7,183 matches
-
astfel de meditații contemplative ar fi scurte și șovăielnice. Funcționa, analiza și avea grijă ca oamenii care hibernau în cuvele lor să fie feriți de moarte, acea moarte care pândea îndărătul somnului înghețat, ca un imens rechin cenușiu urmărind o corabie pe mare. Evidența veghei neîncetate, mecanică și electronică, a lui Nostromo, se vedea și se auzea pretutindeni în interiorul liniștitei nave, în acest zumzet domol și în aceste lumini care alcătuiau respirația unei sensibilități instrumentale. care pătrundea în inima astronavei, trimitea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
certă a fost aceea postumă, citată de Platon În Fedon. Tezeu făgăduise lui Apolo că, de va scăpa cu viață din labirint, atenienii vor face În fiecare an o procesiune la Delos. Și a rămas lege ca, din clipa plecării corăbiei spre Deîos și pînă la Întoarcerea ei, orașul să rămînă nepîngărit și nimeni să nu fie executat. Iată pentru ce Socrate a stat atît de mult În Închisoare, Între judecată și moarte, explică Fedon, precizînd că pupa corăbiei fusese Încununată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
clipa plecării corăbiei spre Deîos și pînă la Întoarcerea ei, orașul să rămînă nepîngărit și nimeni să nu fie executat. Iată pentru ce Socrate a stat atît de mult În Închisoare, Între judecată și moarte, explică Fedon, precizînd că pupa corăbiei fusese Încununată pentru plecare chiar În ajunul zilei de judecată, În rest, Tezeu e zorit să uite, ceea ce poeții n-au prea fost dispuși să accepte. El trăiește spectaculos și superficial. Face parte dintre cei pe care nu-i interesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
există sancțiune mai mare pentru Tezeu decît de a rămîne pe loc. Și că recunoștința e pentru el o povară ca și regretul. Destui l-au suspectat chiar că Întorcîndu-se În insula natală va uita intenționat cîrpa neagră la catargul corăbiei, iar tatăl său, bătrînul rege Egeu, crezînd că fiul său a murit, se \ a arunca În mare, Înecîndu-se; ceea ce, bineînțeles, lasă tronul liber. Care poate fi rostul acestor Întîmplări, dacă singurul sens al labirintului e părăsit și el? Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
labirint, recunoscînd astfel drumul la Întoarcere, dragostea a oferit rațiunii o soluție pentru a ieși din impas. Cel puțin acest adevăr Îl știm sigur CÎnd Ariadna s-a trezit În insula Naxos, unde a părăsit-o Tezeu În timp ce ea dormea, corabia se pierdea În zare. Calitatea luminii e alta aici. Și Înțeleg că gîndirea greacă a avut nevoie de țărmul mării, de soare și de imaginație, ca să Îndrăznească să-i cheme pe zei să se bucure de creația lor. Această dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
piatra, privește Îndelung valurile și se apropie să-și spele mîna de nisip e un Început de dovadă. În fiecare dintre noi trăiește, probabil, mai mult sau mai puțin vag, ceva din sufletul lui Tezeu, gata să uite În schimbul unei corăbii cu pînzele umflate de vînt. Elada nu e chiar atît de departe cum o regretă nostalgiile neoclasice. Dar ce ar rezolva Întîrzierea pe coridoarele labirintului? Trăim Într-o lume În care totdeauna a trebuit să intervină o alegere. Îmi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cuvînt dificil. Firul Ariadnei nu rezolvă taina, ci renunță la ea. Tezeu a ieșit din labirint urmînd același drum pe care intrase. El n-a adus cu sine decît cîteva pete de sînge pe mîini. Ariadna știe acest lucru privind corabia ce se Îndepărtează... (...Lumea vorbește că Minotaurul nici n-a existat. Faptul că nu găseau ieșirea din labirint Îi omora pe cei care erau Împinși Înăuntru. Dar eu nu vreau să fiu atît de pornită Împotriva ta, Tezeu, incit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mine te va aduce firul pe care ți l-am dat. Tu nu poți iubi nimic. Cel care iubește nu poate goni Întruna. La un moment dat trebuie să se oprească. Tu Însă... Mă uit, Tezeu, cum spumegă valurile În urma corăbiei tale și-mi spun că e un destin ce te soarbe mereu. Dar mă mîhnește felul cum ai fugit, hoțește. I-a fost oare frică de lacrimile unei femei celui care a ucis Minotaurul? Sau i-a fost cumva rușine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Dacă plecai atunci fără să-mi adresezi un cu-vînt, nu m-ar fi mîhnit. Dar ai insistat să merg cu tine la Atena, vorbindu-mi Înflăcărat despre dragostea ta. Și abia atunci te-am iubit numai pe tine...) Pe puntea corăbiei ce se Îndepărtează de insula Naxos, Tezeu gîndește, desigur, altfel... (...