KorAP: Find »[drukola/base=chinui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...233 234 235 ...292 >

7,296 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

părul ei splendid? (Doamne, la timpul meu n-am avut un păr așa de frumos!) Doar și pusese mâna pe foarfece, doar numai îngenunchind am înduplecat-o să renunțe!... Bine, să zicem că a făcut-o din răutate, ca să-și chinuie mama, pentru că fătuca e rea, nesupusă, răzgâiată, dar, mai ales, rea, rea, rea! Însă parcă grăsana de Alexandra nu ținea și ea morțiș să-și taie pletele, dar de data asta nu din răutate, nu dintr-un capriciu, ci sincer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să mă jignească aici, în casa ta? se repezi deodată Aglaia la Lizaveta Prokofievna, fiind de-acum în acea stare de isterie, când omul nu mai ține cont de nici o limită și depășește orice obstacol. De ce toți, până la unul, mă chinuie! De ce, prințe, de trei zile, se leagă de mine din pricina dumitale? Pentru nimic în lume nu mă mărit cu dumneata! Să știi: pentru nimic în lume și niciodată! Nu uita asta! M-aș putea mărita cu un om ridicol ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
gelozie. Numai că uite la ce m-am gândit săptămâna asta, Parfion, și ia aminte la ce-ți zic acum: să știi că ea acum, poate, pe tine te iubește cel mai mult și chiar cu cât mai tare te chinuiește, cu atât mai mult te iubește. Asta nu ți-ar spune-o, dar tu trebuie s-o vezi singur. La urma urmei, de ce se mărită cu tine? Cândva ți-o va spune numai ție. Unele femei chiar așa vor să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ți-o va spune numai ție. Unele femei chiar așa vor să fie iubite, iar ea tocmai această fire o are! Iar firea ta și dragostea ta trebuie s-o uluiască! Știi doar că femeia e în stare să-l chinuiască pe bărbat cu cruzimi și batjocuri și să nu aibă niciodată remușcări, deoarece de fiecare dată își zice în sinea ei, privindu-l: „Uite, acum îl chinuiesc de moarte, însă apoi o să-l fac, cu dragostea mea, să uite chinurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
trebuie s-o uluiască! Știi doar că femeia e în stare să-l chinuiască pe bărbat cu cruzimi și batjocuri și să nu aibă niciodată remușcări, deoarece de fiecare dată își zice în sinea ei, privindu-l: „Uite, acum îl chinuiesc de moarte, însă apoi o să-l fac, cu dragostea mea, să uite chinurile...“. Ascultându-l pe prinț, Rogojin izbucni în râs. — Prințe, nu cumva chiar tu ai dat peste o astfel de femeie? Parcă am auzit ceva, așa-i? — Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
întreagă, chiar mai mult; de la doisprezece și ceva până la două și ceva, după miezul nopții; apoi v-ați ridicat și ați plecat când era trecut de două... Dumneavoastră ați fost, dumneavoastră! De ce m-ați speriat, de ce ați venit ca să mă chinuiți - nu înțeleg, dar dumneavoastră ați fost! Și în privirea lui licări deodată o ură infinită, în pofida tremurului de spaimă, care tot nu i se potolise. Acum, domnilor, veți afla totul, eu... eu... ascultați... Iarăși, teribil de grăbit, își înșfăcă foile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
unduiau ca niște șerpișori, cu o iuțeală neobișnuită, în pofida pielii scorțoase, și priveliștea asta era cât se poate de dezgustătoare. Îmi era o frică teribilă că mă va mușca; îmi spusese cineva că e veninos, dar cel mai mult mă chinuiam întrebându-mă cine mi l-a trimis în cameră, ce vrea să-mi facă și care-i aici secretul? Vietatea se ascundea sub comodă, sub dulap, se târa prin unghere. M-am așezat pe un scaun și mi-am tras

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să iasă din craniul tău și rămâne pe vecie în tine; cu acest ceva vei muri, netransmițând nimănui poate cea mai importantă parte din ideea ta. Însă, dacă nici eu, acum, nu am reușit să redau tot ce m-a chinuit în decursul acestor șase luni, oamenii vor înțelege cel puțin că, ajungând la «ultima mea convingere» de acum, eu, poate, am plătit prea mult pentru ea; deci, asta am considerat necesar, pentru scopurile știute de mine, să expun în «Explicația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
