii, mici probleme «ca în orice familie», obținerea unei locuințe, perioade mai bune sau mai rele
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
de măsurare a sărăciei lunare, o parte importantă a indivizilor fluctuează deasupra și sub pragul de sărăcie. Doar 25% dintre indivizii săraci în oricare din cei trei ani sunt sub linie în toată această perioadă. Lucrarea argumentează că dacă ne centrăm pe perioade mai mari, pe de o parte, creștem încrederea în date și, pe de alta, schimbăm modalitatea în care le privim (în care înțelegem persoanele sărace și/sau excluse social). În cazul nostru am distins între săracii persistenți, persoane
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
variație în consum sau venit decât de obicei. Aceasta ar implica că abordarea «duratei» identifică mai multă mișcare în afara sau înăuntrul sărăciei decât există în realitate. Acest aspect este mai puțin grav pentru abordarea «componentei», unde identificarea componentei cronice se centrează pe media gospodăriei sau pe venitul permanent estimat, mai degrabă decât pe variațiile de la an la an” (McKay și Lawson, 2002, 5). Componenta alimentară a pragului de sărăcie este costul coșului alimentar preferat de indivizii din cea de-a doua
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
intervenție, „ancheta apreciativă abordează o perspectivă de cercetare care urmărește să descopere, să înțeleagă și să aducă inovații în procesele și ordinea organizaționale” (Cooperider și Withney, 2000, 146). Abandonarea „paradigmei deficienței” ne ajută să evităm consecințele negative și constrângerile abordării centrate pe problemă, care accentuează deficiențele identificate: „În mod tradițional, izolăm o problemă, o diagnosticăm și găsim o soluție, dar din nefericire un efect al acestei abordări este că amplificăm problemele și le menținem” (Cocs, 1998: 1). Centrarea pe problemă este
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
ceea ce este posibil, real, și mai puțin să cerceteze creativ posibilitățile” (Barett, 1995, 37). Operarea cu cadrele mentale specifice paradigmei rezolvării problemei conduce la conservarea acesteia. Unii autori iau în considerare aspectele etice ale centrării pe problemă, afirmând că „abordarea centrată pe problemă în managementul schimbării determină oamenii să se simtă demoralizați și disperați în legătură cu viitorul lor sau al organizației” (Whitney, 1998: 2). Și aceasta pentru că cercetarea problemei conține în sine generarea culpabilității, prin dorința de a stabili cauzele problemei; din
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
Socială, și Holt România, Iași: Lumen, 2, 203-208. Cojocaru, D. (2003b). Repere ale cercetării prin metoda studiului de caz, Revista de Cercetare și Intervenție Socială, Universitatea „Al.I.Cuza”, Holt România, Iași: Editura Lumen, 3, 339-344. Cojocaru, D. (2004). Cercetarea centrată pe acțiune. Argumente epistemologice și strategii metodologice, Revista de Cercetare și Intervenție Socială, Universitatea „Al.I.Cuza”, Holt România, Iași: Editura Lumen, 4, 509-515. Cojocaru, Șt. (2003). Proiectarea socială ca metodă de introducere a inovației sociale, Revista de Cercetare și
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
emerit la Catedra de sociologie a acestei universități, profesor la Stanford, Richard W. Scott debutează cu preocupări în domeniul organizațional, publicând în 1962 un prim studiu important în colaborare cu Peter M. Blau, „Formal Organizations”. Deși orientarea inițială s-a centrat pe studiul eficienței organizaționale, autorul, privind retrospectiv, se autocaracterizează ca fiind de la început un instituționalist. Cu toate acestea, o primă elaborare explicită a unei perspective instituționale a apărut în urma colaborării cu John Meyer, față de care se pronunță profund îndatorat. Volumul
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
celor „Cinci Arome“ (adică gusturi: acru, sărat, dulce, amar și picant; fiecăruia îi corespunde un element - al cincilea e lemnul - și o stare energetică fundamentală, combinațiile Aromelor având și efecte terapeutice). Există patru școli în bucătăria chinezească, patru tradiții, fiecare centrată pe o regiune. Toate la un loc cuprind, ca ingrediente folosite, aproape orice ne putem închipui că se poate mânca. Școala nordică (cea „imperială“) a dăruit lumii „rața à la Beijing“ și pastele chinezești, cea estică, a Shanghaiului, a descoperit
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