Și tu, Ariadna, și tu mă vei acuza. Îmi dau seama din felul În care te uiți după corabie. Dar tu singură mi-ai spus de mai multe ori că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Și abia atunci te-am iubit numai pe tine...) Pe puntea corăbiei ce se Îndepărtează de insula Naxos, Tezeu gîndește, desigur, altfel... (...Și tu, Ariadna, și tu mă vei acuza. Îmi dau seama din felul În care te uiți după corabie. Dar tu singură mi-ai spus de mai multe ori că soarta mea e să nu mă uit Înapoi. Nici În labirint n-am făcut-o. Și la rîndul meu ți-am spus, Ariadna, că pentru mine labirintul a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
m-aș teme, aș fi rămas...) Plimbîndu-se pe puntea spălată de valuri, Tezeu ar putea striga acum oricui Îl acuză de infidelitate: cine se teme de singurătate n-are ce căuta Într-un labirint! Privind Însă cum se zbat pînzele corăbiei umflate de vînt, nu-l mai interesează altceva. Mă Întreb cît de utilă ar fi prezența Ariadnei pe coridoarele unui labirint ca acela imaginat de Borges, de forma unei biblioteci absurde, Biblioteca Babei (tot Borges Își Închipuia Paradisul ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
că mă surprinde acest lucru, dar e ceva nou În Încăpățînarea cu care revin asupra unor gînduri. Poate această Împrejurare ce mă silește la intimitate cu cerul și marea mă determină să cred că, dacă nu simțim nici o panică pe corabia lui Ulise, n-are sens să ne-o imaginăm. Există cei care văd și cei care simt, notează undeva Thibaudet, referindu-se la stilurile de a călători. Cei care simt, adaugă el, sînt prinși Într-o contradicție; ei cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mai fi nimic de adăugat Împotriva globetrotterilor care văd fără să simtă. În calul troian al vicleanului Ulise se ascunde o inimă sîngerînd de dorul Ithacăi. Și primul lucru aflat de pe buzele acestui aventurier e (iarăși) o declarație de dragoste. Corabia sa cu o singură pînză nu se Îndepărtează niciodată prea mult de țărm. Pentru a afla că aici nu e vorba numai de prudență, trebuie să vină, poate, o vîrstă sau o melancolie cînd drumurile din urmă Încep să doară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
limpezi și, stînd față În față cu memoria mea și cu marea, nu vreau să evit ceea ce mă silește să confrunt. Cine asculta cîntecul sirenelor uita să mai bea, să mai mănînce, uita de el Însuși, urmărindu-le pînă ce corabia se zdrobea de stînci; din clipa cînd nu mai aveau amintiri, corăbierii erau pierduți. Ulise se leagă deci de catarg pentru a nu uita. Șiretenia sa stă În a se Împotrivi uitării. Pe de altă parte, nu s-ar spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
știi mai bine decît mine toate acestea și știi că oamenii n-au visat altfel veșnicia decît ca o rezistență a memoriei la timp. De ce să te miri atunci că am rugat-o pe Mnemosyne să stea de strajă pe corabia mea? Iți repet, mă tem de moarte, dar mă tem și mai mult să renunț la stropul de fericire pe care l-aș putea ține În palmă. Țărmul meu Înseamnă și moarte și speranța acestui strop de fericire. Ce-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
să simți acest lucru pentru că ție și stîncilor timpul vă e indiferent. Și ar mai trebui să adaug că marea m-a Învățat să-mi privesc destinul În fața și să cred În ceva. Uite, vîntul Îmi umflă din nou pînza corăbiei. Plec. Trebuie să mă smulg din brațele tale pînă nu e prea tîrziu. Nu-ți cer să-mi plîngi moartea care mă așteaptă pe insula mea, pentru că știu, Calypso, că voi, nimfele, ca și zeu, nu pricepeți toate cuvintele noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
fără să ne simțim foarte singuri? Filosofia greaca s-a Încheiat, ca și arta Eladei, cu negarea drumurilor pe care, amîndouă, și-au cîștigat gloria. Să deducem de aici că Ulise coboară În Ithaca numai ca să moară? Amintirea Ithacăi e corabia ce-l va duce pînă la urmă În insula natală. Dar În Ithaca se poate ajunge și prin speranță. E un țărm pe care În același timp Ulise și-l amintește și l-a visat. El reprezintă de aceea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