copii, ca să nu facă gălăgie și să nu mă deranjeze; totuși mă plângeam des de țipetele lor; asta-i, sunt sigur că ei mă iubesc acum, nu glumă! Cred că și pe «fidelul Kolea», cum l-am poreclit, l-am chinuit destul. În ultimul timp și el m-a chinuit: totul a fost firesc, doar oamenii au fost creați pentru a se chinui unul pe altul. Dar am remarcat și că el îmi suportă iritarea ca și cum și-ar fi dat dinainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
deranjeze; totuși mă plângeam des de țipetele lor; asta-i, sunt sigur că ei mă iubesc acum, nu glumă! Cred că și pe «fidelul Kolea», cum l-am poreclit, l-am chinuit destul. În ultimul timp și el m-a chinuit: totul a fost firesc, doar oamenii au fost creați pentru a se chinui unul pe altul. Dar am remarcat și că el îmi suportă iritarea ca și cum și-ar fi dat dinainte cuvântul că-l va cruța pe bolnav. Firește, acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ei mă iubesc acum, nu glumă! Cred că și pe «fidelul Kolea», cum l-am poreclit, l-am chinuit destul. În ultimul timp și el m-a chinuit: totul a fost firesc, doar oamenii au fost creați pentru a se chinui unul pe altul. Dar am remarcat și că el îmi suportă iritarea ca și cum și-ar fi dat dinainte cuvântul că-l va cruța pe bolnav. Firește, acest lucru mă enerva: dar, mi se pare, lui îi trecuse prin minte să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pe prinț în ce privește «smerenia creștină», ceea ce era întrucâtva caraghios. Acest băiat tânăr și înflăcărat imită, firește, totul; dar uneori mi s-a părut că ar fi timpul să trăiască și după mintea lui. Țin foarte mult la el. L-am chinuit și pe Surikov, cel care locuia deasupra noastră și umbla din zori și până-n noapte, făcând comisioane pentru mai știu eu cine; îi demonstram permanent că numai el e vinovat de sărăcia lui, așa că în cele din urmă s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o desfătare extraordinară și mai ales când aceasta ajunge în sufletul lor (ceea ce se întâmplă întotdeauna foarte repede) până la ultima limită; în această clipă chiar, pare-se, le place mai mult să fie jigniți decât nejigniți. Acești oameni nervoși sunt chinuiți întotdeauna de căința care urmează, desigur, dacă sunt inteligenți și sunt în stare să-și dea seama că s-au înfierbântat de zece ori mai tare decât ar fi trebuit. Câtva timp, acest domn m-a privit plin de uimire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
încât obrajii ei palizi, uscați chiar se îmbujorară. Am rămas, dar arătându-le în fiecare secundă, prin înfățișarea mea, că mi-e grozav de frică să nu-i deranjez (așa se cădea). În cele din urmă, căința ajunse să-l chinuie pe doctorul meu, am văzut asta. — Dacă eu... începu el întrerupându-și mereu frazele și sărind de la o idee la alta, vă sunt atât de recunoscător și atât de vinovat față de dumneavoastră.... eu... vedeți... (arătă din nou camera) în momentul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
degajarea lui simpatică dintotdeauna, uneori impertinentă, dar niciodată jignitoare, pe care o îndrăgeam atât de mult la el și atât de mult i-o uram. Dar ce-i cu dumneata? strigă speriat. Ești foarte bolnav! Tusea a început să mă chinuiască din nou, m-am prăbușit pe un scaun și de-abia am reușit să-mi trag sufletul. — Nu-ți fă probleme, i-am spus, am tuberculoză. S-a așezat mirat și eu i-am relatat de îndată toată istoria doctorului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pur și simplu, prost, spuse Ganea. Ippolit se mai potoli puțin. — Înțeleg, domnilor, începuse el, continuând să tremure și poticnindu-se la fiecare cuvânt, că am putut să vă provoc un sentiment de răzbunare personală și... regret că v-am chinuit cu acest delir (arătă spre manuscris), de fapt, regret că nu v-am chinuit de tot... (zâmbi prostește). V-am chinuit, Evgheni Pavlovici? sări el, brusc, cu întrebarea la acesta. V-am chinuit sau nu? Răspundeți-mi! — Textul a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