numărul redus al nivelurilor intermediare de conducere ierarhică, asigurarea coordonării prin mijloace de factură non-autoritară (standarde, norme, reguli de cooperare etc.). Diversificarea viziunilor asupra problematicii examinate a condus la un pluralism terminologic constând în utilizarea paralelă de noțiuni ca „organizație centrată pe memorie”, „firmă intelectual-intensivă”, „organizație inteligentă”. Ultimul deceniu al secolului XX a marcat producerea convergenței între perspectiva tehnologică și cea managerială, prin cuplare între necesitățile organizațiilor și facilitățile soluțiilor de asistare informatică. După 1995 apar primele rezultate semnificative în crearea
Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
figura 2.2 și tabelul 2.3 se prezintă, sub forma diagramelor de structură și, respectiv, a unei grile de comparație, principalele atribute ale modelului organizației ierarhice și ale alternativei non-ierarhice, ilustrată prin alte două modele: organizația anarhică și cea centrată pe memorie. Corespunzător criteriului funcțional, practicile manageriale din organizațiile bazate pe cunoaștere sunt cele din generația a V-a. A devenit evident că, date fiind natura și configurația lor specifice, ireductibile la forme anterioare, organizațiile bazate pe cunoaștere nu mai
Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
inevitabilități esențiale. Ierarhia își generează premisele limitării, uneori până la blocare, a propriei funcționalități; organizațiile tradiționale își activează spontan pluralismul configurațional și se declanșează un proces de autoorganizare informală. În replică, la ineficiența propriei structuri oficiale, ele își construiesc un dual centrat pe cunoaștere, reprezentabil prin modelul organizării anarhice. Se ajunge, astfel, la soluții insulare de întemeiere pe cunoaștere, adoptate ad hoc și dificil de menținut prin integrare; asocierile labile și entropice între comportamentele de cooperare și cele de confruntare ale actorilor
Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
de interpretare a configurației produse prin scalare multidimensională este studiul vecinătăților. Această interpretare nu se preocupă de interpretarea dimensiunilor, ci, similar analizei cluster, încearcă să identifice grupuri de obiecte (de puncte) așezate în poziții apropiate. O astfel de interpretare se centrează îndeosebi asupra distanțelor mici (asupra similarităților) și poate indica altă logică a grupării decât cea dimensională. Interpretarea concentrată pe definirea dimensiunilor se bazează în special pe reprezentarea distanțelor mari între obiecte (a disimilarităților)1. În orice caz, e recomandabil ca
[Corola-publishinghouse/Science/2075_a_3400]
-
veni în conflict cu valorile altui grup. Spre exemplu, individualismul, competiția și câștigul sunt valori centrale ale culturii americane, în timp ce în culturi asiatice, precum cele chineză, coreeană, japoneză, solidaritatea de grup, așa-numitul "colectivism" opus "individualismului" constituie o valoare esențială, centrată pe relațiile interpersonale sau cele intragrup. Normele sunt "regulile care ghidează comportamentul" și sunt de două tipuri: proscriptive, care dictează ce nu trebuie făcut și prescriptive, ce indică ceea ce trebuie făcut (Kabagarama, 1993). William Haviland arată că normele, înțelese ca
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
al națiunilor, punând totodată bazele unei structuri politice supranaționale. Relevanța cadrului general european, și prin extensie planetar, face rațională reacția Europei, din punct de vedere cultural, către o identificare la nivel continental a elementelor culturale specifice într-un sistem unitar, centrat pe dialogul intercultural. De asemenea, această conjunctură ideatică implică factorii politici decizionali într-un proces solicitant a multe resurse. Ce anume generează aceste resurse, cum este gestionat acest proces, care pârghii sunt mai eficient folosite, sunt întrebări al căror răspuns
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
angajații minoritari vor avea o satisfacție și o performanță scăzută. * În organizație se pot dezvolta mai multe grupuri, pe baza unor afinități personale. * Dezvoltarea acestor grupuri generează o competiție neproductivă, în care angajații pierd din vedere obiectivele organizației și se centrează mai degrabă pe agende personale. * Astfel, performanța organizației scade, pentru că angajații nu mai muncesc în interesul acesteia. Diversitatea și șansele egale și sunt interdependente. Diversitatea se bazează pe egalitatea de șanse și include principiile echității dar are un spectru mult
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]