lovește tocmai acum de țărm? Fericirea, pentru că ne vorbiți mereu despre ea, nu este de a trăi din plin fiecare clipă și de a nu o trăda? Ia-tă-ne aici. Adulmecam vîntul, privim În largul mării, ne bucurăm la venirea fiecărei corăbii, nu aceasta e fericirea? De ce-am regreta corăbiile care au plecat cînd, iată, ați venit voi, iar după voi vor veni alții? Și pe tine, Ulise, te vom uita. Fii prietenul nostru acum. După ce corabia ta va pieri În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mereu despre ea, nu este de a trăi din plin fiecare clipă și de a nu o trăda? Ia-tă-ne aici. Adulmecam vîntul, privim În largul mării, ne bucurăm la venirea fiecărei corăbii, nu aceasta e fericirea? De ce-am regreta corăbiile care au plecat cînd, iată, ați venit voi, iar după voi vor veni alții? Și pe tine, Ulise, te vom uita. Fii prietenul nostru acum. După ce corabia ta va pieri În zare, vei fi murit pentru noi. Mai mult, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
bucurăm la venirea fiecărei corăbii, nu aceasta e fericirea? De ce-am regreta corăbiile care au plecat cînd, iată, ați venit voi, iar după voi vor veni alții? Și pe tine, Ulise, te vom uita. Fii prietenul nostru acum. După ce corabia ta va pieri În zare, vei fi murit pentru noi. Mai mult, nu vei fi existat niciodată. E o lege a fini noastre aceasta, nu trebuie să vezi În ea o lipsă de prietenie. Dimpotrivă, ne-ar bucura să Întîrziați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Învățați să uitați. Altfel, memoria vă, va Împovăra din ce În ce mai mult pînă vă va ucide. Fără amintiri, veți fi ușori și limpezi. Ca și cum În clipa aceasta ați venit pe lume. Veți vedea cum una după alta amintirile se scufundă ca niște corăbii Înecate, de care nu mai are nimeni nevoie. Să Începem, așadar. Luați aceste plante de lotus. Învățați să trăiți clipa care vi se oferă...) Dar se poate spăla memoria ca puntea unei corăbii? Un val de Întrebări absurde mă asaltează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
după alta amintirile se scufundă ca niște corăbii Înecate, de care nu mai are nimeni nevoie. Să Începem, așadar. Luați aceste plante de lotus. Învățați să trăiți clipa care vi se oferă...) Dar se poate spăla memoria ca puntea unei corăbii? Un val de Întrebări absurde mă asaltează Însoțindu-se cu balansul mării... Dacă paradisul inițial a fost pierdut prin cunoaștere, Înseamnă că ar putea fi recucerit prin ignoranță și amnezie? Cunoscînd lucrurile ni le Înstrăinăm? Le numim pentru a le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
credem În mod obișnuit, ci În egală măsură și de viitor, uitînd ce-am sperat. Ah, iluzia că fiecare zi Începe cu ea Însăși și sfîrșește cu ea Însăși, ar putea conchide Ulise, după care va pleca În grabă spre corabia ce-l așteaptă la țărm, sub privirile nedumerite ale lotofagilor care-l urmăresc su-rîzÎnd blînd și insuportabil... Se poate muri și devorat de o memorie nesățioasă, pare să spună zîmbetul mîncătorilor de lotus; dacă Prometeu uita că a furat focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
la țărm, amintirile cele mai diverse ies la suprafață. CÎndva, În adolescență, mă miram că În proverbele latine Fortuna are totdeauna un obraz sticlos, insensibil și fragil. Nenorocul era exprimat de romani infinit mai frumos: o femeie Întinsă pe o corabie fără catarge și fără cîrmă, ale cărei pînze au fost sfîșiate de violența vînturilor. Și astăzi cred la fel. Învăluit de monotonia mării, nu pot spune ca lotofagii: altceva nu mă mai interesează. Cred că orașele noi au o urgență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mea. De mîine mă voi privi din nou cu toată luciditatea de care sînt În stare, dar azi n-aud Întrebările pe care de obicei mi le pun singur. CÎntecul sirenelor plutește acum triumfător deasupra mării. Valurile s-au toropit, corăbiile au aruncat, toate, ancora și Ulise sîngerează sub frînghia ce-i leagă de catarg În glorioasa lumină a acestei zile. Nici un omagiu nu este mai mare pentru Apolo (și nici o frumusețe care să-l dezmintă mai mult) decît o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]