el, continuând să tremure și poticnindu-se la fiecare cuvânt, că am putut să vă provoc un sentiment de răzbunare personală și... regret că v-am chinuit cu acest delir (arătă spre manuscris), de fapt, regret că nu v-am chinuit de tot... (zâmbi prostește). V-am chinuit, Evgheni Pavlovici? sări el, brusc, cu întrebarea la acesta. V-am chinuit sau nu? Răspundeți-mi! — Textul a fost cam lung, dar altfel... Spuneți totul! Măcar o dată în viața dumneavoastră renunțați la minciună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la fiecare cuvânt, că am putut să vă provoc un sentiment de răzbunare personală și... regret că v-am chinuit cu acest delir (arătă spre manuscris), de fapt, regret că nu v-am chinuit de tot... (zâmbi prostește). V-am chinuit, Evgheni Pavlovici? sări el, brusc, cu întrebarea la acesta. V-am chinuit sau nu? Răspundeți-mi! — Textul a fost cam lung, dar altfel... Spuneți totul! Măcar o dată în viața dumneavoastră renunțați la minciună! îi porunci, tremurând, Ippolit. — O, mi-e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
răzbunare personală și... regret că v-am chinuit cu acest delir (arătă spre manuscris), de fapt, regret că nu v-am chinuit de tot... (zâmbi prostește). V-am chinuit, Evgheni Pavlovici? sări el, brusc, cu întrebarea la acesta. V-am chinuit sau nu? Răspundeți-mi! — Textul a fost cam lung, dar altfel... Spuneți totul! Măcar o dată în viața dumneavoastră renunțați la minciună! îi porunci, tremurând, Ippolit. — O, mi-e absolut indiferent! Fiți bun și lăsați-mă în pace! spuse Evgheni Pavlovici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
În fața lui era cerul strălucitor, jos - lacul, îl înconjura orizontul senin și infinit, care n-are nici început, nici sfârșit. A privit îndelung, zbuciumându-se. Acum își aminti cum își întindea mâinile în acest azur senin, infinit și plângea. Îl chinuia faptul că e străin pentru tot ce vedea. Ce fel de ospăț, ce fel de măreață sărbătoare perpetuă e aceasta, care nu are sfârșit și spre care el năzuiește, dintotdeauna, din copilărie, și căruia nu i se poate alătura nicidecum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
toate pleacă și vin cântând; numai el nu știe nimic, nu înțelege nimic, nu-i înțelege nici pe oameni, nici muntele, e străin pentru toate. O, desigur, nu putea rosti pe atunci aceste cuvinte, nu-și putea exprima întrebarea; se chinuia surd și mut; dar acum i se păru că toate acestea le-a spus și el atunci, toate aceste cuvinte, și că „musculița“ Ippolit a luat-o de la el, din cuvintele și lacrimile lui de atunci. Era sigur de asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sfârșit, veni la el o femeie; o cunoștea, o cunoștea până la suferință; întotdeauna putea să-i spună pe nume și s-o arate, dar, ciudat, parcă acum chipul ei nu era nicidecum cel pe care i-l știuse și se chinuia, nevrând s-o recunoască în ea pe femeia știută. Pe acest chip erau întipărite atâta căință și teamă, încât femeia părea o criminală teribilă care tocmai ce săvârșise o crimă îngrozitoare. O lacrimă se prelinse pe obrazul ei palid; ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
iubeam foarte mult. Această femeie nenorocită e profund convinsă că ea e ființa cea mai decăzută, cea mai depravată din câte există pe lume. O, să n-o faci de ocară, să nu arunci cu piatra în ea. S-a chinuit prea mult cu conștiința rușinii ei nemeritate! Și cu ce-i vinovată, Doamne-Dumnezeule! Ah, clipă de clipă, cuprinsă de frenezie, strigă că nu-și recunoaște nici o vină, că e victima oamenilor, victima unui desfrânat și nelegiuit; dar orice ți-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la ele. Uneori chiar îi venea să-și spună că toate acestea le presimțise și le prevăzuse dinainte; chiar i se părea că a citit toate acestea cândva, demult, și că toate iluziile după care tânjise de atunci, care îl chinuiseră și de care îi fusese frică -, toate acestea erau conținute în scrisorile pe care le citise demult. „Când veți desface această scrisoare (așa începea prima misivă), uitați-vă mai întâi la semnătură. Semnătura vă va spune și vă va explica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
acele ființe care se simt satisfăcute înjosindu-se, fie și din orgoliu. Nu, am consolările mele; dar mi-e greu să vi le explic. Mi-ar fi chiar greu să-mi spun mie însămi cu claritate acest lucru, deși mă chinuiesc cu el. Însă știu că nu sunt în stare să mă înjosesc nici măcar împinsă de o criză de orgoliu. Și nu sunt capabilă de autoânjosire cu inima curată. Prin urmare, nu mă înjosesc câtuși de puțin. De ce vreau să vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]